Eu sunt poet din tălpi până la steaua.
Diminețile mele sunt străzile
care încep să prindă viață. Vezi,
toți cei care trec pe lângă mine au aripi…
Desigur, aripile lor nu se văd.
Ei sunt niște îngeri secreți.
Numai eu le văd aripile.
Numai eu îi văd pe cei cu aripile albe
și pe cei cu aripile negre.
Deși uneori îi încurc,
pentru că aripile lor își schimbă culoarea
în funcție de vremuri, așa încât nici eu nu mai știu
care sunt îngerii albi și care sunt îngerii negri.
Nici nu mai știu pe cine să iubesc și de cine să mă feresc,
cu cine să îmi împart rana din piept și cu cine nu…
Trebuie să fiu atent, pentru că lumea
este din ce în ce mai ambiguă.
La știri au spus că s-a tras toată noaptea
și că au mai cucerit un oraș. –
Nu le mai ajunge pământul, nu le mai ajunge cerul.
Îngerii de astăzi sunt înarmați până-n dinți
și se împușcă unii pe alții. Gropile sunt pline.
Cineva numără morții pentru judecata care va veni
mai târziu. Întotdeauna mai târziu,
pentru că Domnul are acum alte treburi:
el se plimbă liniștit prin grădina lui
și nu îi bagă în seamă pe îngeri; nici pe îngerii albi,
nici pe îngerii războinici.
De fapt, Domnul se întreabă dacă a făcut bine tot ce a făcut
și numără morții… Și numără narcisele,
care au căzut peste tot și au umplut pământul.
Desigur, eu mă întreb dacă rugăciunile îngerilor
ajung la Domnul și dacă el le răspunde.
– Nu vezi că Domnul îi pedepsește pe îngerii albi,
iar pe îngerii negri îi ține sub paza și mângâierea Lui?,
strigă la mine Iov, de pe grămada lui de gunoi…
Iov, cel fără păcate, care a scris în Cartea Cărților
toate nedreptățile Domnului,
la gândul că Adevărul va salva lumea.
Dar Adevărul nu a salvat lumea,
aripile negre fac și acum jocurile, marile jocuri.
Popoarele se ridică și cad la semnul lor!
Și gropile sunt tot mai adânci.
Și în tot acest timp Domnul se plimbă liniștit
prin Grădina lui…
Poate că el se întreabă dacă a făcut bine tot ce a făcut.
Și, drept răspuns, numără morții…
Desigur, El ne schimbă în secret aripile,
iar prietenii mei, care până mai ieri au slujit adevărul,
își fac astăzi veacul sub aripa neagră…
De aceea, eu nici nu mai știu cu ce fel de îngeri
stau la masă, cine îmi spală rănile și cine mă vinde.
Nici nu mai știu cu cine îmi împart singurătatea și lacrima.
El, maestrul ambiguității, ne-a trimis pe pământ amestecați.
Și aripile negre fac mai departe jocurile, marile jocuri.
Numai pe Iov nu a putut Domnul să îl amestece cu ceilalți,
deși l-a umplut de toate bubele și de toate umilințele;
deși i-a luat tot ce avea, chiar și pe cei șapte fii și fiice…
Însă Iov i-a rămas mai departe credincios Domnului.
Și pentru că i-a rămas credincios,
Domnul l-a scăpat în cele din urmă de lepră,
ba chiar i-a dat înapoi și pământurile pe care i le luase,
grânele și viile; și turmele fără de număr.
Și i-a dat alți fii și fiice, ca semn că a greșit față de el
și că își cere iertare.
Eu sunt poet din tălpi până la steaua.
Întotdeauna am văzut mai mult decât se vede.
Poate că de aceea nu mă crede nimeni –
pentru că văd mai mult decât se vede;
pentru că văd ce nu se vede.
Întotdeauna am risipit întunericul din jurul meu
și în cele din urmă am început să fac deosebire
între aripile albe și aripile negre,
chiar dacă Domnul le schimbă uneori culoarea,
după propria voie…
Acum îi deosebesc destul de bine pe unii de alții.
Nu degeaba Iov a avut încredere în mine
și mi-a lăsat uneltele de scris, călimările
și pieile tăbăcite de capră ca să continui Cartea,
la gândul că Adevărul va salva lumea.
Și poate că Adevărul chiar a salvat lumea,
dacă florile de cireș își împart minunea peste tot,
dacă ele se gândesc numai la cireșele
pe care i le vor pune la urechi Prințesei.
Poate că Adevărul chiar a salvat lumea,
dacă vrăbiile recită toată ziua
din poemele mele de dragoste.
Dacă ele ciripesc pe toate ramurile singurătății mele
poemele pe care nici nu le-am scris.
Poate că Adevărul chiar a salvat lumea,
dacă prințesa trece pe lângă Apocalipsă cântând…
Dacă ea trece pe lângă Apocalipsă cântând
și nici nu știe că tocmai a trecut pe lângă Apocalipsă…
Da, poate că Frumusețea deja a salvat lumea,
iar noi, grăbiți cum suntem, nici n-am băgat de seamă…