Pe lângă istoriile literare așa-zicând… serioase, există și alternative mai „speciale”, libere, „jucate”, nu obligatoriu… neserioase. Perspectivele lor neobișnuite, chiar surprinzătoare, sau caracterul ludic al respectivelor întreprinderi sunt asumate de autori. Rezultatele – care meritorii, care mai modeste. Interesante toate, foarte ori cât-de-cât, fiecare-n felul său. Cu autori reputați sau necunoscuți, profesioniști ai disciplinelor exegetice sau de alte profiluri. Din inițiative proprii, dar și – de fapt, mai ales – sub presiunile pieței.
Exemplele românești – nu puține.
Ancore geografice
Istoriile literare, ca și cele de orice profil, s-au scris dintotdeauna pe criterii zonale, când n-au fost de-a dreptul „universale”: de obicei naționale, uneori privitoare la zone mai extinse, dar și focalizate asupra unora restrânse, a unor – la noi – județe sau localități.
Acestea din urmă obișnuiesc să pluseze exagerat de mult, prezentând figuri șterse, dascăli meritorii sau veleitari patetici drept „personalități locale”. Au măcar meritul de a strânge la un loc informații care se pot dovedi utile. Despre marile centre literare și culturale naționale s-au scris panorame relevante, fie istorii propriu-zise, fie dicționare, cronologii, alte tipuri de sinteze. Un caz fabulos de cercetare locală, cu informații de-o uluitoare bogăție, interpretate și simpatic, și subtil, finalmente entuziasmant, e opul Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploiești al lui Dan Gulea (Editura Paralela 45, 2012, de peste 450 de pagini). Una dintre ipotezele privitoare la originea numelui Ploesci fiind aceea că pe vremuri, pe pământ împădurit, la marginea Codrului Vlăsiei, ar fi plouat mult. Există și o legendă cu un Moș Ploae, cioban transhumant care s-ar fi stabilit tocmai acolo…
Istorii regionale s-au scris și cu intenții de cartografiere (la figurat, dar cu bază denotativă…), și cu – iarăși – orgolii localiste.
Iar cele cu contururi naționale, politice, literare și de toate felurile, au proliferat de la romantici încoace. S-au practicat și se practică peste tot, și ca bilanțuri cu pretenții de obiectivitate, și cu intenții legitimatoare.
Sistematic preocupat de ancorele zonale ale producției scriitoricești s-a dovedit Cornel Ungureanu, critic cu preocupări diverse, dar și exeget constant al Banatului său natal și de reședință, ceea ce avea să-l conducă la o viziune regionalistă, de unde propunerea sa de Geografie literară (Editura Universității de Vest, 2002; autorul menționează undeva și o ediție din 1999, pe care n-am putut-o identifica), mergând până la proiectul de panoramă intitulat chiar Geografia literaturii romane, azi, din care au apărut Geografia… vol. I, Muntenia și vol. IV – Banatul (Editura Paralela 45, ambele în 2003; vol. I – reluat, tot acolo, în 2008; volumele II și III par să nu fi fost încă publicate).
De Transilvania în sens larg, inclusiv regiunile „de margine”, Banatul și Crișana, Bihorul, Maramureșul, s-au ocupat nu puțini critici și istorici literari ardeleni, de la Mircea Zaciu la Mircea Popa, Mircea Muthu, Irina Petraș și alții. Ultima menționată a alcătuit o întreagă serie de sinteze, mai ales dicționare, ale literaturii române intra-carpatice.
Dacă tot l-am pomenit pe Cornel Ungureanu: și cu contribuția sa, însă într-un colectiv mai larg, animat de Adriana Babeți, s-a constituit la Timișoara, încă din anii 1990, grupul de cercetare intitulat „A treia Europă”, cu pornire de la multiculturalismul bănățean ca ipostază a celui Central-continental, incluzând – de fapt – întreg spațiul românesc. A existat și un periodic studios omonim, A treia…, și o serie consistentă de cărți cu autori români sau traduse, găzduite de Editura Polirom. Realizarea maximă, recent finalizată, după lupte seculare care au durat ani lungi, e excepționalul Dicționar al romanului central-european, sub coordonarea Adrianei Babeți (aceeași editură, 2022), unde sunt prezenți, dintre ai noștri, și sudicii, și moldovenii, de la – să zicem – Sadoveanu la Marin Preda și la numeroși contemporani. Istoria literaturii decupată lexicografic fiind altceva, totuși…
Altă ancoră geografică fiind „specificul” unor zone mai restrânse ori mai întinse. Campion al acestei perspective – Mircea Muthu, autor al unei impresionante serii de studii despre balcanismul literar românesc în alt context de proximitate, cel al peninsulei mediteraneene: de la Literatura română şi spiritul sud-est european (Editura Minerva, 1976) la Balcanismul literar românesc (3 vol., Editura Dacia, 2002, reluate într-un volum compact la Editura Paralela 45, 2008, cu o „ediție definitivă” la Editura Școala Ardeleană, 2017, însoțită de studii complementare: Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale), Balcanologie (vol. I, Editura Dacia, 2002; vol. II, Editura Fundației Culturale Libra, 2004; vol. III, Editura Limes, 2005) și alte contribuții.
Secrete și anecdote
Revenind la istoria și la istoriile „speciale”: Cornel Ungureanu și-a confirmat disponibilitatea pentru abordările neortodoxe publicând și Istoria secretă a literaturii române (Editura Aula, 2016), reluată ca O istorie secretă a literaturii române (ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Tracus Arte, 2016, ediția a III-a, aceeași editură, 2019; autorul își intitulase de la început cartea O istorie…, variația de la prima publicare fiind operată redacțional, cf. notei din edițiile a doua și a III-a, p. 22, respectiv p. 23). Știute, precum al franțuzului Polichinelle, sau bine tăinuite, poate că devoalate cândva, apoi uitate, există tot soiul de taine în cărți și-n viețile scriitorilor. Ideea autorului a fost aceea a unei noi narativizări a trecutului literar, într-o formă atrăgătoare, după gusturile contemporane: „În epoca noastră foiletonistică e greu să atragem spre literatură onoratul cititor fără o încercare energică de a-l provoca, de a-i stârni curiozitatea, de a-l răpi, măcar o secundă, telenovelei amoroase sau fotbalistice” (ediția a doua, p. 17). Imperativele acțiunii: „să înviorăm (să înviem?) literatura” printr-„o operație de transcriere – o așezare a ei în alte vehicule”, în contextele „europeizării” și „globalizării”, termeni care-i prilejuiesc exegetului readucerea în discuție a „geografiei literare”, cu potențialul său de „actualizare” a… „geopoliticii” (Ibid.). Drept care, la trecerea din „Galaxia Gutenberg” în „Galaxia Imaginilor”: „Istoria… pe care o propunem se vrea o alternativă a istoriilor actualității imediate. Iar istoriile literaturii române au fost mereu propuse de o actualitate imediată în care existau urgențe, constrângeri, (de)solidarizări” (Idem, p. 22). Două părți mari: Despre așezarea hotarelor…, apoi …și despre destrămarea lor. Capitole și subcapitole de ici, de colo: Geopolitica și geografia literară în Europa centrală (și de est), apoi Geopolitica… în epocile succesive, până la 1989, după care intrăm într-un Interval: politica și poetica transgresiunii, cu secvențe despre autori controversați mai nou, din varii motive, apoi, în alternanțe temporale, despre avangardă ca „propunere de globalizare”, despre Vârstele erotice ale literaturii. Și cele pornografice și despre Provinciile literaturii, cu întoarceri în vremuri vechi. Capitole și subcapitole (alegând – se-nțelege – picanteriile!): Istorii (sin)ucigașe, cu și despre Eminescu, Subconștientul imperial (tot al viitorului „poet național”), Viața și petrecerea (despre Octavian Goga), Ofițeri, soldați și victime (la Rebreanu), Apocalipsa pe înțelesul tuturor (V. Voiculescu), Fețele lui Mefisto (M. Eliade și comilitonii), Sorin Alexandrescu: o rudă apropiată (nepot de soră al lui Eliade), drept care Semioticianul se reciclează, Generația ezoterică (a lui Marcel/ Marc-Mihail Avramescu, alias Ionathan X. Uranus și a lui Vasile Lovinescu), Belu Zilber – un martor mincinos, Jeni Acterian – sinucidere în efigie, O religie și o convertire: masoneria (Sadoveanu), Artiști de odinioară și alte femei fatale (Camil Petrescu), Petrecerile private ale literaților, în secolul al XIX-lea, …și petrecerile publice ale avangardiștilor etc. etc. etc. Cu o Încheiere: istoria secretă a literaturii, deocamdată, în care sunt avansate explicații: „Istoria «secretă» a literaturii încearcă să recupereze opere uitate, abandonate din întâmplare sau din graba cercetătorilor improvizați, din absența mesajului epidermic, atât de necesar lumii noastre postmoderne, postistorice, postcoloniale, postcomuniste ș.a.m.d. Cărțile uitate pot fi recitite în numele altor oferte – ale șirului de Imagini pe care le propun cititorului de azi. Căci, după ce am părăsit Galaxia Gutenberg și am intrat în Galaxia Imaginilor, istoria literaturii va dezvolta, în progresie geometrică, teritoriile ei «secrete», în care doar inițiații pot avea acces. Geopolitica este și o știință care transformă azi nu doar granițele naționale, ci și celelalte: estetice, sociale, corporale, geografice. O știință nouă, ajutată azi de televizor și de computer, stimulează estetica extremă – a limitei (in)acceptabile” (Idem, p. 588). Interesant, deși – totodată – cam… abscons. De reflectat…
„Secretele” sunt de obicei grave, dacă nu de tot sumbre. Năstrușniciile, întâmplările, chiar dacă nu toate vesele, pățaniile de fel și chip descrețesc frunțile, deci au potențialul atractiv al discursurilor pentru divertisment. Drept care – O istorie anecdotică a literaturii române de Florentin Popescu, critic literar (Editura Saeculum, 2 vol., 1995, 1999) și Istoria anecdotică și infailibilă a literaturii române – pentru elevi, studenți, cărturari ori doar curioși, ca să se instruiască și să se distreze de Angela-Ana Grădinaru, profesoară de Română (Editura Nord Sud, 2022). Cu cea din urmă trecem către lumea școlii, către publicul tânăr, mai mult ori mai puțin studios…
(Va urma)