(fragment)
Este o poveste despre memoria colectivă și rescrierea compulsivă a istoriei, cu fiecare generație. Romanul este scris din trei perspective: 1) un băiat autist (Dănuț), abandonat în țară de mama plecată în America; 2) mama (Irina), care a descoperit în America un medicament împotriva bolii Alzheimer; 3) Brândușa (sora mamei și o celebritate în România), care începe să sufere de demență.
Capitolul 2. Unde relele se țin lanț
Clevelandu’ e ca Bârladu’, loc unde vii și de unde pleci, dar dacă mori acolo, numai tu ești de vină.
Irina i-a spus asta lui Andrew când a cerut-o de nevastă. L-a găsit pe Match, unde s-a listat după un viscol în Queens, când a lucrat trei zile de acasă, până și-a dat seama că n-are nimic de mâncare și nu poate ieși din casă de nămeți. Pregătea teza pentru doctoratul în farma, avea termen de predare, era în urmă, Dănuț era deja în România și nu-i mai lua din timp, treaba mergea pe roate, deja i se făceau oferte să rămână la Columbia, să meargă la Houston, UCLA o curta, viața era bună.
O ecuație simplă – se mărită, oferă sex la liber și salariu contra dus gunoi, adus mâncare și curățat zăpadă. Și eventual, o găsește cineva în casă dacă moare tam nisam. Variabila ascunsă din ecuația asta era panica nocturnă a patului rece, variabilă nerezolvată nici după ce Irina a consumat într-un weekend toate articolele despre baza neurologică și efectele psihologice ale contactului cutanat, auzi contact cutanat! Cum reușesc experții în pălăvrăgeală să se anestezieze la ridicol. Oricum, nici monoaminele, nici celulele Merkel, nici receptorii opiozi, nici neuronii nemielinizați nu explicau de ce a început panica după plecarea lui Dănuț, iar teoriile psihologice erau toate suspecte, ca orice teorie fără teoreme. Dacă se lua după ele, acum șaptezeci de ani Dănuț avea autism pentru că Irina era mamă frigider, acum treizeci de ani pentru că i-a făcut vaccin, acum douăzeci de ani că de la gene sau de la virusuri, bine măcar că nu mai era din cauza ei, deși genele pot să lungească argumentul. Ca urmare, avea de-a face cu o variabilă latentă, trebuia să recalculeze ecuația periodic și să testeze schimbările neașteptate produse de mizeria de variabilă de noapte.
N-a fost nevoie.
L-a ales pe Andrew în prima săptămână pe Match. Ca o urâtă bine adaptată în jungla de cuplu, știa ce să spună ca să-i facă pe bărbați să treacă de fața ei, așa că la pasiuni a scris:
„Îmi plac sexul oral și anal.“
Două sute de mesaje în prima zi. O sută erau grași, cincizeci geriatrici, douăzeci erau romantici, adică o voiau și frumoasă și muistă. Din cei rămași, Andrew putea să vorbească și despre altceva decât sine sau sport. Spunea fel și fel de bazaconii insolente, pentru care ar fi fost dat afară de la facultate, dar nu era la facultate, nici măcar n-a terminat facultatea, era un prepper[1] cu educație din biblioteca publică și de pe youtube.
Și acum, nici nu a luat-o bine de la aeroport, nici nu și-a pus centura de siguranță, și a început:
– Să vezi ce schimbări colosale o să aducă Novovitu’, o să aibă consecințe dramatice la nivelul întregii societăți, îți spun eu, ești năucă dacă nu-ți dai seama, legendă scrie pe tine, legendă! Și azi dimineață a fost alt reportaj la tele! Gândește-te puțin, se golesc casele de bătrâni, oamenii vor trăi independent până crapă din alte motive, o să lucreze cel puțin încă zece ani, o să călătorească mai mult, o să se și împerecheze și mai mult – că la asta sunt buni hominizii ăștia oricând, cu Viagra și Novovit să vezi petreceri geriatrice, n-ai nevoie de anticoncepționale, moșii nici nu vor să audă de prezervative și oricum le-ar tremura mâna pe pulă! O să se umple toți de sifilis și sculament! Chirurgii plastici o să tragă de toate pieile septuagenare! Hormoni, testosteron – cred că trebuie să cumpăr niște acțiuni! Ce boom financiar o să fie! Toți banii pe care Medicare îi arunca în casele de bătrâni se eliberează, generația zdrobită între îngrijirea copiilor mici și a părinților demenți o să aibă resurse să investească în afaceri, să cumpere case de vacanță, să facă excursii! Știi ce-o să scadă? Consumul de antidepresive la generația zdrobită! În schimb, mă gândesc – o să crească prescripțiile de sedative la bătrâni, fără demență în cap își vor aduce aminte toți că vine moartea și au trăit degeaba, anxietate îi cuprinde, poate o pun moșii de o religie nouă! Dar cel mai important, se va termina cu dictatura tinerilor! Bătrânii o să fie iarăși respectați, experiența și înțelepciunea va fi iarăși mai importantă decât energia și tinerețea, neîncrederea în bătrâni dată de demență o să dispară, să vezi tu cum stă profesorul Burtă Verde încă douăzeci de ani la catedră!
– Efectul pe creierele pline deja de amiloid este încă neclar. Mai am de analizat două seturi de date, inclusiv rezultatele la un an.
– Ei lasă, poate următoarea moleculă o să meargă și în stadiile avansate! Și las-o mai moale cu ranchiuna pentru Burtă Verde, o să ai nevoie de toți mahării, joacă-te frumos! Ranchiuna e bună să te țină pe linia de plutire când ești mic și ți se pișă toți în cap, dar acum ești mare, ești o legendă, dictezi narațiunea, nu te bagi-n încăierări de cartier!
Plouă mărunt în Cleveland. Martie e o lună minunată în Bahamas și o tortură la foc mic în Ohio. Pentru Andrew, crescut în California, întunericul rece și ploios e suferință și faliment, îi miroase și mai tare a apocalipsă, așa că în martie, Andrew strânge și mai multe conserve și baterii și muniție. Irina abia observă ploaia, vremea nu contează, e pentru fragili și poeți.
Startup-urile medicale din preajma Cleveland Clinic au fost mai impresionante pentru ea, decât vila cu care Andrew credea că o va convinge să se mute la Cleveland. Ce e ea, pasărea paradisului, să vină regină după ce masculul s-a canonit și a făcut un cuib cu terasă, jacuzzi, cramă și piscină? Important era că masculul avea masă musculară superioară, nu voia copii și o făcea să râdă cu pseudoexpertizele lui nesfârșite. Mansplaining fără jenă, da, lipsa de jenă e mare atu, jenații sunt plicti. Ah, și părul e cool, negru și pus pe șotii, probabil luat de la bunicul ăla chinez, domnu’ Yang, de la care i se trage și aerul ușor exotic în jurul sprâncenelor și rezistență minimă la alcool.
– Nu înțeleg de ce mai analizezi rezultatele la un an, când cele de la șase luni sunt spectaculoase? Ce, crezi că li se umple iarăși creierul de gunoi?
Andrew e antreprenor, adică îi prostește pe alții – în cazul lui, renovează hoteluri vechi, mai ales din alea cu potențial istoric, sau cabane șarmante pe care le lasă decrepite la exterior și le burdușește cu hightech și design industrial în interior. Mare succes, mai ales la tineretul cu bani și cu alergie la drumul bătut.
– Urmărirea la douăsprezece luni e standard, altfel mă mănâncă Burta Verde și Mațe Fripte.
– Ai suficienți oameni să facă analizele?
– Etienne a mai angajat doi la conferință. Un tip, Kevin Shaolin, și o postdoacă, stai că am uitat cum o cheamă. Se uită la telefon și repetă nesigură: Weiwing Shendong.
– Chinezi?
– Probabil.
– La cât e Etienne de deștept, uneori e prost de moare! Chinezi! Ce greșeală! O să fure tot!
– Toată tehnologia e brevetată.
– Și ce dacă? O fură și o să schimbe ceva, și o să spună că e a lor, geniul poporului chinez a descoperit întâmplător același tratament. Ieftin ca braga îl fac, vă falimentează în câțiva ani, n-ați învățat nimic, sunt căpușe! Crește GDP-ul, crește tupeul!
– Sunt postdoci, nu au acces la informații esențiale. Codează și fac analize statistice. Trebuie să mă opresc la laborator, ia-o prin Wexford, să ajungem mai repede. Trebuie să transfer niște date și să scot din camera frigo câteva mostre, să lucrez de acasă până aflu ce-i cu tanti Țica.
Disciplinat, Andrew schimbă ruta, dar nu subiectul:
– Eu v-am avertizat. Dar zău, Etienne ăsta e mai prost decât credeam. Am început eu să am suspiciuni când am văzut că e însurat cu femeia aia mai bătrână ca el, cu cât?
– Zece ani cred, poate doisprezece.
– Dar am zis că e un om ambițios, și bine face, ambiția e importantă, ambiția e benzină pură. Mulți bărbați de mare succes au luat o nevastă băbătie care le-a deschis drumuri… Josephine era cu șase ani mai în vârstă ca Napoleon, treacă meargă. Eleonor de Aquitania era cu zece ani mai bătrână ca Henry al doilea! De Macron ce s-a mai zic? Dar Rita lui Etienne? Am înțeles, e de familie bună, i-a sponsorizat afacerile, dar e veșnic abțiguită, îi curg balele din gură! Nu m-ar mira s-o lase, acum dacă au plecat amândoi copiii la colegiu. Stai să vezi!
Au ajuns în oraș. Irina nu știe ce e mai bizar, suburbia americană întinsă cu nerușinare ca Originea lumii a lui Courbet, sau cutiile astea din beton și sticlă, nuclee inexpugnabile ale capitalismului. Nu că i-ar păsa de capitalism, de fapt, îi pasă, capitalismul a fost bun cu ea, uite unde a ajuns. Mai bine nu deschide subiectul – Andrew are un fișier și pentru binefacerile capitalismului nici unul din ăștia care chițăie împotrivă nu se grăbesc să se mute în Coreea de Nord. E prea obosită.
În fața laboratorului, Irina se caută de chei și ecuson:
– Așteaptă-mă cinci minute.
Laboratorul e în întuneric, e duminică seara, dacă ea nu e acolo, rar mai vine câte un laborant să pună osul la bătaie. Cât timp se pornește computerul, Irina adună câteva printuri și verifică temperatura frigiderului. Mostrele din camera frigorifică, unde temperatura stă la minus 100ºC, trebuie lăsate cel puțin douăzeci și patru de ore la minus 10ºC înainte să fie servite spectroscopului.
Serverul bâzâie sprințar, probabil e vesel să o vadă. Trece ecusonul prin cititorul de card și deschide ușa camerei frigorifice.
Chiar la intrare, chircit în poziție fetală, o întâmpină corpul vânăt al Ritei, băbătia lui Etienne.
[1] prepper (substantiv, Statele Unite)= persoană convinsă de iminența unui de-
zastru catastrofic și care face pregătiri active să se protejeze, de obicei prin depozitarea de hrană, armament și alte resurse (Oxford’s English Dictionary).