Piesa unei autoare americane destul de puțin, dacă nu deloc, cunoscute publicului de teatru din România, este montată de regizorul Felix Alexa, la Teatrul Național din București și prezentată în eleganta sală Pictura. Sarah Ruhl nu este doar o autoare de piese de teatru, admirabilul caiet de sală, o adevărată monografie concentrată, ne informează că ea a debutat cu un volum de poezii, a scris eseuri, a fost nominalizată chiar cu textul piesei Casa curată la Premiul Pulitzer, în faza finală, este autoarea unui roman, Smile (Zâmbește), inspirat din propria-i pareză a feței pe care a suportat-o ani de-a rândul.
Subiectul piesei puse în scenă de Felix Alexa, mărturisește chiar autoarea sa, i-a fost sugerat de o întâmplare pe care a auzit-o povestită la o întâlnire cu niște prieteni. Din schema simplă a acelei întâmplări, pe care o reia mai sus amintitul caiet program al spectacolului, scriitoarea Sarah Ruhl a creat o ficțiune cu accente fantastice pe alocuri, neașteptată, așa cum trebuie să fie creațiile literare de succes. Căci e departe de textul acestei piese, un adevărat text literar, de scenarita care se mai practică de către mulți autori contemporani. Pe scurt, totul pornește de la ideea unei doctorițe că nu poate să-și facă singură curat în propria casă, și de aceea și-a angajat o menajeră, o tânără braziliană, care, și ea, la un moment dat, refuză să-și mai facă datoria. A nu se interpreta refuzul doctoriței ca un dispreț față de această muncă, a se reține că, după epuizanta muncă la spital, ea nu se mai simțea capabilă de un efort fizic în plus. Ceea ce-i adaugă scriitoarea contează de fapt, și anume sora doctoriței, care simte mereu nevoia să facă curățenie în casă și, după ce termină la ea acasă, rămâne fără rost, fapt pentru care vine să o înlocuiască, pe ascuns firește, pe menajera braziliană. Aici avem, poate, o declarație tipic contemporană că nici o muncă nu e de disprețuit, dimpotrivă. Ceea ce aflăm de la început este un alt plus, și anume talentul obsesiv al menajerei de a spune bancuri, moștenit de la tatăl și mama sa, care au murit, cea de-a doua de râs la un banc spus de soțul ei, iar el sinucis cu propriul pistol, odată rămas singur.
Ceea ce în alte cazuri am putea numi intrigă, evoluează cu volte neașteptate, cu soțul doctoriței care-și găsește sufletul pereche în persoana unei paciente a sa, căci și el e, desigur, medic, apoi, spre final, cu expediția sa fantastică în Alaska pentru a găsi un arbore de tisă, dacă am auzit bine, care ar fi vindecat-o pe noua sa tovarășă de viață, de cancerul care o rodea. Apoi anunțul că trebuie să mai rămână în Alaska, după găsirea arborelui, pentru a învăța să piloteze un avion (!) în care să poată aduce arborele. Acesta sosește, însă, prea târziu, sufletul său pereche decedând între timp.
Regizorul Felix Alexa, secondat de scenograful Ștefan Caragiu, i-a plasat pe toți într-un spațiu rotund, având în mijloc un fel de construcție circulară, deasupra căreia se petrec unele dintre scenele spectacolului. Acolo sus vedem scena povestită de tânăra braziliană, cu moartea de râs a mamei sale, tot acolo se vor refugia și cele două suflete pereche nou regăsite, înainte de tristul final al unuia dintre ele. Felix Alexa a ales și o echipă de actori dintre cei mai buni pe care-i poate da naționalul bucureștean, cărora le-a alăturat o tânără promisiune, în persoana Sandrei Ducuță, care o întruchipează pe menajera cea glumeață. Aceasta își face datoria de spărgător de scene triste, cum e aceea, puternică, a apariției noului cuplu și justificarea patetică a soțului infidel, un Richard Bovnoczki în foarte bună formă, cu o pledoarie convingătoare în absolut, sau obiectiv vorbind, la care cea implicată, soția sa cu acte, Lane, rămâne rece, într-o scenă foarte natural condusă de Irina Movilă, cea care trece prin stări diferite de-a lungul spectacolului cu această piesă ciudată, neasemenea altora din repertoriul clasic și din cel contemporan. Ana Ciontea își creează personajul obsedat de curățenie cu o migală și o sensibilitate care-i sunt specifice, nu fără un anume umor involuntar (al personajului desigur) în anumite scene. În afara menajerei braziliene, toate celelalte patru personaje au momente patetice, tânăra Matilde fiind un pandant al raisonneurului din textele mai vechi, punând un fel de cezură atunci când pare că lucrurile vor lua o întorsătură nedorită. Lamia Beligan este Ana, sufletul pereche al personajului Charles, într-un rol dificil, pe care-l duce spre finalul trist, de altfel bănuit de la început, cu talent și sensibilitate. Meritul echipei este și al lui Felix Alexa, iar meritul său e și al distribuției. Care a fost următoarea:
Lane: Irina Movilă; Virginia: Ana Ciontea; Charles: Richard Bovnoczki; Matilde: Sandra Ducuță; Ana: Lamia Beligan. Regie, lightning design, ilustrația muzicală: Felix Alexa. Scenografie: Ștefan Caragiu. Traducătorul piesei: Andrei Marinescu.
Spectacolul pe care l-am văzut a fost unul rodat prin câteva reprezentații, la 18 iunie.