ROMÂNIA LITERARĂ 23-24 / 2023
Din 2 iunie. La ancheta realizată de Cristian Pătrășconiu, „De ce nu va muri literatura?”, am numărat 47 de semnături. Răspund: 1) Nicolae Manolescu: Singură literatura exprimă umanul în integralitatea lui. Într-un fel, omul este creația literaturii. A cuvântului. Care a fost cel dintâi dăruit lui, când Duhul Sfânt s-a coborât pe pământ. Literatura nu va muri decât o dată cu omul, într-o eventuală catastrofă cosmică… N-avem de ce să ne temem. Nici măcar de ce vor înțelege prin literatură generațiile care ne vor urma. 2) Gabriel Chifu: Literatura trebuie privită ca o activitate profund umană sine qua non, intelectul nostru este de neînchipuit în afara relației cu cuvintele… Deși au fost de-a lungul vremii atâtea momente de mare cumpănă pentru literatură și pentru cărți, totuși literatura a supraviețuit mereu. 3) Răzvan Voncu: Literatura, așa cum o cunoaștem noi e pe moarte. Mai are de trăit cel mult o generație: aceasta, a noastră… În numele unei foarte discutabile teorii pedagogice a „ușurării” programei, studiul literaturii a devenit o bătaie de joc… Asociată cu scăderea (atestată incontestabil, prin cercetare clinică și statistică) a coeficientului de inteligență în lumea occidentală de azi, această eliminare progresivă a culturii din „kit”-ul de formare a tânărului va duce la dispariția literaturii, repet formula, așa cum o cunoaștem noi. 4). Nichita Danilov: Nu va muri, desigur, dar se va transforma în așa măsură, adaptându-se vremurilor postmoderne, încât va fi de nerecunoscut . 5) Adrian Lesenciuc: Atunci când știința, prin demersurile sale deductive și inductive, n-a reușit să rezolve problema cunoașterii, ori atunci când religia s-a poticnit de ciotul Nietzsche, singura cale pentru ajungere dincolo de limitele unui orizont predeterminat a rămas cea a literaturii. 6) Ion Pop (prezent și cu o pagină de poeme în acest număr): De fapt, literatura e deja moartă doar pentru necititorii, tot mai mulți, ce-i drept, cărora nu li s-a spus convingător, în școlile mici și mari de la noi, că ea chiar există, iar ceea ce văd și aud de la mai-marii zile nu e mai mult decât nepăsarea și chiar disprețul față de cel care scrie. 7) Nicolae Prelipceanu: Eu cred că, dimpotrivă, și literatura va deceda, așa cum fac toate cele ce există pe acest pământ. Dar, o să spuneți, literatura nu e ființă ca să piară. Eu zic că e ființă, fiind, de fapt, parte a unei ființe, omul, care pare a avea din ce în ce mai puțină parte de literatură. 8) Lucian Vasiliu: La început a fost Cuvântul. Suntem cuvântători. Cuvântul Domnului este și Literatură. Cum să moară? În sumar (selectiv): Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Ioan T. Morar, Dan Stanca, Gh. Grigurcu, N. Oprea, Adrian Alui Gheorghe, Horia Gârbea, Ștefan Mitroi, Alex Ștefănescu, Radu Tudorancea, Mircea Bârsilă, Hanna Bota, Florin Toma, Leo Butnaru, Marta Petreu, Ovidiu Dunăreanu, Toma Pavel, Ion Cristofor, Irina Petraș, Mircea Stâncel, Cornel Ungureanu, Varujan Vosganian, M. Zamfir.
RAMURI 5 / 2023
Nicolae Prelipceanu, „Oportunism, conformism, snobism”: Bântuie mișcarea woke , corectitudinea politică, iar lor li se alătură, evident din oportunism, multă lume nouă. Căci omul nou nu e numai creația comunismului, el a fost visul primilor creștini și continuă să fie un scop pentru cei care agită azi idei ce tind să devină ideologii, dacă n-au și devenit între timp… Lumea nouă… dictează, vrem – nu vrem, direcțiile ideologice în care vor merge cu toții mai devreme sau mai târziu. În artă, în teatru, dar și în literatură, în film, principiile impuse de noile ideologii își fac loc tot mai mult și nimeni nu se mai rușinează de faptul că este oportunist. A dispărut din breviarul creatorului… ideea că trebuie să nu te supui curentului pentru a crea ceva care să reziste timpului… Așa numitul prezenteism e religia lumii de azi. Oportuniștii de azi mai au, poate, în adâncul sufletului lor o pulsiune asemănătoare celei a snobilor de altădată … La ancheta revistei, „Literatura și voința de putere”, răspund: 1) Gabriel Coșoveanu: Greu, foarte greu, în lumea artistică, să nu visezi la notorietate, să nu tânjești să fii citat, să nu știe toată suflarea de tine. Asta se poate realiza și coercitiv-mecanic, așa cum se aranja pentru barzii lui Ceaușescu, astăzi „elită” de tristă amintire, deși nostalgicii sunt mai numeroși decât am crede, pentru că e vorba de specii care au nevoie de idoli, de un tătuc , de o mână forte , în mintea lor toate acestea purtând un nume, după ei, serios și rezonabil: ordine . Doar că literatura, ca și orice altă artă, nu se poate ordona… 2) Gabriela Gheorghișor: Ambiția parvenirii (mai ales a unor veleitari, deși au existat și cazuri de autori talentați), pofta de a dobândi nemăsurate privilegii (materiale și simbolice) îi împing pe unii scriitori să devină servanți ideologici, mercenari ce-și vând conștiința și scrisul, producători de texte propagandistice. 3) Ion Pop: Există, desigur, nu mai puțin evidentă, și varianta meschină, deloc generoasă, a unei voințe de putere în sensul dominației de grup, a unor oameni ai scrisului care dispun în „organigrama” administrativă, de la diferite nivele, de poziții temporare avantajoase, de care se grăbesc să profite cât pot să o facă, divizând forțele creatoare, menținând sau încurajând un soi de concurență neloială între grupări și inși, ajungând, cum știm, chiar la procese în justiție, cu niciun alt profit, în fond, decât al orgoliului mărunt și al unei biete „voințe de putere”, cu atât mai surprinzătoare cu cât se manifestă pe un teren de precarități ale poziției scrisului literar, tot mai frapante . În sumar (selectiv): Călin Pavel, Gh. Grigurcu, Mihai Ghițulescu, Cristian Pătrășconiu, D. Ungureanu, Gela Enea, Gabriel Nedelea, Andreea Răsuceanu, Xenia Negrea, Laurențiu Belizan.
APOSTROF 5 / 2023
Vladimir Tismăneanu, „Amurgul leninismului…”: Lumea de după 1989 este fundamental, radical și decisiv diferită de lumea de dinainte de 1989. Un distins disident ceh, Martin Palouš (70 de ani), care a fost la un moment dat purtător de cuvânt al Cartei 77 și ambasador al Republicii Cehe la Națiunile Unite, criticându-i pe cei care neagă caracterul revoluționar al anului 1989, spunea: „O revoluție are loc în momentul în care mă culc într-o seară și știu ce ziare am cumpărat dimineața, dar mă trezesc a doua zi, merg la chioșc și cumpăr cu totul alte ziare“. Aici se află cheia transformării despre care voi discuta: s-a schimbat paradigma de interpretare a realului! Nu trebuie uitat că revoluțiile anului 1989 au avut loc în același timp cu sărbătorirea bicentenarului Revoluției Franceze din 1789. Într-un astfel de an aniversar, am avut privilegiul de a asista la un nou tip de revoluție, una fundamental nonviolentă și antiutopică. O precizare: în cazul României s-a răspuns cu violență, dar revolta în sine nu a fost violentă. Răspunsul violent a venit din partea puterii. Consider că este foarte important ca, înainte de a discuta naufragiul sau amurgul leninismului, să vedem în ce anume a constat acesta și cum a fost posibilă ieșirea din utopie. Comunismul a fost, înainte de toate, un program doctrinar menit să mobilizeze în vederea atingerii unor scopuri radical transformative la nivel economic, moral, social și cultural. Ambiția supremă a comunismului a fost să realizeze o nouă civilizație care să se rotească în jurul personajului central – Omul Nou… Scopul principal al comunismului nu-l constituie doar socializarea mijloacelor de producție; toate acestea sunt subsumate unei noi viziuni asupra omului și existenței umane. Omul Nou în comunism, ca și în cazul doctrinelor fasciste, devine finalitatea supremă a acțiunii politice. În sumar (selectiv): Ion Vartic, Iulian Boldea, Ștefan Melancu, Dan Culcer, Emil Hurezeanu, D. Chioaru, Ion Bogdan Lefter, Adrian Papahagi, Dan Gulea, C. Cubleșan, Rodica Marian, Alice Valeria Micu. Dosar Cercul Literar – 80 .
SCRIPTOR 5-6 / 2023
Ioan-Aurel Pop, „De ce descălecat dinspre Transilvania?”: În conștiința medievală a românilor (evident, a unora dintre ei) din toate cele trei țări locuite majoritar de aceștia există tradiția primului descălecat (cu sensul de întemeieri, așezări temeinice, statorniciri) , de la împăratul Romei dintâi. Acest prim descălecat a așezat statornic temeiurile poporului român la nordul Dunării și poate să fie numit descălecatul etnic… Cel de-al doilea descălecat, prezent în conștiința medievală a românilor din Țara Românească și Moldova, explică formarea statelor românești, locuite de români și conduse de elite românești, de către principi cu putere venită „din mila lui Dumnezeu” sau cu autoritate de drept divin. Acesta este descălecatul politic, pus pe seama lui Negru Vodă (Radu Negru) pentru Țara Românească și a lui Dragoș și Bogdan, pentru Moldova. De ce nu există tradiția celui de-al doilea descălecat (adică a unei a doua întemeieri) printre românii din Transilvania și petrecut în favoarea lor? Din mai multe motive. Mai întâi, românii din Transilvania nu au apucat să întemeieze un voievodat al lor, în nume românesc, pentru întreaga țară, condus de un voievod român. De aceea, nereușind să o facă ei înșiși, nu au avut nici nume al lor, românesc, pentru această țară (termenul de Transilvania este livresc, cel de Ardeal este dat de unguri; cel dat de sași – „Siebenbürgen” = „Șapte Cetăți” – adaptat și în unele limbi slave, este târziu și nu a pătruns în conștiința românească). În al doilea rând, nu există mărturii, cu ecou în opinia publică, din care să reiasă că unii români din Transilvania ar fi venit acolo de peste munți, din sud sau din est, conduși de vreun voievod „descălecător” dinspre sud spre nord sau dinspre est spre vest. Dimpotrivă, deși se știe că au fost treceri individuale sau de grupuri mici în ambele sensuri, tradiția nu a păstrat decât ideea revărsării unor români dinspre Transilvania și Maramureș spre sudul și estul Carpaților. Mai mult, chiar și izvoarele istorice vorbesc prioritar despre astfel de treceri dinspre interiorul arcului Carpaților înspre afara lui. Pentru secolul al XVIII-lea, a demonstrat strălucit acest lucru marele istoric David Prodan, încă în anul 1944. Faptul este tulburător. Este ca și cum Transilvania – un nucleu de geneză și de conservare a poporului român –, cu o densitate a populației mai mare, acea Transilvanie încinsă de coroana munților și-ar fi revărsat mereu preaplinul spre vastele regiuni de deal și de câmpie, mult mai expuse atacurilor de jaf ale neamurilor de migratori. În sumar (selectiv): N. Popa, Emil Nicolae, Dorin Tudoran, Virgil Tănase, Ștefan Afloroaei, Simona Modreanu, Eugen Uricaru, Ioan Holban, Gellu Dorian, Emil Hurezeanu, Anastasia Dumitru, N. Leahu, Lucian Scurtu. La Dosar cultural – George Banu (1943-2023). La Colloquium, Robert Șerban – Cornel Udrea.
EXPRES CULTURAL 5 / 2023
Nicolae Panaite, „Dubla măsură”: Cum se ivește răul? Care e proveniența lui? Vedem limpede că atunci când semănăm doar grâu ne așteptăm să răsară ce am semănat! Dar de ce, oare, în lanul dat în pârgă găsim împreună cu spicele de grâu și neghină!? Cine a semănat-o? Lucrurile sunt întoarse pe dos pentru că firescul este obnubilat cu premeditare și metodă. Sesizăm, chiar și în lumea creatorilor, o accentuare a recurgerii la dublu standard. Unor corifei, nu știu de ce, li se pare că doar cei din rândul întâi al corului sau orchestrei sunt îndrituiți să primească prețuirea! Ceilalți sunt și ei, acolo, glăsuitori sau gorniști, de cele mai multe ori, doar pentru că au ajuns să facă parte din orchestră sau cor… Asemenea abordări și comportamente, atinse doar tangențial de principiile deontologiei, alimentează rodul stricăciunii . În altă pagini, Gellu Dorian, „Viață nouă, năravuri vechi”: Priviți în jurul vostru și veți vedea astfel de profitori care și-au umplut pieptul de decorații, pereții cu tot felul de diplome de excelență, de titluri de revoluționari, care în realitate nu au schimbat cu nimic din comportamentul profitorilor fostului regim, ci și-au perfecționat acele năravuri până la blindajul total al nesimțirii. Mici dinastii de profitori peste tot, în albia de sărăcie și suferință a celorlalți din jur . Și Adrian Alui Gheorghe, „Jurnal de campanie”: Nu premiile naționale mai consacră un autor, ci premiile internaționale. Nu contactul cu publicul propriu (dacă mai există un public, dacă mai există un contact!), mai contează, ci contactul cu publicul de aiurea, cât mai eterogen, mai îndepărtat, mai străin. Un scriitor (român și nu numai) e valabil, azi, în fața publicului (universal!) tot mai „tabloidizat” dacă e tradus în cât mai multe limbi. Îl vezi? E tradus în sârbă, în albaneză, în rusă, în maghiară, în croată…? E mare, e important. Cel netradus e trimis la colț, e „un rebut național”. La finalul revistei, C. Pricop, „Sisteme de valori”: Un mod de viață construit în secole de existență specifică Occidentului nu poate fi imitat prin simplul împrumut al unor forme de organizare. Ai instituții care imită instituții occidentale, ai adoptat jargonul corespunzător ș.a.m.d. – dar dacă oamenii rămân în matca mentală a secolelor în care comunitatea lor s-a format și a trăit îndelung împrumuturile sunt inutile. Aceasta este, până la urmă, tragedia națiunilor care au copiat modelul de civilizație la care aspirau reprezentanții lor cei mai luminați. Masa, mulțimea nu se putea schimba pur și simplu în urma unor inițiative politice… În plus maniera de a trece de la o lume la alta a fost cu totul nepotrivită. În sumar (selectiv): Al. Cistelecan, Cristina Scarlat, Dan Bogdan Hanu, C. Coroiu, Victoria Dragu-Dimitriu, Lina Codreanu, Diana Vrabie, Daniel Corbu, Grigore Ilisei, Gabriel Mardare, Daniel Ștefan Pocovnicu, Eugen Munteanu, Magda Ursache, Leo Butnaru, Adrian Dinu Rachieru, N. Busuioc, Flavius Paraschiv, Carmen Secere.
MIȘCAREA LITERARĂ 1 / 2023
Număr apărut la începutul lunii mai. Gabriel Chifu (interviu realizat de Olimpiu Nușfelean): Eu am ajuns scriitor mergând mereu împotriva curentului, căutând să mă las de îndeletnicirea asta, scrisul, și neizbutind. Dacă n-aș mai scrie, viața mea și-ar pierde rostul, m-aș simți ca și cum n-aș mai exista. Așa a fost tot timpul și așa a rămas, și așa va fi până la sfârșit. Scrisul este cel care îmi dă cea mai înaltă formă de libertate și sentimentul acela special de eu-însumi și de complinire… Actualmente, literatura, cultura în general, cel puțin în spațiul autohton, sunt într-o pierdere de teren neliniștitoare… Da, scriitorul și-a pierdut importanța. Întreabă Olimpiu Nușfelean: „Viața literară de la noi e foarte confuză, agresată de tot felul de disfuncții, frământări între „facțiuni” literare, confruntări de opinii mai ales subterane, fără să avem desfășurată o polemică literară funcțională și fructuoasă. S-ar putea ajunge la o „calmare” a acestui… tip de viață?” Răspunde Gabriel Chifu: Găsesc exact felul cum descrieți viața literară: confuzie, disfuncții, fracturi între diverse grupuri care se contestă violent și, totodată, lipsa unei reale confruntări de idei, de programe estetice. Îngrijorător este că, în loc să se atenueze în timp, toată această neorânduială se accentuează, prăpastia crește, intoleranța se întețește, motivele de separație a unora de alții sunt și mai numeroase și mai grave. Nu, nu se întrezărește nicio rază de lumină, eu nu întrezăresc, nu am speranțe că se poate ajunge la pace. Pentru pace, ar trebui să cadă toată lumea de acord asupra unui set de principii: or, în realitate, ceea ce pentru unii înseamnă binele, pentru ceilalți este răul însuși. În aceste condiții, comunicarea și pacificarea nu sunt de imaginat. Și mai păgubitor e faptul că această discordie fără sfârșit din lăuntrul lumii literare sădește neîncrederea în rândul publicului, al posibililor cititori, iar aceștia, care și așa nu se mai arătau prea atrași de beletristică, primesc încă un impuls puternic să se îndepărteze de literatură… Calitatea literaturii obișnuite/ medii a slăbit foarte mult și aceasta are repercusiuni negative și asupra creației de vârf. Iar destui tineri, cu o brumă de înzestrare, dar fără să fi frecventat asiduu marea literatură de dinaintea lor, intră în literatură cu un sentiment de înfumurată auto-mulțumire, care, din păcate, îi pierde. În sumar (selectiv): Gh. Glodeanu, Victor Știr, Menuț Maximinian, Cornel Cotuțiu, Virgil Rațiu, Teofil Răchițeanu, Mircea Popa, Icu Crăciun, Magda Ursache, Marin Iancu, Iacob Naroș, Mihaela Mudure.
EX PONTO 1-4 / 2023
Număr apărut în luna mai. Angelo Mitchievici, „Premiile literare între valorizare și devalorizare”: În condițiile descrise pe William Marx în cartea sa Adieu á la littérature , ne aflăm pe o pantă descendentă în ceea ce privește prestigiul literaturii și al scriitorului, în ceea ce prestigiosul comparatist numește „devalorizare”, iar instituția premiului literar o reflectă în felul său. Ce fel de premii literare avem în România? Printre cele mai cunoscute sunt premiile Uniunii Scriitorilor din România, precum și premiile diferitelor Filiale ale Uniunii Scriitorilor, premiile unor reviste literare prestigioase… Și o altă serie de premii susținute de Uniunea Scriitorilor din România: premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani, premiul „Tudor Arghezi” în cadrul Festivalului de Literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu, Turnirul de Poezie care se desfășoară în diferite mici și cochete localități din lume, Literatura tinerilor de la Neptun cu câteva premii acordate tinerilor scriitori, Premiul „Garabet Ibrăileanu”, Premiul „Lucian Blaga” de la Alba Iulia, Premiile FestLit (Festivalul de literatură de la Cluj), Premiul Scriitorii Anului etc…. Spiritul critic este cel care ar trebui să articuleze această instituție a Premiului Literar, fie că este vorba de premiile unei reviste literare prestigioase, fie că este vorba de premiile Uniunii Scriitorilor din România, fie că este vorba de Premiile Academiei. Acest spirit critic presupune judecarea unei cărți din perspectiva valorii sale estetice. Ori discuția (care a avut loc în emisiunea despre premii literare, pe TVR Cultural) a relevat ceea ce s-a schimbat, în timp, cu premiile literare, și anume faptul că ele intră încetul cu încetul, o parte dintre ele, sub incidența altor criterii, stabilite în logica corectitudinii politice. În vederea eliminării discriminării, premiile trebuie acordate în special tinerilor (scandalul premiilor de la Uniter a fost generat de o astfel de contestare politic corectă), femeilor, persoanelor de o anumită orientare sexuală, în general unor categorii considerate ca fiind aprioric discriminate. Numai că democrația se oprește la poarta artelor, mai precis se oprea, acolo unde „discriminarea” este la ea acasă întrucât ideea de valoare presupune ierarhii, desigur negociate permanent în cadrul comunității interpretative. Premiul literar constituie expresia acestor negocieri care au în vedere valorile pe care le presupune realizarea estetică. Ele discriminează structural, pentru că presupun o selecție care nu ține cont de factori exteriori operei literare. Lucrurile nu mai stau însă așa demult în cultura occidentală, iar ideea unei juste retribuiri, a premiului ca mecanism compensatoriu, în funcție de statutul de defavorizat, marginal al unui autor, în sens general, introduc o componentă ideologică și o falsă morală a reprezentativității… Dincolo de discuția profesională pe care o presupune o cronică literară, premiul oferă acel glamour care însoțește îndeobște vedetele de cinema, care face sau mai precis făcea din scriitor o vedetă. Fastul acesta a pălit în ultimele decenii, numeroase mutații au avut loc în lumea cărții, ele accelerând o desacralizare a autorului acompaniată de diminuarea rolului său social, a charismei sale, a încărcăturii simbolice de care se bucura. În sumar (selectiv): Gh. Filip, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Gabriel Chifu, Lucian Vasiliu, Lucian Alexiu, Gh. Vidican, Dan Perșa, Titi Damian, Valeria Manta Tăicuțu, Ana Dobre, Paul Sârbu.
VITRALIU 58
Număr apărut în luna mai 2023. Periodic al Centrului Cultural Internațional „George Apostu” – Bacău, Anul XXXI (o revistă „grea” și la propriu, cu file cretate, format 24×33 cm, 248 de pagini), redactor-șef Gh. Popa. Scrie Irina Petraș, „Cioturi și ruine. Reluări”: Dacă mintea ți-e liberă , adică ești în stare să gândești lucid, chiar dacă incomod pentru tine și pentru ceilalți, vremile și vremea își pierd din importanță până la a nu mai însemna nimic… Cred că sunt destui scriitori care recunosc că nu mare lucru s-a schimbat în viața lor înainte și după ʼ89, de pildă, de vreme ce lucrurile, pentru ei, s-au întâmplat și continuă să se întâmple la nivelul propriei minți în condițiile asumării finitudinii, pe de o parte, și a puținătății lucrurilor de care are nevoie, în cele din urmă, un om ca să(-i) fie bine… Îmi plac oamenii firești. Care se poartă cum le e firea, nu vor să pară altceva ori altcineva… Nu-mi place lumea spre care, pare-se, ne îndreptăm… Mă îndoiesc de toate și nu mă simt vinovată în vreun fel că așa stau lucrurile… Noțiuni precum ideologie, represiune, manipulare sunt de legat, în orice discuție serioasă și pe cât cu putință riguroasă, obiectivă, de ideea de putere și de mecanismele ei extrem de perfide… În ce mă privește, niciodată n-am crezut că familia, lumea, universul, soarta îmi sunt datoare cu ceva, că merit mult mai mult decât îmi oferă… Lucrul cel mai rău ori cu urmări greu de vindecat mi se pare a fi, am mai spus asta, starea noastră de ne-așezare… provizoratul etern în care ne bălăcim, improvizația ca lege a zilei. Cum la români lipsește (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrarea în perspectiva lungă a istoriei… dar și spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind la noi mereu și nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viață neterminată la dispoziția autorului nu e continuată firesc și generos de generația imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat / împins / aruncat deoparte și se re-începe de la capăt… Avem prea multe cioturi care n-au fost pădure și ruine care n-au fost zidiri. În sumar (selectiv): Ioan-Aurel Pop, Alin Sebastian Popa, Mircea Coloșenco, Ioan Holban, Alexa Visarion, Angela Baciu, Emil Nicolae, Ion Cocora, Leo Butnaru, Daniel Șt. Pocovnicu, Dan Petrușcă, Nora Iuga, Petre Isachi, Simona-Grazia Dima, Ion Tudor Iovian, Ion Fercu, Christian W. Schenk, Dinu Grigorescu, Dan Perșa, Gh. Iorga, Gellu Dorian.
DISCOBOLUL 301-302-303
Număr apărut în aprilie 2023. La ancheta / întrebarea revistei („Ce consecințe credeți că va avea progresismul neomarxist asupra literaturii?”), citate din răspunsuri – Gellu Dorian: Așa cum este așa-zisul progresism neomarxist nu poate garanta nimic, ci doar deteriora mintea unor intelectuali ; Adrian Alui Gheorghe: Tendința de globalizare a literaturii, cu treceri rapide peste bariere de limbă, de sensibilitate, de civilizație, cu uniformizarea unui mod de viață la nivel planetar, face ca vechea distincție între sincronism, tradiționalism și avangardă să nu mai fie prea funcțională, să ne regăsim într-un prezent continuu în care cultura să fie un bun de consum, ca oricare altul; Ion Pop: Egalitarismul social, promovat de marxism, și accentul liberal pus pe drepturile individului s-au putut întâlni, mi se pare, oarecum paradoxal, în acest mediu al relativismului cvasigeneralizat… Așa-numita „corectitudine politică”… a generat și generează noi manifestări de fanatism ideologic… A fost și este în continuare serios perturbată scara valorilor umane, culturale, spirituale; Cristina Scarlat: Nu se vede niciun manifest concret în apărarea culturii, a literaturii române, în afară de luările de poziție – puține – ale unor nostalgici, atâta vreme cât pe lista de lectură a programelor școlare și a celor de examene (bacalaureat) figurează autori și titluri impuse în ultimii ani de selecția de lectură a publicului tânăr; N. Panaite: „Ciupercile” neomarxiste ale prezentului își propun ca prin progres să absoarbă ce este specific conservatorismului, sperând astfel într-o victorie a revoluției sociale ; Ion Buzași: Ca profesor de literatură română, cu decenii bune de activitate, costat cu mâhnire că „progresismul” a mutilat parțial, cu consecințe grave pe termen lung, programa școlară de liceu ; Vasile Dan: S-a extins practica dementio memoriae prin care se corectează toată istoria și formele ei de artă actuale (statui, monumente, nume istorice de regi, scriitori, artiști, savanți vinovați din perspectiva regulilor de acum neomarxiste) ; Olimpiu Nușfelean: Literatura – ideologie și ea, într-un fel –, asemenea religiei, e mai puternică decât orice ideologie, decât orice politică de administrarea a vieții oamenilor. În sumar (selectiv): Viorel Mureșan, Mircea Popa, Marilena Rotaru, Al. Cistelecan, Titu Popescu, D.A. Doman, Lucian Scurtu, Ioana Cistelecan, Sonia Elvireanu, Mircea Stâncel, Adrian Lesenciuc, Mircea Bârsilă, Anca Sîrghie, Cornel Nistea.
HYPERION 4-5-6 / 2023
Gellu Dorian, la Editorial: Să trăiești ca scriitor, într-un oraș ca Botoșanii, este un risc atât de mare, încât, până la urmă, oricât de vizibil te-ai face prin tot felul de mijloace, nu ai cum, continuând să locuiești aici, să eviți ratarea. De reținut (de la pagina 206 a revistei) pentru istoria literară Calendarul anormalităților organizării Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia din 2020 până în prezent ”. La Invitatul revistei, Dumitru Ungureanu (interviu realizat de Niculina Oprea): N-am scris și nu scriu după un anume program sau algoritm interior, creativ au ba. Am scris – și, uite, mai scriu! – atunci când „îmi vine“, cum se spune în limbaj erotico-popular. Altfel zis, dacă mi se pare că am ceva de spus prin ficțiune, las deoparte orice și scriu. De publicat, când o fi sau niciodată… Obiectiv fiind, pentru mine literatura nu este chiar totul, am trăit și pot trăi fără ea. A fost și este o patimă, o pasiune, nu o profesiune; o eliberare de sub tirania unei obsesii, nu o ambiție constructivă; o transpunere a unui vis lăuntric, nu o expunere istorico-literară pentru cucerirea unui cititor ipotetic . În alte pagini, Al. Cistelecan (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): Din păcate, critica literară la zi, funcția de cronicar literar, ca să-i zic pe nume, nu prea te ajută să trăiești, fiind de fapt un fel de muncă voluntară. După cum ne-au sfătuit și Lovinescu și Călinescu (deși pe-atunci nu știam), critica literară trebuie începută prin ratarea în creația propriu-zisă… Regret că lucrurile au luat o turnură care a despărțit aproape net cercetarea/ critica universitară de cea „cotidiană“ (e puțină lume care face față ambelor solicitări), dată fiind necesitatea de „puncte“ pentru cariera universitară. Așa s-a ajuns la paradoxul de a „puncta“ colaborările la reviste și publicații pe care nu le citește nimeni și de a ignora colaborările la reviste vitale pentru literatura și cultura contemporane. În sumar (selectiv): N. Mareș, Ioana Diaconescu, Adrian Popescu, Magda Cârneci, Dan Sociu, George Nina Elian, Cristina Scarlat, Mircea Teculescu, Dan Perșa, Gabriel Burlacu, C. Arcu, Leo Butnaru, V. Spiridon, Victor Teișanu, A.D. Rachieru, Radu Voinescu, Valentin Coșereanu, Paul Gorban, Ioan Holban, Vianu Mureșan, Doru Scărlătescu, Alexa Visarion, N. Sava.