INIMA DE HÂRTIE SAU ARTA DE A CĂLĂTORI CU O CARTE

Vara neliniștilor, topire a nestărilor adunate pe parcursul anului. Nonșalanță, lentoare, farniente, vajnice amice-inamice. Poate că există și o durere de camuflat; și o durere, dacă îi acorzi prea multă atenție, persistă. Sau o fericire de nemărturisit, pentru că, atunci când e exprimată, ea poate să dispară. Vara e o zonă de interval, acolo unde (aproape) orice e posibil. Și asta e bine, chiar bine.
În metrou sau autobuz, cald și multă lume. Ori pe jos, pe trotinetă, bicicletă și tot ce s-a mai inventat în ultima vreme. E vara călătoriilor, chiar dacă sunt făcute în propriul oraș. E o idee bună, din când în când, să fii turist la tine în urbe. Aici, intervine și arta pregătirilor. Când se naște în minte ideea, apar gândurile entuziaste, unde vei merge, ce vei face, cu cine o să călătorești. Poți merge cu tine. Doar cu tine. Nu-i nimic în neregulă să mai fii și singur/singură, câteodată. O oportunitate să verifici dacă te înțelegi bine cu persoana pe care tocmai ai văzut-o în oglindă dimineața și căreia, probabil, i-ai zâmbit. Sigur aveți multe să vă spuneți.
Iată un posibil scenariu sau un vis lucid al unei zile de vară în București. Ne putem aminti, chiar și în treacăt, de grozavele încurcături din Visul unei nopți de vară de William Shakespeare. Trasee ciudate, fabulații, mașinații și rezolvări favorabile. Cu amprenta altor vremuri, în care prezența imaginarului, a supranaturalului în viața omului era privită cu mai multă îngăduință.
Rochie lejeră, un mic rucsac sau o sacoșă de pânză hipsterstyle. Îți place să citești bloguri cu povești de-ale orașului, chiar dacă uneori te zăpăcesc cu informații contradictorii. Citești și reviste pe hârtie, pentru că nu vrei să elimini acest material nobil din viața ta, a fost inima de hârtie a multor generații, de-a lungul vremurilor.
Începi să-ți faci o listă cu locuri și lecturi. A doua zi le lași pe toate deoparte. Pregătirile prea elaborate sunt de multe ori anticamera renunțării. Nici nu vrei să stai prea mult pe loc, sigur apar alte obligații și s-a zis cu ziua de turistă în propriul oraș. Călătorului îi șade bine cu drumul. Tocmai ți-ai luat o „carte de buzunar” dintr-o librărie în care ai intrat să te adăpostești de o ploaie torențială, cu câteva zile în urmă. După o întâlnire plicticoasă cu un vechi coleg de școală. A trecut cam multă vreme de atunci și nu ați mai găsit mare lucru de discutat. Bulevardul se umbrise de nori și cerul era bozafer, ploaia s-a năpustit asupra cuvintelor de despărțire și asupra ultimului zâmbet crispat. Librăria era în apropiere. Pentru început, ai luat o carte de bucate, te-ai oprit la deserturi, o madlenă ți-a făcut cu ochiul. Ai aruncat și o privire pe geam, să vezi dacă furtuna de vară are de gând să se oprească.
Pe un raft, cam sus, stânjenit de cărți voluminoase, un cotor cu talie subțire, albă, scâncește. Lecturile tale recente au fost serioase, volume groase, mai ales cele dedicate studiului. Uneori, ai senzația că te pierzi, că te rupi de realitatea ta interioară și că nu știi ce vrei. Cartea cu pagini destul de puține nu se lasă, cere atenție. Pe un pervaz din apropiere, pisica librăriei doarme nestingherită în lumea ei paralelă. Cumperi cartea. Ploaia nu se oprește. E un eseu. Virginia Woolf – O cameră doar a ei (ed. Black Button Books, 2018). „Tot ceea ce pot face este să vă ofer o părere asupra unui aspect minor: pentru a scrie ficțiune, o femeie trebuie să aibă bani și o cameră doar a ei; și asta, așa cum veți vedea, lasă nerezolvată marea problemă a adevăratei naturi a femeii și a adevăratei naturi a ficțiunii.”
Cartea Virginiei Wolf călătorește azi cu tine prin oraș. Ai pus-o în buzunarul de la rochia largă, ce pare a doua epidermă. Care e adevărata natură a femeii? Ideea te pune pe gânduri. Ai citit mai multe articole pe teme feministe și niciunul nu te-a convins pe de-a-ntregul. Raportul de interdependență între îndrăzneală și reverie pare să fie „locul” propice de dezvoltare, punctul de coagulare, spre o existență cu sens.
Îți îndrepți spatele, așa cum faci când vrei să fii luată în serios. Paginile sunt fine și îți aduc aminte de această textură prețioasă inventată în Asia, acum foarte multă vreme. Când primești o carte ambalată, ți-e și frică să desfaci pachetul, să nu sfâșii hârtia. Un gest de impietate. Detaliile contează mult. Anul trecut, ai fost la Anticariatul Hans Hammerstein din München. Acolo îți place să privești planșele botanice puse în ordine într-o cutie de lemn. Doamna din anticariat, o nemțoaică frumoasă, subțire, cu pulover negru, cămașă albă și perle la gât, o prezență extrem de agreabilă, ți-a spus povestea lor. A fost odată Maria Sibylla Merian (1647 – 1717) creatoare de planșe botanice, o femeie curajoasă pentru epoca în care a trăit. Nu te pricepi la științele naturi, nu asta te atrage. Planșele nu sunt de pe vremea Sibyllei, dar sunt patinate cu grijă și au alura unui obiect prețios. Pe cele câteva pe care le-ai cumpărat, le-ai înrămat și le admiri în diminețile tihnite de duminică.
Te urci în metrou la stația Pipera și o să cobori la Berceni, apoi faci drumul înapoi. Și vrei să vezi în câte pagini citite se măsoară excursia. Cartea Virginiei te ajută și ea, scrisul pare mai clar și paginile mai sprintene. Auzi în minte, ca la Londra, mind the gap, la oprirea în stații. Zâmbești la gândul că există un gap și în viața ta.
Călători nu sunt foarte mulți. În metrou, aproape toți tinerii au căști în urechi. Îți ștegi nasul și își dregi glasul cu zgomot și nestingherită, nu te aude nimeni, cei care nu au căști la urechi sunt afundați în telefoane. Îți pocnești degetele, dai paginile cu poftă, bați un ritm cu talpa de talpă a sandalelor. Un gen de libertate interioară, pe care o resimte cel care călătorește. În metrou, prin orașe frumoase, în natură. Sau într-o carte.
Nici măcar nu a fost o călătorie, una clasică. O carte, ca o madlenă a lui Proust, ți-a încurcat marile planuri de vară. Ți-a răscolit amintirile, oferindu-ți câteva ore de libertate și anonimat delicios, de turist în propriul oraș.
O zi în care nu ți-ai propus să schimbi lumea. Ai vrut să fii tu, doar tu. Nu e puțin lucru.