Nimeni nu contestă faptul că 2 + 3 = 5 sau că structura moleculară a apei este formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Așa am fost învățați în școală nu pentru că cineva a hotărât formula chimică a apei sau că 2 + 3 = 5, ci pentru că aceste informații corespund realității. Sunt niște fapte adevărate pentru că ele, în mod obiectiv, sunt reale, deoarece sunt dovedite științific. În mod similar, nimeni nu contestă că Gripa spaniolă nu ar fi debutat în 1918 sau că Revoluția română nu ar fi avut loc în decembrie 1989. Sunt lucruri atestate istoric, asupra cărora nu planează niciun fel de îndoială. Le luăm drept bune tocmai pentru că sunt atestate, nu ne îndoim în privința lor și nici nu încercăm să impunem un alt adevăr istoric. Este un adevăr faptul că Revoluția română a avut loc în decembrie 1989 și lucrul acesta va rămâne adevărat întotdeauna, chiar dacă, la un moment dat, vor veni unii care vor încerca să impună ideea conform căreia Revoluția română nu a avut loc sau că a avut loc la o cu totul altă dată. Concluzia ar fi că cine se apucă să falsifice date este mânat de un scop.
Exact în același fel, nimeni care este învățat la școală că 2 + 3 = 8 și că structura moleculară a apei este formată din trei atomi de hidrogen și doi de oxigen nu va contesta vreodată valoarea de adevăr a acestora, pentru că autoritatea deontică a profesorului este simțită ca incontestabilă, chiar și atunci când acesta spune prostii. Ce vreau să spun este că mintea umană folosește operatori cu valoare de adevăr, fără a-i supune îndoielii, cu atât mai puțin criticii. O școală care învață elevii lucruri greșite formează adulți cu repere greșite și gândire deficitară, care, în contact cu adulți educați în școli unde 2 + 3 = 5 vor fi, în cel mai bun caz, confuzi și nesiguri, lucru care le poate afecta întreaga existență. Prin urmare, atunci când cineva construiește un „adevăr”, altul decât cel împământenit și dat ca adevărat de la o generație la alta, va trebui să găsească instrumentele care să slujească obținerii scopului.
La așa ceva purcede, de exemplu, orice ideologie ce urmărește impunerea sa la o scară cât mai largă. Își construiește planul conform scopului, își inventează instrumentele, începe să le implementeze și să le utilizeze și, în timp, lucrurile se vor îndrepta spre scopul propus. Sectele, de exemplu, sunt construite pe acest model. Am apelat la acest preambul bazat pe funcționarea minții umane, pentru a aduce în discuție câteva din ideile ultimului mare filosof conservator al secolului XX și începutului de secol XXI, britanicul Roger Scruton care, până în ultima clipă a vieții, a apărat valorile pe care le-a susținut cu tărie: familia, biserica, educația, limba, națiunea, istoria, tradiția. Cu alte cuvinte, pietrele de temelie ale civilizației europene, fără de care aceasta nu ar fi existat în forma pe care o știm. Dar, oare, o știm? Știm doar ceea ce ni s-a predat la școală și ceea ce, unii, am mai citit. Însă școala nu are meritul de a face legătura între materiile predate. O mulțime de elevi, ca să nu spun toți, nu înțeleg ce relații există între diferitele materii și, de aceea, le și consideră inutile. Nici părinții lor nu cunosc nimic despre această temă și tocmai de aceea își susțin copiii în ideea că multe sunt inutile. Elevilor nu li se predau cunoștințe care, împreună, să formeze un construct tare, care se ține, ci frânturi ce rămân în mințile lor ca niște insulițe fără legătură cu întregul.
Spune Roger Scruton că, de când omenirea este omenire, centrul unei culturi, oricare ar fi ea, a fost totemul, zeul tutelar căruia i s-a circumscris. Rolul și locul totemului, al zeului funcționează ca lege de deasupra capului. Ca limită. Ca acel ceva peste care nu se trece. Legea de deasupra capului întemeiază morala, care transcende omul. O morală întemeiată pe ideea de om este o morală fragilă, casantă, perisabilă. Trecătoare precum omul. O morală nu se poate întemeia decât pe un nucleu dur, permanent. Or, acesta este rolul zeului. Omul se duce, zeul rămâne. Orice morală are rădăcini religioase, transcendente. Ordinea morală este înrădăcinată în permanența transcendentului. Importantă este nu existența sau inexistența zeului, nu valoarea de adevăr a acestei propoziții, importantă este ideea de zeu, în jurul căreia se construiește morala din care izvorăște cultura.
Altă idee conservatoare este ierarhia valorică. Nu ne naștem egali, oricât de egali a încercat comunismul să ne facă. Nu ne naștem înzestrați cu aceleași caracteristici, capacități, abilități și nici nu evoluăm la fel, urmând un drum prestabilit, la capătul căruia toți ajungem la fel. Prin urmare, nu poate exista uniformitate, așa ceva este contra naturii. Valoarea are șanse mai mari să întemeieze, în jurul ei, valoare. Elite. Lipsa de valoare nu are nicio șansă de a duce la nașterea a ceva bun. Așa încât, o lume întemeiată ierarhic pe valoare este, de la prima vedere, ceva de maxim bun simț. Valoarea introduce gradientul. Diferența. Frumosul nu este totuna cu urâtul. Binele nu este totuna cu răul. Inteligența nu este totuna cu prostia. Ele ar fi totuna dacă ierarhia valorică nu ar exista. O lume omogenizată biologic și lipsită de o ierarhie valorică este o lume care se îndreaptă spre dispariție cu pas accelerat.
Însă ideea la care ține Scruton cel mai mult este aceea conform căreia cultura europeană este o cultură întemeiată de rasa albă de tip creștin; dar el nu ține la această idee din perspectiva ideologului care are datoria să-și apere ideologia, ci din perspectiva adevărului istoric incontestabil. Este motivul pentru care Scruton a fost atât de urât de către progresiști, care l-au transformat în dușmanul care trebuie înlăturat cu orice preț. Progresismul este ateu, nu are niciun centru gravitațional în spațiul căruia să i se circumscrie, să crească o cultură și să ordoneze o civilizație. Și, pentru că nu are un zeu, progresismul vrea să distrugă Morala, căci ea nu-i slujește. O consideră retrogradă, tribală. Progresismul pune în locul moralei corectitudinea politică. Adică nimicul. Căci corectitudinea politică este egalizatoare și distruge ierarhia valorică. Progresismul pune semnul egal între frumos și urât. Pentru progresist, o catedrală de acum 800 de ani este același lucru cu hidoșenia unui bloc ceaușist. Geniul este același lucru cu prostia. A fi de rasă neagră este același lucru cu a fi de rasă albă. Dar nu este corect politic să rostești cuvântul rasă, istoria definițiilor a fost rescrisă și azi nu mai ai voie să spui rasă europeană (caucaziană), mongoloidă sau negroidă, nu mai ai voie să spui alb sau negru sau galben, de parcă culoarea albă a pielii, sau neagră, sau galbenă nu ar fi niște adevăruri incontestabile, niște evidențe categorice pentru oricine.
Progresismul distruge tocmai evidența. Progresismul este doar o compilație de idei îndreptate spre un scop, iar arma emoțională folosită este aceea de a te face să te simți vinovat. Să te simți vinovat că te-ai născut alb, să te simți vinovat că ești creștin și mai ales să te simți vinovat că ești bărbat – dacă ai avut neșansa de-a te naște bărbat într-o lume progresistă. Sunt cunoscute exemple din Statele Unite, în care profesori albi și-au făcue mea culpa în fața colectivului, pentru faptul că sunt albi. Este halucinant, dar este adevărat, iar exemplele sunt, de-acum, de-a dreptul nenumărate. Însuși Scruton a fost scos din universitate răstămălcindu-i-se cuvintele și punându-i-se în cârcă lucruri pe care nu le-a rostit niciodată. De către progresiști, desigur.
Ideologia de gen, ideologie forjată în pântecele progresismului, pusă în act prin intermediul studiilor de gen care au împânzit mai întâi universitățile, mai apoi implementându-se în celelalte instituții, iar azi ajungând să fie predată în învățământul preuniversitar, susține că natura umană poate fi supusă schimbării, pe când conservatorismul spune că natura umană este invariabilă pentru că este un dat. De aici, îndoctrinarea tinerilor cu ideea că, oricând, își pot alege genul, ba chiar de nu știu câte ori în viață. Există țări, precum Spania, care au și adoptat legislație în acest sens. Numai că știința ne învață că a fi de gen (de gen, nu de sex!) masculin sau feminin ține de structura psihică a fiecăruia, a modului în care a fost ea formată de mediul în care omul a crescut. Nu este o alegere, așa cum nu este nici ceva care ține de zestrea genetică. De exemplu, nu există nici măcar un singur studiu științific care să confirme faptul că homosexualitatea este genetică. Iar genul induce ideea de homosexualitate, fiind în strânsă legătură. Dacă azi a explodat numărul homosexualilor nu este pentru că ei ar fi în mod autentic homosexuali (lucru cu care nimeni nu ar trebui să aibă o problemă), ci pentru că a fost indusă ideea că schimbarea genului are legătură cu a fi homosexual. Un fals grotesc, care face victime. Căci ideile, odată implementate, lucrează în mod inconștient în mintea celor în care s-au prins și vor da roade, ca orice pom bine îngrijit. Îngrijirea fiind ideologizarea.
A rosti azi un adevăr precum „cultura occidentală este creată de rasa albă de tip creștin” a devenit, în vremuri progresiste, o blasfemie pentru care ești pus la zid și rejectat din societate. Meriți să mori, precum erau arse pe rug, pe vremea Inchiziției, vrăjitoarele. De parcă nu istoria însăși a certificat acest adevăr incontestabil. Cum se procedează? Se rescrie istoria și se predă la școală așa, rescrisă. Neadevărată.
Progresismul a mai inventat ceva: supremația rasei albe, ea fiind, conform ideologiei, cea care introduce nedreptatea în lume. Adică ești arogant dacă te-ai născut alb. Ș, chiar dacă ai avut ghinionul ăsta, datoria ta de alb este să te simți ca un stăpân de sclavi vinovat. Nu doar că trebuie să fii inferior, trebuie să devii inferior. Inserția progresismului în toate ariile vieții și, mai ales, în școală pune la lucru instrumentele pe care le folosește. Cu privire la învățământ, aș enumera rescrierea istoriei, inventând una corectă politic, rescrierea geografiei, parțial și a biologiei, anularea orelor de religie, în ciuda recunoașterii oficiale a cultelor. Care este scopul acestor mistificări? Anularea ideii de indentitate de grup, identitate națională. În câțiva ani, copiii vor ajunge să nu mai știe nimic din ceea ce ar trebui să cunoască despre realitatea istorică, geografică. De ce să știe copilul, mai apoi, adultul în care copilul se va transforma, despre trecutul nației lui, despre zona geografică și caracteristicile acelei zone, câtă vreme scopul este obținerea individului fără trecut, fără memorie, fără istorie personală, fără identitate? De ce, de exemplu, să știe că subsolul țării lui este plin de resurse naturale pe care alții, săraci în resurse, vor să le exploateze? Egalitarismul ne vrea acefali.
Ca urmare a pătrunderii insidioase a progresismului în școli, în învățământul românesc profesorul nu mai are la îndemână, ca instrument firesc, posibilitatea de a lăsa elevul repetent. Nu contează faptul că a lipsit de la majoritatea orelor. Dacă este înscris la școală, el trebuie să treacă în clasa următoare. Și nici posibilitatea exmatriculării nu mai există. Și tot în numele nediscriminării, „copilul cu deficiențe are dreptul să învețe în orice școală”. Adică un biet copil psihotic sau suferind de o patologie antisocială trebuie tolerat într-o clasă obișnuită pe care patologia lui o va distruge, în numele nediscriminării. Nu contează că ceilalți 25 de copii vor fi perturbați pe veci nu doar în activitatea școlară, ci și ca adulți, contează doar că acel copil, care, eventual, nu deține capacitatea de a achiziționa cunoștințe, are dreptul să învețe în orice școală. Bun, dar atunci pentru ce (încă) mai există învățământ special? Pentru ce a fost el creat? Nu tocmai pentru astfel de nefericiți ai sorții, care merită și ei o șansă? Corifeii învățământului de iz progresist de la noi din țară au mai pus o cărămidă la bazele disoluției ideii de om, ideii de român, ideii de creștin, ideii de european, ideii de creștin european prin refuzul de a accepta fie și o singură discuție asupra cererii Bisericii Ortodoxe Române ca religia să facă parte dintre materiile opționale la examenul de bacalaureat. O masă rotundă cu argumente valide, care există, fără îndoială, și de o parte, și de cealaltă, nu ar fi făcut rău nimănui. Dar cele peste 50 de organizații din domeniul învățământului au sărit ca la război, exprimându-și, brutal, împotrivirea. Aceasta, în condițiile în care în Europa există o mulțime de țări în care orele de religie fac parte din programa obligatorie, ba chiar, în unele dintre ele elevii au dreptul să opteze pentru religie la bacalaureat. În Austria, de exemplu, conținutul învățământului religios este stabilit de culte și este subvenționat de stat. Oare de ce procedează Occidentul astfel și oare de ce nouă ni se pare inadmisibil și inacceptabil? Nimeni nu se-ntreabă.
Progresul în numele căruia progresismul distruge tot ce întâlnește în cale, instalând lumea într-o nouă ordine mondială, nu se referă la ideea de evoluție, așa cum s-ar putea crede, ci la ceva care va extermina tot ce nu-i slujește, căci progres continuu, la infinit, în sensul evoluției nu există și nu poate exista. Progresul progresismului înseamnă, de fapt, involuție umană.
Știu că tot ce am scris în acest articol este incorect politic. Sper doar că și alții văd ceea ce văd eu, că și alții înțeleg ce se întâmplă. Și mai știu faptul că, fiind vorba despre un fenomen, nu mai putem face mare lucru. El se va întâmpla fie că știm și înțelegem, fie că nu.
Din păcate, nu noi, ci copiii noștri sunt primele victime. Iar ei vor înțelege de-abia când vor ajunge la vârsta noastră.