Așa cum beletristica se prezintă în librării printr-un procent jenant de cărți fără nicio valoare, așa și literatura de sorginte așa-zis psihologică îndoaie rafturile acelorași librării. Necazul nu ar fi că valoarea majorității acestor cărți este nulă – până la urmă, este dreptul fiecăruia să dea banii pe ce dorește și să se amăgească cu ce dorește – cât faptul că ele produc efecte fals pozitive din punct de vedere psihologic, ce se repercutează în mediu în același mod, falsificându-l. Cum se întâmplă acest lucru? Se inventează câte o sintagmă cu iz psihologic – desigur, un fake – care încearcă să devină trend. Trend-ul devine afacere, prin inventarea unui întreg areal în jurul punctului central, adigă sintagma. Arealul se referă la organizarea de cursuri care promit minuni, publicarea de mii de cărți pe aceeași temă ș.a.m.d. O industrie a minciunii bazată pe nevoia noastră de a găsi drumul scurt spre fericire, perfecțiune, succes etc.
O astfel de sintagmă este „iubirea de sine”. A devenit loc comun în psihologia de caldarâm că trebuie să te iubești pe tine însuți, ca să-ți fie bine. De fapt, acesta ar fi începutul stării de bine și al drumului spre succes și fericire, iar, fără iubirea de sine, nu poți reuși nimic în viață. Bieții oameni cumpără aceste cărți, care le promit să-i învețe ce să facă pentru a se iubi pe sine. Alții dau bani grei pe cursuri cu aceeași temă. Și? Cu ce se aleg? Cu sfaturi gen: „o baie fierbinte, cu spumă şi lumânărele parfumate în jur, o plimbare în linişte în natură, un masaj, o mani-pedi”, „a citi o carte, a picta, a merge la yoga sau a lua lecţii de dans”, „o excursie, o întâlnire seara cu prietenele, o ieşire la cinema, un seminar sau un curs de autocunoaștere” etc. etc. etc. sau exerciții cu creionul pe hârtie, gen: scrie câteva aprecieri negative ale părinților despre tine, gândește-te bine la conjuncturile în care ți-au fost spuse, apoi, fă conexiuni între ceea ce ți-ai amintit și problemele pe care le ai și așa vei afla care este sursa problemelor tale de azi.
Cu alte cuvinte, asta este totul, execuți instrucțiunile și ai și scăpat de problemele tale. Instantaneu, devii fericit pentru că ai învățat să te iubești pe tine, făcând exercițiul de mai sus. Un alt exercițiu, de astă dată verbal, care ar avea efecte profunde este: te așezi în fața oglinzii și repeți de 10 ori mantra „vreau să mă schimb”. Și gata, asta-i tot. „Poti să-ți atingi gâtul când spui asta și să simți că ești într-un proces de schimbare.” Plus o sugestie foarte importantă, ca exercițiul să aibă succes: „Lasă viața să curgă prin tine.” Acesta este modul în care oamenii sunt deformați în imaginea lor de sine și ajung să creadă despre ei înșiși lucruri neadevărate. Ba, mai mult, se face un fel de prozelitism, învățându-i și pe alții ce să facă. Adică îi mint, fără a avea conștiința minciunii. Și așa devenim, pe zi ce trece, și mai infantili decât ieri.
O mulțime de curente, de școli, de secte s-au dezvoltat pe baza acestor fake-uri. Iată câteva denumiri impresionante, folosite în CV-urile celor care își fac reclamă în mediul online, încercând să câștige credibilitatea oamenilor, pentru a-i ademeni să cumpere serviciile pe care le oferă: Su Jok, Qi Gong, Reiki, Tehnică Radiantă, Inforenergetică, practici shamane-Munay Ki, Reflexologie și masaj, Bowtech, Theta Healing, EFT, Reconectarea și Vindecarea Reconectivă, Noua Medicină Germanică, Kinesiologie și stimularea bilaterală a emisferelor prin fazele de REM, Legea Atracției, tehnici de lucru cu Corpul de Lumină ș.a.m.d. Adică, o amestecătură de tehnici mai mult sau mai puțin valabile, prinse sub denumiri cu sonoritate asiatică sau științifică (pseudo, desigur), care să facă să pară că totul este foarte studiat, deci cert. Poate că unele tehnici chiar au o oarecare valabilitate dovedită, însă folosirea denumirilor lor de-a valma de către șarlatanii care promit imposibilul le conferă valoare nulă.
Mă întreb dacă cineva care cumpără cărți sau servicii legate de dobândirea iubirii de sine a încercat vreo clipă să gândească cu mintea la sintagma aceasta. Adică să stea să se întrebe, pur și simplu, la ce se referă și să încerce să găsească un răspuns. Să îl presupună, măcar. Să încerce să construiască o ipoteză despre ce crede că vrea să spună sintagma aceasta. Mă îndoiesc. Căci dacă cineva ar fi stat pe gânduri fie și un minut, ar fi descoperit o evidență banală, cel puțin pentru oamenii sănătoși la minte: iubirea de sine nu există. Există stimă (respect) de sine, autoadmirație, valorizare de sine, impresie pozitivă, dar nu iubire de sine. Nu mă voi referi deloc la „iubirea de sine” a personalității narcisice, căci nu despre iubirea de sine în sens propriu este vorba în această patologie. Cum adică iubire de sine? Adică, te uiți în oglindă și iubești ceea ce vezi? Sau cum? Pleci pe stradă ori faci baie și simți cum te iubești pe tine? Sau îți cumperi o pereche de pantofi și simți că te iubești? Nimeni nu se iubește pe sine, cel puțin nu în mod conștient. De aceea, nici nu există cale de a ajunge să te iubești, căci așa ceva este imposibil. Prin urmare, maldărele de cărți care constituie literatura respectivă și toate cursurile cu privire la acest subiect sunt perfect nule. Nimic. Praf. Nu au ce să te învețe. Ceea ce fac, însă, este să umple buzunarele unora, pe principiul „prinde fraierul și arde-l”.
Pe același principiu funcționează și industria suplimentelor alimentare. Câtă vreme legislația nu cere studii clinice care să dovedească efectul suplimentelor, oricine poate prezenta un produs despre care să spună că rezolvă orice. Ce vreau să spun este că toate acestea se bazează pe primitivismul nostru, pe indolența noastră, pe nevoia noastră de repede-înainte, de ardere a etapelor, pe lipsa noastră de informare și indiferența față de informație și verificarea ei, pe lipsa noastră de instrucție, pe vanitatea noastră, pe invidiile noastre, pe egocentrismul nostru ș.a.m.d. Nu suntem niciodată în rivalitate cu noi înșine, suntem, mereu, în competiție cu alții. Și niciodată pe temeiuri sănătoase, ci pe temeiuri infantile: să am o casă mai frumoasă ca a vecinului, un telefon mai scump, o mașină mai bună ca a rivalei, un job mai bine plătit ca al dușmanului și tot așa. Adică, ceea ce facem, facem motivați de defectele noastre, iar ceea ce facem având la bază o asemenea motivație, nu va fi niciodată ceva făcut pentru noi, ci pentru alții. Iar ceea ce facem pentru alții nu are niciun efect pozitiv asupra noastră, ci doar asupra imaginii noastre în ochii altora. Iar imaginea pe care ne străduim să ne-o construim nu ne reflectă pe noi înșine în autenticitatea noastră, ci ceea ce nouă ne place să se creadă despre noi. Un imens efort, soldat cu nimic. O minciună. Căci noi știm că nu suntem imaginea pe care am muncit s-o construim.
Dar cum s-a ajuns aici? Cum am devenit astfel? Este suficient să privim involuția învățământului în ultimii 32 de ani și avem un argument tare. Da, declinul învățământului este una dintre cauze. Statisticile stau dovadă. Dacă privim datele provizorii ale recensământului din 2021 despre învățământ, avem motiv de depresie. Conform INSE, România se află pe ultimul loc în UE + Elveția, Islanda, Norvegia, în ceea ce privește proporția populației cu nivel ridicat de educație, adică în medie cu aproximativ 18% mai puțin, cu aproximativ 48% față de Irlanda și cu cu 30% față de Polonia, țară cu migrație asemănătoare României. Asta, în condițiile în care România este raiul facultăților care eliberează diplome fake. Însă instrucția în cadrul școlii începe cu clasa zero, nu cu studiile superioare, iar învățământul nostru preuniversitar livrează universităților marfă de foarte slabă calitate. Cei 5% care au ce căuta, cu adevărat, în învățământul superior nu fac diferența. Ei oricum vor pleca în străinătate. Sistemul este parazitat și se autodistruge de 32 de ani. Întreg sistemul de învățământ. Pentru că cine l-a condus ori a fost incompetent, ori a răspuns comenzilor și intereselor politice. Iar interesele politicienilor din România, indiferent de orientarea lor, sunt îndreptate strict spre îmbogățire. Toate instituțiile statului sunt cangrenate cu specimene fără nicio valoare profesională, ajunse în funcții strict pe considerente politice, al căror unic interes este îmbogățirea. Cum spuneam și altădată, mahalaua a ajuns să conducă. Iar cei câțiva care nu aparțin mahalalei s-au pervertit rapid, căci sistemul corupe. Mediul bate gena.
Aceste lucruri s-au tot spus și scris de condeie cu mult mai importante decât al meu, însă nimic nu a avut capacitatea de a aduce nici cea mai modestă schimbare în bine. Exact așa cum și în cea mai umilă instituție a statului tot se găsește ceva de furat sau măcar de parazitat. Așa încât, nivelul meu de speranță cu privire la instrucție și educație poate fi subsumat unei lozinci ce singură mi s-a formulat în minte, până mi-a devenit evidență: un copil plecat este un copil salvat.