ROMÂNIA LITERARĂ 48-49 / 2022
Din 18 noiembrie. Ancheta „Cum a fost anul literar pentru dumneavoastră?” (realizată de Cristian Pătrășconiu), cu 42 de semnături. Citate din câteva răspunsuri – 1). Gabriel Chifu: După ce am predat la editură astă-vară textul romanului (Marea carte a uitării), m-am liniștit. Și m-am apucat să scriu versuri. Am scris și scriu în continuare, nu ca să public, ci, pur și simplu, fiindcă așa funcționez eu, într-un mod defectuos, probabil. Cum mărturiseam, trăiesc ca să scriu, am nevoie să scriu ca să trăiesc. 2) Gellu Dorian: Anul acesta se menţine „schisma“ între grupările literare din ţară, ceea ce dă un aspect de existenţă a două „literaturi“, care par a nu se uni sau a nu fi ale uneia singure, cum ar fi firesc. Asta anunţă un viitor în care cele două „literaturi“ române nu se vor putea topi într-una singură. Istoriile care apar de o parte şi de alta se autoelimină, se exclud, încât, privite separat, dau impresia unei literaturi sărace, care se devoră reciproc, ceea ce nu este deloc atractiv, de interes pentru alte spaţii culturale de aiurea. 3) Gheorghe Grigurcu: Intersecția pandemiei cu criza energetică și cu cea, prin extensie, economică, oribila agresiune a neosovieticilor împotriva Ucrainei, nescutită de implicații geopolitice în lanț, nu-l pot lăsa indiferent pe un om al scrisului… Scrisul, un adăpost pentru ce am izbutit a fi până azi ca ființe în raport cu noi înșine. 4) Adrian Lesenciuc: Eu continuu să cred că un câmp literar poate fi analizat pe cele trei axe importante, și anume estetică, ideologică și etică, și mai cred că putem vorbi de literatură doar în cazul în care predomină dimensiunea estetică în proiecția produsului pe coordonatele sistemului. Corpul literaturii merită analiza de rigoare, intră în vederea istoriilor literare, în timp ce critica literară operează doar asupra proiecției vectorului rezultant pe axa estetică. 5). Ion Pop: Am făcut şi în 2022 ce am făcut mai întotdeauna – am scris ca un antidot la multele deziluzii şi nelinişti ale vremii trăite de noi toţi acum. Scriu însă fiindcă scrisul îmi dă un fel de rost, şi mărturisesc că o fac cu plăcere, scriu din solidaritate cu cei ce mai cred în cultura umanistă şi în omenia omului fundamental, chiar dacă nu sunt prea sigur că voi (vom) avea prea mulţi cititori… Totul se relativizează grav şi e împins iresponsabil în desuetudine, memoria istorică şi culturală, naţională şi nu numai, e neglijată ori falsificată, valoarea estetică tinde să fie marginalizată… 6) Răzvan Voncu: Un an mai degrabă mediocru. Ca și în anii precedenți, nici în 2022 nu am avut parte de o viață literară demnă de acest nume, cu excepția proiectelor pe care le organizează Uniunea Scriitorilor din România și a dezbaterilor și ideilor care circulă în publicațiile ei și în alte câteva ce apar sub egida ei. Au apărut, desigur, cărți de valoare – despre ele scriu săptămânal în cronica literară a revistei noastre… Dacă, Doamne ferește, publicațiile Uniunii Scriitorilor și-ar înceta apariția, literatura română de azi ar concura, brusc, cu cea din Biafra. În sumar (selectiv): Nicolae Manolescu, Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Ioan T. Morar, Dan Stanca, Flavia Adam, Horia Gârbea, Adrian Alui Gheorghe, Ioan Holban, Nicolae Oprea, Irina Petraș, C. Trandafir, Laura Poantă, Alex Ștefănescu, Jean Dumitrașcu, Cristian Vasile, Marina Constantinescu, Angelo Mitchievici, Kocsis Francisko.
CONVORBIRI LITERARE 12 / 2022
Nichita Stănescu (în dialog cu Adam Puslojić): Știu de șapte ori limba română, sunt poliglot de limba română și știu de douăzeci de ori limba poezească și am tendința de a o perfecționa, de a o face lucioasă, de a o face perfectă. Or perfecțiunea nu are de-a face cu arta… În perioada noastră, noi nu mai suntem lideri de unul singur și în destinul nostru istoric ne însoțim în construirea unei spiritualități mai profunde și încă mai puternice. În alte pagini, Mircea A. Diaconu (interviu realizat de George Motroc): Nu cred să fi fost influențat prea tare, nici în bine, nici în rău de pandemie. Am așa un fel de indiferență la contexte. Unii se vor fi refugiat cu disperare în scris, tocmai ca să nu vadă ce se-ntâmplă în jur. Alții, la polul opus, vor fi fost paralizați de impactul întâmplărilor. N-am trăit nici una, nici alta… Eu sunt mai degrabă taciturn; deși îmi doresc să fiu și eu în centrul lumii, fug mai degrabă de ea… Nu poți să fii critic literar decât în sistem, nu pe o insulă pustie… Nu facem decât să recitim, adică să interpretăm, să producem conexiuni, să creăm sens. Mai mult, noi, fiecare dintre noi, suntem de fiecare dată alții. Când suntem comunități, nu doar contextele ne fac să vedem altfel, „textul citit” devine altul. Altfel, e dureros să vezi oameni serioși, unii, cronicari, care cred că ceea ce au spus acum patruzeci de ani, în anumite contexte politice, morale, sociale, e valabil și astăzi. Adevărurile sunt contextuale. În fine, pe mine mă interesează să reconstitui contextele și, pe cât posibil, să nu inventez sensuri… Eu cred în „marii minori”, în literatura, cum zicea cineva, minoră. Nu știu câți dintre scriitorii care rezistau prin cultură erau mari minori. La fel de mult precum cei care nu rezistau prin cultură, și cei care rezistau, fie că se opuneau sau nu sistemului, erau niște victime. Totul era o reacție la sistemul care le determinase într-un fel sufletul și fraza. Nicolae Manolescu și Eugen Simion scriu textele lor despre Maiorescu și Lovinescu pentru că în epocă era nevoie de militantism pentru valorile estetice, a se citi europene. Cred că așa trebuie să vedem lucrurile. Și să plasăm totul în context. Apoi, Gheorghe Grigurcu, jurnal: Evoluție. Mai întâi ți-e frică de lume, apoi de tine însuți. Și: Jena cu care supraviețuiești. Sau: Scriptor. Încrederea sa în ceea ce nu scrie e mai mare decât în ceea ce izbutește a scrie. Modestie sau orgoliu? În sumar (selectiv): Cassian Maria Spiridon, Ion Papuc, Th. Codreanu, Ștefan Afloroaei, Ion Hadârcă, Mircea Popa, Mircea Platon, Ioan Holban, N. Scurtu, M. Păcuraru, Menuț Maximinian, Cristian Livescu, C. Dram, Adrian Dinu Rachieru, V. Spiridon, Emanuela Ilie, Adrian G. Romila, Ioan Lascu, Mihaela Grădinariu, Mircea Moț, Virgil Rațiu, Gellu Dorian, Ovidiu Pecican, Magda Cârneci, Simona Modreanu, Liviu Papuc, Elena Brândușa Steiciuc, Valentin Talpalaru, N. Sava, Traian D. Lazăr.
EX PONTO 3-4 / 2022
Număr apărut în decembrie. „Pe data de 26 octombrie, Universitatea Ovidius Constanța, la inițiativa Facultății de Litere i-a decernat academicianului Nicolae Manolescu titlul de Doctor Honoris Causa”. Laudatio a fost prezentat de Prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, care a început astfel: În istoria literaturii române, Nicolae Manolescu ocupă un loc privilegiat alături de marii istorici, teoreticieni și critici literari, Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, G. Călinescu și Tudor Vianu, atât prin anvergura operei, cât și prin caracterul ei fondator. Asemenea lui Eugen Lovinescu și G. Călinescu, Nicolae Manolescu este autorul uneia dintre capodoperele istoriei literare românești, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură, publicată în prima ediție în 2008. Exemplară în această lucrare este capacitatea extraordinară a istoricului literar de a cuprinde și sintetiza, cu un remarcabil spirit analitic, bogăția de forme și expresii ale literarului și, nu în cele din urmă, câmpul vast și atât de divers al literaturii române cu relieful ei particular. Provocarea în fața căreia s-a aflat Nicolae Manolescu nu a fost doar aceea de a adăuga istoriei călinesciene aproape un secol de literatură, ci aceea de a realiza acest lucru pornind ca și Călinescu „de la origini până în prezent” și de a conferi demersului istoriei literare spirit critic sau, altfel spus, caracter, într-un dialog sclipitor cu toate marile voci critice ale literaturii române. Ca și Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu și G. Călinescu, Nicolae Manolescu, una dintre cele mai limpezi minți ale generației sale, este unul dintre creatorii de canon literar, un canon care s-a întemeiat pe o permanență a criticii literare de întâmpinare de câteva decenii configurată de „temele” sale și restituită parțial într-o substanțială serie de șapte volume. Fără a exagera, actualul canon al literaturii române postbelice este alcătuit după chipul și asemănarea spiritului critic al lui Nicolae Manolescu. În sumarul revistei (selectiv): Gabriel Chifu, Ovidiu Dunăreanu, Gh. Filip, Dan Anghelescu, Mihaela Albu, Marina Cap-Bun, Lucian Alexiu, Viorel Dinescu, Sorin Roșca, Hanna Bota, C. Arcu, Florentin Popescu, Gabriel Rusu, Diana Dobrița Bîlea, Adi Secară, Ottilia Ardeleanu.
ATITUDINI 1 / 2023
Dan Gulea la Editorial (Argument): Într-un stat acaparat de discuțiile despre poliția politică, temă principală cel puțin la începuturile noii Republici, cea de după 1989, apoi de discursul despre ordine și disciplină al unor partide extremiste, cum a fost defunctul România Mare, ce a dat și un candidat la președinție în anul 2000, ajuns în turul final, într-un stat unde am „luptat” împotriva pandemiei cu tancurile în Piața Unirii din București – excepțională sinteză a consumismului reprezentat de magazinul universal din centrul capitalei și aproape-defilarea tancului pe acest fundal –, într-o țară unde poetul național intră periodic într-o serie de obsesii și mode ale actualității – vă amintiți cufărul zis Vuitton al lui Eminescu, ce a ieșit din „istoria literară” într-un moment în care lumea „bună” se afirma cu însemne de firmă în campanii de susținere, tot la prezidențiale, ale unei candidate, fostă ministru, astăzi la închisoare, într-o lume în care deci se crede și că Eminescu ar fi fost asasinat de serviciile secrete austro-ungare (iar Austria!) – într-o astfel de lume există subiecte mereu tentante pentru literatura de suspans… În alte pagini, Ion Bogdan Lefter, atent la lansările de pe site-ul Târgului de carte Gaudeamus din decembrie 2022: Sute de nume de autori de care n-am auzit, iviți de nicăieri, fără să-i poți măcar bănui c-ar fi tineri talentați, căci titlurile cărților, ridicol-„poetice”, intens-patetice, involuntar-comice, nu îndreptățesc nici o speranță. Marea majoritate a prezentatorilor, care ar trebui să fie critici sau scriitori cunoscuți, cu un capital de onorabilitate care să le justifice prestațiile, vin din același anonimat. Iar cei ale căror nume le recunosc totuși au „reputația” mediocrității și-a disponibilității de-a firitisi pe oricine. Imagine jalnică de maree a veleitarilor care îneacă târgul… În sumar (selectiv): George Arion, Bedros Horasangian, C. Abăluță, Cosmin Andrei Tudor. Și Scrisori semnate de Geo Bogza.
MIȘCAREA LITERARĂ 4 / 2022
Număr apărut în decembrie. La ancheta „Piața romglezei”, citate din câteva răspunsuri – 1). Irina Petraș: Vocabularul constituie un indicator extrem de sensibil al culturii unui popor și fenomene precum schimbarea de sens, pierderea unor cuvinte vechi, crearea și împrumutarea de cuvinte noi sunt strâns legate de istoria limbii și a culturii, fără a pune în pericol identitatea noastră. Limba română a suferit de-a lungul secolelor masive influențe dinspre slavă, greacă, franceză, dinspre germană și maghiară, dar a rămas în continuare limbă română. Cuvintele noi au fost îmbrăcate în haină românească și adaptate sistemului nostru gramatical, puternic căci latin. Ele au devenit cuvinte ale limbii române. Împrumuturile din alte limbi sunt un fenomen firesc. 2). Leo Butnaru: Romgleza, prin sărăcia și cenușiul inexpresiv, nu e decât o altă expresie anchilozantă, calicită a limbajului de lemn. Un limbaj de lemn al globalizării de după limbajul de lemn al comunismului poluant în toate ale spiritului, filosofiei, libertății. „Noul” limbaj de lemn, în formulele sale fixe, rigide, omniprezente e, cum ar veni, limbaj gata preluat/ prelucrat. Dar și limbaj-talaș. 3). Anastasia Dumitru: Să nu uităm că trăim într-o lume postliterară, electronică. Se poate observa la tineri o abandonare a livrescului în favoarea ludicului electronic sau a artei video. ,,Subcultura” tinerilor dispune de o industrie proprie, iar profesorul de limba română, cu siguranță, are o misiune grea. Cum să-l motiveze pe elev să iubească limba română? 4). Daniel Săuca: Sunt convins și eu că limba română este „vie”, iar transformarea ei nu poate fi controlată ca într-un punct de trecere a frontierei. Iar noile paradigme comunicaționale, ca să mă exprim „sofisticat”, tocmai asta presupun: absența frontierelor, inclusiv a celor lingvistice. Nu prea avem ce face: engleza e la putere! În sumar (selectiv): Olimpiu Nușfelean, Viorel Mureșan, Menuț Maximinian, Ilie Rad, Icu Crăciun, Ion Buzași, Iacob Naroși, Mircea Petean, Aurel Rău, Mariana Gorczyca. Număr dedicat lui Gavril Scridon. Interviu cu Ion Vlad (realizat de Daniel Moșoiu), din subtitluri: Am scris poezie și proză, dar m-am vindecat rapid; N-am pomenit niciodată în cursurile mele sintagma realism socialist; Dimineața, când mergeam la Rectorat, luam Rudotel, ca să rezist psihic.
EUPHORION 4/ 2022
Număr apărut în decembrie. Petru Popescu (interviu realizat de Anca Sîrghie): Scrisul mi-a salvat viața. Când am pierdut doi frați, dintre care unul era geamănul meu, cum tocmai ți-am povestit, și după ce părinții au divorțat, starea mea sufletească era precoce deprimată și sumbră. De aceea, am scris versuri, apoi și proză. Fără scris, cred că nu mai acceptam să continuu viața. Înțeleg foarte bine pe cititorii care au avut tragedii în viața lor. Literatura, după opinia mea, e cea mai bună psihoterapie a omenirii și a istoriei… Știu că scrisul meu a suscitat multă competitivitate, dar și invidie… Eu m-am simțit scriitor internațional devreme… Mi se spune că nu sunt prezent în… Istoria critică a literaturii române. Argumentul: eu nu mai sunt scriitor român, ci numai american. De ce? Cu scrisul meu, am adăugat atâta prestigiu și notorietate țării mele natale. Fie și numai pentru aceasta aș fi meritat să fiu inclus în istorii literare din România. Spuneți ce vreți despre literatura mea, dar ea e modernă și scrisului românesc nu i-ar strica să aibă mai mulți profesioniști ca mine… . Mai concret, Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române nu pomenește numele meu decât în treacăt, la două pagini, pe când lui Emil Cioran, Eugen Ionescu, cel născut în Franța unde a făcut liceul, și Panait Istrati le consacră comentarii generoase, deși ei au scris cea mai reprezentativă parte a operei lor în altă limbă decât cea română. În sumar (selectiv): Al. Cistelecan, Rita Chirian, Gh. Vidican, C. Arcu, Savu Popa, Rodica Grigore, Mircea Braga, Mihai Posada, Vlad Alui Gheorghe. Răspund la ancheta revistei intitulată „Caragiale după Caragiale”: C. Cubleșan, Ioan Radu Văcărescu, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Ion Dur, Dumitru Chioaru.