Între 18 și 19 noiembrie 2022 a avut loc, la Târgu-Mureș, a cincea ediție a Interferențelor literare româno-maghiare. Acest eveniment, care nu a încetat nici în timpul pandemiei, a prins, prin urmare, suficient „cheag” ca să crească și să se dezvolte. Anul acesta, urmare a unei înțelegeri convenite la ediția anterioară, s-a acceptat să se traducă și să se editeze câte două cărți în fiecare limbă (una de proză și una de poezie). S-au lansat, astfel, în traducere maghiară, romanul Punct și de la capăt, al scriitorului Gabriel Chifu (volum care în 2022 a avut parte și de o traducere/ editare în limba spaniolă) și o antologie de poeme cu titlul Bumerang, de Horia Gârbea, conținând poezii alese și traduse de către Péter Demény, alcătuită din creații edite, precum și câteva inedite. Deoarece cei doi scriitori traduși în limba maghiară sunt binecunoscuți cititorilor, mă voi referi în continuare numai la volumul poetului maghiar Fekete Vince, necunoscut cititorilor de limbă română.
Antologia cu titlul Orașul cizmarilor este compusă din trei părți: I. Linie secundară, II. Orașul cizmarilor și III. Exerciții de murire, în care fiecare titlu reprezintă câte un volum: acestea au apărut în 2018, 2019, respectiv 2022, la editura Magvető, Budapesta. Poemele au fost alese și traduse de Kocsis Francisko, rezultând un volum unitar, cu o prozodie în versuri lungi, uneori mai lungi decât oglinda paginii, într-o înșiruire de cuvinte ce conferă un ritm învolburat, tumultuos, cu enumerări multe și repetiții, care transformă poemul într-un univers închis, când vegetal, când mineral, alcătuind uneori un univers al relațiilor, fie urban, fie al lucrurilor mărunte, cotidiene etc. Fiecare poem se constituie într-un habitat propriu, ca un atom uriaș suficient sieși, dar cu capacitatea de a crea legături și valențe cu poemele din jur, pentru a construi un întreg coerent, fără pretenții de emergență.
Poezii epice, în care detaliul este foarte important, descrierile amănunțite ale spațiilor, ale persoanelor, ale întâmplărilor, sinonimia excesivă creează un efect de aluvionare lingvistică, o imagine de îngrămădire, dând impresia de precipitare. Verificând textul în original, mi-a devenit clar că poetul se bazează nu doar pe înțelesul cuvintelor, pe încărcătura semantică, ci creează, în funcție de sonoritatea limbii, ritmicități auditive de mare forță, cu același efect de aluvionare, care, uneori, se pierd în traducere: „în fiecare dimineață/ la nouă jumate și după-masă la cinci/ timpul se oprește pentru cincizeci/ de minute, închide ușa, scot/ din priză telefonul mezelarul,/ olarul, violonistul,/ jonglerul, măcelarul,/ hingherul, ospătarul,/ pantofarul, frizerul, responsabilul/ de partid de la întreprindere,/ șeful biroului administrativ,/ funcționarul de la centru,/ coboară jaluzelele, țigară, cafea,/ radio pârâind, televizor/ alb-negru, zău că se cuvine/ atâta poporului, e frumos/ orașul acesta, totul e foarte/ bine, totul e foarte frumos,/ n-are hibe, nu există/ disensiuni, nu există confruntări,/ nu există obiecții, nu există/ violență, nu există boli/ și nu există moarte, e minunat,/ minunat, e fără greșeală.” (Câmp de forțe).
Pentru cartea de proză tradusă în limba română s-a ales romanul lui Szántó T. Gábor, Gara de Est, cap de linie (în original: Keleti pályaudvar, végállomás), în traducere de același Kocsis Francisko; din păcate, acest volum nu a fost prezentat în cadrul evenimentului, din cauza unor întârzieri tehnice, dar a fost tipărit până la finalul anului. Ambele cărți traduse din literatura maghiară au apărut la Editura Cartea Românească, în colecția „Traduceri”.