Anul Proust s-a deschis în ianuarie la Paris cu expoziţia „Marcel Proust, un roman parisien” curatoriată de Anne-Laure Sol. Expoziţia de la Muzeul Carnavalet, proaspăt renovat şi redeschis, fusese vernisată în decembrie pentru că se împlineau 150 de ani de la naşterea lui Proust, dar a putut fi vizitată pînă în aprilie pentru că… e Anul Proust. 100 de ani de la moarte. Am văzut expoziţia care ducea vizitatorul în lumea lui Proust, m-am entuziasmat, am sperat că se va întâmpla ceva şi în România… Poate chiar bibliografia mea Receptarea lui Proust în România îşi va găsi un editor. N-a fost să fie. Marele scriitor francez a cunoscut şi frecventat mulţi români, chiar mai mulţi decât fraţii Bibescu de care se ştie că a fost foarte legat. Încep prin a reda amintirea (din copilărie) a unei autoare pe nedrept uitată, Georgeta Mircea Cancicov, care povesteşte în Din viaţa văilor. Nuvele și povestiri (Bucureşti, Cartea Românească, 1984, p. 207-208) că Enescu le promisese fetelor Jurgea, una dintre ele fiind chiar autoarea, că le duce la circul Medrano: „mai încolo ne-am întîlnit cu doi domni.
„ – Ce faci, Enescu? Iar cu pensionul?
Jeannot Lahovary se plimba încet cu Marcel Proust. – „C’est à lui toute cette marmaille? întrebă Proust, şoptindu-i gluma iute lui Jeannot. Pe urmă au râs toţi. Jeannot ne-a prezentat pe noi patru. Proust şi-a scos mănuşa dreaptă şi ne-a întins mâna, ca o doamnă ce aşteaptă omagiul sărutului. Ce l-o fi apucat? Probabil o cumplită distracţie. Am simţit o mână transpirată, ca de om bolnav. Era încotoşmănat la gât cu toate că era o zi caldă de mai. Enescu le-a spus că mergem la circ. – Quelle bonne idée! a spus calm Proust. Şi păru deodată grăbit. – „Une bonne idée, n’est-ce pas? răspunde calm şi Pinx, totuşi se simţea că este nervos, că şi nouă ni s-a părut că vorbele lui Proust sunt pură complezenţă. Au plecat amândoi, după ce Jeannot şi Pinx şi-au dat un rendez-vous pentru o joi seara, parcă…”
Jeannot Lahovary a fost fiul diplomatului Alexandru Em. Lahovary şi al Annei Kretzulescu Lahovary. Un alt prieten al lui Proust. Mai neaşteptată este cunoştinţa lui Constantin Argetoianu cu Proust. Cum a ajuns inteligentul, dar cinicul viitor politician care va face şi desface partide și guverne, să îl cunoască pe atât de diferitul scriitor aflăm din interviul pe care i-l va lua Mihail Sebastian, care, şi el, era un admirator al lui Proust. Interviul se intitulează „D. Const. Argetoianu în intimitate” şi are un subcapitol „L-am cunoscut pe Marcel Proust” (Rampa, 18, n r. 5237, 1 iulie 1935, p.4):
„– Domnule ministru, era pe vremea aceea un tânăr, cam retras şi singuratic, dar s’ar putea să-l fi întâlnit totuş vreodată în acest cerc de boemi. Mă gândesc la Marcel Proust.
– Evident că l-am văzut. Mai puţin decât pe frate-său – Robert – dar îndeajuns de mult ca să mi-l amintesc precis. Erau amândoi băeţii doctorului Adrien Proust, profesorul meu de higienă şi făceau un grup cu fiii doctorului Peter. (Şi ăsta un tip amuzant. Ducea campanie contra lui Pasteur…). Marcel Proust venea rar cu noi. Era monden, îi plăceau ducii şi ducesele, de care noi – boemi – aveam oroare. Marcel era pentru noi un fel de caraghios. Nu-l lua nimeni în serioas. Nu ne dam deloc seama că va fi un scriitor de geniu. Era monden, ni se părea fals şi superficial. Până şi boala lui părea afectată. Purta totdeauna un fular la gât, tuşea cu distincţie, avea gesturi delicate…
Mărturisesc că cetindu-l cu atâţia ani mai târziu, – am fost uluit… E un exemplu unic. O sensibilitate absolut extrordinară. Balzac este desigur mare. Dar pe planul lui Balzac mai sunt şi alţii, mai mărunţi, dar sunt. Vreau să spun că şi alţi romancieri au lucrat cu materialul lui şi cu metoda lui, chiar dacă n’au realizat decât lucruri de mică importanţă. Pe planul lui Proust însă nu e nimeni.
Am cetit din opera Du côté de chez Swan, A l’ombre des jeunes filles en fleur şi Du côté de Guermantes. Mai departe n’am putut să-i urmăresc opera.
Este o lectură în anumit fel obositoare, iar pe de altă parte, de câţiva ani, ţi-am spus că citesc puţin.
– L-aţi cunoscut cumva şi pe Robert de Montesquiou?
– A, nu! Şi nici n’aş fi vrut. Nu mă interesa în nici un fel pederastia.
– Proust însă…
– Proust, sunt convins, nu era în mediul ăsta dubios decât un observator. Îl interesa pederastia pentru aspectele ei psihologice, dar atâta tot. El se amuza poate. Am impresia că în materia aceasta era ,sufletist’ .”
I. Igiroşianu, alt autor care ar merita să fie reeditat, diplomat, nu l-a cunoscut personal pe Proust, dar în cărţile lui Clepsidra amurgului şi Fărâme de la un festin evocă prietenia acestuia cu români aducând amănunte aflate direct de la aceştia, fiind un apropiat al lui Anton Bibescu şi al soţiei acestuia, Elizabeth Bibescu Asquith, împreună cu care au depănat amintiri în Corcova atât de mitizată de Proust.
Trei nume: Georgeta Mircea Cancicov, Constantin Argetoianu, I. Igiroşianu şi o altă lume de redescoperit.