Am mai scris și cu alt prilej că Dan Perșa este un prozator de la care nu știi niciodată la ce să te aștepți. Nicio carte a lui nu seamănă cu precedenta, ca și cum, plictisit de propriul său efort narativ, autorul simte nevoia să evacueze masa de lucru și să se apuce de ceva cu totul nou tematic și stilistic. Dacă în 2021, Dan Perșa a publicat la editura Humanitas un roman satiric inspirat de febra politică a unui oraș de provincie (Bestiarro), în acest an a revenit în librării cu romanul Călătorie în iad și în rai și-n oraș, publicat la Polirom. Singurul element susceptibil să lege cele două cărți este numele autorului. De altfel, chiar dacă pe pagina de gardă a noii cărți apare specificația „roman”, autorul include în paginile de final câtva note autoreferențiale care nu sunt atât de autoironice cum pot părea la prima vedere. „Până la urmă, bădie, cartea mea nu e una de proză , cum am aș fi vrut, nici una de reportaje, e mai degrabă… nu știu, altceva, un poem fluviu…” (p. 365). Până la urmă, la baza romanului stă un motiv clasic în literatură și în cinematografie, cel al iubirii reîncarnate, care străbate veacurile, același cuplu refăcându-se miraculos în epoci diferite, printre personalitățile și ideile acelui timp. Povestea de iubire dintre Petrache și Iana este mai degrabă un pretext narativ, miza autorului părând, să fie, mai degrabă, punerea în valoare a ideilor acelui timp în literatură, religie, filosofie, antropologie, sociologie etc. De altfel, la un moment dat personajul Petrache îi face lui Darșa (alter ego al autorului Dan Perșa) următoarea confesiune: „Petrache i-a povestit visul din iad al lui Emil Cioran și i-a spus că, într-o altă viață s-a numit Hanna. Iar Darșa i-a spus că au trăit 824 de vieți împreună./ Cine știe câte vieți ne e dat să trăim până atingem desăvârșirea.” (p. 339)
Cel puțin în episodul din contemporanitate Iana este măritată și trăiește într-un triunghi amoros cu gelosul ei soț „Poștașul” și amantul istoric din viețile anterioare, Petrache. Gelozia maladivă a soțului dobândește accente de thriller Netflix, iar, la un moment dat, acesta o supune unui românesc ritual de exorcizare, excelent pretext pentru autor de a readuce în actualitate cazul Tanacu și de a face unele remarci subtile: „Bădia își punea tot felul de întrebări, era ca turmentat. Îi venea să plece la Călugăreni, să vadă, n-o fi pățit Iana ceva? Dar autoritățile ce fac? Permit să se întâmple asemenea lucruri în secolul XXI? Cum să nu? Doar trăim în România! O țară cu un amestec de postmodernitate și ev mediu. O țară cu multinaționale, dar în care se practică magia neagră și vrăjitoria.” (p. 155)
Obsesia „poștașului” pentru soția sa devine insuportabilă. Ajunge să o urmărească în permanență, chiar dacă, retoric, anunță cu generozitate că este dispus să îi ofere divorțul. În final, ca în filmele thriller își achiziționează o armă și încearcă să o asasineze. Nu moare dar este cuplată la aparate, fapt ce îi conferă lui Petrache motivul unor dantești călătorii în lumea de dincolo. Acolo dă peste filosoful Emil Cioran și viziunea sa foarte originală despre viață și moarte.
Iadul nu este cel imaginat de pictorii bisericești ai mânăstirilor din nordul Bucovinei, cu etica lui radicală. Mai mult decât Raiul, cumva aseptic, iadul este locul în care poți să înțelegi cel mai bine pasiunile sufletului omenesc. Scrie Dan Perșa: „Înțelegi mai bine viața, când vezi iadul. Aici sunt adunate toate manifestările sufletului, inimii și spiritului omenesc. Vezi omenirea în întregul ei, vezi cine suntem noi, oamenii, cu adevărat”. (p. 230)
Petrache are o idee ingenioasă pentru a elibera sufletul Ianei: înălțarea unei biserici în iad. Prin lumina ei spirituală și dangătul clopotului, aceasta ar putea coborî duhul sfânt și aduce căința printre locuitorii iadului. Dar mai mult decât aceasta, ar putea deveni argument de șantaj, așa cum vedem că se întâmplă frecvent în lumea contemporană: exasperați de daunele pe care lumina divină le-ar putea produce modului lor de viață, demonii din iad ar putea ajunge la o înțelegere cu „bădia Petrache”, prin care să-i ofere acesteia sufletul Ianei, în schimbul renunțării la proiect.
Pe de altă parte, ca orice negociatori serioși, „drăcușorii” vin cu o contraofertă ispititoare: să-l ofere pe Emil Cioran (spre deosebire de Iana, al cărei trup era încă în viață, dar cuplat la aparate, filosoful este deja mort, deci locuitor cu acte în regulă al iadului) în schimbul abandonării ideii de construire a bisericii. Argumentarea dracilor este susținută și prin citarea unor silogisme din opera cunoscutului moralist: „Bădie, dar n-ai înțeles, spuse unul dintre drăcușori, ți-am făcut o mare ofrandă aducându-l la tine pe Cioran, ultimul om rămas în iad. Ți l-am adus ca în schimb să surpi biserica. Deloc n-a fost ușor să ne despărțim de el. Ne făcea să râdem cu gura până la urechi. Era de ajuns să-i spunem: «Emile, zi una de-a ta» și pe dată el apuca: «Dacă ar fi cu putință să ne privim cu ochii celorlalți, am dispărea pe loc». «Tot secretul vieții se reduce la atât: ea nu are niciun rost». «Dacă sunt sinistre cărțile mele e pentru că nu scriu decât atunci când îmi vine să-mi trag un glonț în cap». «De atâta amar de vreme de când se more, viul a căpătat probabil obișnuința de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare și chiar omul ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn»” (p. 287).
Romanul lui Dan Perșa, Călătorie în iad și în rai și-n oraș este o carte neobișnuit de erudită pentru specia literară de la care se revendică (roman). Ideile istorice (începând cu Falansterul de la Scăieni), de la începutul secolului al XIX-lea, până la inevitabilele și interminabilele discuții despre Covid, din ziua de azi, discuțiile despre fenomenologie sau cele despre mistică și pe teme teologice sunt cât se poate de serioase (chiar dacă autorul încearcă, pe alocuri să le pigmenteze cu tușe de umor). Nu sunt convins că rostul lor este între paginile unui roman fictiv. Ele pot să îngreuneze lectura, să pună piedici în calea cursivității textului. Știu, pe de altă parte, că există și modelul de proză Thomas Mann.
De altfel, într-o manieră pe care am întâlnit-o și la alți prozatori români postmoderni, Dan Perșa anticipează reacțiile publicului și ale criticii chiar în corpul romanului. Aceasta dovedește că este conștient pe problemele pe care romanul le ridică și este primul care încearcă să le lămurească: „Să lăsăm contemplările și cugetările, își spuse Petrache, pentru că ele, nefiind despre lumea noastră, nu pot avea mare căutare decât la cei puțini, foarte evoluați spiritual, iar romanele se scriu pentru cei mulți. Nu se spune că romanul este un gen literar plebeu? Și de ce se spune așa? Fiindcă povestește vrute și nevrute, o lungește ca pe vinul îndoit cu apă și numai stiliștii sunt conciși, fiind scurtimea sufletul gândirii, după cum ne asigură Polonius când spune: vorba scurtă este chiar miezul minții omenești”. (p. 331)
Stilist de mare rafinament, mișcându-se cu egală naturalețe între rigorile limbii române vechi și cele ale limbajului actual, inteligent și erudit, Dan Perșa este un autor important în peisajul literaturii române de azi. Fiecare nouă carte a sa este un prilej de bucurie și interes.
Dan Perșa, Călătorie în iad și în rai și-n oraș (Cartea păcatelor),
Editura Polirom, Iași, 2022, 378 pag.