Cinci epistole de la prieteni

Un mănunchi de scrisori primite de subsemnatul de la prieteni din București, multe în anii tot mai grei ai regimului comunist, mi-au fost sprijin moral, fratern, venind în întâmpinarea unor întrebări dintre cele mai tensionate. Nicolae Prelipceanu mi-a făcut cunoștință cu poetul Dorin Tudoran, căruia revista îi reproduce două epistole, mature și lucide, mult mai clarvăzătoare decât era înțelegerea mea socială pe-atunci. Caracterul trans-personal al considerațiilor etice ale celui care va protesta public împotriva dictatorului, acumulând revolta dar și manifestând-o curajos, m-a făcut să le dau tiparului. Extraordinare mi se par considerațiile lui despre datoria morală a generației. Nici celelalte scrisori nu sunt lipsite de considerații etice. Mircea Iorgulescu critică starea de incertitudine ,,golul și instabilitatea” acelor ani de ideologizare impusă. Tot tensionată se arată și epistola de la profesorul Mircea Zaciu, afectat de moartea eminentului critic literar și italienist Marian Papahagi și de procesul lui cu locuința din Cluj. Dicționarul Scriitorilor Români, la care lucra și la Bonn, nu-l face să uite de cei din țară, prieteni apropiați, Ion Pop, Al. Cistelecan, etc. sau de grijile cu familia sa ori a subsemnatului, semn de generozitate rară. Foarte calde rândurile poetului emigrat în Franța, Miron Kiropol, care își manifestă simpatia pentru ,,andrisant,” și elogiază poezia adevărată, aflată dincolo de formule estetice și autori. Am păstrat forma ,,sînt,” așa cum este în scrisori, alte forme care nu erau uzuale atunci.

Două epistole de la poetul Dorin Tudoran

București, 12 februarie 1978

Dragă Adrian Popescu,

Îți mulțumesc pentru epistola ta frățească și generoasă. M-a emoționat și a fost una din cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultima vreme. Am fost, cred, mai mult decât emoționat, pentru că rândurile tale m-au ajuns într-o vreme în care prea mulți dulăi și cățeluși mă latră și mă mușcă. Firește vor trece toate aceste mizerii, deocamdată însă trebuie să le fac față de unul singur că bravii noștri confrați, deși se vaietă de dimineața până seara, nu sînt în stare să pună mâna pe condei și să arate cam cine și ce vrea de la noi. Ba, mai mult, câte un amic pe care l-ai ținut în casă, i-ai dat din pîinea și vinul tău, te mușcă și el pentru un biet covrig promis la unul ori altul. Sînt sigur va veni o vreme când vom fi întrebați de copiii noștri una și alta și Dumnezeu știe ce le vom răspunde. Stăm cu mîinile în sîn și în vremea asta mai luăm și picioare în fund. Dacă ar fi pe lume numai cărțile, ar merge cum ar merge, numai că bine știi, mai sînt și atîtea altele. N-am crezut niciodată că sîntem o generație, nici măcar o promoție, ci autori și autori. Crede-mă însă sînt – din ce în ce mai ferm convins -că problema generației este – din punct de vedere social – una dintre cele mai stringente. Dacă nu ne trezim – prea multă vreme nici nu mai avem – la timp, peste vreo 20 de ani va fi, vai! așa cum spunea cineva ,,o generație de brianți secunzi”. N-avem cum ocoli viața socială, căci ea dă buzna peste noi, ne asediază din toate părțile. De nu o vom domina, ne va strivi. Gîndește-te la toate astea ca la un poem pe care trebuie să-l scrii, poate vom avea ce discuta la primăvară.

Altfel aștept să mă mut la dracu în praznic, să-mi aranjez – cum voi putea – o casă pentru liniștea nevestii și copilului și pentru liniștea mea – măcar de noapte cînd să mai pun un cuvînt, două pe hîrtie. Despre uitucenia ta – e ca și cum n-ar fi fost!

Dacă ai vreme, scrie-mi cîte un rînd, două, poate reușim să aflăm unul cîte ceva despre celălalt, și să ne ajutăm, după puteri.

Te îmbrățișez cu prietenie,

dorin

*

București, 20 oct. 1982 Dragă Adrian

Primit-am azi, purtată de tolba de Moș Crăciun a lui Moș Nae, cartea pe care mi-ai trimis-o. Îți mulțumesc și pentru ea și pentru cuvintele pe care le-ai pus pentru mine pe pagina de titlu.

Trebuie să-ți mărturisesc că, uneori, cînd mi-a fost greu, cînd am vrut să mă iluzionez că nu sînt foarte singur, am recitit nu doar anumite cărți, ci și anumite scrisori. Cea pe care mi-ai trimis-o după O zi în natură se află printre ele. Din păcate eu nu mă aflu azi în ,,formă” prielnică, nici chiar în cea fizică pentru a-ți așterne pe hârtie ceea ce am simțit citind Suburbiile cerului. Mă mulțumesc – și te rog și pe tine s-o faci!- a-ți mărturisi că, de cîteva ori m-a apucat un frig ciudat, m-a podidit un plîns subțire ca subțirele tale versuri ,,luminoase,”. Mă gîndesc de mult și din ce în ce mai tare, ce i-a lipsit generației noastre spre a nu eșua (căci iartă-mă ca generație asta ni s-a întîmplat!) într-un strălucit convoi de ,,brilianți secunzi,” – cum ar spune Romulus Dianu – convoi înghițit de generația de dinaintea sa și de cea de după? Am pierdut (ori n-am avut-o?) șansa, clipa, de a fi ceva mai mult decât poeți. Iartă-mi cruzimea – din păcate istoria, chiar și cea literară va pune – cînd va avea și de va avea, cumva, vreme, cîte o floare pe multe din cărțile noastre, ca pe niște morminte trecute (pe drept? pe nedrept?) printre ,,și altele”.

S-ar putea să gîndești altfel decît mine (aproape sînt sigur de asta), s-ar putea ca tu să fi visat visul suprem de a fi numai poet. Eu am visat, am crezut că vom fi mult mai mult. Nu social (sper că înțelegi că nu la vulgara împlinire socială mă refer) ci moral. Adevăratul prestigiu social nu vine, după mintea mea, decît din cel moral. Și noi, din păcate, n-am trăit cum trebuie, nu ne-am făcut datoria în acești ani de cumpănă, ne-am mulțumit din cînd în cînd să ,,amenințăm,, că, ,susurul revărsat înăuntrul mierlei se preface într-un fel de fiere,”¹ N-am fost ,,fierea” n-am fost – zic eu – ce trebuia să fim. A fost, cred, un lux prea mare!

De-acum suntem (nu glumesc !) bătrîni, duși, și nu ne mai rămâne decît datoria să scriem cărți bune. Printre noi, tu ești unul dintre eminenți, ți-o spun cu mâna pe inimă!

Te îmbrățișez, te rog să-mi ierți amărăciunea acestor rînduri ce nu s-ar fi cuvenit lăsate la capul ei într-un moment de sărbătoare pentru tine, dar nu pot fi decît așa – sincer și amar -, chiar cînd sărbătoresc, prin umile rînduri, cartea unui poet ca tine!

Cu dragoste,

dorin

Epistola de la criticul Mircea Iorgulescu

Dragă prietene,

Îți mulțumesc pentru urări – și îți doresc și eu un an bun, care să-ți aducă nu atît, cum se zice repetîndu-se automatic numele unor stări dispărute ,,fericire, bucurii, succese,” cît necesara, vitala senzație de consistență și de siguranță. Cred că niciodată n-au fost mai amenințătoare golul și instabilitatea, amenințătoare pentru ființă și ca primejdii mortale cu virus necunoscut.

Mă grăbesc apoi să-ți dau de știre că, în fine, am început lucrul la postfață. Merge încet, sper că nu și prost, asta se va vedea la sfîrșit. Oricum, mă bizui pe forța volumului tău, și sînt iarăși foarte onorat de a pune alături de poeziile tale textul meu – care, săptămâna aceasta chiar va ajunge la dl. Fl. Mugur. Aș avea totuși de pus o întrebare – nu crezi că ai fost prea exigent cu fiecare dintre volumele antologate? Poate, totuși, mai adaugi cîte ceva…, scrisul tău e atît de unitar și armonios încît absențele se resimt ca locuri goale, descompletări într-un mozaic ale cărui forme sînt clar desenate și e păcat ! Ultimul ciclu – 32 – , inclusiv marele poem final sînt lucruri cum rareori se întîmplă să se întrupeze, și, totodată, reprezintă punctul de convergență al cărților anterioare. Și iată încă un motiv de a te arăta generos cu ele, nu sînt ,,înfățișări vechi” sînt înfățișările poeziei tale, a cărei unitate este profundă și organică.

Aș vrea să te fi convins!

Mircea Iorgulescu

Epistola de la poetul Miron Kiropol

21 februarie 1997

2, rue Chantault

2800 Chartres, France

Telefon 0237 36 87 60

Dragă Adrian Popescu

Ne cunoaștem numai pe calea poeziei, dar, cine mai mult decît ea, e cunoaștere? Ilie Constantin, acest drag ,,bătrîn”, îmi zice-rezice că trebuie să ne apropiem ,,Nu-l uita pe prietenul nostru de la Cluj, pe Adrian Popescu”. Iată cîteva din cărțile mele și, bineînțeles, cîteva nelipsite poezii. Îți voi telefona peste vreo trei săptămîni. Cred că pînă atunci pachetul meu îți va ajunge.

Cu dragoste

Miron Kiropol

Epistola de la Mircea Zaciu

Bonn, 26 VII 99

Dragă Adrian,

Azi dimineață am primit scrisoarea ta din 18 crt., ștampila – 21. Îți mulțumesc căci aștept mereu cîte un semn din țară și nu prea mă răsfață nimeni! Recent am primit și de la Jean o scrisoare, cu detalii despre moartea (înmormîntara șcl) lui Liviu Petrescu. Bietul de el, auzisem că s-a stins rapid, bunul D-zeu s-a îndurat să-i curme suferința, dar el tot nu realiza în ce stadiu se află, căci, cum scrie Jean², nu s-a găsit nici testament, nici indiciu de ultimă dorință la el în casă. Sunt afectat mai ales că în cazul lui nici nu ai cui să-i exprimi un cuvînt de compasiune sau de regrete, singur de tot pe lume cum era. Dar cîtă demnitate, cîtă discreție și reținere în acest om delicat, manierat la culme și mereu politicos, atent etc. Îl regret mult, mai ales că eu l-am sprijinit anul trecut pentru a primi (de fapt, reușind la un concurs unde am prezidat) funcția de director al Institutului clujean.³ Iată încă o pierdere ireparabilă pentru universitatea clujeană ! Ce să mai spun de ceilalți morți ai lunii iulie ! Am aflat despre toți, pe rînd. M-a afectat moartea bietului Regman, n-a mai apucat să fie sărbătorit pentru cei 80 de ani (noiembrie) s-a sfîrșit, culmea, nu de vechiul cancer, ci de o leucemie galopantă care l-a răpus în vreo două luni de zile. Poate ai aflat și tu între timp. Despre Maria Banuș am aflat că a călcat-o o mașină a salvării în curtea spitalului unde se ducea să-și viziteze o prietenă… Ce destin! Cît despre talentatul și entuziastul Mircea Nedelciu, îmi plînge inima! A fost un om nefericit și nu merita! Mare păcat că a dispărut înainte de a-și împlini opera! În fine, toate aceste vești (și altele legate de starea țării, de cataclisme naturale și politice) mă fac să fiu abătut și fără nici un chef de lucru. De fapt, aici nici n-aș putea lucra decît cel mult să transcriu din Jurnal dar nu am nici o tragere de inimă. Ar fi mai important să dau bici Dicționarului, ceea ce aici nu am cum, neavând izvoarele necesare, am depistat doar informații despre cîțiva scriitori din exil, cărora le-am scris și de la care, culmea! am primit răspunsuri prompte și ,,fișa” lor pentru DSR – Basarab Nicolescu, Titus Mocanu, Ion Omescu (pe care, nu știu de ce, eu îl știam mort !). Aștept să duc informația acasă pentru redactarea articolelor. Aș dori neapărat să predau vol. 3 în toamna asta, mai ales că nu știu cît voi rămîne în țară. Și asta numai pentru că pe 1 sept. am iarăși proces cu casa. Mă obsedează, îmi strică nopțile (insomnii și coșmare zi de zi!) nu mai știu ce să fac ! Aș vinde și aș lichida totul dar legea nu-mi dă dreptul să vînd decît după zece ani de la cumpărarea de la stat! În fine, văd eu că nu scap de oroarea asta pînă trăiesc! Cît despre veștile ce mi le dai m-au întristat foarte tare, cele legate de sănătatea Angelei⁴. Atît eu cît și Corina⁵.sperăm că e mai bine, că și-a revenit și e iar acasă. Cred că epuizarea din ultima perioadă, cu stresul legat de examenele băieților⁶ au doborît-o. Să aibă mare grijă mai ales de inimă, deși știu că și coloana dă mari probleme, suferințe în special, cum duce de ani de zile și Corina. La ea starea s-a agravat printr-o afecțiune hepatică, de care sunt foarte îngrijorat. Peste două zile plecăm la o stațiune, mai la Nord, pentru tratament, însă eu o să stau puțin, revenind aici ori plecînd pentru o săptămînă pe undeva (poate la Paris, încă nu m-am decis). Să sperăm că șederea la stațiunea asta o să-i facă bine, deși e îngrijorată pentru regimul alimentar și singurătate. În plus, nu-i place să călătorească, ar prefera să stea în concediu numai acasă. În țară, Adriana⁷ i-a interzis categoric să vină, cum proiectasem – efortul fizic și mai ales psihic ar fi prea mare, iar ea are nevoie de odihnă totală. Cred că și Angela are nevoie de așa ceva, încît să aveți cu toții grijă de ea! Mai știi ceva despre proiectata călătorie în America? Eu nu știu nimic, Malița⁸ nu mi-a dat nici un semn de viață de cînd am revenit aici. De la Tg. Mureș am primit doar un telefon, Cis⁹. Mi-a spus că ar fi apărut și nr. 5, dar eu nu l-am primit încă. În nr. 6 i-am dedicat o parte lui Marian¹⁰. Aș dori să iasă bine totul și sunt puțin îngrijorat știind că băieții de la revistă cam neglijează aspectul tehno-artistic, am comandat la Nădășan¹¹ două colițe cu fotografii de-ale lui Marian din diverse împrejurări. Aici, am dat la copiat două diapozitive găsite între ele făcute în 70 la Roma, cînd el era la studii și eu am făcut de Paști, în april, o călătorie italiană lungă. Pe una (Marian) e singur pe scările de la Pincio , chiar spre Accademia¹² (am vorbit într-un text evocativ despre asta !), e atît de copil încît îi seamănă lui Adi. Pe a doua suntem împreună, nu am dibuit sigur unde, cred însă că suntem în curtea de la Paolo fuori le mura, sau? Doamne, cîtă urgie a trecut peste noi de atunci! Am dat zic la mărit (și copiat după diapozitive) cele două, o să-i dau una lui Luci¹³. Alta o s-o dau ,,Vetrei” (revista) s-o pună pe perete. I-am scris lui Luci, cerîndu-mi iertare că mi-a fost cu neputință s-o caut cît am stat la Cluj, simțeam că m-ar depăși (cu inima) revederea și tot ce s-ar fi declanșat, sper că m-a înțeles. Am lăsat să treacă un timp mai lung, preferând să fac altceva în memoria dragului nostru Marian. Cam astea sunt ,,noutățile” nu multe nici bune, evident. Aici clima e mai temperată, răcoarea îmi priește, e o vizibilă influență oceanică, verile sunt mai calme și mai potolite în temperaturi. Radu cu ai lui vor veni după eclipsă aici, să-și facă o parte din concediu. După, va trebui, vai, să revin la Cluj, unde mă așteaptă iar nervi, tensiuni, iritări ș.a. Pînă la revedere îi urăm Angelei să se facă de tot bine, să-și recapete forța și energia. Băieților, să ia viața în piept, fiecare cu noul lui drum, iar ție îți urez din toată inima multă putere, noi poeme frumoase și să nu mă uiți!

Îmbrățișări tuturor, cu tot dorul și dragul,

Corina și Mircea

---