ROMÂNIA LITERARĂ 9 / 2022
Din 4 martie. În vremuri de război la graniță: „După 67 de ani de pace, probabil cea mai lungă perioadă din istoria modernă, Europa e încercată de temerea izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial” (Cronicar). Scrie Nicolae Manolescu, la Editorial: E vorba de folosirea unor arme de toate calibrele, a tancurilor, a aviației, a navelor militare, a unor rachete de ultimă generație împotriva unei țări europene, sub cuvânt că e necesară o operație de „denazificare”… Motivele invocate de Putin sunt nu doar mincinoase, dar aberante în lipsa lor completă de sens. Putin declară cu o seninătate imperturbabilă că, răspunzând provocărilor Ucrainei, a fost silit la un război menit să aducă pacea (!) etnicilor ruși din Donbas expuși la un „genocid” de către ucraineni. Și, stafida de pe cozonac, că Ucraina nu este o țară, istoricește vorbind… În altă pagină, Nicolae Prelipceanu la Actualitate: De ce mor adolescenții ruși aruncați acolo, într-o țară străină, și de ce mor oamenii care până mai ieri trăiau pașnic în țara lor? Numai ca în vecinătatea unui regim dictatorial, care interzice până și cuvintele, să nu apară un regim aliat cu democrațiile din Vest, iar nu cu autocrațiile de la Est?! Apoi, Cronicar, la Meridiane: Un agresor, Rusia, se năpustește asupra unui stat pașnic, Ucraina, care-și construiește, normal, propriul destin. Dar, poate, nici nu e vorba despre întreaga Rusie, căci nu poporul rus a pornit lupta aceasta sinistră, ci o singură persoană, un dictator care, într-o totală sfidare a realităților vremii noastre, vrea să-și impună voința nebunească de putere, refăcând un model istoric revolut, al imperiilor și al sferelor de influență. Și Marina Constantinescu la rubrica sa: Deja este o săptămână de când absurdul puterii unui nebun s-a înfipt în inima tuturor. Moartea nu este doar în Ucraina. Este în fiecare dintre noi… Atunci când am avut situații limită în viața mea, m-am împietrit. Nu pot să exteriorizez nimic din dezastrul interior. Funcționez extrem de lucid și de eficient, emoțional, însă, nu-mi permit să iasă nimic. Asta m-ar dezechilibra. Mult după, cad. În altă ordine de idei, la Cronica literară, Răzvan Voncu: Într-o generație tânără poetică, în mare măsură incultă și convinsă că orice șoaptă pusă pe o pagină Word este automat poezie, atenția acordată construcției textului și, implicit, mijloacelor expresive este salutară. Deoarece, în pofida a ceea ce cred tot soiul de „teoreticieni” ai „poeziei noi”, autenticitatea și sinceritatea în poezie nu se referă la trăire, la sentimente, ci la expresia lor artistică. Aceasta trebuie să fie convingătoare, și nu poate fi, desigur, decât prin mijloace poetice. În sumar (selectiv): Al. Călinescu, Ștefan Mitroi, Mircea Mihăieș, Romulus Rusan, Vasile Dan, Emil Nicolae, Horia Gârbea, I. Holban, N. Oprea, Laura Poantă, Liviu Bordaș, Grete Tartler, V. Spiridon.
APOSTROF 2 / 2022
Marta Petreu, la Editorial: Trei crize scutură astăzi România: aceea universală, a pandemiei; aceea militară, de la graniţele Ucrainei, vecina noastră; aceea a creşterii exorbitante a preţului la energie, şi prin urmare a creşterii tuturor preţurilor cu amănuntul… La criza geopolitică a Ucrainei, faptul că sîntem în NATO, indiferent ce meliţă în nesfîrşite comentarii televiziunile, ne scuteşte de originalitate. Din fericire. Căci România va urma ceea ce va hotărî alianţa strategică în care spre norocul nostru sîntem. Criza energetică apare, în acest moment, drept teritoriul de acţiune al României însăşi, căci statul român însuşi decide ce anume face. Statul român putea să amîne momentul liberalizării preţurilor cu doi ani, dar, sub guvernarea liberală, s-a hotărît că momentul nu se amînă… Dacă o ţară, prin liberalizarea preţului la energie, declanşează, pe lîngă îngheţarea propriei populaţii în locuinţe, pe lîngă creşterea preţurilor cu amănuntul la toate produsele, şi paralizarea propriilor capacităţi de producţie, a şcolilor, a institutelor de cercetări, a teatrelor, a bibliotecilor etc., înseamnă că această ţară, indiferent de pandemie şi de un posibil conflict armat la graniţele ei, este în criză majoră. Într-una prezentă, apoi pe termen mediu şi pe termen lung. Este evident că o asemenea situaţie duce automat la creşterea extremismului politic. Guvernul, azi, pare că lucrează pentru creşterea partidului extremist AUR. Nu exclud posibilitatea ca în culisele obscure ale vieţii politice să existe şi o extremă stîngă, gata să ţîşnească la lumină cu prima ocazie. Şi, pe deasupra, o asemenea situaţie duce automat la migrarea forţei de muncă tinere – ceea ce, ţinînd cont de problemele noastre demografice, prefigurează un dezastru şi mai complex. În sumar (selectiv): Iulian Boldea, Ion Bogdan Lefter, Alice Valeria Micu, Ștefan Bolea, Mircea Tomuș, C. Cubleșan, Cristian Vasile, Dan Gulea, Rodica Marian. La Dosar, Ion Pop, Marian Papahagi către Ion Pop. Scrisori regăsite și Alexandru Ruja, Victor Iancu şi Sibiul în două ipostaze contradictorii.
NEUMA 1-2 / 2022
Andrea H. Hedeș, la Editorial: Astăzi, scriitorul român trăiește sub una din zodiile cele mai nefaste. Deși profesionalizat, nu își poate susține existența din creația lui, deși cu un statut recunoscut, nu se bucură de sprijinul ori respectul clasei conducătoare, și nici ale concetățenilor săi. Lăsat să-l bată vânturile, valurile tuturor crizelor sociale, economice, scriitorul este al nimănui, exilat printre semeni. Cu toate acestea, un asalt al neaveniților se desfășoară temeinic și constant. Fără cultură, fără lecturi elementare, aproape întotdeauna „poeți”, aceștia bat la porțile consacrării cu încrederea în ei înșiși și subtilitatea unor barbari… Scriu mult, pe bloguri, pe Facebook, coagulați în grupuri, cenacluri, cercuri… Problema e aceea că nu din cauza pulverizării meritocrației, a ierarhiei, din cauza sentimentului de țară a nimănui, în care se poate orice, din cauza modelelor transparente, aproape invizibile, majoritatea celor ce scriu consideră că o fac măcar genial… În următoarele pagini, Horia Gârbea, „Poezie, pandemie”: În domeniul scrisului domnește o efervescență aproape greu de înțeles. Se scrie tot mai mult și tot mai prost. Fenomenul e uimitor: un potop de cărți, e drept că în tiraje mici, apar și (mi) se comunică pe căi variate și personale. Căci librăriile nu mai primesc cărți de literatură, mai ales contemporană, doar bibelouri și jucării, iar singura librărie din cartierul meu chiar s-a închis de la 1 ianuarie… Predomină poezia. Un efect bizar al unor vremuri dificile, în care oamenii sînt orientați teoretic spre supraviețuire. Probabil că poezia are un efect compensator sau determină un fel de narcoză. Desigur, pentru cel care o scrie… Fiecare autor, căruia nu-i cumpără nimeni cartea, o trimite revistelor și celor bănuiți că ar putea face vreo notă despre ea, încît toate redacțiile sînt pline de volumașe necitite: rafturi întregi, biblioteci pe toți pereții, capitonați astfel cu zădărnicii… În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, Virgil Mihaiu, Liviu Franga, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Muthu, Ioan Cristescu, Simona-Grazia Dima, Mihaela Oancea, N. Nistor, M. Păcuraru, Daniel Moșoiu, Cătălin Rădulescu, Gelu Negrea, Ioan Potolea, Liviu Capșa, M. Barbu, Icu Crăciun, D. Ungureanu, Emilia Poenaru Moldovan, Dana Banu, Menuț Maximinian, Ioan Holban, Ana Dobre, Dan Gulea, Nicoleta Milea, Sonia Elvireanu, Raluca Faraon, Evelyne Croitoru, Flavia Adam, Gela Enea, Ion Cocora.
HYPERION 1-2-3 / 2022
Marta Petreu (interviu realizat de Gellu Dorian): La prima mea carte am fost fericită. Presa literară de pe vremea socialismului funcţiona, cred că prin înţelegerea tacită dintre criticii literari, în aşa fel încît debutanţii erau asumaţi şi atraşi în aripa anti-sistem a lumii literare. Existau două tabere mari, filocomuniştii şi anticomuniştii. Criticii din aripa anti mi-au comentat foarte bine cartea… Eu scriu cînd am ceva de spus, cînd o voce interioară începe să îmi dicteze imperativ versuri şi versete… Vin dintr-o familie de ţărani greco-catolici, dintr-un sat greco-catolic, atinse şi divizate deopotrivă de neoprotestantism… La ceva vreme după ce scriu un volum de poeme, realizez că reprezintă o etapă din înţelegerea pe care o am eu asupra lumii, obţinută de mine pe dibuite. Cred că în poemele mele sînt trei trepte mari de înţelegere a lumii la care am ajuns… Omul ca fiinţă, nu numai cultura română, are nevoie de poezie. În general, de frumuseţe. Cît va exista omul, va exista şi poezia, este o coloană care sprijină cerul omului. Am băgat de seamă că poeţii din generaţia de după noi, de după optzecism, scriu într-o română împodobită cu englezisme. Ei vor să dovedească ceva – iar eu mă întreb ce anume? Mi se pare evident că lipsa noastră de grijă faţă de fiinţa limbii române îi va grăbi acesteia dispariţia, împreună cu tot ceea ce s-a creat în română, fireşte… Eu cred că peste un secol limba în care şi-a scris Eminescu poemele va fi o limbă moartă. Un prieten de-al meu, profesor la o universitate italiană, care se străduieşte să-i înveţe pe studenţii săi limba şi literatura română, crede că, după cum merg lucrurile cu România şi românii, în cincizeci de ani… În sumar (selectiv): Ioana Diaconescu, Mircea Oprea, Ancelin Roseti, Ioan Manole, C. Severin, Dan Perșa, Paul Eugen Banciu, Ștefan Mitroi, D. Ungureanu, Leo Butnaru, V. Spiridon, Dan Cristea, Adi G. Secară, Alice Valeria Micu, Victor Teișanu, N. Oprea, Radu Voinescu, Valentin Coșereanu, Th. Codreanu, Th. Damian, Doru Scărlătescu, C. Bostan, Marian Drăghici, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Magda Ursache, Cristina Scarlat, N. Scarlat, N. Sava, Ionel Savitescu, Angi Melania Cristea, Raluca Faraon, Aurel Andrei, Victoria Milescu. I.R. Văcărescu dialog cu Luca Pițu.
TOMISUL CULTURAL 1-2 / 2022
Eugen Uricaru la Confesiuni: Starea de bine primează și poate genera cele mai cumplite forme ale egoismului și sănătății, îndreptate de multe ori chiar împotriva propriului organism. Atunci de ce s-ar mustra prea tare cei care fac rău altora? (…) M-am hotărât să nu scriu niciodată despre propria mea suferință și nici despre ceea ce-mi este foarte drag. Ceea ce este spus sau scris nu-ți mai aparține. Iar dacă este vorba chiar de cele mai prețioase lucruri, chiar de esența ta, de felul tău de a fi, de ce ai renunța la ele, chiar și pentru o clipă de glorie? (…) N-am scris și n-am vorbit despre mine niciodată. Am scris și am vorbit despre ceea ce se vede, despre ceea ce se pare că se vede și niciodată despre ceea ce știam că este. În altă pagină, de curiozitate, un amănunt din „Imaginea Constanţei estivale la sfârşitul secolului XIX”: Prevǎd un mare viitor bǎilor de mare de la Constanţa. Ca sǎ poatǎ cineva face un voiagiu de la Bucureşti la mare în timp de 12 ore şi cu un preţ aşa de moderat, nu este puţin lucru (scrie în 1882 doctorul John B. Mawr, „care vizitase Constanţa spre a se convinge cu ochii sǎi de situaţia realǎ de aici, înainte de a o recomanda pacienţilor sǎi”). La care autorul articolului, C. Cheramidoglu, completează: Trebuie sǎ menţionǎm cǎ durata mare a cǎlǎtoriei de la Bucureşti la Constanţa provenea din lipsa podului peste Dunǎre, care avea sǎ fie gata în septembrie 1895, pânǎ atunci se fǎcea o transbordare cu vasele de la Borcea – Feteşti la Cernavodă. În sumar (selectiv): Ana Blandiana, Andrei Marga, N. Sava, Ioan Holban, Ion Cocora, Adrian Popescu, Ștefan Mitroi, Florea Burtan, Traian Lazăr, Iulian Talianu, Simona-Grazia Dima, Ion Tudor Iovian. Și Marko Bela, Fekete Vince, Kali Istvan prin Kocsis Francisko.
CONFESIUNI 64-67
Număr intrat pe piață în martie 2022. Revista apare de șase ani la Târgu Jiu sub egida Uniunii Scriitorilor, format mare (34×48 cm), director Doru Strîmbulescu, lector Ion Popescu-Brădiceni. Pagini de jurnal de Gheorghe Grigurcu (redactor-șef): O senzație de incomodă răceală, aidoma unei uși deschise iarna, într-o încăpere încălzită, ne-o provoacă acei autori pe care i-am întâlnit înconjurați de haloul unei fatuități în exces. De aici o prea posibilă explicație a rezervei de care au parte în istoria literară A.E. Baconsky sau Eugen Jebeleanu (acesta din urmă acum înghesuit implacabil în colț, după ce vreme îndelungată s-a bucurat de o nemotivată apologie). Parțial, Marin Preda. Interesant ce se petrece cu Nicolae Breban… Apoi: Senectute. Vrei doar să mai contempli. În rest, să fii lăsat în pace. Dar e cu putință măcar atât? Și: Cred că n-ar putea fi un învingător veritabil cel ce n-a accesat niciodată starea de spirit a învinsului. Plus: Ai spus tot ce puteai spune. Nu mai e nimic de făcut. Dar tocmai acest simțământ al finitudinii poate reprezenta un stimul al înaintării la care n-ai putea renunța, dintr-un motiv egolatru sau altruist, nu-ți dai seama, în raport cu persoana ta. În sumar: poezie de Ion Pop, Gheorghe Grigurcu, Gelu Birău, Doru Strîmbulescu; texte de C. Trandafir, Adrian Dinu Rachieru, Ion Popescu-Brădiceni, Petru Ursache, Dan Culcer, Magda Ursache, Olimpia Iacob, Viorica Gligor, Aureliu Goci, Simona Gabriela Santu, Lucian Gruia.