Există cărți a căror relectură poate începe oricând şi de la orice pagină și care îți transmit brusc, încă de când le iei în mână, senzația de sărbătoare. Din această categorie face parte şi recent apăruta carte-jucărie-serioasă semnată de Mircea A. Diaconu, Cernăuţi. Obiecte pierdute, publicată în 2021 la Chişinău de Editura Cartier şi minunat ilustrată cu fotografii – cele din contemporaneitate făcute de Anetta Dabija.
Oare de ce mintea mea strecoară Cernăuţi. Obiecte pierdute pe raftul asociat cu bucuria magică? Când, în cartea asta, moartea survine atît de des ? Oameni de toate vârstele ucid, se sinucid – din cauze obscure, dar mai ales din dragoste –, sunt accidentaţi mortal, dispar în război, cad brusc şi nu se mai ridică, se îneacă (în apă sau în alcool), se sting de bătrâneţe, ba chiar le dau otravă şi câinilor. Tifosul, scarlatina, variola, dizenteria fac ravagii. şi totuşi, fiecare pagină e vie, vibrantă, te invită să mergi mai departe ca cititor şi ca fiinţă încă în carne şi oase. De unde această senzaţie de viaţă triumfătoare ?
Probabil, în primul rând tocmai din miza cărţii : Mircea A. Diaconu reînvie o lume dispărută, cea din Cernăuţii primilor ani ai perioadei interbelice, selectând din aproape o sută douăzeci de numere ale publicaţiei Glasul Bucovinei, apărute în perioada 1923-1926 (când oraşul de pe Prut făcea parte din România), o sută şaizeci şi trei de articole variate (anunţuri, fapte diverse, reportaje, edicte, mercuriale) şi transformându-le – fericită idee postmodernă ! – în poezie. Lectura şi interpretarea fascinată a textelor de presă – când îl cunoşti pe autor, entuziasmul ludic al descoperirii lor e uşor de imaginat – se concretizează într-o metamorfozare grafică a frazelor, o punctare aproape imperceptibilă, dar insinuantă şi savuroasă a cuvintelor, strategii care învăluie Cernăuţii într-o lumină caldă (excelent potenţată de grafica volumului realizat de atenta Editură Cartier) şi îl proiectează ca spaţiu de poveste, în care poţi evada plăcut ca în orice ficţiune (mai ales când atmosfera ţi se pare familiară datorită povestirilor auzite de la părinţi în copilărie despre lumea eterogenă şi serile de taroc din Suceava sau Rădăuţii de altădată – alte două localităţi bucovinene reprezentative). Oraşul Cernăuţi resuscitat de Mircea A. Diaconu înseamnă „acasă” pentru o comunitate eclectică, dar echilibrată, veselă şi convivială.
În al doilea rând, în paginile recreate de profesorul-critic-poet forfotesc – dar nu ca într-un iureş, ci ca într-un balet armonios conceput – cuvinte muzicale, parfumate, colorate, gustoase sau mătăsoase într-o abundenţă fermecătoare. Cele mai revelatoare, poate, sunt numele proprii care obligă cititorul să-şi imagineze capitala Bucovinei din anii ʼ20 ai secolului trecut ca pe un oraş prietenos, în care românii, evreii, polonezii, ucrainenii, armenii, germanii, italienii, ungurii trăiau împreună, ba chiar furau împreună (multe dintre articole prezintă jafuri sau excrocherii, dar ele nu reuşesc să strice impresia de cetate sigură, bine gestionată de organele de ordine).
Hoţii au fost prinşi
acum
şi
sunt
Slobozian Ioan,
Vladimir Vapinschi
şi
Max Täper.
[p. 204, cu un suspans amuzant generat de fracturarea măruntă a frazei]
Numele de hoteluri (Bucovine, Pajura Neagră, Bristol, Gotlieb, Rezidenz Nelly, Lemberg, Aptovici, Stefanie Mihailiuk, Matula, Lob Kriwosei etc., pp. 93, 243), de restaurante („Picadilly” Dom Polski, p. 210), de librării (Ostaşul Român, Pardini, Schally, Klein, König, Hutter, p. 83), de bănci (Allgemeine Depositenbank, Anglo-Öestterreichische Bank, Banca Creditului Român, Banca Marmorosch Blank & Co etc., p. 82), de farmacii (Deligdinch Siegfried, Fait Matei, Gregor Marta Sfilon, I. Constantinescu Frunză, Kuzmany Alexandru etc., p. 256), de echipe de fotbal (Dragoş-Vodă, Jahn, p. 67), dar şi franţuzismele desuete (chiar dacă nu sunt nume proprii) – double (grafia mai nouă ar fi fost dublé, p. 115), paletot [p. 115], licenţiată (cu sensul de „concediată”, p. 113), pompadură [p. 115], bulion (cu sensul de „supă”, în loc de bouillon, p. 136), pansant (pentru passant, p. 242), San Souci [p. 146], Le bar dela Furche (sic !) [p. 252] – întăresc ideea de pluriculturalism cordial şi spumos.
Foarte multe dintre cuvinte sunt folosite pentru a descrie nuanţat evenimente comunitare: e vorba despre sărbători, serbări, manifestări culturale şi sportive, jocuri distractive la care locuitorii din Cernăuţi participă în număr mare, copii şi adulţi, femei şi bărbaţi deopotrivă. Sosirea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în oraş [p. 74] sau prezenţa lui George Enescu [p. 184] sunt prilejuri de adunare şi de bucurie, dar cel mai des evenimentele au loc cu un scop economic şi social. Astfel, ridicarea Monumentului Eroilor în cimitir [p. 184], ridicarea Monumentului Unirii [p. 78], ajutarea familiilor tipografilor [p. 21], sau finanţarea societăţii caritabile „Asilul” [pp. 31, 106, 253] impun organizarea de serate dansante, baluri mascate, concerte, meciuri şi tot felul de alte activităţi, a căror efervescenţă e pusă în valoare prin reorganizarea textuală propusă de Mircea A. Diaconu :
Sărbările încep la ora 2 d. m. şi au
următorul program :
Concursuri sportive,
alergări pentru domni şi doamne,
lupte cu frânghia,
concursuri pentru sărituri,
concursuri pentru înot pentru domni şi doamne,
concursuri de canotaj,
cinematograf,
cabaret cu 14 numere alese,
bătaie de confetti şi serpentine,
jocuri distractive şi
pentru orice vârstă şi sex,
joc de popice,
plimbări pe Prut cu barca,
treceri peste pod în Africa,
joc de carusel şi rulete.
Pe timpul nopţii
plaja va fi luminată feeric cu
lampioane, artificii, focuri bengale, sori rotitori, rachete
în toate formele şi culorile.
La miezul nopţii va avea loc
o luptă navală şi
arderea Prutului.
[„Serbări pe plajă”, pp. 184-185]
Selectarea articolelor şi rescrierea lor nu sunt, însă, doar exerciţii de virtuozitate lingvistică, un fel de coloriaje moderne propuse pentru cărţi poştale de epocă. Departe de a fi inocente, textele reconstruite de Mircea A. Diaconu extrag din istorie modele viabile de societate. Uneori cititorul are senzaţia că i se oferă chei de lectură chiar în poeziile ce i se pun la dispoziţie :
[…] aşa că serbarea are peste tot locul
Acelaşi caracter expresiv
De aranjare a acestei societăţi.
[„Marea serbare de primăvară”, p. 34]
Cernăuţii pe care îi descrie sau narează Mircea A. Diaconu sunt aşezați, cu simţul măsurii şi al ridicolului. Clasele sociale sunt evidente, dar nu izolate una de cealaltă. Librari, bancheri, bijutieri, patroni de restaurante, tipografi, poliţişti, profesori, universitari etc. trăiesc împreună şi îşi servesc unii altora. Au competenţe serioase, dobândite prin studiu şi practică, validate prin certificate : de exemplu, ca să fii recunoscut ca potcovar, trebuie să fi lucrat trei ani drept calfă, să deţii un certificat de învăţătură, dar şi unul de moralitate [„Examene de potcovari”, pp. 198-199]. Şcoala se implică direct în formare (chiar şi în cea a persoanelor cu dizabilităţi, p. 98), în activităţile umanitare şi – rol foarte important – în promovarea diverselor limbi. De exemplu, la concertul Liceului de fete particular ucrainean din Cernăuţi se cântă în română, ucraineană şi germană [„Un concert mare”, pp. 196-107]. Rectorul Universităţii face parte dintre personalităţile invitate la evenimente [p. 74], alături de ministru, episcop şi general, iar numirea lui constituie un subiect de interes [p. 192]. Sănătatea populaţiei e monitorizată atent şi reflectată în statistici publice [pp. 44, 91]. Se pare că instituţiile statului monarhic veghează la respectarea regulamentelor şi fac tot posibilul pentru a nu adânci prăpastia între săraci şi bogaţi (evitarea speculei financiare prin plafonarea preţurilor apare ca temă a mai multor edicte sau mercuriale publicate în presă, pp. 68, 90). Capitala Bucovinei se laudă cu instituţii culturale (teatre, cinematografe), hoteluri şi restaurante evaluate periodic, amenajări sportive. Gastronomia locală diversificată îl pune pe gânduri pe cititorul modern, într-atât se dovedeşte de perenă (v. felurile de mâncare din „Tarife pentru restaurante”, pp. 136-137) şi de revolută (v. oferta de peşte din „Publicaţiune”, pp. 26-27) simultan. Transporturile sunt bine gestionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un oraş complex şi funcţional.
Ceea ce reuşeşte însă cel mai bine Mircea A. Diaconu prin poetica rescriere a textelor de presă din perioada interbelică, dincolo de evocarea unor instituţii şi a unui sistem de organizare politică, economică, legislativă specifice unei etape liniştite din istoria învolburată a unui oraş, dincolo de punerea în valoare a bogăţiei şi ospitalităţii limbii române, e să propună modele de relaţii interumane aparent utopice, bazate pe solidaritate (valoare recurentă în articolele selectate de autor), pe asumarea de către cetăţeni a responsabilităţilor specifice clasei căreia îi aparţin, pe respectarea regulilor de convieţuire [v. „Scăldatul în Prut”, pp. 59-61, sau „Când se face închiderea prăvăliilor, băcăniilor”, p. 189] şi, mai ales, pe cinste, modele perfect verosimile, argumentul cel mai important pentru viabilitatea lor fiind că ele au existat deja, că au impulsionat dinamica Cernăuţilor în anii 1923-1926. În epoca respectivă, era perfect natural ca „un măr şi un creion” [p. 182], sau „10 cîrligaşe complecte şi mai multe cuiuţe” [p. 70] să fie duse de persoana care le găsea la obiecte pierdute, iar altcineva să-şi facă timp să le inventarieze şi să comunice în ziar existenţa lor pentru ca păgubaşul să şi le recupereze. Până şi necuvântătoarele erau tratate decent, fiecare animal pierdut – „râmător pestriţ”, „vulpe” sau „câine mare, rasa lup” [p.182] – îşi găsea adăpost vremelnic la vreun gospodar.
Relaţiile între sexe şi egalitatea de gen sunt delicios sugerate în anunţurile de întreceri sportive (p. 78) sau la matrimoniale :
Văduv […]
Voieşte să încheie o
Căsătorie bazată pe adevăr, dreptate, egalitate şi sinceritate […]
[p. 81]
În textele alese şi, implicit, în societatea pe care o pun în lumină, simţul fin al umorului, al (auto)deriziunii, e o constantă. Uneori, umorul exploatează clişeele, de exemplu cel al cuplului fericit alcătuit dintr-o tânără frumoasă şi un domn bogat este uşor amendat prin descrierea calităţilor intelectuale feminine:
Două domnişoare drăguţe,
Inteligente şi cu mult temperament,
De loc din Bucovina,
Etatea între anii 20 şi 21,
Doresc cunoştinţa unor domni bine-situaţi,
Etatea între anii 30-35.
Oferte
La Administraţia ziarului subt Viaţă fericită
[„Diverse”, p. 58]
Clişeul conform căruia bărbatul trebuie să fie doar puţin mai frumos decât dracul e exagerat prin oferirea de premii, pe plaja Cârdul gâştelor, celor mai urâţi bărbaţi. [p. 72]. Superstiţiile sunt de asemenea luate în derâdere, cum se întâmplă în articolul „Matchuri amicale /Potcoava mistică/”, unde punerea unei potcoave purtătoare de noroc în poarta de fotbal este interzisă de arbitru [pp. 38-39]. Comicul e perceput de cititor ca un factor regulator şi stabilizator al dinamicii sociale.
Cu alte cuvinte, cartea creată de Mircea A. Diaconu mi s-a părut frumoasă şi surprinzătoare ca un cadou. Rezultatul unui efort semnificativ de documentare a fost selecţionarea unor articole de presă de genuri variate, bine scrise, sintetice, atât descriptive cât şi narative sau argumentative, aproape atemporale din punct de vedere lingvistic, într-atât de meşteşugită pare în ele îmbinarea de arhaisme, împrumuturi şi neologisme cu diverse figuri de stil. Transpunând proza în poezie, autorul a modelat realitatea istorică recreând un oraş cu oameni de etnii şi profesii dintre cele mai variate, mobilat cu obiecte preţioase –„Un orar brăţarnic” [p. 69], „1 săcuşor de pluş cu cele 10 porunci mozaice” [p. 140], „o pompadură de piele roşie (deşartă)” [p. 220] etc. -, plin de veselie şi de vitalitate. Mircea A. Diaconu a reuşit să construiască din cuvinte găsite în cufărul presei o cetate solidă, armonioasă, la graniţa între nostalgie şi dorinţă proiectată în viitor. A avut inteligenţa de a folosi moartea, violenţa, abuzul, abaterea pentru a da credibilitate şi mai mare generozităţii, toleranţei, legii şi coeziunii sociale. Ca şi cum textele nu ar fi fost suficient de expresive, le-a insuflat şi emoţia transmisă de fotografiile descoperite de el însuşi sau făcute de Anetta Dabija. Proporţiile sofisticate şi liniştitoare în acelaşi timp ale clădirilor monumentale, eleganţa portretelor feminine şi masculine, vânzoleala cotidiană a pieţelor surprinse în mai multe anotimpuri, birja de la pagina 17, minunata scară forjată de la pagina 264, acoperişurile : toate aceste detalii fotografice fortifică Cernăuţii, oraş european reinventat de Mircea A. Diaconu.