La sfârșitul lunii februarie a închis ochii pentru totdeauna un om despre care ai fi crezut că e destinat să nu moară niciodată. Critic de teatru și apoi un fel de paznic la farul memoriei teatrului românesc, Florica Ichim (n. 1938) și-a legat viața de un proiect măreț. Anume, acela de a păstra cât mai multe dintre evenimentele și personalitățile memorabile ale teatrului românesc pentru a le face cunoscute. Redactor șef al revistei Teatrul Azi, care apare cu ilustrații remarcabile și cronici nu o dată la fel, ca să nu mai spun de interviurile cu marii artiști în viață și alte texte de mare interes, Florica Ichim a fondat și Fundația culturală „Camil Petrescu”, sub egida căreia a scos zecile de titluri care vor alcătui, nu mă îndoiesc, un prețios îndreptar pentru cei ce vor dori să afle cum a fost teatrul românesc și înaintea clipei pe care o trăiesc.
S-a luptat să înființeze un fond documentar de istorie a teatrului, care să cuprindă documentele scrise și tipărite ce mai evocă azi spectacole de mult înghițite de uitare, programe de sală, afișe ale premierelor și alte mențiuni despre evenimentele de acum câteva zeci de ani. Nu a reușit, pentru că interesul altora nu mergea într-acolo și pentru că nu exista spațiu. Observase cu tristețe că, de pildă, nici pentru anii de după al Doilea Război Mondial nu se mai pot găsi măcar afișele spectacolelor care, totuși, aveau loc.
A fost redactor șef, director, administrator, ilustrator al revistei, pe copertele căreia pot fi văzuți, încă, mari actori sau scenografi, oameni de teatru care au marcat și mai marchează viața teatrală din România. A adunat în jurul revistei și al ei însăși o serie de tineri dornici să lucreze la marele său proiect, cărora le-a fost mamă adoptivă, dar mai ales mentor.
A parcurs de nu știu câte ori drumurile spre orașele unde există teatre pentru a vedea premiere. Dacă îmi amintesc bine, cu doar câteva luni înainte de dispariția ei tragică, pe când boala lucra necruțător în ea, Florica Ichim a mai fost într-o deplasare, cred că la Cluj, ca să vadă marile spectacole ale Teatrului Maghiar condus de remarcabilul regizor și manager Tompa Gábor.
Din seria de cărți scoase sub egida Fundației culturale „Camil Petrescu”, fac parte titluri dedicate lui Vlad Mugur, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Ion Caramitru, Valeriu Moisescu, Dan Jitianu, George Constantin, Aureliu Manea, Gina Patrichi, Aurel Ion Maican, dar și volume dedicate unor regizori străini, precum Robert Wilson, sau culegeri de piese de teatru străine semnificative, traduse în românește. Nici Shakespeare nu lipsește din lista mult mai lungă decât ce putem consemna aici de cărți la care a lucrat, practic, cât într-o viață întreagă, dar numai după 1990. Înainte de acest an, totuși, benefic, Florica Ichim a suferit rigorile cenzurii și ale „promovării” pe criteriile dosarului. A fost persecutată, din cauza originii sale. A fost o vreme, până la darea afară din cauza dosarului, redactor la România liberă, ziar unde a revenit după decembrie 1989, a fost secretar literar la Teatrul Nottara în vremea direcției lui Horia Lovinescu.
Ultimii ani și i-a petrecut muncind din greu, inclusiv ca să obțină fonduri și să poată difuza revista Teatrul Azi, luată sub aripa UNITER de la un moment dat și mai ales pentru cărțile de referință pe care le-a editat, îngrijit, redactat. În paralel, a publicat și câteva volume din opera lui Camil Petrescu, a cărui păstrătoare de copyright era.
Nu mi-o pot imagina decât învăluită în fumul țigărilor, înconjurată de hârtii și volume, pregătind noi și noi ediții din care multă lume va citi, peste ani, istoria teatrului din România. Ea însăși rămâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai vii și dedicați teatrului românesc dintre toți aceia care au trăit vreodată în acest spațiu cultural efemer, dar care merită neuitarea.