În arta ceramicii, în mod tradițional și în clipurile publicitare de turism, mișcarea n-o întâlnim decât la roata olarului. În afara ei, nimic nu mișcă, nimic nu se mișcă (aici, se poate trage targa unei amintiri și pe uscatul memoriei, spre a introduce acea amenințare ilogică din universul concentraționar, destul de terifiantă, după care, zâmbim concesiv: „Cine mișcă nu mai mișcă!”). Bulgărele de lut este inert. Dar conține în sine germenii unei cinematici originale (vorbim de cinematică, nu de cinematecă!). Cinematica (din greaca veche kinein – a se mișca) este o ramură a mecanicii clasice care se ocupă cu studiul mișcării obiectelor, independent de masele lor și fără a lua în considerație cauza ce duce la această mișcare. Ea nu trebuie confundată cu o altă ramură a mecanicii clasice, dinamica (vgr. dynamikós, puternic, s. dýnamis, putere). Aceasta studiază relația între mișcarea obiectelor și cauza care o determină… Și, cu asta, am închis manualul de Fizică, clasa a VII-a sau a VIII-a.
Și intrăm în Galeria Galateea Contemporary Art, ca să admirăm exponatele a două ceramiste încărcate de har: Liliana Marin și Raluca Pârlițeanu. Două artiste aflate într-un raport de conjugare interesant – magistru și învățăcel – dar amândouă absolvente ale Universității de Arte și Design din Cluj; și, mai departe, urcând încă o treaptă, a căror expoziție beneficiază de curatoriatul unei excelențe incontestabile din domeniul artei ceramicii românești, Cristina Bolborea. Triada aceasta de artiste reprezintă, de fapt, cheia unei expoziții – s-o spunem pe șleau – pe cât de provocatoare, pe atât de spectaculoasă. Prin câteva aspecte inedite.
Mai întâi că ea se intitulează Unrushed motion, e adevărat, un pic cam pretențios (dar, să nu uităm că ne aflăm în spațiul unei Contemporary Art!). Apoi, această entitate lexicală dispune de un câmp sinonimic extraordinar de fertil (mișcare molcumită, liniștită, negrăbită, potolită, blândă, tărăgănată, zăbavnică, temporizată, procrastinată… și altele!). Și, în fine, o a treia provocare constă în statutul extradinamic al lucrărilor în sine. Deci, remarcabil este că ele izbutesc la modul cel mai strălucit să „înghețe” mișcarea. S-o fixeze în acel stadiu virtual, in statu nascendi, exact când ea e pe punctul de a se declanșa. Această motion de interior, se destăinuie artistele, „se poate traduce atât prin fiecare gest de unduire, răsucire subtilă ce generează transformări ale materiei, cât și prin zbucium, conflict, totul pentru a accentua ideea de intensitate a emoțiilor, a trăirilor emoționale”.
Ceramica acestor lucrări are un determinant interior dinamic, căci, chiar încremenită, ea conține mișcare (aidoma trovanților pe care îi întâlnim la Costești – Vâlcea). Sau, reluând un loc comun din hagiografia brâncușiană, că Măiastra nu e pasăre, ci materializarea ideii de zbor.
Unele dintre lucrările Lilianei Marin exprimă și susțin mișcarea într-un mod mai vizibil decât ne-am fi închipuit, chiar și printr-o cromatică domoală, fără excese. Piesele sale sunt în majoritate tributare unei mișcări (virtuale) în jurul axei, o mișcare de rotație căutată, însă avortată deliberat. Ele par a fi niște vortexuri încremenite, perfect conservate, amintind parcă de un prâsnel, acea sfârlează care ne-a fascinat copilăria. Altele părăsesc relația circulară și intră în paradigma poate nu chiar fericită a unei geometrizări construite pe alte coordonate figurative. Însă una dintre cele mai reușite lucrări îmi pare acea emisferă copleșită de un conglomerat diform de ceramică, surprinzător prin colorația derutantă cu picouri albe, gri, albastre, maro, împingând grupul spre decodarea unui caz subliminal de fecundare. În primul rând, semantică.
Raluca Pârlițeanu, în schimb, iese de sub farmecul discret al aparatului seductor al magistrului, refuzând deliberat rotația. Studiile ei sunt bazate pe cercetarea solidă a unui alt tip de mișcare: mișcarea dezordonată, browniană, învăluitoare (stricto sensu: foile de ceramică sunt aidoma unor voaluri ce se cuprind unele pe alte, se exfoliază ori se îmbrățișează lent, astenic, imprevizibil, ca norii unei nopți – mi-aș permite forțarea unui adjectiv insolit – valpurgice!). Alteori, compozițiile se implică fie în cercetări aplicate asupra unor structuri reticulare din care aleatoriul este, încet-încet, expurgat, fie – altele – dau impresia unor colonii de corali (intenționat ceramica este lăsată albă!), peste care joacă – extraordinară este minuția cu care lucrează artista! – scizofoare stranii, meduze diforme cu polipi plutind alene, molcom, domol (iată, din nou, acea unrushed, neobosită și negrăbită motion!).
Fără să existe vreo competiție între ele, cele două artiste se completează minunat, ca într-o lucrare a unui student strălucit ținută în fața unui profesor eminent. Asistența fiind delighted!
De fapt, o complementaritate fabuloasă a două mișcări psiho-energetice.