Catalogul traumelor
Cred că prima mea traumă a fost chiar nașterea,
dar asta e prea greu de reconstituit,
e mai degrabă treabă de filosofi.
A doua mea traumă a fost despărțirea de mamă,
după ce tata a murit, iar bunicii m-au luat să mă crească,
aveam aproape doi ani, m-au pus adormită în mașină,
ca pe o păpușă, însă, când m-am trezit,
s-au temut că o să mor sufocată de plâns.
Pe la trei-patru ani o uitasem deja pe mama,
o vedeam rar. Pe la cinci, mi-am spart capul,
asta ar putea fi a treia traumă importantă,
care a lăsat și cicatrice vizibile,
o cruce micuță de la copci pe fruntea mea,
de atunci am intrat în ordinul cavalerilor.
La zece ani am văzut-o pe mamaie cum moare
și așa s-a încheiat tetralogia copilăriei.
Tot ce a fost după nici nu mai merită consemnat.
Pe oglinda aburită a vieții mele unesc cele patru puncte
cu punctul vieții de apoi – într-o steluță luminoasă,
ca aceea pe care au urmărit-o cândva magii.
Sunt un copil care desenează cu degetul pe geamul ferestrei
semnul de recunoaștere pentru Moș Crăciun.
Când eram mică
Când eram mică, m-am așezat pe cartea de socialism
și am ascuns-o sub poalele rochiei,
mama m-a întrebat unde e cartea,
eu am tăcut mâlc.
Mama învăța pentru gradul al doilea în învățământ,
iar eu mă luptam cu socialismul științific
pentru atenția mamei.
Tăceam neînduplecată,
ca un mic înțelept
pe o grămadă de gunoi tipărit.
Bunicul meu se roagă
Ferește-te de fanaticii care se cred
fără de prihană,
bunicul meu a fost omul bisericii,
dar și omul păcatului,
s-a păzit de păcatele mari
și nu le-a ratat pe cele mici,
însă credința i-a rămas de nezdruncinat.
Bunicul meu este omul lui Dumnezeu,
îl văd cum se roagă după miezul nopții,
când o parte din lume încetinește
și liniștea poartă mai bine
cuvintele lui către cer.
Cele mai grele păcate
sunt cele pentru care
nu mai ai timp să te pocăiești.
Bunicul meu are timp să se roage
pentru iertarea păcatelor lumii.
Bateria
Nepoata mea a înghițit o baterie
crezând că e un bănuț argintiu,
dar ea nu știe că monedele
sunt obolul celor ce pleacă dincolo.
Nepoata mea este fiica soarelui,
te îmbrățișează cu toate razele
și oricine îi poate vedea
aura luminoasă, strălucitoare.
Nepoata mea se va face mare
și le va spune bye-bye zânelor
cu baghetele lor fermecate.
Atunci va înțelege singură
că bucuria pură era energia,
că în fiecare copil există o baterie
cât un soare minuscul, orbitor,
pe care el, când crește,
o dă obol timpului,
la toate pragurile.
* * *
aștept o lumină mare și blândă
să mă prindă în brațele ei
ca un bărbat adormit,
cu răsuflarea liniștită și caldă,
ce tresare ușor și zâmbește prin somn
când îi mângâi fruntea înaltă,
puțin umezită de sudoare
și întoarsă spre mine,
spre răsărit.
Ultima frontieră
Umblu de ani întregi prin galaxia din capul tău
și încă n-am atins The Final Frontier.
Călătoresc singură și privesc fascinată axonul,
apăs pe butonul sinaptic și aștept să apară mediatorul,
mesagerul dintre mine și tine, cu brațele pline
de mitocondrii, steluțele noastre dintr-o noapte de mai.
Când e întuneric, mi-e frică, mă scurg printr-o fantă
în citoplasmă și adorm cu gândul la o nouă sinaptogeneză,
căci lumi se nasc spre a muri și mor spre a se naște
în capul tău aglomerat. E indicată stimularea continuă.
Mă scald în mările cu dopamină și e cald, e bine.
Conținutul serotoninei e normal, semn
că încă mai ești îndrăgostit. Noradrenalina curge
și simt cum inima îți bate tare în capul meu.
Arta cruzimii
Am venit la întâlnirea cu tine ca un ucigaș
care și-a planificat minuțios crima.
Hannibal Lecter m-ar fi admirat,
despărțirea este o artă a cruzimii.
Trecutul l-am tăiat cu satârul în fața ta,
carnea lui se desprindea de pe oase ușor
după ce l-am fiert în oala sub presiune
cât să ascult o simfonie de Beethoven.
Bucățelele mărunțite le-am pus într-un sos
dres cu sângele strâns de la înjunghiat,
am putea să facem spaghete cu el
pe care să le mâncăm împreună,
tu să tragi de un capăt, eu, de celălalt,
cum se joacă îndrăgostiții
din comediile romantice.
Sunt un criminal în serie,
ucid ritualic aceeași victimă.
Dar viața mea nu este o artă
și, oricât aș transcrie ciorna pe curat,
tăietura mă doare.