* * *
Poezia mea,
Un țipăt de hârtie.
Buruienile, cele mai frumoase graffiti
Mai departe,
lanul de porumb
inundat,
mişcările tale dezordonate,
zarurile nu se mai opresc
din cădere,
zidurile de sticlă blindată
ale tăcerii.
Senzaţia că această dimensiune
a vieţii
a devenit neîncăpătoare,
privim în jur
de parcă am purta ochelari de eclipsă.
Aerul devine uscat,
mai uscat decât picătura
de apă căzută, singura pe zeci de metri pătraţi,
în mijlocul unui ţinut african.
Prilej de sărbătoare –
copiii africani desenează curcubeie
în două, trei culori.
Percep condiţia noastră,
ca pe o periferie, noaptea
când se aprind brusc becurile pe stâlpi,
Mai întâi devin vizibile
zidurile cu tencuiala căzută,
Buruienile crescute în loc,
cele mai frumoase graffiti.
* * *
Visele,
Atacuri de panică
Ale imaginaţiei.
* * *
Când scriu poezie
Mă joc de-a v-ați ascunselea
Cu realitatea.
* * *
Cu cât scriu mai mult,
Aud hârtia
Trosnind precum lemnul
Din care a ieşit.
* * *
Între noi doi,
Aerul plin
De ferestre deschise
Are intimitatea unui lagăr.
* * *
Poeții
Sunt cei care
Merg
Doar pe contrasens
În propria
Lor
Imaginație.