ROMÂNIA LITERARĂ 51-52 / 2021
Din 3 decembrie. Nicolae Manolescu, la „Peștele pe uscat”: Sunt sigur că atât unitatea, cât și dezbinarea sunt prezente în toate societățile și în toate momentele istorice. Problema este ca dezbinarea să nu devină vrăjmășie. Noi, astăzi, nu suntem dezuniți, ci vrăjmași. Am încetat să ne tolerăm unii pe alții. Ne urâm pur și simplu. Despre ce unitate să mai vorbim? În alte multe pagini, ancheta „Defecte personale, defectele celorlalți” (răspund 31 de scriitori). Rețin cinci citate din răspunsurile acordate revistei (dar merită să fie citite toate cele 31, în întregime) – 1) Gabriel Chifu (cel care a propus tema): Se vorbește în spațiul public despre statul eșuat și despre direcția greșită în care ne îndreptăm… În fiecare zi avem parte de dezamăgiri, de parcă eșecul și alegerea mereu și mereu a căii greșite ar fi un dat ineluctabil al firii noastre… Și atunci, dacă lucrurile nu merg bine, se cade să ne întrebăm ce anume ne ține pe loc ori chiar ne trage înapoi. Se cade, cu alte cuvinte, să ne scrutăm pe noi înșine, într-un exercițiu de luciditate și de sinceritate, și să vorbim despre defectele pe care le descoperim la oamenii din jur, la noi totuși cei care compun acest popor. 2) Daniel Cristea-Enache: Pentru orice eventuală calitate a mea pot găsi cel puțin un defect asociat cu ea… Sunt bun, OK. Bine, dar m-am făcut critic literar și am produs suferință unor autori pe care i-am criticat. O dată am criticat cartea unuia și el a murit după o săptămână. M-am simțit ultimul om. 3) Nichita Danilov: Dostoievski afirma că întotdeauna va învinge partea răului, căci dacă ar învinge binele, orice societate s-ar destrăma. Și asta deoarece întotdeauna în societate – în orice fel de societate, și în cea croită după model franțuzesc, și în cea croită după model nemțesc – înving oamenii care n-au scrupule și care nu-și pun probleme morale. Moralitatea, în viziunea lui Dostoievski e o farsă. Un bal plin de măști, în spatele cărora își ascund chipul egoismul, perversitatea, avariția, obediența, orgoliul, setea de putere și alte slăbiciuni omenești. În societatea românească binele și răul au aceeași măsură: miticismul. 4) Irina Petraș: Interbelicul a durat vreo 25 de ani, comunismul vreo 44, iar democrația de tranziție are deja 32. Nicio perioadă nu a fost atât de hărțuită, de neîmpăcată ca această a treia haotică lume „de strânsură și năvală”. 5) Varujan Vosganian: Noi am trăit în permanență în preajma unor mari imperii fără ca vreodată să cotropim pământurile altora. Dacă poporul român a cunoscut maladii, poate că ele nu au fost ale noastre, ci ne-am contaminat de bolile imperiilor, boli adesea molipsitoare… Într-un anumit fel, aparțin celei mai norocoase generații care a trăit vreodată pe pământ. Nimic n-a fost întâmplător în viețile noastre. Am fost, din întreaga istorie a omenirii, singurii aleși să trecem, în același timp, frontiera unui secol, a unui mileniu și a unei noi revoluții. În sumar (selectiv): Grete Tartler, Al. Călinescu, N. Prelipceanu, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Vasile Dan, Ion Bogdan Lefter, Horia Gârbea, Andrea H. Hedeș, Marius Miheț, Vasile Spiridon, C. Zaharia, Adrian Lesenciuc, Marina Constantinescu.
RAMURI 12 / 2021
Gabriel Coșoveanu, la Editorial: Toate ideologiile au avut, prioritar, în vizor, definirea și modelarea realității. Situația curentă nu diferă câtuși de puțin. În funcție de gradul de cultură al trompetelor, dar, mai ales, al eminențelor cenușii aparținătoare unei doctrine, ideea de bază a rămas aceeași: proclamarea cunoașterii adevărului, dezvoltarea unor metode de controlare a canonului admis și, în cele din urmă, reprimarea socială a părerilor contrare sau doar „șovăitoare”. În altă pagină, Nicolae Prelipceanu – „Proasta creștere în creștere”: Violența limbajului e în creștere în zilele noastre pe la noi, mai ales pe rețelele de așa-zisă socializare. Aici să te ferească Dumnezeu să ai vreo părere care iese din rânduri, adică e altfel decât ceea ce practică practicanții de pe respectivele rețele, că te alegi cu niște „’mnezei” și altele, chiar mai dure, de nu te vezi. Celor curioși le recomand să spună numai că nu sunt de acord cu exagerările corectitudinii politice, care își scoate capul și pe la noi (că se poate obține ceva din asta) și-or să vadă ce se poate profera acolo… E drept, oricine are dreptul să se exprime, deci și cei cărora nu le convine ce spui. Dar ia să ne întoarcem la articolul 29, paragraful 2 (din Constituția României): „Libertatea conștiinței este garantată: ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc”… Păi dacă-ți faci interlocutorul, sau cum i-o fi spunând celui de pe rețele, porc sau vacă, dacă ceri să nu i se permită să se exprime că e prost/ proastă, unde-i respectul reciproc și, mai ales, ce respect reciproc poți să mai aștepți? Că de toleranță nu mai vorbesc… Adevăr, polemici cordiale, bună creștere, toleranță, bun simț, bun gust, respect, onoare? Ce vorbe depășite! La rubrica sa, Răzlețe, Gheorghe Grigurcu: A scrie înseamnă nu numai a avea siguranță că ești liber față de obligațiile morale ale lumii (nu în ultimul rând ale celei literare), ci și iluzia că ești liber față de tine însuți. În sumar (selectiv): Adrian Popescu, Toma Grigorie, M. Ghițulescu, D. Ungureanu, Ștefan Vlăduțescu, Gela Enea, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Andreea Răsuceanu. Și Robert Șerban, interviu.
SCRIPTOR 11-12 / 2021
Nicu Gavriluță, „Religia și știința. O nouă radiografie a unei vechi polemici”: Potrivit Raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity din 2021… numărul mondial al creștinilor în 2021 este de 2.432.007.000 din 7.875.465.000 de locuitori, cât are Terra în prezent. În procente, creștinii reprezintă, în 2021, puțin peste 32 % din populația globului. Clasamentul marilor religii ale lumii rămâne relativ același și în 2021. Pe primul loc este creștinismul, urmat de islam (1.926.115.000 de credincioși) și de hinduism (cu „doar” 1.073.619.000 de adepți declarați)… Credincioșii constată cu oarecare nedumerire faptul că nereligioșii sunt relativ puțini (în jur de 2% pe glob), dar foarte vocali și agresivi… Nereligioșii, în schimb, se îndoiesc de procentul ratei de creștere a vieții religioase în lume, în special în Europa. Invocă secularizarea profundă din Europa de Vest și de Nord. Revirimentul religiei în Europa de Est îl pun pe seama prăbușirii regimurilor totalitate și a „basculării” valorilor în spațiul religiei, în condițiile insuficientei asimilări a sistemului capitalist. La limită, ateii pledează insistent pentru inutilitatea religiei în viitoarea „eră a informației globale”. Remarcăm cu ușurință predominanța în discursul ateilor a motivului fetișizării științei. Știința este noul Dumnezeu al lumii de azi. Pentru atei, credința în Dumnezeu este înlocuită cu credința în progresul rațiunii și în virtuțile soteriologice ale științei de mâine, mai ales acum, în plină pandemie. Pentru fanii lui Richard Dawkins, în „societatea bazată pe cunoaștere”, în „era tehnologiei informaționale”, în „societatea inteligenței artificiale” credința în „mersul pe apă” și „învierea din morți” trec în derizoriu și devin jenante basme de adormit copiii. În sumar (selectiv): N. Turtureanu, Liviu Antonesei, Eugen Uricaru, Ioan-Aurel Pop, Elvira Sorohan, Gh. Cliveti, Ioan Scurtu, Ioan Holban, N. Crețu, C. Cubleșan, Cristina Chiprian, Ioan Răducea, N. Busuioc, Stelian Țurlea, Radu Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Mircea V. Ciobanu, N. Leahu, Ion Țurcanu, Radu Cernătescu, Simona Modreanu. Dialoguri: Leo Butnaru cu Ana Blandiana (din 1995), Aurel Brumă cu Ion Hurjui (din 2015), Robert Șerban cu Vlad Ciobanu.
HYPERION 10-11-12 / 2021
Daniel Cristea-Enache (interviu realizat de Gellu Dorian): Poezia română contemporană este într-o stare foarte bună, nu în privinţa vânzărilor, a succesului de piaţă, ci din punctul de vedere artistic – singurul, de altfel, care mă interesează. Întrebare: „În final, o părere despre primele 30 de ediţii ale Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia”. Răspuns: Este cel mai important premiu de poezie din România şi asta spune tot despre valoarea celor care au primit premiul şi a criticilor care l-au acordat. În alte pagini, Florentina Toniță în dialog cu Mircea Carp, «glasul de la „Europa Liberă“ sau „Vocea Americii“. Născut în Gherla, pe 28 ianuarie 1923, Mircea Carp este românul cu cetăţenie americană care trăieşte la München. Tata era originar din Iaşi, iar mama, Ecaterina Carp, „era născută Catargi, din familia vestiţilor oameni de stat şi diplomaţi români“, spune însuşi Mircea Carp, jurnalistul pentru care viaţa, la 98 de ani, nu şi-a strâns în cufăr toate provocările. Plecat din România comunistă în anul 1948». Mircea Carp: Din 1945 şi până în 1959, în munţii României s-au ascuns aproape 1.196 de grupuri de luptători, în 19 centre de rezistenţă. Aceştia s-au ascuns cu speranţa că noua orânduire sovietică va fi alungată de trupele anglo-americane, şi doreau să gonească regimul de ocupaţie… În rândul acestora se aflau ofiţeri deblocaţi, „chiaburi“, foşti moşieri sau industriaşi, foşti membri ai partidelor istorice, grupul „sumanele negre“, preoţi, studenţi, elevi, legionari… Întrebare: „Au fost cel puţin 17 ani de colectivizare în România, o experienţă istorică tragică pentru un popor abia ieşit din război”. Răspuns: Colectivizarea a fost de lungă durată, a cuprins întreaga ţară şi o mare parte a populaţiei, respectiv toată populaţia rurală a României, estimată în 1948 la aproximativ 75% din populaţia totală – aproximativ 12.000.000 de locuitori dintr-un total de 16.000.000. Potrivit datelor oficiale, numai până în 1952, peste 80.000 de ţărani au fost închişi pentru că s-au opus colectivizării, 30.000 fiind condamnaţi în urma unor procese publice. Din această perioadă tragică a existenței ţăranului român au rămas folclorul colectivizării şi folclorul rezistentei anticomuniste… În sumar (selectiv): Olimpiu Nușfelean, Ioana Diaconescu, Fabian Anton, Angela Baciu, D. Ungureanu, Leo Butnaru, Vasile Spiridon, Raluca Faraon, A.G. Secară, Rodica Marian, Radu Voinescu, Valentin Coșereanu, Ioan Holban, N. Oprea, N. Sava. Cu o antologie – selecţie de câte un poem – a poeţilor laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, ajuns la cea de a XXXI-a ediţie.
FEED BACK 11-12 / 2021
„Revistă de experiment literar” (apare de 18 ani la Iași). Daniel Corbu, la Editorial: Intenţionam să punem titlul prezentului articol „Poetul Mihai Ursachi şi sentimentul inutilităţii”… pentru că despre sentimentul inutilităţii, al luptei cu morile de vânt la români este vorba. Mai ales că poetul scrisese încă din 1971 un poem care a făcut epocă: „Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic.” E cuprins aici şi destinul implacabil al românului apăsat de conjuncturi, care, după spusa eminesciană, „înapoi tot dă ca racul”… S-au împlinit șaptesprezece ani de când poetul Mihai Ursachi (pe care nu obosim a-l aşeza între primii zece poeţi români din toate timpurile), dezgustat de spectacolul acestei lumi, autoexilat în ultimul sezon de viaţă în sine, a trecut la cele veşnice… Ce s-a schimbat în România, când harababura, corupţia, sărăcia (de care vreo 5 milioane de români au fugit în lume), subcultura, marginalizarea valorilor se petrec în acelaşi fel? Un vis urât pentru omul autentic, patriot, visător la formele cu fond, un vis şi mai urât pentru cei care, precum poetul Mihai Ursachi, consideră realitatea drept o formă bolnăvicioasă a literaturii, impunând în lume armonia și frumusețea. În următoarea pagină, Olimpiu Nușfelean, la Provocări: Faptul că scriitorii se citesc între ei este un lucru de căutat, nu de evitat. Desigur, criticii sînt cei care dau, de obicei, tonul receptării unui autor, ei stabilesc ierarhii, care, deşi „personalizate”, sînt mai puţin suspectate de subiectivitate decît ierarhiile făcute de un autor de ficţiune. Ierarhiile, ca şi receptările operate de critici, sînt obiective, dar au şi un aspect mai… tehnicist, artificial. În laboratorul de receptare prin lectură a lumii, propriu scriitorului, priza la sensuri e mai diversă, mai nuanţată, mai subtilă. Într-o perioadă când este pusă sub semnul întrebării însăşi fascinaţia lecturii, actul lecturii se întăreşte, se aprofundează, se diversifică, prin cititul făcut de scriitori între ei. În sumar (selectiv): Ioan Holban, Mihai Cimpoi, N. Busuioc, Vasile Fluturel, Christian W. Schenk, Florin Caragiu, Nicolae Tzone, Liviu Antonesei, Mircea Bârsilă, Tudor Ghideanu, Mioara Bahna.