Bestiarro, cel mai recent roman al lui Dan Perșa, este o combinație între o satiră politică și un roman de mistere cu vagi accente polițiste. Mai precis, în vreo 80% din conținutul său autorul realizează o savuroasă descriere a vieții politice într-un oraș de provincie din România contemporană (Constanța), mai precis o replică în contemporaneitate a piesei lui Caragiale, O scrisoare pierdută ori a piesei lui Tudor Mușatescu, Titanic vals, iar în ultimele 20% se ocupă (cumva fără vlagă) de descifrarea misterului unui personaj cam straniu, domnul Nica, individ cvasi-anonim, „om fără calități”, al cărui chip se pierde în mulțime, dar care este aproape ubicuu în viața politică a urbei, indiferent de interesele divergente ale celorlalte personaje ale cărții, mort, la un moment dat într-un stupid și banal accident de circulație.
Încă de la prima carte a lui Dan Perșa (Vestitorul, Albatros, 1997) am atras atenția asupra dezinvolturii stilistice a scrisului acestui autor, a densității țesăturii textuale, a ușurinței și eleganței cu care se mișcă între diferitele forme istorice ale limbii române (de la cele medievale, la cele postmoderne și diferite forme de jargon), punând în evidență psihologii și situații sociale foarte diverse. Principala calitate a prozatorului este claritatea, stilul său este complet comprehensibil, chiar dacă densitatea textuală este de multe ori foarte strânsă. El nu este niciodată prolix fără o intenție explicită (firește, fac excepție situațiile în care particularități ale unor personaje o cer), dar nici nu face economie de cuvinte când este vorba să clarifice o situație romanescă.
Cum spuneam, cea mai mare parte a romanului este o impresionantă frescă a vieții politice actuale. Naratorul (care uneori preia identitatea unor personaje) descrie luptele pentru putere în orașul Constanța între grupurile de interese formate în jurul primarului orașului Constanța, Gică Rasol și a unui pretins artist cu solide rădăcini interlope, Pitic Orfeanu. Acestea aduc în prim plan tot ce ne-a arătat mai murdar politica românească a ultimilor ani: fauna adunată în preajma politicienilor, cu toată paleta comportamentală (servilism, trădări, lipsă de moralitate, violență, lovituri pe la spate, machism, joc dublu, mitocănie comportamentală), fraude electorale, abuzuri ale puterii, corupție la cel mai înalt nivel. Multe dintre situații îi sunt cititorului atât de familiare, încât îi produc o senzație de déjà vu, sunt ca un soi de rezumate ale presei cotidiene. Iată, de pildă cum se desfășoară alegerile pentru conducerea unei filiale de partid: „ – Acum vom face alegeri, își reluă vorba Triță Costin. Sunteți toți de acord ca domnul Gică Rasol să fie președintele Filialei?/ își ridică privirea spre oamenii lui și văzând că privesc tâmp, își încreți fruntea și desfăcându-și palmele spre tavan, le făcu semn din degete, ca un dirijor, să ridice degetele. Neînțelegând, ei săriră în picioare./ – Proști mai sunteți, spuse Triță ca pentru sine și îi dojeni cu o privire și un gest dezaprobator. Și urâți!/ Și îndată, pricepând, oamenii ridicară mâinile. Triță își coborî privirea pe hârtiile din fața lui. Bifă./ – Și cu asta, basta, spuse Gică Rasol. Fără prelegeri, fără cârâieli, fără câcâieli. Că doar este clar, domnilor, încă de când ați venit aici, se adresă el vechiului staff al filialei.” (pp. 103-104). Și, așa cum viața politică ne-a demonstrat foarte recent la congresul unui partid important, organizat la mult timp după ce Dan Perșa și-a terminat de redactat romanul, vechii membri de partid au fost invitați să părăsească sala, iar cei noi au fost rugați să rămână pentru a semna cererile de adeziune. Ca o concesie supremă, li se permite să rămână și celor care au fost dispuși să jure credință noii echipe instalate la putere.
Disputei la nivel de filială i s-a adăugat o altă dispută, la nivel central. Numele și poreclele celor implicați, în lupta pentru Președinția României, Tătuțul, Bombănel (supranumit Protectorul) Șuviță, abia camuflate și detaliul prezent în text că România era în preajma momentului aderării sale la Uniunea Europeană (eveniment petrecut la 1 ianuarie 2007) trimite destul de clar cu gândul la alegerile prezidențiale din anul 2004.
În acest climat destul de agitat, domnul Nica, singuratic și taciturn, cu aspectul său de funcționar ponosit, frecventează fără entuziasm toate taberele, urmărește toate sforile care se trag, este implicat cu sau voia lui în toate scenariile, este o prezență familiară pentru toată lumea, fără ca cineva să-și pună semne de întrebare în privința loialității sale sau riscurilor pe care le ridică accesul său la secretele tuturor. El este cel trimis la București să-i trimită mesaje Tătuțului (pe care îl cunoștea din anii comunismului, când acesta se afla în dizgrația lui Nicolae Ceaușescu), iar în momentul în care a suferit fatalul accident de circulație tocmai primise misiunea de a-i duce lui Bombănel o valiză diplomat, plină cu… „15 kilograme de euro”. Egal cu el însuși, fără pasiuni și fără exces de zel, cu aerul unui funcționar japonez, domnul Nica își îndeplinește toate aceste misiuni primite de la oameni care se urăsc între ei, fără vreun semn că ar trăda pe unii în favoarea altora sau că ar fi mânat el însuși de vreo ambiție politică. De altfel, la momentul acțiunii el este de-un leat cu Tătuțul (75 ani), vârstă destul de târzie pentru începutul unei cariere politice (deși îi cunoaște și frecventează pe toți, nu este membru cotizant al niciunui partid). Ce îl determină atunci să participe la adunările și ședințele tuturor grupurilor politice și să facă obositoare și riscante drumuri cu trenul la București, în numele unora și altora? La această întrebare va încerca să răspundă în paginile finale ale cărții cel mai bun prieten al său, doctorul Mânzescu, un om cu un mod de viață asemănător cu al lui și cu o privire la fel de sarcastică asupra societății, și el frecventator asiduu al ședințelor de partid, prelungite în compania domnului Nica, târziu în noapte, la cârciuma domnului Băligaru.
Ancheta doctorului Mânzescu nu este din cale afară de convingătoare. De altfel, doctorul cu o existență destul de boemă și o fire mai degrabă aeriană, nici nu are mari calități de detectiv. Investigația lui aduce mai degrabă cu o foarte debilă teorie a conspirației. Nici autorul nu pare să fi investit cine știe ce miză în descifrarea acestui „mister”. Mult mai interesante însă decât posibilele revelații privind partea ascunsă a existenței domnului Nica sunt concluziile despre societatea românească actuală și viața politică de la noi, de care depinde traiul nostru de zi cu zi. Monologul rostit în final de doctorul Mânzescu la mormântul domnului Nica este pe deplin edificator în chip de concluzie a acestei cărți: „ – Am vrut să i-o trag politicii, dar să știi, dragul meu prieten, că politica românească nu se dezvăluie. Domnule Nica, dracul știe care ți-a fost taina, că n-am descoperit-o. Sau poate o cunosc, dar sunt așa de prost că nu știu care este. Știu tot ce poate ști un om despre chestiunile vieții și nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin. Dar cele politice mă depășesc. Ori sunt atât de simple și idioate încât ce vedem la suprafață e tot ce sunt: putere, ambiții și averi, ori sunt așa profunde, că eu nu le dau de capăt. Idealuri naționale, reforme sociale… binele poporului. De-o fi una, de-o fi alta, n-am înțeles nici căile, nici dedesubturile, așa cum le-ai înțeles dumneata. Conspirații, secrete, corupție… Sau poate politica înseamnă toate astea la un loc. Nu știu, mă dau bătut, și n-o să-ți mai caut taina, o să zic că ai dus-o cu dumneata în mormânt.” (p. 270).
Ca toate cărțile lui Dan Perșa, romanul Bestiarro se citește cu sufletul la gură. Calitățile recunoscute ale scrisului acestui scriitor, acuratețea și un soi de jovialitate stilistică, ironia, umorul, precizia detaliilor descrierilor, bogăția și expresivitatea limbii române utilizate sunt, și de această dată, prezente la întâlnirea cu cititorii. În plus, acest roman este o amplă frescă, pe alocuri cu accente grotești a vieții politice din România de azi, în care pot fi recunoscute chipuri, situații, întâmplări, comportamente, idei familiare tuturor celor care au urmărit cu oarecare consecvență în ultimii ani primele pagini ale ziarelor și titlurile emisiunilor informative ale televiziunilor de știri. O carte de citit.
Dan Perșa, Bestiarro, roman, Editura Humanitas, București, 2021, 274 pag.