Până pe 14 noiembrie, Fundația Maeght, din Saint-Paul-de-Vence, a oferit pentru prima dată în lume o retrospectivă ce reunește cei cinci artiști ai familiei Giacometti: Giovanni, Augusto, Alberto, Diego și Bruno. Lucrările fac parte, în principal, din colecția Muzeului de Artă și Istorie, din Neuchâtel (Elveția).
Familia de artiști Giacometti îi numără pe Giovanni, tatăl – pictor, Augusto, vărul lui Giovanni – pictor, Diego, fiul cel mare al lui Giovanni, designer, Alberto, fiul mijlociu și Bruno, fratele cel mai mic – arhitect… Dacă Alberto rămâne cea mai cunoscută figură a acestei familii ultra-creative, ceilalți membri au avut totuși un talent nu mai puțin de invidiat. Peter Knapp, curatorul expoziției, și-a dezvăluit intențiile: Evident, toată lumea îl cunoaște pe Alberto, dar am vrut să expun pentru prima dată cei cinci artiști ai acestei familii. Prin expunerea lor toate împreună, sper să fac cunoscute primele nume ale celorlalte patru.
Prin cele peste 300 de lucrări, inclusiv unele din colecții private ce n-au fost expuse niciodată până acum, pasionatul de artă s-a putut cufunda în farmecul acestei familii extraordinare. De-a lungul camerelor, vizitatorul a avut privilegiul de a pătrunde dintr-un univers în altul, fiecare artist având repartizat spațiul său în clădirea Fundației. Giovanni e primul în rând, patriarhul care, stabilit în localitatea elvețiană Stampa, imortalizează pe pânzele sale diferiți membri ai familiei. Puternic influențat de Van Gogh și Gauguin, el acordă o mare importanță contrastelor dintre cald și rece, precum și conservării luminii, pe care o folosește foarte mult ca fundal. Augusto, vărul lui Giovanni, a fost și el un remarcabil pictor. După ce s-a perfecționat în desen, la Școala de Arte Aplicate din Zürich, și-a continuat studiile la Paris, înainte de a se întoarce să locuiască la Zürich. Talentul său de colorist este dezvăluit foarte devreme, odată cu reinterpretarea vitraliilor din Evul Mediu. Precursor al artei non-figurative, a apelat uneori la peisaje și portrete, alteori mărginindu-se la abstractizare. În ceea ce-l privește pe Bruno, fratele cel mic, el a fost un violonist talentat, înainte de a îmbrățișa cariera de arhitect. Prodigios autor a numeroase planuri și modele, vasta sa producție, ce include case individuale, dar și locuințe și clădiri publice, îl propune ca un reprezentant major al modernității postbelice în arhitectură. Printre cele mai renumite proiecte ale sale, s-au numărat Hallenstadion din Zürich, precum și concepția pavilionului elvețian de la Bienala de la Veneția, din 1952, care i-a adus o largă recunoaștere internațională. În cadrul expoziției, un spațiu considerabil i-a fost dedicat lui Diego Giacometti, datorită colecției uriașe de lucrări semnate de el, ce aparțin Fundației Maeght și familiei Maeght. Diego a fost fratele mai mare al lui Alberto și a avut o relație foarte strânsă cu Alberto, fiindu-i acestuia și model, și asistent, și consilier. În 1933, designerul de interior și decoratorul Jean-Michel Frank le-a cerut celor doi frați să creeze, pentru clienții săi renumiți, mobilier și accesorii decorative și de iluminat. Încurajat de fratele său, Diego își modelează mobilierul din bronz ca pe niște sculpturi și dă frâu liber imaginației sale populate de un bestiar capricios.
Parcursul scenografic al expoziției, imaginat de Olivier Gagnère, se încheie cu lucrările lui Alberto, cel mai celebru Giacometti. Cu faimoasele sale sculpturi filiforme, inclusiv The Man Who Walks (1960), o capodoperă universală (Fundația Maeght e singura instituție care deține ambele versiuni) sau cu Femeile sale din Veneția, expuse în linie, de la I la IX, dar nu numai atât, ci și cu lucrări de pictură, desen și gravură, Alberto Giacometti rămâne unul dintre cei mai emblematici artiști ai secolului XX. Iar inițiativa Fundației Maeght – o strălucită recuperare a unui nume cu o operă artistică în cinci acte, fabuloasă și originală.