Prin aplicata-i lucrare (Eminescologi clujeni, Ed. Limes, 2011, Cluj-Napoca), Constantin Cubleșan convinge că există astăzi și o școală de eminescologie în Ardeal, pe lângă cea ieșeană, decelând două ramificații: una pozitivistă, avându-l ca mentor/ înaintaș pe G. Bogdan-Duică,
și o alta, descendentă din D. Popovici, axată pe criteriul artisticității. Un grup de 29 de exegeți, inegali axiologic, din perspective diferite îl percep pe europeanul creator prematur dispărut, cu raportare la itemii filozofie, cultură, religie, natură, folclor.
După ce a parcurs zeci și sute de monografii, studii, autorul nu alunecă în localism, în capcana ,,partizanatelor”, dimpotrivă, păstrează distanța, se obiectivează și emite judecăți nesurvolând, nepardonând tezismul, superficialul, paseismul, hiperbolizarea sau polemica gratuită.
Stăruie impresia de seriozitate, echidistanță, asumare și parcurgere exhaustivă a opurilor semnificative. Patriotismul decent, nevindicativ îl ferește de sancționarea, post-factum, a denigratorilor ori a revizioniștilor (vezi Dilema, nr. 265, 1998) cu ținta precisă – detronarea poetului național, demitizarea sub pretexte puerile, nici măcar sub acela lovinescian, al mutației valorilor estetice. În linii mari, opinăm că menționata carte s-ar bizui pe fundamentele: Eminescu și cultura germană (Ștefan Melancu); Filoardelenismul; Eminescu și artele; Polemos (Ioana Both); Comparatism (Vasile Voia); Publicistica (T. Tihan, Vasile Gogea și mai ales, Ioan V. Boeriu – cu miza cronicarul teatral); Biografismul (Irina Petraș) și prietenii (Gheorghe Neamțu – despre iubita de la Ipotești); Hermeneutică și filozofie (Liviu Rusu, Vasile Muscă, Tudor Cătineanu); Imagologie (Corin Braga, Călin Teutișan); Romantismul, romanticitatea. Nu puține informații interesante, dar și ceva ,,balast” ideatic – nu la dl. Cubleșan, ci la cei investigați -, fapt ce a deranjat-o pe exigenta Ioana Both în a aplica principiul ,,bisturiului”, considerând ca minoritare noutățile din perimetrul eminescologiei, azi.
Deschizătorului de drumuri, G. Bogdan-Duică, îi urmează Lucian Blaga, personalitate emblematică a Napocăi universitare, ce acordă un capitol în Spațiul mioritic ,,ineditului exprimării poetice” (p. 16), recunoscând în cele 5 Scrisori ,,matca stilistică etnică” (p. 19). De la abordarea culturală se trece la cea epistemologică și expresivă, grație lui Liviu Rusu, convins că Eminescu a introdus filosoficul în literatură, mai exact ,,orizontul marilor idei, al marilor înălțimi” (p. 23), cu accentul pe schopenhauerism și alegorie; pe urmă, Tudor Cătineanu, frizând unele puncte de vedere, poate, anchilozante, îl girează ca filosof, iar Vasile Muscă plusează: Eminescu – întemeietorul filozofiei românești. Pe Ștefan Melancu nu paralela Eminescu – Novalis îl frapează, cât pendularea între Tragism și Absolut. Comparatistul Vasile Voia îl poartă pe Eminescu prin spațiile culturale exotice, francez (Gautier, Lamartine), englez (W. Scott), german (Novalis, Kant). Centrul imagologic din universitatea clujeană inovează prin Corin Braga ce oferă o altă modalitate de decriptare a operei titanului junimist, în vreme ce Ioana Both și Ioana Em. Petrescu pot declanșa dispute prin evaluarea drastică a studiilor de eminescologie, din care câțiva specialiști sunt acreditați/ validați. Publicistica este restrânsă la postura de cronicar teatral, gest comis chiar de către un critic de artă, Ioan V. Boeriu. Biografiștii cercetează popasurile adolescentului botoșănean pe meleaguri transilvănene, fie la Feldriu, la un prieten (constată Nicolae Trifoiu), iar un alt confrate (Gheorghe Neamțu) se documentează cu privire la relațiile amoroase din plină junețe cu o anume Casandra, inspiratoarea evocată în Floare albastră, Mortua est, Melancolie, Crăiasa din povești, Dorința, Freamăt de codru, Lasă-ți lumea. Dacă D. Dumitrașcu e un colecționar de sintagme, formule evaluative celebre, în schimb, în alt loc, primează amiciția și protectoratul lui Aron Pumnul, Iosif Vulcan sau Curentul Eminescu…
Cu răbdare și tenacitate, binecunoscutul și diligentul eminescolog Constantin Cubleșan filtrează exegezele, reține esențialul și originalitatea, eventual, cenzurează, ia atitudine contra platitudinii, stridențelor, derapajelor ori a lucrărilor ce i se par neconforme cu realitatea. Indiferent de rezonanța semnatarului. În orizontul tematic sunt amintiți și detractorii Al. Grama, Aron Densusianu… Pentru D. Popovici, Eminescu rămâne un cenzor (nu doar) în Junii corupți al societății, însă contribuția sa la emanciparea unei noi discipline predate la Alma Mater Napocensis nu va fi niciodată subminată de cineva. Pentru Rodica Marian, poezia Peste vârfuri conține ,,revelația dorului de neantizare a ființei, de reîntoarcere la neființă” (p. 168), comparativ cu dezinvoltura lui Carmen Negulei, ce trece de la anamneza din Sărmanul Dionis la tragismul filozofiei eminesciene. Ioana Both, o demnă continuatoare – dar și înnoitoare – a demersurilor de la Catedra de literatura română a rafinatei filologii din urbea de pe Someș, are preferințele ei – Edgar Papu, Ion Negoițescu (de gustibus non disputandum), dar nu împarte ovații, sufragii către Paul Dugneanu (care nu oferă decât ,,semne și rețete”, p. 216), Ion Rotaru, Marina Mureșanu Ionescu (,,destulă nesiguranță în spațiul eminescologiei”, ibidem), Nicolae Georgescu, Th. Codreanu (,,un Nostradamus autohton”, p. 217), Constantin Barbu (minimalizat printr-o expresie eminesciană – ,,Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel”, p. 216). Concluzia profesoarei de la UBB, aparent desuetă, voit ironică: ,,misia de eminescolog e grea, dar mai grea misia de descifrator” (p. 217).
Lipsit de trac, neîndatorat cuiva, total decomplexat și detașat de obiectul lecturii, nesentimental, sine ira et studio, glosările/ comentariile cercetătorului actual au dinamică, absolvite de politețuri la kg./ la porție, natural, scotocind bibliotecile în speranța aflării de lucruri/ informații noi, necantonate în déjà-vu, déjà-su, astfel încât Constantin Cubleșan are puterea, abilitatea, calitatea de a sintetiza, de a instrumentaliza un limbaj critic sobru. Dovadă a indubitabilei vocații didactice.