Doctorul Iosif Stroia se întoarce acasă pe jos, evitând, ca de obicei, aglomerația din tramvaie, troleie și metrou, la o oră de vârf. După o noapte de gardă la Spitalul Colentina, pare un efort de voință bizar să ignori mijloacele de transport în comun.
N-a fost o gardă prea grea, ar fi putut chiar ațipi câteva ore bune între ora zero și orele dimineții, când urma să-și scrie raportul, dar un eveniment cu care nu prea fusese obișnuit în cei peste treizeci de ani de spital, i-a creat o stare de disconfort psihic, după care i-a revenit obsesia acelui presentiment care-l măcina sufletește de câtva timp: vine o vreme, când…
Copil adus cu ambulanța la spital… O mamă isterică, refuzând să-și lase puștiul dezbrăcat și examinat:
„Nu e ce credeți dumneavoastră, striga, vreau un psihiatru. Sunt profesoară de biologie și-mi dau seama ce-i trebuie copilului meu… Un psihiatru… Dacă nu sunteți psihiatru, vă implor să nu puneți mâna pe băiat… Nu vreau un diagnostic greșit…”
Câteva clipe, doctorul Stroia rămăsese interzis, nu i se mai întâmplase…, iar femeia i se părea agresivă… Trebuia să facă ceva, s-o convingă… Ar fi urmat o examinare de rutină până la sosirea medicului implorat de mamă, abia a doua zi… În tot acest timp, copilul – aproape distrat, i se părea doctorului – își făcea de lucru cu un măr…
„E aproape nebun ! continuase mama să se agite… Dacă nu cumva a înnebunit de tot…”
Se repede la băiețaș și, cu gesturi energice, încearcă să-i smulgă mărul. Copilul începe să urle, se zbate, apărându-și fructul vârât, preventiv, sub pulover. Mama renunță și, iritată, se lasă greu pe un scaun. Doctorul Stroia asistă neputincios la scenă, evitând să intervină, neînțelegând ce s-a petrecut, de fapt: micuțul dăduse la iveală un măr pe care dorise probabil să-l mănânce, iar reacția mamei…, nu putea pricepe doctorul: reacția nefirească a mamei. Când își revine, femeia îl lămurește, printre lacrimi:
„Asta face de o bună bucată de timp, spune. Scormonește în măr și scoate afurisitul de vierme. Se joacă cu el, îi vorbește, îi cântă. Pe urmă, îl ascunde în borcan, alături de alți afurisiți de viermi. Spurcăciunea, bineînțeles, moare și băiatul se pune pe plâns. Refuză să mănânce, să-și facă lecțiile, să se mai ducă la școală. În clasă, copiii au început să râdă de el și nici învățătoarea nu-l menajează. Într-o zi, i-a smuls mărul din mână și l-a aruncat la lada de gunoi… Doamne !… Păi nu vă spun că băiatul s-a cățărat pe pubelă, încercând să-și recupereze mărul !… Învățătoarea și omul de serviciu din curte abia au reușit să-l smulgă de-acolo și să-l bage în clasă… Băiatul a ținut-o tot într-un urlet până la sfârșitul programului… Învățătoarea ne-a spus să-l retragem, fiindcă dumneaei nu-l mai primește în clasă. Colegii lui sunt terorizați…”
Soluțiile propuse de doctor n-au liniștit-o pe mamă:
„Nu-i mai cumpărați mere. Sau alegeți fructele sănătoase, fără paraziți… Mi se pare simplu de rezolvat conflictul generat de dorința de-a se juca cu un vierme de măr…”
„Aiurea ! a reacționat din nou violent femeia. Sunteți un doctor bun, chiar celebru, am auzit… Dar nu și psihiatru… Eu asta vreau: un psihiatru care să-mi vindece copilul de aceste apucături nebunești… Să te atragă un vierme… Doamne !… Nu-mi pot lipsi băiatul de mere… Iar, dacă n-au leziuni… E nenorocire… Urlă și le calcă în picioare… Nu, ceea ce spuneți dumneavoastră…”
Până la urmă, tot soluția doctorului Stroia s-a dovedit eficientă. Bineînțeles, pentru moment:
„Lăsați-l acum să-și satisfacă plăcerea… Probabil, va fi ultimul măr viermănos… Mâine are să vină medicul psihiatru și-l va dezvăța pe micuț de pasiunea pentru viermi. Nu e vorba de ceva chiar atât de grav… La un copil…”
În drum spre casă, doctorul Iosif Stroia intră în anticariatul pe care-l frecventează aproape zilnic. Printre cărțile expuse, își amintește că a văzut și masivul tom: Lumea animalelor, după Brehm. Îl răsfoiește câteva minute și-l cumpără. Pare interesat de necuvântătoare, în general, sau de viermi ?… Întrebare retorică. Încă nu-i este clar ce l-a ispitit să cumpere cartea…
Acasă, se instalează comod la biroul său și răsfoiește volumul. Îl interesează, în mod special, viermii… Viermele mărului… Spre nemulțumirea sa, detaliile sunt pur științifice; seci. Dar la ce s-ar fi putut aștepta ?… Nu-și răspunde… Vâră tomul într-un raft și în zilele următoare uită de el…
Nu și de vierme… Ce l-a ispitit pe copilul acela la micuțul nevertebrat?… Își răspunde că e o întrebare prostească. Te miri ce adoră copiii… Un vierme… Fie și un vierme…
Totuși, curiozitatea nu-i dă doctorului pace. Iată-l în Piața Centrală, căutând merele cele mai urâte. Omul care le vinde l-a recunoscut:
„Avem și mere frumoase, domnule doctor. Numai să deschid lădița…”
„De ce nu le-ai expus ?” întreabă curios doctorul.
„Sunt pentru o persoană specială, mărturisește precupețul: administratorul pieței, un vechi prieten. Râde: Fac comerț ilegal. Adică fără acte de proveniență, fără chirie la tarabă și alte daraveli… Un prieten… Și vreau să fiu și eu atent… Ce înseamnă pentru mine o lădiță cu fructe ?… I le-am ales pe cele mai sănătoase… Astăzi, însă, lipsește din oraș, așa că le pun la vânzare… Câte kilograme doriți ?”
Doctorul Stroia se succește, ezită. Răspunde ferm:
„Nu ! Le vreau pe cele din grămadă…”
„Vi le las la același preț…”
„Am spus nu… N-are rost să insiști… Dacă vrei totuși să-mi faci un hatâr, lasă-mă să le aleg eu…”
„Cum doriți…”, cedează precupețul.
Doctorul Iosif Stroia cercetează atent fructele, înainte de a le pune în plasă. Sunt suficient de mari, dar prezintă urmele unor canale ascunse. Unele sunt mici ca niște puncte negre, altele de mărimea unui bob de mazăre. Le preferă pe acestea din urmă…
Acasă, tulburat și secționând cu atenție fructele, dă la iveală trei viermi mărișori, sănătoși și agresivi. Incomodați de lumină, se mișcă în derivă pe suprafața umedă a mărului, ignorând canalul, care nu le mai este de niciun folos. Probabil caută o altă intrare în fruct, bănuiește doctorul, reflectând la ceea ce urmează să facă în continuare…
Trei viermi bine dezvoltați din primele trei fructe secționate. Păstrează intacte alte șase mere. Le depune într-o cutie mare din carton instalată în fereastra cea mai expusă la soare a biroului. Viermii extrași sunt lăsați să se descurce, într-o cutie mai mică, printre merele deja mărunțite.
Zilnic, la întoarcerea acasă de la spital, doctorul aruncă o privire fructelor rămase intacte Ce se petrece oare în captivitatea întunecoasă a mărului ?… Documentat, a aflat răspunsul: în final, din larvă se va dezvolta pupa, pe urmă un fluture care se va bucura un timp de lumină, va depune ouă; din ouă…, și așa mai departe… Asta a citit doctorul, revenind la cartea lui Brehm. Așteaptă, dar deocamdată minunea se amână… Indiscutabil, și micuțul însoțit de mamă la spital așteaptă același eveniment: să se nască fluturele… Cum de nu mi-a căzut fisa ? își impută doctorul. Copiii iubesc fluturii, nu viermii. Probabil, la școală, la orele de științele naturii, învățătoarea le-a explicat copiilor cum se nasc fluturii mărului… Iar mama… Mama așteaptă să-i explice asta un psihiatru ! zâmbește ironic… Ceea ce n-a înțeles puștiul este că trebuia să mai aștepte; să nu strice mărul. Altfel…
Își urmărește viermii ajunși fără adăpost. Pe zi ce trece se mișcă mai leneș, le lipsește vioiciunea din prima zi. Cu siguranță, nu vor ajunge niciodată fluturi, reflectează doctorul. I-a privat de șansa pe care natura le-ar fi oferit-o…
Doctorul Stroia nu are familie; n-a avut niciodată. Nu și-a propus asta. Pur și simplu, a fost lipsit de șansă. Astăzi, singurătatea încă nu-l apasă, dar a devenit amenințătoare. O anticipează, pe măsură ce ultimii ani profesionali se scurg spre iminentul sfârșit. Pensionarea, cu siguranță, îl va afla nepregătit s-o trăiască…
După câteva zile, viermii scoși din fruct mor. Într-o dimineață, doctorul i-a aflat strânși colac între resturile de măr deja intrate în putrefacție. I-a aruncat cu cutie cu tot la gunoi. Moartea larvelor, previzibilă, nu-i produce nicio reacție. Brehm explică pe înțelesul profanilor că micuțele larve trebuiau lăsate să-și urmeze singure destinul: vor ieși din fruct, se vor transforma în pupe din care, la timpul potrivit, vor ieși fluturii, prea încrezători în lumina solară. La rândul lor… Dar nu mai contează. Se bucură de lumină. Habar n-au că nu aceasta semnifică viața adevărată, ci întunericul tenebrelor din miezul fructului…
Meditând la aceste lucruri seară de seară, doctorul Iosif Stroia are revelația omului-măr în care viermele-timp sapă galerii, facilitând involuția spiritului în materia carnală. În cele din urmă, îl va părăsi, fructul-gazdă degenerând și sfârșind într-o ladă de gunoi…
Între știință, magie și revelație, doctorul preferă adevărul celei dintâi. Recitește Brehm…
În curtea casei, crește un măr tânăr, care, anul ăsta, a rodit întâia oară. L-a sădit în mica livadă, alături de alți pomi, un cireș, un cais, un păr, un gutui și chiar un nuc, între timp uscat. Alege câteva ramuri de măr și le împrăștie printre fructele din cutia în care nimic nu s-a petrecut în cele câteva zile trecute. Folosindu-se de o lupă medicală, cercetează intrarea spre necunoscutul din interior. Cu siguranță, în alveolă, viața și moartea se îngemănează. Echilibrul este perfect un timp cât o clipă. Pe urmă, viața va ieși din trupul fructului, lăsând moartea să-și continue lucrarea, ruinând mărul, predestinat unui gunoi inutil… Nu descoperă deocamdată nimic la suprafață. Paloarea culorii merelor nu i se pare relevantă. Poate fi numai urmarea unui joc de lumini înșelătoare. Răsturnat peste speteaza scaunului de birou, doctorul își mută gândul în altă parte…
Redevine obiectul propriilor reflecții. Transferul îl conduce spre ținte care îl tulbură: vârstele biologice te marchează, chiar dacă masca purtată pe chip te ispitește să crezi că este prea devreme să depășești linia de demarcație spre cea din urmă. Și totuși…
Doctorul Stroia își amintește că iarna trecută, o gripă rebelă l-a țintuit la pat două săptămâni. Alte două, a dus boala pe picioare. Cu zâmbetul pe buze, arborând un optimism robust față de colegi și pacienți, a reușit să-și îndepărteze propriile temeri; sau să le ascundă sub masca pe care și-a impus-o…
Toamna este un anotimp capricios, reflectă doctorul, atenuându-și cu medicamente revigorante și ceai de urzici starea de slăbiciune resimțită în corpul care parcă nu mai este al lui de o bună bucată de vreme. O presimțire vagă îl încearcă. Dacă… Refuză să insiste. Nu se poate să i se întâmple chiar lui. Duce o viață cumpătată, fără țigări, fără alcool. Hrană dietetică după sfatul unui coleg nutriționist. Și totuși… Dumnezeu știe ce se petrece în mine, revine la propriul trup, de la un timp mai înstrăinat, o povară… Este medic, dar refuză o investigație de specialitate și nici măcar o mărturisire făcută colegilor. Pântecul său poartă viermele în el – gândul îl sperie cu adevărat, dar speranța îi dă încă târcoale, deznădejdea este o stare de spirit necunoscută lui, un reputat medic cardiolog…
Recitește Brehm: larva se transformă în pupă și, în final, în fluture… Iubitor de lumină, de mișcare, de viață, adaugă doctorul, încrezător că ceea ce spune pacienților săi este adevărat: încrederea, optimismul sunt un adjuvant al medicamentației și grăbesc vindecarea… În schimb, el… Habar n-are ce se petrece în trupul său, se teme de necunoscut, nu se consultă cu nimeni, fiindcă refuză ca bănuiala să devină certitudine… Viermele din măr…, scrie Brehm…
Doctorul Iosif Stroia tocmai se decisese să arunce merele fiindcă i se părea că încep să degaje un miros de stricăciune, când minunea se produse. Mare i-a fost surpriza când, apropiindu-și mâna de mlădițele de măr, câțiva fluturași argintii se ridică în aer… Straniu! exclamă, invadat de un sentiment confuz. În clipa următoare, revine la știință: Brehm… Va mai trece un timp – nu prea mult – până când acești fluturi vor depune ouă pe fructele de măr, larvele vor săpa galerii și… tot așa…, până la apariția noilor fluturi… Ce să însemne această reciclare justificată biologic?… Mistic: expresia reîncarnării?… Psihanaliza modernă interpretează fluturele ca pe un simbol al renașterii… Doctorul Iosif Stroia ignoră orice asociere analogică a fluturelui cu expresii ale existenței, pe care știința le neagă. În propriul corp se petrece ceva, viermele care-i roade măruntaiele se grăbește… Spre unde?… Spre ce?… Refuză să-și răspundă…
După un timp, starea fizică a doctorului se agravează brusc. Privirile colegilor devin tot mai suspicioase, buzele lui rămân în schimb mute, refuză să vorbească despre sine. A eliberat fluturii ce vor descoperi, cu siguranță, mărul din grădină, s-a debarasat de fructele stricate în cutiile hârbuite… Face un efort de voință și-și cere anticipat pensionarea la spitalul în care a lucrat toată viața…
În singurătatea refugiului său casnic, obsesiile devin iritante. Îi alungă somnul, nu se poate concentra la treburile domestice. Se întreabă retoric: Cine a spus că viermele din măr este numai un simbol al tranziției de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, de la starea larvară la zborul spiritual?… Jung?… Puțin probabil să aibă dreptate!… Ca medic, i-a ignorat teoriile, deși l-a cultivat numai din curiozitate. Expresiile ezoterice despre moarte și viață nu l-au impresionat în niciun fel. Totuși, una îi revine acum în minte fiindcă se potrivește, i se pare, universului biologic al viermelui din măr: mors ianua vitae, moartea poartă a vieții…
Își târăște pașii în grădina casei, la pomul încărcat cu fructe de măr. Sunt mari, grele de miez, cu pielița netedă, peste care degetele doctorului se plimbă îndelung, fermecat de sănătatea lor. Descoperă și câteva porți în spatele cărora sunt galerii săpate de vierme, ce duc spre inima fructului. Și, din nou, îl răstălmăcește pe Brehm: o vreme va rămâne în pântecele mărului, consumându-i carnea și diminuându-i esența vitală. Pe urmă… În sens invers, galeria va deveni un parcurs spre poarta unei alte vieți… În schimb, mărul?… bâiguie doctorul Iosif Stroia, lipindu-și palmele de pântece. Au revenit durerile… Fluturele de măr dansează olimpian și vesel între ramurile pomului. E multă lumină în jur și multă speranță de viață.
Dar fructul?… Gazda viermelui… Ce se va întâmpla cu fructul?… Întrebare retorică. Răspunsul nu-i mai oferă nicio speranță…