Ca între tată și fiu…
astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum…
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
„vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo”,
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina
ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici
e târziu,Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau
nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine
lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!
Doamne, de ce nu mai am timp…
acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul
nu-i bai
printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine
Viața, o mască ce știe să zâmbească…
din tot ceea ce sunt
îmi vor rămâne doar mâinile cu care
o să bat în poarta lui Dumnezeu și
câte ceva din frica de moarte
în rest nu mă tem de nimic…
din vena proaspăt tăiată
a curs moartea
singurătatea și tot
ceea ce ar fi trebuit să curgă
și e atât de frumos când mă ating
și atât de trist când știu că
nu mai sunt și nici nu pot fi
ceea ce am fost
văd cum crește lumina
din ceea ce încă mai sunt
și asta
pentru a-i aminti fiicei mele
că viața e doar
o mască ce știe să zâmbească din când în când
ca și Dumnezeu în zilele de duminică
„Tata a plecat la lucru…”
când va veni moartea și îmi va bate la geam
voi avea bagajele făcute
ba chiar o să zăbovesc
șmecherește lângă ușă
cu zâmbetul atârnat de colțul gurii
așa cum o fac băieții de băieți
o voi pofti
să se așeze lângă mine
la masa din living la o cafea
ca să-i simt mirosul și
vuietul sângelui din vene
ce urcă de plăcere
carnea mea fragedă o va umple de viață
și-i va porni sentimentele pe care le-am avut
și mi le-a supt noapte de noapte
după ce stingeam lumina
păream doi iubiți
unul care dă și celălalt care primește
unul rămânând în trup de legumă
iar celălalt cu un strigăt de învingător
îi voi da acum tot
ce-a mai rămas din mine
și asta așa
să nu se mai dezbrace în fața aceluia care
a plătit-o noapte de noapte
vom redeveni prieteni
și o să-i mai cer
un răgaz de o noapte și de o zi
să pot să-mi ating soția și copilul
ce încă dorm sub o pătură de vise
încălzită de Dumnezeu
pe bilețelul scris
cu ultima picătură de sânge pământean
o să scriu
vă iubesc apoi o să mă duc
când moartea se va reîntoarce
copilul meu îi va spune
„tata a plecat la lucru…”
…și va fi dragoste
stau pe genunchi și-i spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp și mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi ști unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi ști sensul multor lucruri
pe care cu bună știință
le-am ignorat
voi împărți sfârșitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist