O ELEGIE MINORĂ
În fiecare săptămână
fac în biblioteca mea
curăţenie generală,
golesc de fiecare dată
sacul cu praf absorbit de aspirator
de pe covoare, mobilă, parchet.
Mai nou, aştept cu o emoţie specială,
aproape solemnă,
mica întâmplare de sâmbătă
şi mă pregătesc să scriu
o nouă elegie
desigur, minor-interogativă:
mă întreb câte litere,
câte majuscule, virgule, puncte-puncte
au mai căzut din cărţile de pe rafturi
în acel săculeţ foarte întunecat,
dar, mai ales,
câtă pulbere
s-a mai desprins,
din sângele meu,
ca să fiu ceva mai curat.
Ca să fiu, poate,
ceva mai curat.
22 februarie 2021
AM MAI SPUS O DATĂ
Am mai spus o dată, ca să ţin bine minte
că la grăbita ieşire din pântecele mamei
nu păream a fi mai mult
decât un biet mormoloc.
Până la peştele sfânt mai era cale lungă,
aproape confirmând teoria darwinistă
despre evoluţia speciilor.
Zic aproape –
ne despărţea doar atât:
o foarte subţire
aură.
februarie 2021
S-A HOTĂRÂT
S-a Hotârât:
Împăraţi şi săraci, într-o deplină
libertate, egalitate, fraternitate.
Majuscule, litere mici, de mână şi de tipar,
proverbe, vocale care-au urlat cândva,
consoane mute, virgule sprintene,
se vor împăca Acolo,
într-o nesfârşită reculegere de Duminică.
Dar pâlpâie-n mine, totuşi, speranţa
că, de exemplu,
vor ieşi la suprafaţă,
ca firele de iarbă,
şi măcar câteva
semne de exclamaţie verzi.
22 februarie 2021
EROICA
A stat foarte mult timp
cocoţat pe soclu,
observat, comentat,
neluat în seamă,
în celebrul
Parc Municipal.
A suportat pe creştetul de bronz
vrăbii şi porumbei necuviincioşi, –
din când în când, la picioarele piedestalului
venea şi câte-un câine avangardist
şi făcea ce făcea.
Până ce, într-o zi ploioasă,
nemulţumit de atâta încremenire,
s-a dus să se descompună.
aprilie 2021