ROMÂNIA LITERARĂ 14 / 2021
Din 2 aprilie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache), pe ultima pagină a revistei: În preajma Revoluției, eram la fel de disperat ca majoritatea intelectualilor… Fapt e că am remarcat toată viața partea plină a paharului. Asta m-a făcut să nu cad niciodată în depresie. Cu atât mai puțin în una politică… Dacă am suferit? Eram împăcat cu ideea și cu mine însumi, ceea ce conta cel mai mult. Mi-am văzut de treabă. E drept să spun că n-am fost persecutat cu adevărat niciodată, nici Securitatea n-a intervenit decisiv în viața mea personală sau profesională. Am fost urmărit, sâcâit, avertizat, mi s-a făcut dosar încă din 1967, dar mi-am permis să tratez totul cu calm, fără să mă panichez, ba chiar ripostând în câteva rânduri. Se pare că această atitudine prudentă, dar nu lașă, mi-a atras un anumit respect al autorităților, care a funcționat ca un scut protector. N-am fost nici lipsit de noroc. Partidul nu mă avea, în fond, la mână cu nimic… Ostilitatea mea față de regim s-a mărginit la „rezistența prin cultură”, deseori invocată după revoluție. Disidența am refuzat-o ca pe un act politic. Or, eu nu făceam politică… Rezistența prin cultură îi convenea mult mai bine firii mele de necombatant pe orice alt câmp de război… La Editorial, în pagina 3, același Nicolae Manolescu, „A câta oară despre Cenzură”: Numai în comunism Cenzura a avut caracter instituțional… În ordine istorică, Cenzura n-a fost aceeași de-a lungul a patru decenii de comunism. În România putem identifica trei etape principale în „evoluția” fenomenului. Prima: 1949-1964. A doua: 1964-1971. A treia: 1971-1989… La prima etapă: Toate conceptele literare sunt conotate ideologic… Judecata de valoare e periclitată de maniheismul ideologic… A doua etapă este una de relativă relaxare… Distanța de la ideologicul dominant în anii 1950 la libertatea, fie și parțial controlată, din anii 1970-1980 este remarcabilă. Cenzura n-a dispărut, dar a făcut un pas considerabil înapoi… După 1977 (în 1977 s-a desființat instituția Cenzurii), ideologicul pierde teren aproape complet… Cenzura devine acum punctuală, ocazională, șovăitoare, tocmai din lipsa unor criterii ideologice. În sumar (selectiv): Dorin Tudoran, Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, Ștefan Cazimir, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Adi Cristi, Daniel Cristea-Enache, Andrea H. Hedeș, Marius Miheț, Cristian Vasile, Nichita Danilov, Alexandra Ciocârlie, Marina Constantinescu, Vasile Spiridon, Angelo Mitchievici. Carmen Brăgaru, „Ion Pillat – 130 de ani de la naștere” (versuri inedite). Dorian Galbinski-Galor (BBC – Secția de limbă română) în dialog cu Cristian Pătrășconiu.
CONVORBIRI LITERARE 3 / 2021
Ana Blandiana (interviu realizat de George Motoc): Întotdeauna – vreau să spun și înainte și după ‘89 – am scris ce am gândit, ce am crezut, ce și cum am fost în stare să transform în artă a cuvântului. Singura deosebire, din acest punct de vedere, între cele două voleuri ale istoriei (inclusiv literare) este că acum pot să public tot ce hotărăsc eu că merită publicat, în timp ce înainte orice apariție era rezultatul, glorios și norocos, al unor complicate și savante lupte cu cenzura… Eu, ființa care scrie sunt aceeași, aceeași, dar aflată într-o continuă transformare, pentru că trec fără încetare de la o vârstă la alta, de la o stare sufletească la alta, de la o descoperire la alta, rămânând constantă doar nevoia mea de a înțelege și de a scrie ce am înțeles… Poezia este esență, proza se face din circumstanțe… Diversele lumi, diversele tipuri de societate, diversele fragmente de istorie se definesc în funcție de poziția lor față de libertate. La Ancheta „Critica literară azi”, răspunde Gabriel Coșoveanu: Critica de întâmpinare este crucială, din simplul motiv – printre multe altele, tot de ordin igienic societal – că trebuie ca cineva să facă o ierarhizare a faptelor omului, artistice au ba… Iar în privința diagnosticării valorii, numărul celor vexați va fi, mereu, sensibil mai mare decât al celor „mulțumiți” de verdictele critice… În absenţa istoricului şi criticului literar – în unele cazuri, fericite, ei coexistă, deşi decalaţi temporal, în aceeaşi persoană iubitoare de coerenţă şi congruenţă – nu ar fiinţa nici o operă, apărarea şi ilustrarea ei revenind, ca misiuni primordiale, exact celor care sunt găsiţi, în fiecare epocă, vinovaţi de faptul că-i propun pe unii pe podium în defavoarea altora, sau că ar avea ceva dreptate prin ce reţin, dar greşesc prin ceea ce omit etc. În sumar (selectiv): Cassian Maria Spiridon, Ion Papuc, Gh. Grigurcu, Mircea Platon, Th. Codreanu, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Ioana Diaconescu. N. Scurtu, C. Bostan, Paulina Popa, Cristian Livescu, C. Dram, Alexandra Olteanu, V. Spiridon, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, Diana Blaga, Ioan Lascu, Ion Popescu Brădiceni, Lucian Scurtu, Gellu Dorian, C. Cubleșan, Liviu Papuc, Ovidiu Pecican, Valentin Talpalaru, N. Sava. Magda Cârneci: Jurnal spiritual (pe sărite) – 1997: un an aparte.
RAMURI 3 / 2021
La Ancheta „Literatura în era digitală” răspunde Răzvan Voncu: E sigur că nașterea și dezvoltarea fără precedent a lumii virtuale au diminuat masiv interesul pentru și chiar nevoia de literatură. Întrucât citim în virtutea unei nevoi organice de ficțiune – exprimată fiziologic prin faptul că visăm –, apariția unui alt mijloc, extrem de cuprinzător, de satisfacere a acestei nevoi a generat o diminuare vizibilă, măsurabilă statistic în cifrele pieței de carte, a cererii de literatură. Mai concret spus, de beletristică, de ficțiune literară. Mișcarea compensatorie, de „mutare” a literaturii înseși în spațiul virtual, nu a reușit să compenseze această scădere dramatică a nevoii de ficțiune literară… Ați ghicit, nu sunt optimist în legătură cu viitorul literaturii. Ea nu va dispărea, dar va deveni îndeletnicirea de duminică a unor marginali. Pe aceeași temă, scrie Gabriela Gheorghișor: Ceea ce a adus World Wide Web (www) în poezie este democratizarea radicală… Această democratizare fără limită rezidă în absorbția fără discriminare a Pop Culture, a imaginarului și a limbajului mass-media și al rețelelor de socializare, a jargonului computeristic, a jocurilor pe calculator, a literaturii self help sau motivaționale, a genurilor minore sau paraliterare, ori chiar subculturale etc. Poezia rezultată are câteva trăsături care coincid, paradoxal, cu principiile producției propagandistice din anii comunismului (de altfel, mulți autori au și o agendă ideologică, în speță progresistă)… În sumar (selectiv): Gabriel Coșoveanu, Gh. Grigurcu, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, Cristian Pătrășconiu, M. Ghițulescu, Gabriel Nedelea, Ștefan Borbely, I.B. Lefter, Angelo Mitchievici, Vlad Moldovan, Irina Petraș, V. Spiridon, D. Ungureanu. Interviu cu Teodor Baconschi (realizat de Simona Preda).
ARGEȘ 4 / 2021
Varujan Vosganian (interviu realizat de Denisa Popescu): Cum simbolul face parte din realitate, nici literatura nu poate fi doar o descriere a realității, așa cum ne-o prezintă simțurile, ci și o descriere a născocirilor, a fantasmelor, a simbolurilor. De fapt, literatura pășește chiar pe această frontieră simbolică dintre realitatea imediată și nălucire… În altă ordine de idei: Nu știu dacă v-ați pus această problemă, dar conceptul de postcomunism nu a existat înainte de 1990. Personal, nu cunosc nici o scriere a vreunul filosof, teolog sau literat român care să fi imaginat lumea de după. Postcomunismul a fost un termen care a lipsit în comunism. Noi l-am inventat, în 1990, dar într-un mod care a dăunat. Generația mea, a copiilor născuți după război, ajunși la maturitate în 1990, a eșuat istoric tocmai din acest motiv. În 1990, noi întrebam „Ce-ați făcut în ultimii cinci ani?”, în loc să spunem ce-o să facem noi în următorii cinci… Când, după Al Doilea Război, politica a ignorat, a disprețuit cultura sau a folosit-o ca instrument al autorității, poporul român a ieșit în afara propriei istorii, a rătăcit într-un exil interior… La un moment dat, prin anii ‘90, eram în Parlament câteva zeci de membri ai Uniunii Scriitorilor. Din păcate, această tentativă de a da tranziției o dimensiune culturală a eșuat… În cea mai mare parte, scriitorii noștri importanți, pornind de la clasici, au fost conservatori. Ei au ales mai degrabă să fie reacționari decât revoluționari. Acum trăim alte vremuri, ale corectitudinii politice, care este o formă searbădă de marxism, în care arta autentică se simte stingheră… În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, N. Oprea, Mihai Păcuraru, Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Mircea Bârsilă, Dan Ciachir, Magda Ursache, D. Ungureanu, Leonid Dragomir, Al. Petria, Emil Lungeanu, Mihai Barbu, Mariana Șenilă-Vasiliu.
DISCOBOLUL 1-2-3 / 2021
Ovidiu Pecican, „Orizont orizontal, orizont vertical”: Emil Cioran credea că „Lipsește devenirii României un sens ascendent”… Este de revelat acest sens profund al unei înaintări culturale relevante, al reliefării noastre spirituale dincolo de cadrele banalizate, de proiecțiile mediocre prea mult tropăite și bătătorite în simple vorbe, pe care mulți le socotesc definitorii și definitive pentru noi… Cioran nu spune că lipsește dorința de a înainta, ci sensul… ascendent. Una este deplasarea înainte, pe o orizontală anume, și cu totul alta este verticala, unde sus înseamnă și străbatere în timp și ieșire din vremuri în metafizic și transcendere. Și dacă este adevărat? Dacă ne lipsește sensul și sensibilitatea pentru ascensiune? Dacă nu ne știm înălța, dacă nu ne vine, dacă ne temem de înalt… Definind ortodoxia, Lucian Blaga vedea în ea un transcendent care coboară. El descifra, astfel, dacă mai trebuie să o spun, un sens descendent în figurarea răsăriteană a sacrului ce se revarsă înspre oameni. Chiar dacă era vorba de o pogorâre a metafizicului peste om („Cobori în jos Luceafăr blând…”, ecoul eminescian vine ca de la sine), tot coborâre este. Filosoful însuși punea în tensiune acest mod de raportare la sacru, pe de o parte, cu cel gotic, aspirația către înălțime, verticala care urcă a Occidentului, pe de alta. Să aibă Cioran dreptate, ne lipsește aspirația ascendentă… Chiar nu avem chemarea înălțimilor în materie de spirit? În sumar, selectiv: Vasile Igna, Ion Pop, N. Oprea, Iulian Boldea, Gh. Grigurcu, Monica Grosu, Sonia Elvireanu, Ioana Cistelecan, Lucian Scurtu, Cornel Nistea, Petru Cimpoeșu, Aurel Pantea, Rita Chirian, Horia Gârbea, Mircea Bârsilă, Mircea Popa, Titu Popescu, Mircea Stâncel, Simona-Grazia Dima, Ion Buzași. Ancheta „Ce-a vrut autorul să ne spună în 2020?” – realizată de M. Barbu și Dumitru Aug. Doman.