Trecere
„Destuuul”, îmi strigă vechiul orologiu din hol
zornăindu-și lanțurile peste artrita mea.
„Aștepți o ploaie acidă care să-ți justifice neliniștea dintre riduri.”
Secundarul lui mă prinde la dans
cu fiecare pulsare învăț o cădere
cu fiecare cădere mor sâmburii unei alte epoci.
Cu fiecare epocă moartă învăț rănile prezentului.
Prin fereastră măslinul îmi întinde o mână
apoi își trimite surâsul în ghetoul din miez.
Sub pendulul din hol – singura certitudine –
conversăm ca două mumii într-o himeră de piatră.
Undeva în cavoul inimii mele se schimbă anotimpul.
Mateloți în frac negru hașurează plaja celor obosiți de lumină.
Tu mă-ntrebi de orașul tocit
și de viața strivită-ntre ace de ceas.
Urmează
Pe frontul din Siria
nu sosește ziua de Paște.
Sângele căzut
nu prinde viață
în verbul din a treia zi.
A te naște
înseamnă să câștigi întrecerea
cu vântul, cu fluidul lui.
A te naște
înseamnă incinerarea coșciugului gol.
A trăi înseamnă un zâmbet și-o moarte
o privire pierdută-n gol
un nou început
și-apoi să mori iară.
Europa își gustă Paștele
ca pe un anestezic.
Azi nu se ciocnește pentru morți.
Urmează să-ți îmbrățișezi grenada
și să te naști