NICOLAE TITULESCU – 80 DE ANI DE LA MOARTE

Unul dintre imperativele titulesciene:

prietenia poporului român cu Germania

În prodigioasa activitate diplomatică, Nicolae Titulescu a conștientizat că România postbelică putea fi apărată „numai prin acțiune”, iar „prietenia cu Germania constituia un imperativ pentru români”.¹ La acestea diplomatul nepereche mai adăuga faptul că, după semnarea Tratatelor de Pace de la Paris din 1920, p e r s o n a l   a încercat să cultive prietenia cu Germania, pentru că: „unitatea noastră națională fiind un fapt împlinit, nu aveam nici o nemulțumire directă față de Germania”, „prietenia cu aceasta fiind un imperativ pentru noi.”² Cu oarecare tristețe a adăugat că, în mod indirect însă, sprijinul permanent dat de Germania Ungariei revizioniste „a atenuat oarecum dorința noastră de amiciție”.³

„Titulescu – «Diavolul»” în persoană pentru Stresemann

Ca diplomat, Nicolae Titulescu a avut suficiente posibilități de colaborare cu reprezentanții germani, în momentul în care Germania a devenit membră a Societății Națiunilor, stabilind personal cele mai bune raporturi de conlucrare și prietenie cu Stresemann.⁴ Să te bucuri în acele vremuri de prietenia unei asemenea personalități e ca și cum te-ai bucura azi de conlucrarea cu Angela Merker, și n-ar fi îndeajuns. Neamțul fusese ani de-a rândul cap de afiș în presa internațională, iar numirea lui la Ligă i-a întărit și mai mult prestigiul; aceasta din 1926 până la  decesul său petrecut în 1929. Se pare că „dialogul” îl purta atât de bine diplomatul român, încât chiar medicul curant al acestuia i-a mărturisit lui Titulescu că ar avea o influență „tonică pentru Stresemann”, creându-i omologului neamț „o stare de spirit foarte bună”.⁵

Că lucrurile stăteau așa dovedește un moment din apropierea și discuția cordială dintre cei doi petrecută la Geneva. Acolo, diplomatul roman, într-o discuție cu Stresemann, membru în Consiliul Societăţii Naţiunilor, intuind viitoarele  manifestări ale statului german, i-a spus: „Domnule Stresemann, dv. nu pronunţaţi niciodată cuvântul «revizuire», dar eu ştiu foarte bine că vă gândiţi la el. Eu vă voi spune exact cum plănuiţi politica dv. externă în vederea expansiunii Germaniei, chiar dacă dv. păstraţi tăcerea asupra acestui subiect”.⁶ Şi i-a spus direct tot ceea ce intuia diplomatul român, respectiv în ce constă planul interlocutorului, punându-se – desigur – în situaţia unui german. Titulescu recunoaște că Stresemann a râs şi a zis: „Sie sind der Teufel” („Sunteţi Diavolul”). Și de atunci, a spus diplomatul român, „mă numea întotdeauna «Diavolul»”⁷.  Știu că numai Regina Maria s-a purtat la fel de curajos, la începutul anului 1919, la Paris, într-o convorbire cu Wilson, în apogeul carierei acestuia, vorbindu-i de bolșevizarea Europei Centrale la care America părea a fi surdă.⁸

Curajul şi acţiunea titulesciană în raporturile cu Germania le surprindem şi prin prezenţa diplomatului român în chiar Reichstagul german (1929), ca la 27 iulie 1935 şeful diplomaţiei româneşti să ofere părţii germane, prin ministrul României la Berlin, marele diplomat antirevizionist Nicolae Petrescu-Comnen (cine mai știe asemenea lucruri azi?), propunerea privind semnarea unui Pact de asistenţă mutuală între România şi Germania, în condiţiile în care aceasta ar încheia pacte similare cu aliaţii noştri.⁹

Ulterior, în februarie 1936 nu va mai insista asupra condiţiei ca Germania să devină aliat al aliaţilor României¹⁰. A nu se uita că Polonia semnase Pactul de neagresiune cu Germania încă din ianuarie 1934, imediat după venirea la putere a lui Hitler, dar nu pe cel de la Trianon!

Imediat după moartea lui Stresemann, scopul principal al Reichului a devenit revizuirea fruntariilor răsăritene stabilite prin Pacea de la Paris. Paşi hotărâtori s-au produs în 1933, când Germania a ieşit intempestiv din Societatea Naţiunilor şi a trecut la fabricarea tuturor tipurilor de arme. Nu se va opri aici. În 1935 a decretat serviciul militar obligatoriu, ca peste  un an să pătrundă în zona demilitarizată din stânga Rinului, încălcând acordurile de la Locarno. Încet dar sigur începea agonia păcii.

Ultima iniţiativă titulesciană s-a petrecut exact în perioada în care Octavian Goga înfiinţa, la 14 iulie 1935, Partidul Naţional Creştin, organizație care se manifesta în România ca o forţă prohitleristă, liderul român fiind în strânsă legătură cu forţele revanşarde de la Berlin.

Debarcarea lui Titulescu din august 1936

Exact peste un an, viitorul prim-ministru transilvănean, Octavian Goga, avea să îi scrie lui Carol al II-lea, de la Vittel, un memoriu, de fapt un rechizitoriu al politicii titulesciene – singularizante -, Goga   apreciind că şeful diplomaţiei româneşti „ne-ar lăsa (ca români şi ţară) fără prieteni peste frontieră”.

Se pare că acesta a fost documentul care a cântărit mult în hotărârea luată de monarh de a-l destitui pe ministrul de externe, la 29 august 1936. Și totul se petrecea tocmai în momentul în care România ar fi putut obţine un Pact de asistenţă mutuală cu Sovietele, aceasta după un travaliu de mai bine de doi ani înfăptuit de Titulescu împreună cu Litvinov. Goga nu ştia, iar Carol al II-lea uitase de telegrama strict confidenţială, primită de la Titulescu, informându-l că Litvinov îi declarase: „Ştiu că semnând această Convenţie v-am dăruit Basarabia. Dacă nu pot recunoaşte acest lucru oficial, este din cauza dificultăţilor ce le-aş avea cu opinia mea publică, în special cu cea din Ucraina. Când însă mă angajez să nu fac niciodată o agresiune asupra Basarabiei şi că nici revizuirea  nu  pot s-o cer, nu numai pentru că U.R.S.S. este membră a Societăţii Naţiunilor, dar pentru că din principiu suntem împotriva revizuirii, căci ea înseamnă război, prin ce mijloc aş mai putea să obţin înapoi Basarabia?”¹¹

Titulescu i-a răspuns lui Litvinov că „Basarabia ne-a dăruit-o Dumnezeu. Am căzut de acord apoi amândoi că cel mai bun lucru de făcut este să nu vorbim deloc despre Basarabia”¹². Istoria confirmă afirmația titulesciană, în sensul că România ar fi obţinut semnarea unui asemenea Pact de asistenţă mutuală, dacă nu ar fi încetat să mai fie ministru al afacerilor străine de la 29 august 1936, când s-a hotărât în mod samavolnic, de monarh și premierul Tătărăscu, debarcarea lui. Mai mult, Titulescu dorea, totodată: „un Tratat de asistenţă mutuală în cadrul Societății Națiunilor, tratat care să nu fie îndreptat împotriva vreunei ţări anume, ci împotriva oricărui agresor european şi care, de la bun început să lipsească convenţia de orice caracter antirusesc”¹³.  Prin pactul propus Germaniei de Titulescu, diplomatul român dorea, în fond, plasarea acesteia „pe  picior de deplină egalitate cu Franţa, Marea Britanie, Italia şi U.R.S.S.¹⁴” 

Din nou despre „analiza” tendenţioasă a lui Goga

Probabil că subtilităţile respective îi erau străine lui Goga. Politicianul şi poetul încă în vogă cunoştea mai degrabă aspiraţiile cu tendinţe dictatoriale ale lui Carol al II-lea şi îi face un memoriu pe plac, care va duce la orientări noi în politica externă românească, soldate doar în câţiva ani  cu ciopârţirea ţării.

Ce îi scria Goga lui Carol al II-lea?

„Trecutul ne învaţă, Sire, mai ales trecutul nostru, că popoarele mici nu-şi pot permite luxul unui dogmatism rigid în materie de politică externă, că tendinţele lor de autoconservare trebuie să le împingă la un echilibru în jocul de forţe care stăpâneşte faţa vremurilor. Împrejurarea că de la război încoace n-am făcut decât să acceptăm orientările noastre, fără obiecţiuni de care s-ar fi ţinut seama, reţetele lansate de la Quai d’Orsay ne-au creat de atâtea ori situaţii desfăşurate conform necesităţilor particulare. Am fost o anexă foarte comodă pentru aşa zisul patron care şi-a văzut de-ale lui. În acest timp, toate gesturile de la Bucureşti, originea aspiraţiei lor, trecând în conştiinţa publică de la noi şi din străini mai mult ideea unei submisiuni de naţie minoră, decât vrednicia unei solidarităţi conştiente. Ne-am surprins astfel în situaţii foarte nepotrivite cu aspiraţiile noastre; am bruscat bunele raporturi cu Italia după recunoaşterea Basarabiei şi am împins pe Mussolini spre unguri. Ne-am răcit de Polonia contra obligaţiilor fireşti ale aceleiaşi predestinări geografice, am întors spatele Germaniei prin continue provocaţiuni iritante şi, în sfârşit, am ajuns acum în postura ciudată de cvasi-amici ai Rusiei bolşevice, cărora li se cere să încheie cu duşmanul lor străvechi un pact de alianţă militară”¹⁵. La cele de mai sus Goga adaugă în scrisoarea sa: „În timp ce la Geneva s-au vânturat grămezi de vorbe de răsunet şi s-a pronunţat sentinţa ceremonioasă în chestiunea inoperantă a «sancţiunilor», în vreme ce la Montreux s-a înnămolit Conferinţa Strâmtorilor şi amicul meu Titulescu a tras zgomotos la răspundere perfidul Albion, ca să susţie penetrarea rusă în Mediterană, Mussolini cu Hitler au înlăturat mărul de ceartă austriac şi au pregătit platforma cooperării de mâine. Presa franceză e copleşită de stupoare, la Roma şi la Berlin se prăznuieşte alianţa care va strânge laolaltă fascismul şi naţional-socialismul, atrăgând pe aceeaşi orbită Polonia, Austria şi Ungaria, unde se jubilează astăzi. Nu sunt de felul meu alarmist, dar urmările mi se par grave şi incalculabile”¹⁶.

Ușor se remarcă o serie de acuze grave la toate acţiunile de politică externă ale liderilor români, întreprinse de aceştia timp de 16 ani pe plan extern. De la Take Ionescu la I.G. Duca şi Titulescu pentru menţinerea status-quo-lui teritorial. La cele de mai sus nu avem puncte de vedere sau reacţii în memorialistica lui Carol al II-lea, el fiind ocupat cu amoruri, şi nici la scrisoarea ce se doreşte a fi călăuzită de bune intenţii de Goga. În evidență ies, în schimb, invectivele veninoase. Păcat că regele şi-a (re)început scrierea Însemnărilor zilnice numai din martie 1937.

Adevăruri grăite de scriitoarea-diplomat Elena Văcărescu

Nu peste mult timp, tot un scriitor – dar un fin și versat diplomat în acelaşi timp, Elena Văcărescu, avea să spună cu aplomb adevărul cel adevărat cu privire la cele petrecute în 1936. Ea a fost cea care a subliniat că Titulescu a fost convins că lucrul cel mai mare şi mai bun ce putea fi făcut era: binele propriei patrii, ale cărei interese diplomatul român le-a slujit pretutindeni pe unde a umblat. „El (Titulescu) a fost alungat de la Geneva cu bâta pentru că descoperise, sub spinii şi trandafirii Genevei, Germania, Germania umflându-se în fiecare zi până dincolo de margini, în virtutea uimitoarelor privilegii ce-i fuseseră acordate pentru a se dezvolta atât de puternică. Titulescu urmărise  acest proces timp de  18 ani; acestei întreprinderi îi studiase contururile şi îi descoperise ţărmurile. Se poate spune despre el, din acest punct de vedere, că a fost un Columb al ordinei politice a «Noului Continent». (…) Titulescu vedea Germania dominată de o idee fixă: revizuirea Tratatului de la Versailles. De la Tratatul de la Versailles, Germania n-a încetat să protesteze împotriva întregirii României pe care o considera excesivă, şi se arăta foarte severă faţă de capacităţile politice şi administrative ale românilor, faţă de cultura şi faţă de trecutul lor. Simptomele care prevesteau revanşa, pretinsă de Germania şi aliaţii ei, Titulescu le avea pregătită întotdeauna o ureche atentă. Titulescu a semnalat din vreme maşinaţiunea prin care Berlinul dădea de la distanţă lovitura  de târnăcop a Versailles-ului. Titulescu apărea ca un obstacol în ceea ce priveşte politica Germaniei în Balcani (….) Lipsindu-se de Titulescu, de părerile şi contribuţia sa, România a comis un act grav de nerecunoştinţă şi de neprevedere, pentru că Regele era prost instruit sau, mai curând, pentru că era şi prins în reţeaua de aur a afacerilor”.¹⁷

La politica externă a Berlinului se vor asocia şi alte forţe revizioniste de pe continent, în primul rând Ungaria, Bulgaria, Italia şi Polonia (cea din urmă, aliată a României din 3 martie 1921), ca după 23 august 1939 Sovietele să facă cunoscutul târg al sferelor de influenţă cu Germania. În contextul respectiv şi nu numai, se ajunge, în 1940, la dezmembrarea României Mari, punându-se capăt visului de secole al românilor de a trăi în graniţele naturale stabilite la 1 decembrie 1918 prin voinţa întregului popor.

_________________________