Multă culoare și ceva geometrie – așa se intitulează o interesantă expoziție de ceramică și porțelan la Galeria Galateea Contemporană, condusă de unul dintre cei mai aplicați galeriști și competenți referenți de specialitate, Monika Pădureț. Galateea este recunoscută nu numai pentru specializarea ei în expoziții de ceramică și porțelan, ci și în obiceiul de a forma grupuri de artiști consacrați, ale căror opere sunt compatibile sau, mai mult, uneori complementare. Apoi, mai are și frumosul obicei de a aduna laolaltă grupe de studenți, conduși de maestrul lor, fapt care dă o valoare în plus lucrărilor, deoarece ele pendulează decent între sfidarea magistrului și dorința de emulație superioară a acestuia.
Este o galerie mică, e adevărat, dar extrem de generoasă, dacă spațiul este speculat printr-un „panotaj” inteligent sau dacă lumina este astuțios aranjată, astfel încât să evidențieze – mai ales la lucrările în 3D – multifațetarea și convergența de perspectivă.
Bunăoară, la expoziția aceasta – la care participă un grup de studenți de la Departamentul Ceramică-Sticlă-Metal al Universității de Artă, conduși de profesorul Cristina Bolborea, care coordonează acest proiect (ei sunt: Ana Fleșner, Carmen Ioniță, Elena Pârvu, Matei Siminic, Andreiana Stanca și Ana-Maria Stroe) – aranjamentul aerian, cu suspendări interesante ale obiectelor sau „împachetări” cu plasă de sârmă foarte subțire asigură, pe de o parte, o bogăție de forme frisonantă, iar, pe de alta, o policromie disociativă până la derutant. Tocmai de aceea, unul dintre componentele dubletului din titlu, multă culoare, devine un element definitoriu în percepția generală a acestui univers aerian, în care obiectele par că plutesc printr-un misterios și, totodată, foarte iscusit adaos de portanță (cum sunt, de pildă, formele poliedrice policolore ale Cristinei Bolborea, intitulate My Best Friends, care parcă dau tonul unui zbor circular în acest veritabil manej, unde, rotindu-te, resimți aceleași senzații ca și în merry-go-round… Iar, mai departe, extrapolând, un fel de Merry-Go-Round of Life… știe ea de ce!)
Alte lucrări sunt altfel panotate, ocupând fie simezele, cum e Topografia lui Carmen Ioniță (porțelan de Limoges colorat în masă, ardere la 1260 de grade), sau porțiuni din paviment, de pildă, în colțul cel mai îndepărtat al încăperii, într-o conjuncție extrem de reușită cu gresia pardoselii (cum este lucrarea lui Matei Siminic – o serie de cruci din porțelan înfășurate într-o textură de plasă de sârmă – a cărei sugestie e lesne de descifrat sau Șarpele casei, realizată de Ana Fleșner, din porțelan de Limoges colorat în masă și care ar fi poate o abordare ironică a cunoscutului simbol zoomorf, numai că stratul de zgură neagră, de funingine, ce ar fi sălașul ofidianului poate să transforme ironia într-o întunecată coborâre în spăimosul imperiu al lui Hades). Tot la fel de interesant mi s-a părut Scutul lui Ahile, al Andreianei Stanca, tot din porțelan de Limoges, colorat în masă (parcă aici, în expoziția asta, s-a strâns tot zăcământul de porțelan din Limoges!!), unde elementul subliminal ce duce către Antichitatea greacă nu e atât forma obiectului, cât alternanța de linii într-o colorație albastră cu striații cu figuri geometrice stilizate. Sau AtmoSFERA Elenei Pârvu (inutil să adaug că lucrarea este tot din porțelan de Limoges), care evidențiază o policromie tulburătoare, deconcentrantă, fără însă (cel puțin eu așa sper!) să facă vreo cât de mică aluzie ecolatră. Ci doar o fuziune de culori, o interpenetrare de nuanțe eclectice, în care chiar pot să visez că e învelită planeta. Ana-Maria Stroe încheie șirul revelațiilor sincretice din această expoziție muzicală (parcurgând întreg ceremonialul apropierii și privirii de fiecare obiect, parcă auzi melopeea Serenadei privighetorii a lui Enrico Toselli), printr-un experiment numit Facere, refacere, din care irumpe ideea că, totuși, din haos, din inform, se poate obține coerența. Dar, fără Frumos, ea nu are nicio valoare.
La Galateea, este o expoziție de văzut, de auzit și de simțit oameni. Felicitări acelora!