Antimetafore, de Elsa Dorval Tofan, Editura Creator. Libris, Brașov, 2020,
101 p.
Dorval este un oraș în Canada, o țară ce părea suficient de mare și de încăpătoare pentru visurile multora, nu chiar ale tuturor. Între aceștia, Elsa Tofan (Cerasela Crețu), născută în Brașov și emigrată în 2003, după ce a lucrat în România în domeniul presei profesioniste. Dar nu locul contează, de fapt. Trăim cu toții un timp care are ca unic reper consumul, în care, de pildă, medicii au clienți, nu pacienți. Așa se accentuează acuratețea spiritului de observație al poetei și ancorarea ei într-un real în care exclusiv (sau cel mult) observatorul este îngăduit/tolerat. Dacă observatorii ajung și la reflecția, în straturi, asupra celor observate, ceea ce se și întâmplă, devin căutători și până la urmă făuritori ai unui sens antropologic într-o lume stagnantă, fără repere: „Torsionați în peritoneul sufletului/ Greu de cheratină fecundată, ne încredeam în Marea Trecere către Altceva, călcam șovăielnic/ pe nisipul roșu, alge cenușii-turcoaz pe maluri./ Ici-colo pești sticloși morți de prea mult tangaj,/ O mișcare fără precizie, doar spartă. Dinozauri/ Nu mai sunt, lincși nu mai sunt, papagalii Spix/ Albaștri au dispărut. Pe Calea Robilor, se pare,/ Doar noi, Făuritorii, mergem în contrasensul/ Propriu, dramă din elementele sângerii furate/ Altor hematocrite, noi, stăpânii peste straturi/ Strivind și profitând de indulgențele atomilor/ Ei, fuzionați cu plastografiile Timpului, asupra/ Lui învingători, în sedimente niciodată biruiți,/ Noi, odioșii neoplazici, uitați de noime, rătăciți/ Târâtori pe un sens antropologic care stagnează.” (din poemul Sens antropologic). Cum totul este rânduit și abia-abia îngăduit, și poemele sunt rânduite în ordine alfabetică. Există o singură excepție, ultimul poem inclus în volum, Peștele de pe copertă.
Antimetaforele făurite de Elsa Dorval Tofan sunt recomandate de Iulian Cătălui printr-o substanțială prefață, Homeostază, metastază și stază. Cu doi ani în urmă, debutul autoarei l-a constituit publicarea volumului de poeme Lansare de promisiuni, la o editură din Brașov.
Pozitiv la pătrat, de Elsa Dorval Tofan, Editura Creator. Libris, Brașov, 2020, 204 p.
Un volum de proze cu iz autobiografic, în care esențiale sunt tenacitatea de a merge mai departe, orice ar fi, dar și întorsăturile și întoarcerile. Primele sunt ale destinului („cadou de la o ursitoare dementă și bețivă, scoasă pe margine de mult timp și folosită în cazuri de urgență”), cele din a doua categorie se referă la întoarcerile spre sine, spre un eu neconfiscat nici de încercările din România, nici de Fețele Gri din corporațiile ce standardizează viața în Canada. Sau ce a mai rămas din ea.
Pentru Elsa Dorval Tofan, a acorda atenție clișeelor mentale, stereotipurilor, standardizării și borgului este un adevărat blazon. Autoarea este în continuare în căutarea compulsivă a libertății, chiar dacă punctul terminus păruse, utopic, a fi fost aterizarea pe pământ canadian. Nu a fost să fie așa. Schimbând sistemul de referință, libertatea înseamnă concediile cu soțul, petrecute de regulă în Cuwa, Cuwa libre. În Cuba comunistă, adică, unde toți cubanezii așteaptă bacșiș pentru te miri ce: „Pentru că occidentalul are bani. Puțini dintre ei înțeleg cum se fac banii în acest bogat Occident. Intensitatea muncii, rigiditatea relațiilor, teama de a nu pierde locul de muncă, pentru că această pierdere poate însemna strada, abandonul, singurătatea, aceste fațete sunt greu de înțeles, după cum pentru turist e greu de înțeles de ce nu se cultivă mai mult, de ce nu se muncește mai intens (dacă noi muncim la minus 40 de grade Celsius, ei de ce nu pot munci la plus 40?), de ce se așteaptă bacșiș pentru orice (doar am plătit un totul inclus!). Noțiunea de libertate se clatină ca un alcoolic în sevraj în funcție de azimut și de cine vorbește. Cuba este un loc încă autentic, un loc în care lucrurile se numesc așa după cum sunt, în care viața lipsită de perspective de realizare materială este salsa, este mișcare ritmată. Ca și bancurile de pești care sfârșesc în plasă, atrase la mal de apa caldă sau de firimiturile de pâine împrăștiate de turiști, viața se mișcă, se vocalizează, se cântă, se dansează, se suferă și se termină într-un mod incredibil de luminos, de turcoaz.”
Simona Popescu, pe vremuri colegă de liceu cu autoarea, remarcă la Elsa Dorval Tofan „o dramatic de înaltă luciditate”, o revoltă față de „toată mizeria planetară (la propriu și la figurat)”, dar și „o mare disponibilitate de a percepe frumusețea, fragilitatea realității mici sau a celei mari.” Ion Popescu Topolog semnează prefața volumului, intitulată Pozitiv la pătrat. Un observator obiectiv a două lumi
Chiriașii secundei. Poeți brașoveni, de Florin Șindrilaru, vol. I, Editura Agnos, Sibiu, 2020, 280 p.
Florin Șindrilaru este vrednic cu asupra de măsură. Prin acest volum, autorul și-a propus ca oricărui creator important din Brașov să îi dedice câteva pagini miezoase, structurate după cum urmează: 1. Repere biobibliografice; 2. O prezentare a creației (doar) poetice a autorului; 3. Comentariul unui text. Cei selectați pentru acest prim volum, din cele trei proiectate de autor, sunt următorii: Gabriel Stan. Un om de Renaștere; Alexandru Mușina. Calea regală a poeziei; Andrei Bodiu. Prin gările cu oameni obosiți; Darie Magheru. Pierzătorul ia totul; Mihaela Malea Stroe. Toți asemenea și semănând doar sieși; Nicolae Stoie. Un monument pe Rocoteci; Gherghinescu Vania, Un anonim candidat la neuitare; Daniel Drăgan, Ce nu e vis e minciună; Stella Vinițchi Rădulescu. Noblețea însingurării prin cuvânt; Mircea Brenciu. Scheianul teuton căruia i-ar fi plăcut evreu; Cristian Muntean. Asceza Cuvântului; Elsa Dorval Tofan. Un debut numit consacrare; Emilian Lupu. Un poet descins din Mateiu I.; Vasile Copilu-Cheatră. Destin emblematic de poet transilvan. Pr. Constantin Necula, poate cea mai atașantă figură dintre preoții ortodocși contemporani nouă, susține neuitarea și pe cei care ne-o aduc la îndemână: „După ce ne-a dăruit Chiriașii secundei. Batalionul disciplinat – printre multe alte daruri-florilegii de secundă poetică –, Florin Șindrilaru ne aduce la viață secunda prea repede a versurilor brașovenilor Poeți. Heraldici Domni și Domnițe la Castelul cel de lumină al poemei pre limbă românească tocmită. E un altfel de Brașov. Insesizabil. Brașovul-poem ori Brașovul-tonifiat în cuvânt. […] Prin cei dăruiți nouă și prin cartea aceasta, Brașovul este universal. O tâmplă din Tâmpa lipită de Cer.”
Umbrele copacilor tăiați, de Mircea Teculescu, Editura Neuma, Apahida, 2020, 99 p.
Al. Cistelecan vede în poemele din acest volum tablouri contemplative „realizate pointilist și structurate speculativ”, într-atât de contemplative încât un poem se intitulează chiar Cronică: „zgomotul puternic al ciorilor dimineaţa/ clopotul sâmbetei nu se aude încă cei/ ce vor repara turla bisericii se apropie/ cei ai mortului sunt deja acolo cosciugul/ acoperit cu un capac transparent stă/ conectat la instalaţia ce asigură uşoara/ refrigerare niciun miros nu răzbate trebuie/ să te apleci peste capacul de sticlă ca să/ îl vezi – în geam te vezi sunt zgomote pe/ schelă din când în când un cui se bate/ clopotul bate sosesc mulţi sunt şi câteva/ parastase colivele stau aliniate în faţa/ Liturghiei pe schelă se munceşte ordonat/ cei ai morţilor ascultă sunetele acestei/ sâmbete biserica suferă şi vindecă puţin/ câte puţin zgomotul ciorilor parcă nici n-ar/ fi fost deşi poate astăzi ele şi-au făcut rost/ de puţin cer”.
Extras (tranzitiv) cu asupra de măsură din poemele incluse în acest volum, retezat precum copacii ale căror umbre știu că „lumea a fost creată pentru noi” (căci „o spun umbrele copacilor tăiați”), lirismul scapă de tot balastul ajungând, vorba lui Horia Gârbea, prefațatorul cărții, „Pe nisipul clepsidrei, sub strălucirea conceptelor”.
Îngerul orb. L’ange aveugle, de Liviu Franga, Editura Arhipelag XXI, 2020, 88 p.
Cu un sfert de veac în urmă, în luni de desprimăvărare, Liviu Franga, personalitate a studiilor clasice, scrie câteva poeme, zece, în limba franceză, dedicate unui universitar din Nisa, Arnaud Zucker, între cele două spirite fiind afinitate, emulație și, la nivel fundamental, prietenie. Traduse în limba română de către autorul lor, nu cu mult timp în urmă, reprezintă acum un debut poetic. Volumul bilingv începe și se sfârșește cu două texte ale lui Arnaud Zucker, între acestea fiind poemele lui Liviu Franga care îndeamnă la reverii: Spațiu, Noapte, Țărm de mare, Sicilia, Timbru, Daphne, Cine, Somn, Panglică rază, Îngerul orb.
În acest hieratic joc de doi, al spațiilor poetice și lingvistice aflate în interferență, se interpune un element surpriză, ce ține de mundan, de utilitar. Recurgând la traducerea textelor poetice din limba franceză în limba română și prin intermediul google translate, după ideea poetei Eugenia Țarălungă, ca variantă tehnică, fără preocupări față de logică sau de semnificații poetice, versiunile ajung să fie trei, pentru că toate lucrurile bune sunt trei. Nu sunt numai bune, ci și insolite, punând un accent dadaist unor „pure clipe de avânt spre cer ale unui Icar adormit, încolăcit în sâmburele soarelui”, cum spune Arnaud Zucker la începutul volumului.
Generoase texte introductive, în română și franceză, semnează Șerban Foarță (Lingua Franca a lui Liviu Franga) și Lidia Costea (La ce mai sunt buni (alți) poeți(i)?).