ROMÂNIA LITERARĂ 51-52 / 2020
Din 4 decembrie. Nicolae Manolescu, „Despre lirică: al patrulea gen”: În lirică, expresia unui sentiment, ca și relatarea unei întâmplări sunt deopotrivă impregnate de viziunea personală a poetului asupra lucrurilor, care nu pretinde nici măcar să fie plauzibilă. Realismul nu este în lirică decât o compensație pentru imaginație. În fine: poezia lirică se conduce după o logică pe care nici un al gen literar și, cu atât mai puțin, limba vorbită n-o cunosc. Nici poezia clasică… Lirismul reprezintă, în fond, o sinteză. Deși difuz, mai puțin conturat, el poate fi considerat un al patrulea gen. Bogăția lui nu ține de formă: prozodia nu mai reprezintă un specific al poeticului. Lirica diferă prin natură de poezia clasică. Și e mult mai greu de „prins” în cuvinte de către critici. În altă pagină, Gabriel Chifu, „Un anunț”: Am hotărât ca de la 1 ianuarie 2021 să fac un pas înapoi. Mă retrag atât din funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, cât și din cea de director executiv al revistei România literară… Ce înseamnă să ocupi asemenea poziții în mediul nostru literar răscolit de orgolii, de infatuări, de ambiții neîmplinite și de răfuieli în vânt? Înseamnă și să duci lupte care nu sunt ale tale, mintea ta să devină sala de așteptare pentru dorințele altora, să te disloci pe tine de tine însuți și să te umpli până la refuz de vieți străine. Cum înseamnă și să mergi, asumat la pierdere tu, ca persoană, nu la câștig… Iar la sfârșit, când stai și socotești, chiar dacă numeri destule izbânzi și fapte bune, să nu speri recunoaștere și recunoștință, ci să te aștepți la lovituri și ofense. Șase pagini ale revistei sunt dedicate anchetei „Anul editorial 2020” (la care răspund 14 scriitori), rețin din patru intervenții: Semnificativ este faptul că, în vremuri vitrege de pandemie, poezia primează (N. Oprea); Fluxul cărților proaste, care le umbresc și le sufocă pe cele bune, ca niște buruieni, e imens. Volumele lamentabile nu pot fi oprite, nici stârpite, nici măcar de hărnicia lui Covid-19 (Horia Gârbea); Niciodată producția de maculatură și afrontul veleitarismului literar nu a atins cotele de acum când oricine, fără rușine și reținere, își publică inepțiile (Vasile Dan); Calitatea vieții literare, compromisă (și) de prestația de plâns a unor colegi care nu (prea) mai scriu, au părăsit Galaxia Gutenberg și s-au pustiit în lumile virtuale, unde spun de toate, vrute și nevrute, cu înjurături amestecate în râurile noroioase ale tuturor frustrărilor: exact ceea ce nu suportă hârtia (Ioan Holban). În sumar (selectiv): Mihai Zamfir, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Andrea H. Hedeș, Cristian Vasile, N. Prelipceanu, Daniel Cristea-Enache, Ion Mureșan, Pia Brînzeu, Alex Ștefănescu, Mircea Anghelescu, Ion Bogdan Lefter, Adrian Lesenciuc, G. Ardeleanu, Irina Petraș, V. Spiridon, Corina Ciocârlie, Marina Constantinescu, Grete Tartler. Dialog Radu Igazsag – Cristian Pătrășconiu.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 11-12 / 2020
Dan Cristea, editorial: Ne apropiem de sfârșitul unui an pe care istoria nu-l va uita curând, an care a debutat cu izbucnirea unei pandemii, cea de COVID-19, pe care nimeni și nimic n-o anunțase și ale cărei urmări sunt și vor fi greu de prevăzut. Era dificil de imaginat, dacă nu aproape imposibil, ca secolul nostru, al 21-lea, cu două decenii în spate, secol atât de orgolios, atât de plin de sine, atât de încrezător în progres să treacă prin încercări atât de grave, cu momente de cumpănă, de reflecție și de îndoială provocate de un virus prevăzut cu coroană… Puțini ar fi prevăzut că nefericita criză ar fi putut acționa ca o substanță revelatoare dintr-o experiență chimică, scoțând la iveală în România, la momentul zero, al maximei necesități, incompetențele de tot felul, numirile în funcții pe pile, pe criterii politice, pe încrengături mafiote, abuzurile, găinăriile, ignorarea celor cu adevărat specialiști și emfaza nechemaților… În altă pagină, Romulus Rusan inedit, „Geamantanul cu caiete” (2015): Cutremurul din 4 martie 1977 ne-a distrus casa, biblioteca, manuscrisele, tot ce aveam. Am rămas cu viața. Asta a fost ca o pornire de la zero. Refugiați la Comana, am scăpat de obligațiile redacționale, de condica de prezență și de zădărnicia cadențată a vieții de oraș, care ne înghițiseră prima parte a tinereții. Aici am redescoperit viața liberă, rousseau-iană, care te face să te simți în egală măsură trăitor și autor al lumii. Cetatea de frunze în care ne-am retras din calea cenzurii și a interdicțiilor, printre straturile de legume și pomii livezii, ne-a dat maxima liniște necesară scrisului… Ceea ce ne-a alungat din acest paradis terestru… a fost revoluția. Scoși din casă pe străzi, mutați de la Comana în tumultul mișcărilor civice (Piața Universității, Marșul în alb, mitingurile Alianței Civice), am trăit următorul sfert de secol cu tânjirea după scris, după zilele și nopțile de chin în fața paginii albe… În sumar (selectiv): Alex Ștefănescu, Iulian Boldea, N. Mecu, Emil Lungeanu, Cornel Ungureanu, Teo Chiriac, N. Iliescu, Ion Bogdan Lefter, Gellu Dorian, Linda Maria Baros, N. Constantinescu, Coman Șova, Emanuela Ilie, Flavia Adam, Ioan Lascu, Aurel Maria Baros, Monica Grosu, Simona-Grazia Dima, Horia Gârbea, Letiția Vladislav, Paul Aretzu, Dan Stanca, Zenovie Cârlugea, Ioan Groșan, Iolanda Malamen. La ancheta „Biblioteca poetică ideală”: Daniel Cristea-Enache, Cassian M. Spiridon, Peter Sragher, Vasile Dan.
HYPERION 10-11-12 / 2020
Gellu Dorian, „Categorii, grupuri, afinități”: Se poate constata de orice privitor în interiorul literaturii române vii că aceasta se află, din păcate, într-un proces cronic de federalizare. Aproape că nu se mai poate face nimic… Şi asta pleacă de la falsa cunoaştere/recunoaştere a propriei valori, tocmai din cauza schimbării criteriilor de valoare, de la rocada care s-a făcut simţită în ultimele decenii a ierarhiilor, a punerii în faţă a nonvalorilor în detrimentul valorilor. Şi ce ar însemna această federalizare, care devine evidentă prin profilarea inexpugnabilă a unor grupuri/grupări de scriitori, fie de promoţie sau generaţie, fie de concepţie sau prejudecată, de regulă ca atitudine faţă de un organism de administrare a vieţii literare, cum ar fi breasla scriitorilor; schismele din ultima vreme din această pricină au apărut. Să nu se înţeleagă de aici că asta ar pleca de la vîrf, adică de la cei care conduc statutar Uniunea Scriitorilor, ci, aşa cum este evident, o primă formă de federalizare a plecat de la atitudinea unor scriitori faţă de această conducere, atitudine antistatutară, care, din punct de vedere administrativ sau de viaţă literară, a provocat o primă formă de federalizare… S-a ajuns chiar să se discute în literatura română de două canoane literare (poate chiar de mai multe!), de liste care cuprind alte nume, alte valori, care, în fond, urmăresc acelaşi scop, de a ocupa spaţiul peren al literaturii române, să se includă în istoria ei vie. În alte pagini, interviuri 1) cu N. Sava: Am fost convins întotdeauna că trăim mai mult din vise, că totul nu e decît zădărnicie, iar marile noastre planuri sau victorii nu sînt, în infinitatea timpului în care trăim, decît nişte mici licurici de o clipă. Mă apucă rîsul cînd simt pe cîte cineva de lîngă mine că se gîndeşte la o posibilă eternitate postumă (iaca, am făcut şi un micuţ pleonasm voit) de care să aibă parte. Să fim serioşi. Au murit, înaintea noastră, scriitori uriaşi. Nu-şi mai aminteşte nimeni de ei, nici măcar cei plătiţi să o facă. Și 2) cu Horia Gârbea: Criticii sunt importanţi în măsura în care sunt exigenţi. Una e să priveşti cu simpatie încercările mai puţin reuşite şi să le extragi părţile bune, alta e să lauzi indistinct valorile la un loc cu imbecilii… Un critic, altfel inteligent, s-a ambiţionat să scrie un volum numai despre cărţi proaste, ridicole. Că a fost o pierdere de vreme, ar mai fi mers. Dar am observat apoi că volumele pe care le lăuda erau chiar mai proaste decât cele din volumul cu pricina, cel cu ratările. În sumar, Laurențiu Ulici. 20 de ani de posteritate; Laurențiu Ulici e evocat de zeci de scriitori, revista îi dedică nu mai puțin de 56 de pagini. Alte 18 pagini sunt ocupate cu Antologia poeţilor supuşi sondajului pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, pe anul 2020, ediţia a XXX-a, cu 23 de poeți publicați cu poeme… Revista, la 224 de pagini, are o sumă de semnatari de cronici și recenzii, eseuri, proză, „memoriale”, jurnal, teatru, note, comentarii, idei.
BUCOVINA LITERARĂ 10-11-12 / 2020
Gheorghe Grigurcu, „Aforisme”: Să scrii fără plăcere, stăpînit doar de chinuitoarea amenințare a nonexpresiei. Din teama de tăcere și gol. Și: G. Călinescu a crescut nemăsurat în ochii mei, grație dragostei sale de animale. Omul care s-a închis trei zile într-o odaie pentru a-l plînge pe cîinele său Fofează mi se pare impresionant în sine. La volumul lui Mihai Zamfir & Gheorghe Simon: Dialoguri la Agapia (Editura Timpul, 2020), Adrian Alui Gheorghe scrie: Despre poezie Mihai Zamfir spune că „dintre toate artele verbale, poezia este cea mai puțin supusă contextualizării personale și sociale, ea există în afara contextualizărilor”, mai mult, poezia nu poate fi descrisă, explicată, ea „trăiește prin ea însăși”. În sumar (selectiv): Adrian Popescu, Horia Dulvac, Marcel Mureșanu, G. Vulturescu, C. Severin, Gabriela Fecioru, Dan Coman, Ioan Holban, C. Cubleșan, Felix Nicolau, Matei Vișniec. Elena Brândușa Steiciuc, Isabel Vintilă, Ioan Mateiciuc, Th. Codreanu, Magda Ursache, Liviu G. Stan, Radu Sergiu Ruba, Gh. Simon, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Adi G. Secară, Valeria Manta Tăicuțu, Adrian Dinu Rachieru, N. Cârlan, Mihaela Grădinariu, Gina Puică.