Viața și opera lui Mihai Eminescu au constituit una dintre temele cele mai frecvent cercetate din istoria literaturii române. Printre lucrările de anvergură publicate recent pe această temă se numără și volumul lui Stan V. Cristea, Eminescu și Teleormanul. Un caz pentru istoria literară (Editura Aius, Craiova, 2020). Lucrarea excelează prin originalitatea abordării temei eminesciene și impresionează prin documentarea exhaustivă.
În prima parte a lucrării, autorul se referă la faptul că Eminescu „a trecut în junețe prin părțile Teleormanului de cel puțin trei ori”. Textul acestei părți reprezintă o succesiune de trei tablouri literare în tehnica dioramei, variațiile efectelor de lumină ale surselor folosite și ale exprimării auctoriale asigurând impresia de autenticitate și realitate a subiectului reprezentat.
La 1866, elevul Mihai Eminescu părăsește gimnaziul din Cernăuți, străbate Transilvania și, de la Sibiu, peste munții Carpații meridionali și prin Muntenia, ajunge la Giurgiu. Între cele două puncte luminate documentar, Sibiu și Giurgiu, se întinde penumbra ipotezelor, pe care autorul se străduiește să o lumineze folosind argumente extrase din documentele și mărturiile epocii. Care este calea urmată de Eminescu, Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București – Giurgiu, ori Sibiu – Horezu – Râmnicu Vâlcea – Oltul-Dunărea –Giurgiu?
În funcție de lumina mai puternică ori mai slabă a documentelor și mărturiilor contemporane invocate, autorul formulează varianta că „prima trecere a lui Eminescu prin Teleorman s-a petrecut în toamna anului 1866, trecând pe la Islaz – unde a poposit câteva zile, până a găsit o cale spre Giurgiu”, cu poșta vremii prin Turnu Măgurele sau pe Dunăre.
Realitatea istorică a acestui prim tablou literar, a acestei deplasări susținută de lumina puternică a documentelor și mărturiilor contemporane e completată de autor cu expresiile voalate ale ficțiunii literare împrumutate de la Al. Vlahuță ori de sorginte proprie: „va fi văzut (Eminescu) ostroavele”, „va fi văzut orașul Turnu Măgurele” etc.
Al doilea tablou literar în tehnica dioramei redactat de autor are ca subiect trecerea lui Eminescu prin județul Teleorman în 1867.
Documentele istorice atestă că M. Eminescu, luat de Iorgu Caragiale de la Giurgiu, în trupa numită „Teatru de vodevil”, a colindat, în vara anului 1867, zona Munteniei inclusiv Teleormanul. Din colecțiile de manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și lucrările lui D. Teleor, N. A. Bogdan, G. Călinescu, Augustin Z. N. Pop, Petru Rezuș, autorul reconstituie traseul urmat de trupa lui Iorgu Caragiale, repertoriul, componența trupei, rolul lui Eminescu în cadrul trupei, raporturile lui cu ceilalți membri ai trupei, cu societatea teleormăneană. Luminile acestor surse asupra aspectelor studiate sunt, când mai intense, când mai voalate, dar totdeauna centrate pe Eminescu, dezvăluind ansamblul, dar și detaliul revelator. Ni se dezvăluie, astfel, că Eminescu a fost inclus în trupă ca sufleur, dar îndeplinea și alte „multiple însărcinări: redacta corespondența, extrăgea roluri…, făcea figurație, ajuta la montajul decorurilor, suna cu clopoțelul începutul actelor”, adică… „era aci actor, aci poet dramatic, aci regizor”.
Existența unor surse istorice adecvate permite autorului să se refere la înfățișarea acestor orașe și la personalitățile elitei sociale și intelectuale din ele. În consecință, pe acest teren ferm, în această lumină fermă, el poate aborda, cu mijloacele ficțiunii, prezența lui Eminescu în aceste orașe.
La Turnu Măgurele, în 1867: „Eminescu se va fi plimbat, mai degrabă singur, pe «ulițele» nepietruite ale orașului”; „nu ne îndoim că Eminescu va fi băut o cafea la cafeneaua «România»”; „poate că l-a vizitat totuși pe Raymond Dolesal la berăria sa, unde vor fi stat de vorbă”; la reprezentațiile trupei lui Iorgu Caragiale se vor fi dus politicieni locali, dascăli, tineri care „probabil l-au văzut” sau îl „vor fi remarcat cumva și pe Eminescu”.
La Alexandria, „Eminescu se va fi plimbat, și aici, în ceasurile de răgaz, prin grădina publică a orașului”, iar „seara se va fi plimbat pe străzile orașului, iluminate de felinare cu petrol”. „Credem că, scrie autorul, printre alexăndrenii care s-au dus să vadă reprezentațiile trupei lui Iorgu Caragiale, în 1867, și-l vor fi remarcat, poate, și pe Eminescu, s-au numărat câțiva dintre fruntașii vieții politice locale, între care… Iacovache Noica, bunicul lui Constantin Noica, iubitorul de Eminescu de mai târziu.”
În sfârșit, la Roșiorii de Vede, „Eminescu va fi intrat poate, pentru o cafea” la cafenelele atestate documentar în oraș, la reprezentațiile teatrale vor fi participat „fruntașii vieții politice locale”, iar printre „dascălii de la școlile orașului, care se vor fi dus cu siguranță la reprezentațiile trupei lui Iorgu Caragiale” se va fi numărat și „bunicul dinspre mamă al lui Gala Galaction”. Iată spoturi luminoase, informații în măsură să atragă și să rețină atenția cititorilor, să accentueze coloritul tabloului literar, să facă mai pregnant subiectul tratat.
Tabloul celei de a treia treceri a lui Mihai Eminescu prin Teleorman este realizat în aceeași manieră. Sursele folosite certifică faptul că, în septembrie 1868, Mihai Eminescu se întorcea, împreună cu trupa Teatrului Național București, condusă de Mihail Pascaly, din turneul întreprins în Transilvania și Banat. Călătorind cu vasul de pasageri pe Dunăre, de la Baziaș spre Giurgiu, întrucât nava a oprit la Nicopole, pasagerii români s-au folosit de prilej pentru a vizita orașul Turnu Măgurele. Acestui spot informațional cert, autorul îi adaugă informații ipotetice pentru a contura tabloul dorit: „Eminescu va fi trecut cu barca de la Nicopole la Turnu Măgurele, împreună cu Mihail Pascaly, alături de cei câțiva pasageri ce luaseră vaporul până la Turnu Măgurele. Ori, poate că vaporul ancorase în fața portului, iar cei doi, dimpreună cu ceilalți călători care vroiau să ajungă la Turnu Măgurele, debarcară în luntre, de care era înconjurat vaporul, după cum ne spune Iosif Vulcan că se întâmplase la Vidin. Eminescu și Mihail Pascaly vor fi străbătut apoi drumul până la oraș cu vreo trăsură, ajungând aici spre a-l ajuta pe directorul său să aranjeze oarece turnee viitoare în urbea de la Dunăre”.
Folosind o modalitate de expresie originală și anume aplicarea tehnicii dioramei în redactarea tabloului literar având ca temă trecerea lui Mihai Eminescu prin Teleorman, proiectând asupra acestei teme, alternativ, lumina clară a documentelor istorice și lumina difuză, voalată a ficțiunii literare, autorul a reușit să contureze o imagine convingătoare asupra temei tratate. Realitatea istorică și ficțiunea/ipoteza se întregesc într-o nouă realitate, cea a tabloului literar, ce reprezintă imaginea vie a unor oameni, locuri și fapte, „așa cum vor fi fost”, ca să parafrazăm una dintre expresiile istoricului Nicolae Iorga.