1. întunericul a dat în clocot
e deasupra minţii tale
pe braţul unui scaun de fier
în care şi-a turnat tristeţea statuie
s-a aşezat frântă o pasăre –
poate a nefericirii poate pasărea rok a destinului
– deasupra ei nu era nicio rază
nicio mână nu era pregătită să-i prindă sufletul în implozie –
doar cătuşa întunericului
şi o ninsoare de lumină vânătă
în aiurare
şi atâta durere fără obiect
în lumea din ce în ce mai mică
dacă ar fi deschis cineva fereastra către cer
dacă şi-ar fi deschis mintea şi inima către ea către mine către tine
dar întunericul nu va intra în pământ – îţi spune –
se va furişa pe nevăzute cu şuşoteli şi vipere
în vieţile noastre fără istorie fără bucurii
sub osul frunţii unde va da alte
o mie de ochiuri şi voci şi chipuri
în madlena gustată la cabaretul Voltaire intrat în vrie
dar întunericul nu va intra în pământ
ci în tine în trecutul care te-a trădat
în ADN-ul omuleţului-arici de fiere şi fier
care trăieşte pe credit în tine
ai văzut spune ai văzut
boabele de rouă din ochii lui Dumnezeu s-au amestecat
cu boabele de sânge din pliscul păsării
cu zorii cenuşìi cu iarba fiarelor
şi cântecul tău încolăcit cu parfumul ei foarte rece
şi nu din această lume
a devenit dintr-o dată casant
şi s-a spart pe cimentul bucătăriei
chiar acolo unde privea mai intens Dumnezeu
chiar
acolo
în inima ta cât un purice
şi tu îi simţeai reproşul şi tu nu mai erai decât o gâză paralizată
de spaima
că nu vei mai putea deschide uşa casei
că nu vei mai găsi în debaraua vraişte
în paradisul pierdut
hrănit din ură şi suferinţă
din prea multă dragoste fără dragoste
scânteile
că nu-ţi vei mai putea întinde
acolo
din nou mrejele ca să se reaprindă focurile vieţii
după ce nesătula naibii –
Borţoasa stearpă
în care nu va gânguri niciodată pasărea rok a destinului –
îşi va fi luat partea de frumuseţe din lumina de seară
linguriţa de plăcere din borcanul cu dulceaţă
pastilele de vis erotic din scrisorile băiatului cu cercel în ureche
acolo
se va ridica din cenuşi pădurea copilăriei din care ai fost izgonit
şi tu vei rescrie cu litere stacojii cu litere de var
textul cu saga unui război cu salamandrele fricilor tale
dar crezi tu asta spune-mi crezi asta
şi vine ea – ochioasa chioară
negresa blondă înghesuită într-un centimetru cub de spaimă
paparuda naibii
Borţoasa închipuită care nu va naşte
niciodată
decât nisip şi cenuşi frică şi fiere
ea – cu trei dinţi din faţă lipsă
ştirba ştirbelor
stearpa pustiei
şi vine ea
şi-ţi cere socoteală pentru viaţa pe care ţi-ai pierdut-o
deja la ruleta rusească
a tuturor ratărilor –
fiindcă nu există câştigători
nu există victorie
în războiul pierdut înainte de a începe
cu salamandrele uitării
şi vine ea
şi-ţi spune –
deschide odată a sosit ceasul nu lua nimic cu tine
întunericul a dat în clocot
e deasupra minţii tale
ba e chiar mintea ta – un fel de smoală în care Dumnezeu caută acum
încărcătura atomică
a grăuntelui de grâu
care trebuie mai întâi să moară şi să putrezească şi apoi să rodească
însutit şi înmiit
într-o singurătate cu ziduri din ce în ce mai groase
2. dai cu var pe oglinzile
în care ţi-ai privit prima dată tuleiele
gata să colonizeze obrazul copilăriei
şi-ai hotărât să fii bărbat
şi ai înşurubat prima lamă de tăiat gâtul şi părul
şi ai tăiat scrâşnind din dinţi
ombilicul care te ţinea legat de trib
dai cu var pe fotografiile în care te simţeai deja foarte bătrân –
un arici albit de spaimă frigul
un pumn de nervi rupţi
dintr-o după-amiază îngrozitor
de lungă şi grea
când explorai sexul imaginaţiei
şi
dispăreai dintr-o dată pe după turla bisericii
pe sub podul de piatră care nu leagă nimic
cu tot cu livada de vişini în care ai fost stăpânul
atâtor miracole
dai cu var peste inima deschisă cu briceagul pe masa din bucătărie –
cu atâţia fluturi de fier şi sare în ea
şi raze de soare muiate-n oţet şi râsete –
ar putea să dispară pentru totdeauna
în adrenalina stătută a tristeţii
şi fluturii şi razele grele de pe măsuţa de mahon
şi poveştile cu miros de vanilie din Antile –
dai cu var prin hrubele săpate de uitare
sub osul frunţii
în gheaţa aproape stinsă care îţi apasă ochii –
dar dacă se vor dizolva în clar-obscurul dorinţelor
şi florile
pe care nu ai apucat să i le dai
şi sărutul care ţi-a ars faţa toată noaptea
şi totuşi de ce uiţi că ai spus
şi numele meu îmi este vrăjmaş
şi sângele meu strigă din pământ după tine
frate al meu femeie a mea
chiar acum când îţi ştergi cuţitul de cămaşă
dar tu nu mai eşti oglinda mea –nici înserarea
nici abisul în care vreau să mă pierd
eşti doar un perete de care se izbeşte vântul
o frunză pe care toamna îşi scrie mai devreme biletul de sosire
„poate nu mă iubeşte pe mine ci doar se apără de moarte” –
îţi tot spui –
dar asta nu va schimba nimic în ziua care stă să înceapă
şi vrei să uiţi clipa în care te-a privit iubita
ca pe un infractor care încearcă
să-şi şteargă urmele adânci din viaţa ei
da da
în gropile de var ale memoriei
vom ajunge
cu tot cu viitorul nostru cu tot cu visele noastre –
îti tot spune printre sughiţuri –
şi pe deasupra
va pluti duhul unei vechi poveşti cu el şi ea nu cu mine şi tine –
şi lumea se va naşte din nou
ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
dar tu vei fi cel care spune NU care spune NU
„poate nu mă iubeşte pe mine ci doar se apără de moarte” –
îţi tot spui –
dar asta nu va schimba nimic în povestea care stă să înceapă
3. frigul
şi încă eşti în apele sticloase din oglinzi
o fiinţă prin care nu mai aleargă focul nu se mai aud poveşti
un om
prin care nu mai aleargă copiii cu zmei şi cu zmeie
nici îndrăgostiţii nu-şi mai caută
o ascunzătoare undeva îndărătul inimii
eşti un om în care frigul şi-ntinde plasele
şi
indiferenţa
şi-ntinde gheaţa în apele unor oglinzi care au murit deja
doar tunetul ploii care stă să vină dar nu vine
ar putea să mai răscolească hrubele spaimei
canalele împăienjenite
odăile tapetate cu ţepi
prin care hălăduieşte oarbă de tot
copilăria
ba nu
viaţa făcută
zob
cu ranga iubirii de aproapele
pe hotarul dintre nu şi nu dintre a fi şi a nu fi
(nu-i aşa drăguţule Yorick –
te-a strâns de pe drumuri moartea/
şi acum te-ntrebi dacă a făcut bine
fiul ploii ce eşti
neghiobule
vierme înţelept)
o lumină foarte rece şi grea
parcă de hârtie îmbibată în fiere şi fier
parcă de frunză încleiată în span şi smog
se desprinde
de pe trup
ca plăcile de var de pe zidurile în aiurare
când sufletul se smulge cu tot cu viaţă din carne
şi se loveşte de scaune
de oglinzile încastrate în zid
de fotografia tatălui arsă cu acid într-un colţ
şi se-ntoarce istovit de tot după zile şi nopţi
să vadă ce a mai rămas viu de dus
pe pustia neagră
în valiza
de la încorporarea în armata îngerilor fără identitate
fără viaţă personală
cu aripile tăiate cu foarfeca adânc din carne
mâine jocul cu oglinzile nu se va mai repeta cu tine –
vei fi dispărut cu totul
în lumile de gheaţă scăpate din imaginaţie
în realul fără niciun contur
fără substanţă
nu ai pe cine chema lângă tine când te gâtuie
cu degete de îndrăgostit înşelat
frigul
şi
singurătatea
cu şfacul
îţi ia aerul îţi ia bănuţii cu care trebuie să-ţi plăteşti vămile
ca să ajungi în paradisul pub de la colţul străzii
când îţi vine
să-ţi tai venele
nimeni nu spune bună dimineaţa nimeni nu-şi ia rămas bun
de aici
se pleacă nu se ştie unde nu se ştie pentru ce
şi nu există un capăt al călătoriei
aici e punctul terminus al liniştii de sub gheţurile tuturor dorinţelor
dincolo de timp
dincoace de timp
4. s-au pierdut pe rând într-o după-amiază fără istorie
– poemul cu catran –
s-au scurs odată cu mierea din borcanul copilăriei
cu pata de soare din ochii iubitei pe caietul altui băiat
peisajele vii din filmele din debara
în care jucau fără să obosească
omuleţi din cârpe şi clei şi sârme şi
mult vis şi poveşti cu hoţi şi vardişti
şi ofelii despletite de ape şi nebunie
s-au răzleţit
şi lăstunii din cuibul de la fereastră stricat de omul negru
s-au pierdut
da da
toate
la roata norocului
la ruleta rusească
la popa prostu
într-o gaură mai neagră ca moartea dincolo de stelele de la supermarket
pe rând
s-au desprins din viaţa ta
fără să ştii fără vreo noimă
oameni şi voci miresme şi cântece
arbori
şi
odăi invadate de tristeţe
grădini deja pârjolite de brumă
s-a desprins cu scrâşnete de sub osul frunţii
şi banchiza cu Fram ursul polar – şi asta a durut –
şi paradisul cu tecquila Los desperados
şi insula lui Robinson fără Robinson
în derivă pe ape din ce în ce mai negre
şi cei zece negri mititei
daţi prin zahăr pudră şi piper de tanti Agatha
s-au risipit şi ei într-o după-amiază
fără istorie
printre alte o mie şi una de istorii
cu zece negri mititei
– şi nu trebuia să se întâmple aşa –
simţi pe sub inimă cum umblă cu un briceag bont vremea
şi-l tot răsuceşte
dar simţi
şi
adierea cu zimţi a vântului sărat dinspre mare în amestec
cu geamătul răbufnind din canale
cu miresmele tari
ale unor tei dintr-un iunie fabulos pe Corso
ca să dormi să dormi
şi teii să înflorească iar şi iar –
să fie o înflorire continuă
o beţie continuă – cu tequila şi flori de tei şi visuri –
poate aşa nu vei mai simţi în preajmă
mirosul greu
al prăbuşirii zilelor în noapte
al smogului verde coclit din suflete peste măsuţa de mahon
al ratărilor despre care nu vrei să vorbeşti cu nimeni
dar sunt ochi înşelaţi acolo
printre urşi polari subţiaţi de tristeţe
robinsoni care tânjesc după singurătate
chiar pe insula singurătăţii
în pădurea împietrită
şi dai peste autostrada nefericiţilor care îşi duc
legaţi cu lanţ şi lacăte
morţii de plastic
stropiţi
cu coca-cola şi fiere şi rouă şi cântece de glorie pentru trei zile
cu requiem
la tobe
cinele
ferăstraie
scrâşnete de dinţi
şi
duh sfânt în seringi
mărşăluieşti fără ţintă cu ei
printre ei
prin hrubele din mintea lui Hoffmann şi François şi Marco
pe sub pielea deja sbârcită a micii vicioase poezia
pe sub
cercul polar
care îmi strânge noapte de noapte
minţile
în
menghina lui pufoasă
5. Aghiuţă puiule
ia treci tu acilea şi-ţi fă lecţia de poezie
Aghiuţă puiule
ia treci tu acilea şi-ţi fă lecţia de poezie
şi scrie tu puiule dragă
despre geniile noastre
câtă frunză şi iarbă şi hasmaţuki şi ştir din cel bărbătesc
aşii poemului inflamat în dârdorile colacului peste pupăză
cu balonaşe metafizice din barul Che Guevara
cu vârtelniţă pentru minunile nimicului cu noduri
în care băltesc în toată splendoarea
găurile negre unse cu dohot şi serotonină
şi scrie şi tu
infra-poezie-anti cu şpan furluat de la poezia de antărţ
înţărcată sireaca
cu turţ şi melancolie rose-bonbon
cu şliboviţă şi
disperare băută
cu paiul
scrie tu
cu unghia înfiptă-n gâtul privighetorilor
de pe Bahlui şi Dâmboviţa
de pe Feleac şi Tâmpa
poeme cu seringa înroşită în ecstazy
pentru dinţii străpeziţi deja
de atâta frumuseţe lunatică livrată în borcănaşe cu tricolor
ai Lolitei
şi Duduii din Vaslui
cu triplu sex şi sâni cât America la vreme de secetă
şi de Mopete
scrie tu proezeme cu sifon şampanizat
şi poeroze contra meteorismului şi furiei
şi
poezie estrogenă care îţi ia minţile şi le duce naibii pomană
cu tuş
îndoit cu trăscău stors din creierul lui Nichituş
ambetat de himera femeii perfecte
lucrată la strungul poetic al anilor 60
ca să aibă graţia şi umbra amară a
unei idei
– ai prins-o şi tu odată
pezevenghiule
din zborul ei primăvăratic pe deasupra realităţii ireale
şi ai drămăluit-o de i-au mers fulgii
în Cişmigiu
în Piaţa Matache
în Căcaina
pe Tâmpa
încât acum e gravidă şi are intelect
scrie Aghiuţă
cu peniţe date cu sacâz şi cârmâz
cu ghionturi şi vânturi năprasnice
prin teii în floare pe Corso
cu acul şi andreaua lui Coco
fierte în vitriol de cel bun
care te ridică
din morţi
şase centimetri deasupra realului
scrie tu Aghiuţă puiule
despre
prăbuşirea noastră en abime
cu tot cu îngerii de turtă dulce şi de carton
ia
fă şi tu Aghiuţă puiule
un pustiu de bine pe lumea asta –
rupe cu ranga iubirii de aproapele
şalele poeziei hrănite cu zăhărelul
şi smiorcăieli pisiceşti
şi gânduri mai puţintele
dar tu te încăpăţânezi să re-scrii cu vârful cozii
muiat în
parfumuri răsuflate în ohuri şi ahuri
secole de poezie plângăreaţă
în dulcele stil clasic pe butuci şi-n târlici
te prefaci că nu vezi că lumea s-a schimbat
că mica vicioasă poezia bagă pe ţeavă gloanţe dum-dum
mirosind
a praf de puşcă şi adrenalină şi frică şi urale de ucis copiii
de dat pe spate cu upercuturi erotice
yesmenii
din Absurdistan
dar tu Aghiuţă tragi cu gheara
perversule
urme adânci
în viaţa poeţilor fără ziua de mâine
pe obrazul deja pătat de boală
al limbii
tăvălite prin prea mult piper şi mujdei şi fiere şi tăceri cu căluş
şi ifose graseiate din high-life
ca să plutească prin şvaiţerul gloriei
marţea şi vinerea când e joia tineretului
şi asta te face să te tăvăleşti de plăcere
prin praful bibliotecilor –
prin griurile de după-amiază când iubirile se oţetesc şi mor –
„amestecă în înţelepciunea ta un grăunte de nebunie“
Aghiuţă
dacă vrei
să fii tras în ţeapa gloriei tricolore de pe academie
uite ciucalată
Aghiuţă puiule
de la gureşii nostri poeţi botezaţi în turţ psihedelic
câte cinci odată
şi mai uită şi tu
cine a dat şi cine n-a dat cu parul în academie
cine a spart şi cine nu geamurile de la librăria Socec
şi a fluierat mioritic ori nu
şi crunt şi acru la Operă
dar nu-mi mai pune sufletul pe masă
să mi-l hăcuie cine-ştie-cine
să-l tragă pe roată
să-l stoarcă de ultima picătură de
lumină lină de seară
mai pune şi tu Aghiuţă puiule
muşcate albe şi roşii
în ferestre – să se vadă
că încerci să-ţi schimbi
năravul şi părul şi sexul şi codul genetico-poetic şi
regulile de punctuaţie şi sintaxa emoţiilor scăpate din frâu
şi magna cum laude pentru că
ai făcut praf şi pulbere ritm of my heart
şi te-ai strecurat hoţeşte
prin mode şi timp
în paratexte şi subtexte
să dai cu var Aghiuţă puiule
peste oglinzi
peste ape prin care curg
secole de poezie trasă la rindea şi de păr în sus
spre glorie după reţetă
lasă-mă să-ţi injectez în venele cu catran şi cenuşi
un alt fel de cântec
mai nou şi înalt
ca atunci când se crapă ziuă când se crapă de adevăr
până va ţâşni cu adevărat sângele şi în tine
şi vei surâde şi tu şi îţi vei schimba
poveştile şi viaţa
scrie şi tu Aghiuţă puiule
versurele cu scârlionţ
dacă vrei să scapi de pedeapsa atât plăcută de a îndrepta
cu limba
un fir de păr pubian
de la Venus-cea-plină-de-nuri din Cuca Măcăii
de la mica vicioasă poezia răpusă
de trei ori pe noapte
de nostalgie
şi
gâdilată la tălpi de mustăţile din fibră de sticlă şi acid sulfuric
ale lui Iovian împăratul
poate vei îndrepta
greşelile de gramatică de ingabament de paralelism cu icnete
şi firul de păr pubian
ghiduşul
tare cârlionţat şi jucăuş şi obraznic
despeliţează-te Aghiuţă puiule
şi
după ce vei bea
un păhărel de apă tare din Bistriţa Năsăudului şi Căcaina
trage pe tine cămaşa morţii pătată de molii
şi fă cum ţi-i meşteşugul
dacă-ţi mai dă mâna
cârnaţi şi sângereţi s-alte mâncări pentru drăculeţi
din maţele goale ale poeţilor
din creierii istoviţi de lene metafizică
vino puiule
să te-nsoţeşti cu Albă ca Zăpada pe care au îmbătrânit-o cei 7 pitici
ca să nu mai nască
săraca
o altă generaţie de mâncători zădarnici de bucate
şi
scrie-ţi Aghiuţă puiule
epitaful
pe foaia de un alb funebru
cât Lolita cea Albă ca Zăpada
draga de ea
îţi vâră coada jucăuşă în priza ei la 220 V
poate aşa te vei albi şi tu
şi vei străluci în nopţile
cu ploaie acidă
şi mult amar
şi urât
dar tu spui NU Aghiuţă puiule
eşti domnul Nu acum şi totdeauna
?
6. în ziua aceea mi-au murit mai mulţi prieteni s-au spulberat
mai multe vise
s-a aşezat frântă o rază
pe speteaza scaunului
– a alunecat apoi
pe mănuşa de războinic mâncată de molii
de pe masa de mahon
în ziua de ieri
dar mai era cineva acolo mai era cineva fără chip
fără nume
fără istorie
azi
s-a aşezat
o frunză uscată pe mâna ta venită nu se ştie de unde
poate era ştanţa unei întâmplări
urma încă fierbinte a unui sărut
un blues amar printre mobile
şi totuşi nu-l puteai privi fiinţa aceea
în ochi
fără ca ochii să -ţi ardă de dorinţa
de a o ucide
dar nu erai pregătit să-i prinzi sufletul
deja greu de atâta durere şi cântec înjunghiat
deja în preschimbare
şi mâna
şi-a deschis pumnul şi în el era doar un cărbune aprins
şi ninsoarea de lumină rece şi grea de la supermarket
în care trebuia să fii tu –
poem în înflorire continuă –
în ziua aceea mi-au murit mai mulţi prieteni
s-au spulberat mai multe vise
boabele de rouă din ochii lui Dumnezeu s-au amestecat
în dimineaţa aceea
cu mult negru-ivoriu
cu boabele de sânge de pe măsuţa de mahon
cu literele de plumb din ziar în care palpitul cuvintelor a îngheţat
ce vei face
cu iarba de fier
cu cenuşile încă fierbinţi
amestecate în farfurioara cu fiere şi madlenă
din care s-a ridicat tristă
mica vicioasă
chiar în cafeneaua La vie en rose
şi cântecul ei cumva atins de spaimă s-a făcut dangăt de clopot
şi s-a spart pe cimentul rece
peste trandafirul smuls nopţii de mâna ta
acolo
pe farfurioara cu fiere şi madelaine şi aer parizian
se va aprinde din nou inima ta şi din flacăra ei
se va hrăni pasărea rok
pasărea destinului frânt
şi totul se va întâmpla încă o dată sub lumina rece a neonului
mereu şi mereu
acum ea se încurcă
prin arbori de şmirghel şi catifea
se izbeşte de cerul încuiat
de pereţi care nu se văd
şi rătăceşte pe străzi care sfârşesc în zidul plângerii –
acolo nu mai scrie nimic pentru tine – îi spui –
dar cine eşti tu şi de unde ştii
cruci şi dumnezei şi electrificaţia cui te-a făcut
spune-mi te rog spune-mi
aştepţi
venirea primăverii urcat pe turnul de apă din gară