1. „La acest moment…”.
2. „În Viena, 32 de grade, în Oslo, 23 de grade…” etc.
3. „Previzionăm că vor fi…”;
4. „Prevéderile…”;
5. „Fie alb sau albastru…”;
6. „Au murit datorită bolii…”
Aș fi preferat să las doar citate din limba care se vorbește azi în patria noastră, unde nici vechea formulare de la latină („in patriam nostram multe silvae sunt”) nu mai e valabilă. Așadar, reforma merge înainte. Cum, dacă aș lăsa citatele fără explicație, nu sunt sigur că și-ar da seama cineva de greșelile conținute în ele, le voi dezvălui.
Unu: până de curând, în acest context, se folosea prepoziția în, care, însă, în prezent, a migrat, după cum se vede, la
Doi: unde se folosea prepoziția la, marcând distanța. Se spunea și scria: „la Viena sunt atâtea grade, la Oslo vor fi atâtea”, conform recomandărilor Gramaticii Academiei care, știa toată lumea și nu cred că mai știe, dădea norma limbii vorbite, desigur extrasă tot din vorbirea publică. Sau, când voiai să spui că pleci într-un alt oraș, nu spuneai „mă duc în Ploiești”, ci „mă duc la Ploiești”. Prima variantă o puteai auzi uneori la românii care, fiind ținuți mult timp în afara zonei de dezvoltare firească a limbii, mai dau pe de lături. Dar numai câteodată. În-ul se folosea când era vorba de teritorii, țări, regiuni, provincii, continente: în Asia, în România, în Lombardia etc. Probabil că-n manualele de limba română pentru străini se mai specifică acest lucru, așa cum se specifică în cele din alte limbi pentru noi, de pildă, folosirea corectă a prepozițiilor din franceză. Chiar la Învățați franceza fără profesor mai învățai și asta, dar nu s-a editat încă o Învățați româna fără profesor pentru elevii noștri fără profesori!
Trei: a viziona e una și a pre-viziona e alta, e barbarismul contemporan nouă. Pentru ce ar vrea să spună acest verb, există de multă vreme cunoscutul cândva a prevedea.
Patru: aici accentul la rostire e cel care trimite în urmă cu, puține totuși, zeci de ani, când ne inundau magistralele cuvântări ale tovarășului, cu acest accent, greșit în limba română. Îl mai întâlnim și astăzi și, culmea, chiar la unii care n-au prea fost de partea stejarului de la Scornicești. Dar patrioții se pot lipsi de limba corectă (sic) că doar nu sunt lingviști, vorba unui politician de azi.
Cinci: perechea fie… fie se folosea de multă vreme așa, în tandem, iar sau intervenea când după primul fie urma o enumerare și, în finalul ei, abia, intervenea iar fie-le de rigoare. Ei bine, s-a terminat și cu expresia fie albă fie neagră (nici o aluzie la vreo persoană!). Un exemplu: „fie iarnă sau toamnă, fie vară”.
Șase: aici e o chestiune de logică, căci datorită se folosește numai și numai când e vorba de un efect pozitiv, iar atunci când e vorba de unul negativ, cum e decesul, se folosește mai umanul din cauza. Apropo, vechea formulă e vorba a fost și ea înlocuită de aparent mai umana, în orice caz mai personala, vorbim. Dacă se spune, de exemplu, „vor fi temperaturi mai ridicate”, azi se adaugă imediat „vorbim de 33 de grade…” de pildă, iar în limba mai veche și mai înțeleaptă, s-ar fi spus „este vorba despre…”. Este vorba era mai neutru, or, acum, totul trebuie să fie însuflețit, noi vorbim, nu așa, în general! Apropo de acest fel de a intimiza (scuzați!) limba, toți factorii politici, președinte, prim ministru, parlamentari, își doresc ba una, ba alta. Președintele, pe vremea guvernării PSD, își dorea un guvern PNL. Păi, domnule președinte, dvs. puteți dori, așa, public, doar pentru țară, nu pentru dvs. cum pare a fi verbul reflexivizat. Primul ministru își dorește să scadă numărul de infecții, mă rog, asta își doresc mai mulți înalți demnitari, ministrul Sănătății, secretarul de stat de la același minister etc. etc. Mai uman și mai convingător ar fi, poate, un simplu doresc, fără trimitere la afacerile proprii îmi. Poate când ar vrea să ne ia pe toți în barca aceleiași dorințe, atunci ar merge un ne dorim cu toții, dar așa, zău, pare cam egoist ce spuneți! Să înțelegem că toți și-au dorit să ajungă la putere pentru te miri ce foloase personale și extind acum sfera, așa, din reflex?
După cum se vede, n-o fi reușit reforma în alte domenii, dar în limbă a reușit. Nu pentru că a vrut cineva să facă vreo reformă, sau să reformuleze fraze și idei mai vechi și mai noi, ci mai degrabă din grabă și din lipsă de atenție la lecția de limba română de prin clasele primare și până azi. Acolo unde ar fi aflat și deosebirea dintre fulger și trăsnet, pe care puțini comunicatori de azi o mai știu (mă rog, ei ar zice cunosc). În prima fază voiam să-i las așa, dar mă îndur de ei și le explic: fulgerul e între doi nori, deci foarte sus, așa că nu prea poate lovi un om, cel puțin nu unul care lucrează pe ogor, trăsnetul e acela care coboară și atinge pământul.
Dar „să previzionăm”?
În încheiere, o perlă logică manifestată în știri: „cutare oraș este al doilea cel mai mare oraș din cutare țară”. Zău așa? Chiar al doilea „cel mai mare” oraș? Păi s-a terminat și cu superlativul absolut? Sau cu logica din capul celor care mâzgălesc și trăncănesc. A, pardon, nu mai mâzgălesc, pentru că la computer totul se înfrumusețează, cel puțin așa, ca desen (design!?). Dar de trăncănit, încă, tot mai trăncănesc pe la televiziuni.
Deci reforma pătrunde și în capete și le răsucește logica.
P.S. Novlangue se numește limba de lemn a comunismului. Adică, pe românește, novlimba. Acum lemnul nu mai e obligatoriu, dar se ține, încă, foarte tare. Cel puțin aici, în limbă, că prin păduri și pe munți, cade, lovit din toate părțile.