Biblioteca-arhetip, care mă însoțește pretutindeni, e dedublată dintotdeauna între două țări, Franța și România, și triplată, mai nou, între București, Paris și Nisa. Acum și aici și Atunci și acolo, pentru că bibliotecile mele manifeste (a căror virtualitate s-a realizat) au mai multe vieți în pieptul lor de lemn și hârtie, trăiesc într-o sincronicitate armonioasă, cel mai adesea exuberantă, rareori prudentă, meticuloasă, intenționată. Prima mea bibliotecă, din anii începuturilor literare, când am avut șansa accesului direct la cărțile din biblioteca lui Gellu Naum, aduse de la Paris după anii de studii acolo (1938-39), care au fost și anii serilor petrecute cu Victor Brauner, Benjamin Péret, Pierre Mabille și alți suprarealiști, la cafenelele din Montparnasse, Le Dôme și La Rotonde, a fost un hibrid cosmopolit între cărțile apărute în perioada liberalizării culturale gâfâite din anii 66-70 și surprizele repetate din cele două sau trei anticariate bucureștene uitate sau tolerate de „organe” (găsisem acolo primele ediții ale unor cărți de Apollinaire, Benjamin Péret sau James Frazer, printre multe alte asemenea comori). Hibridul încăpuse în cele din urmă într-o ladă de 2/1/1 metri expediată de la București la Tel-Aviv în toamna anului 1972, cu câteva săptămâni înainte plecării cu toată familia. Acest lucru a fost posibil doar după un lung conflict pentru a o convinge pe mama să renunțe la una din cele șapte lăzi autorizate pentru transportul mobilierului și obiectelor de primă necesitate, pentru a-mi putea satisface impulsul irepresibil de lectură și mai ales de posesie nemijlocită a cărților. Imi amintesc de colecția aproape completă a revistei Secolul 20, de câteva volume din Hegel, din Platon și alți filozofi antici proaspăt publicați, de cărțille de poezie în format de poche din colecția „Cele mai frumoase poezii”, de antologiile din poezia lui Arghezi, Bacovia, Ion Barbu din colecția „Biblioteca pentru toți”, de traducerile lui Tașcu Gheorghiu din Lautréamont, de poeziile lui Emil Botta, etc.
Pe măsură ce scriu, încercând să reconstitui geneza, apogeul și eventual decăderea sau abandonul bibiotecilor mele, mă cuprinde un sentiment puternic de insatisfacție. Istoria acumulării cărților proprii ca obiecte neînsuflețite corespunde fără îndoială unui profil psihic anume.
După atâția ani mă întreb de exemplu, de ce am ținut atât de mult să duc cu mine în Israel câteva sute de cărți în limba română, fiind decis de mult să nu rămân acolo ci să fac totul pentru a ajunge cât mai repede la Paris, și să scriu doar în franceză. În ce angoasă necunoscută, cuibărită în inconștientul meu, își avea sursa dorința simultană de a nu mă despărți de toate aceste cărți scrise sau traduse în limba începuturilor. Un început de răspuns la această întrebare l-am scris după vreo trei decenii într-un lung text intitulat „En chair mais sans os” („În carne dar fără oase”): „Les mots de l’autre langue, doublure d’un manteau trop lourd dont on se débarrasse après avoir timidement essayé de s’en servir. Mais la doublure est toujours là, dans un recoin de la maison, sait-on jamais si l’on ne se tournera de nouveau vers elle un jour de gros temps?”.
Majoritatea cărților în limba română au rămas pentru mulți ani în biblioteca din apartamentul mamei mele. Am zburat de la Tel-Aviv la Roma exact trei luni după plecarea din Otopeni, iar după câteva zile de hoinăreală prin Roma am luat trenul de noapte spre Paris. Am ajuns la Gare de Lyon în dimineața zilei de 17 februarie 1973, cu aceeași valiză cu care plecasem din București, dar care conținea acum, înafară de hainele mai groase pe care le adusesem tot din România în previziunea plecării la Paris, câteva cărți în franceză și ceva mai multe în engleză sau germană, acestea din urmă găsite la un târg de vechituri din Yaffo, un fel de Marché aux Puces local. Acolo eșuaseră cele mai felurite obiecte care aparținuseră evreilor germani emigrați în Palestina în primii ani ai deceniului patru din secolul trecut, generația lui Gershon Scholem și Walter Benjamin. Mi-am dat seama de acest lucru vâzând pe tarabele improvizate din târg în special cărți, foarte multe cărți, cu caractere gotice, care scăpaseră auto-dafeurilor sinistrului dr. Goebbels. Cărțile în franceză le-am cumpărat, din puținii bani pe care rude de-ale mamei mai mult sau mai puțin apropiate, oameni cu venituri modeste, ni-i strecurau când îi vizitam, mie și fratelui meu Horia, elev în ultima clasă de liceu, în frumoasa librărie a Institutului Cultural francez din Haifa, care a devenit repede pentru mine o oază binefăcătoare.
Destul de repede după întoarcerea la Paris, da, trăiam cu sentimentul întoarcerii într-un loc unde, chiar dacă nu mă născusem acolo, trăisem parcă dintotdeauna, biblioteca la care visasem încă din primii ani după ce o părăsisem pe cea din casa părintească, a început să se înfiripe. Mă ajutau cu predilecție buchiniștii de pe cheiurile Senei, în special cei de pe rive gauche, dar și câteva librării din Cartierul Latin, ca Maspéro, Le Divan sau Shakespeare and Co, celebre în anii aceia în care amintirea lui mai 68 era încă provocantă pentru poeții, artiștii și intectualii ne-alienați și ne-aliniați pe care începusem să-i cunosc. Librăriile pe care le frecventam cu asiduitate cvasi-obsesională se metamorfozau fără vreo intenție conștientă într-o mirifică bibliotecă personală. Nu posedam cărțile, ci încercam să le seduc citindu-le.
Începeam să înțeleg că bibliotecile nu sunt făcute din cărți, ci din întrebări rămase fără răspuns.
Totul ar atinge perfecțiunea dacă aș reuși să-mi amintesc titlurile tuturor cărților lăsate în biblioteca din locuința mamei mele la Pardesyia, timp de câteva decenii (înainte ca majoritatea lor să ajungă pe rafturile bibliotecii din rue de Gergovie la Paris) și a celor din biblioteca tatălui meu din casa unde mi-am petrecut copilăria și adolescența la Galați, cărți de drept și de teoria dreptului, majoritatea în franceză și germană.
Enumerându-le aș fi în sfârșit sigur că o parte din fiecare carte este vie.
„Jacob Böhme./Livre d’oracles/ Insectologie-entomologie/ Discours sur la religion. William Lovell/ Physiologie de Haller/ Cartes de Petri et de Backenberg/ (Espagnol. Extrait de charbon. Andrada. Etoffe colorée. Pantalon de velours. Jupe verte. Veste en fourrure.) Papier à dessin. »
(Novalis, A la fin tout devient poésie, Editions Allia, 2020).
Lista rămâne deschisă.