Trendul e limpede. Ne ducem în jos. Societatea tinde spre orbire totală. Deja, acum, nu mai vede decât cu un singur ochi. Și, și acela, acoperit de albeață… Hopaaa! Am zis albeață? Deci, cum ar veni, albul (se) dă spre negru. De aceea, mai nou, omenirea își împarte timpul în două: before Floyd (b.F.) și after Floyd (a.F.)… Mais, passons!
Dar, dacă tot veni vorbă despre nevăzut, asta mă duce gândul la faimoasa carte a lui Daniel Arrasse, unul dintre cei mai prestigioși critici de artă francez (dispărut însă prea de timpuriu!), On n’y voit rien (2000). Noi nu vedem nimic – ni se spune. Nu că n-ar fi nimic de văzut, ci mai degrabă fiindcă noi nu știm cum să ne uităm la un tablou. De unde, și necesitatea de a ne dezobișnui să căutăm extravagantul, în folosul unei viziuni mai simple, prin care să deconstruim privirea „tradițională” (și, fatalmente, sterilă!) și să abordăm perspective noi în experiența vizuală
Să ne deschidem ochii, spre a vedea ceea ce alții, din varii motive, nu sunt capabili să vadă. Cartea, ce are și un côté de investigație detectivistă, prezintă șase lucrări celebre din istoria artei, aparținând unor nume faimoase de artiști (Tintoretto, Francesco del Tossa, Bruegel cel Bătrân, Tizian, Manet și Velàsquez), prin care autorul ne oferă o cu totul altă viziune asupra istoriei artei. El vrea să ne împărtășească propria sa interpretare, sprijinind-se, bineînțeles, pe raționamente corecte. Astfel că cititorul, care cunoaște bine operele prezentate, are impresia că ar fi fost orb înaintea lecturii analizelor lui Daniel Arrasse.
Dar, de la orbire, se poate trece la o etapă funambulescă, dacă nu chiar cutremurătoare. Cum ar fi să vedem ceva ce nu există !! Adică arta invizibilă. Deci, iată-ne ajunși și aici!
Lana Newstrom este o artistă de 27 de ani, care a expus la Galeria Schulberg din New-York o colecție foarte specială. Pereți goi în chip de simeze, luminați de câteva spoturi care evidențiază nimicul, amintind de expoziția din 2014 a Marinei Abramovici, de la Serpentine Londra, despre „nimicul în artă”!.
Creațiile Lanei Newstrom pur și simplu nu sunt vizibile ochiului uman. Ceea ce este necesar în arta sa complet ciudat și inovativ este simțul imaginației, nimic altceva. Iată ce a spus artista într-un interviu la CBC Radio: „Doar pentru că nu vezi nimic nu înseamnă că nu am petrecut ore întregi de muncă, creând o piesă foarte specială. Arta este imaginație și asta rog oamenii să facă. Trebuie să-ți imaginezi tabloul sau sculptura pe care o admiri”.
Știrile despre metoda artei invizibile a Lanei Newstrom au făcut înconjurul lumii în câteva zile dintr-un motiv foarte special. De fapt, deși „lucrările sale” nu sunt vizibile material (unele capodopere, precum Canadian Summer sau Sleeping Dog, valorând de la 35.000 de dolari în sus fiecare!), unii fanatici de artă de la Galeria Schulberg din New-York au spus că sunt dispuși să cheltuiască milioane. Paul Rooney, agentul Lanei, crede că este cea mai bună artistă contemporană și răspunde acuzațiilor celor care se declară uimiți de succesul unei arte care nu este de fapt acolo, spunând: „Când descrie ceea ce nu vezi, tu începi să înțelegi de ce una dintre lucrările sale «invizibile» poate valora milioane de dolari”.
Istoricii de artă susțin însă că „arta” Lanei Newstrom nu e nouă. Maniera urcă spre anii ’50, amintind de ideile lui John Cage. De altfel, Hayward Gallery din New-York chiar a dedicat, în 2012, o expoziție retrospectivă, având ca temă acest fenomen, intitulată: Invisible: Art about Unseen, 1957-2012. Pe de altă parte, ziariștii specializați vin și declară, nici mai mult nici mai puțin, că știrea aceasta despre „arta” Lanei Newstrom este, de fapt, un hoax, o fake new.
Hoax sau nu, noi constatăm însă că situația se agravează pe zi ce trece!..