La Bistrița apare de cinci ani o publicație de „arhivă culturală”, cu un titlu nu prea atrăgător de istorie literară, deși cuprinde texte de cel mai mare interes. Apar trei „fascicule” pe an, și de curând am primit „Fascicula”1 (15/2020). Este coordonată de directorul scriitor Mircea Gelu Buta, autorul unui remarcabil roman din viața liceenilor, Tabloul de absolvire, comparabil cu Cișmigiu et co. de Grigore Băjenaru, carte de mare succes în epoca interbelică. El este ajutat în redactarea publicației de istoricul Adrian Onofreiu, directorul Arhivelor Statului – din județul Bistrița-Năsăud. Ultimul număr este consacrat învățământului bistrițean după Marea Unire și se deschide cu o documentată prezentare a înființării liceului „Alexandru Odobescu” din oraș, la inițiativa unui grup de intelectuali, care alcătuiesc în 1921 un memoriu adresat Guvernului de la București. Liceul s-a inaugurat în 1924, și autorul concluzionează că „această instituție de învățământ și-a îndeplinit rolul pentru care a fost înființată, aceea de a servi românilor de la Bistrița, în condițiile noi, de după Unirea din 1918, ca ferment și catalizator al energiilor acestora… Trei articole cuprind evocări ale unor remarcabili profesori bistrițeni: Viorel Rus scrie despre Ștefan Lupu, care pe lângă activitatea la catedră a fost și un harnic cercetător al istoriei literare locale, înfruntând cu demnitate, umilințele la care a fost supus din partea regimului comunist; Andrei Moldovan, cu un titlu atât de poetic Machedonii la catedră și dincolo de ea, evocă pe scriitorii Teohar Mihadaș (1918-1996) și Ioan Cutova (1912-1992), aromâni de origine, profesori o vreme la Bistrița, cu date biografice inedite (pentru Teohar Mihadaș) și cu propuneri pentru reeditarea unor traduceri ale lui Cutova, ceea ce i-ar conferi o mai dreaptă prețuire; despre George Vasile Rațiu, fostul director al Casei Corpului Didactic, elev și continuator al activității publicistice a lui Ștefan Lupu pe linia cercetărilor de istorie literară locală (George Coșbuc pe meleaguri năsăudene, Matei Eminescu) scrie profesoara Floarea Pleș. Urmașul lui George Vasile Rațiu la conducerea Casei Corpului Didactic a fost poetul Olimpiu Nușfelean care și scrie un informat expozeu despre realizările acestei instituții de învățământ. În mod firesc urmează prezentarea învățământului profesional și a culturii corporale – educație fizică.
O mențiune specială merită articolul lui Tudorel Urian, Cărțile și școala, criticul literar care a fost câțiva ani profesor în învățământul liceal din Agnita; conceput în două secvențe – în prima parte o schiță sugestivă despre o elevă care are de redactat o disertație despre romanul lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, pe care o începe entuziast, dar care pe parcurs este asaltată de „mijloacele moderne” de comunicare Facebook, Messenger, Instagram. „Vă este familiar acest «scenariu» inventat de mine ad-hoc? – ne întreabă Tudorel Urian. Cam așa arată modul de viață cotidian al multor tineri din ziua de azi” –. Partea a doua este o pledoarie pentru lectură și studiu temeinic – căci este un adevăr că între carte și progresul societății umane este o relație determinantă. Sigur autorul nu este un paseist; învățământul actual nu poate face abstracție de aceste mijloace moderne de comunicare – „Este obligația fiecărui profesor să gândească metoda cea mai eficientă de comunicare cu elevii săi în așa fel încât să-i convingă pe aceștia că niște cărți citite contează mai mult în conturarea profilului lor profesional și intelectual decât niște informații punctuale copiate de pe Facebook, care pentru moment, pot lăsa iluzia erudiției… rolul lor nu este acela de a blama progresul tehnic și noul behaviorism social, ci de a convinge de farmecul desuet și de eficiența vechii și sănătoasei instrucții prin intermediul cărților”.