ROMÂNIA LITERARĂ 27 / 2020
Din 3 iulie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): I-am reproșat lui Iliescu în Viață și cărți că a protejat la început Securitatea. Putea proceda altfel? E o întrebare pe care generalul Atanasie Stănculescu a pus-o oarecum invers interlocutorilor săi într-un interviu televizat: „Dv. pe cine ați fi ales în decembrie 1989? Nu cumva era nevoie de o persoană care să fie pe placul Securității, încă foarte puternică, fără ca totodată să fie compromisă în ochii mulțimii strânse în Piața Palatului?”. Și N. M. continuă cu: Constituția lui Iorgovan are numeroase lacune și imprecizii care împing până azi Curtea Constituțională la hotărâri discutabile sau eronate. Și cu o constatare: România nu numai că n-a ținut pasul cu restul țărilor foste comuniste, dar a mers de la o vreme mai mult ca racul. Toate dificultățile întâmpinate pe calea democratizării au devenit cronice… La rubrica sa, Mircea Mihăieș: Cultura înseamnă continuitate, construcție neobosită, dialog și schimb de idei… Refuzul trecutului – cu tot ce conotează asta: ștergerea memoriei, dezrădăcinare spirituală, batjocorirea a ceea ce a existat înainte de nașterea ta etc. – a devenit un sport planetar… Forma cea mai comodă a negării continuității e să-i contești (negi, urăști, anihilezi) pe cei aflați cu un pas înaintea ta – un pas biologic sau un pas valoric… Așa se face că intelectualii care au astăzi în jur de șaizeci de ani au devenit un fel de „ciucă a bătăii” pentru tot felul de indivizi care-și imaginează că-și pot însăila, fulgerător, o carieră pe bază de resentiment și dușmănie. Te urăsc doar fiindcă nu ești ca ei. În sumar (selectiv): Mircea Coloșenco, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, Andrea H. Hedeș, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Mircea Anghelescu, Marius Miheț, Ion Taloș, Ștefan Mitroi, Angela Baciu, Al. Ruja, Marina Constantinescu, Horia Gârbea. In Memoriam Miron Kiropol – Poeme inedite; Ioan Holban, „Bătăile inimii între filele unei cărți imense” și C. Abăluță, „Triptic”.
ORIZONT 6 / 2020
La ancheta „Cât de mult v-au influențat «cărțile minore»?” (realizată de Cristian Pătrășconiu), citate din două răspunsuri – Ioana Pârvulescu: Intuiesc că se întâmplă cu cărțile cum se întâmplă și cu oamenii: în viață nu te influențează cel mai mult figurile ieșite din comun, zeii sociali sau cei mediatici, nici măcar eroii vieții cotidiene, ci prietenii sau oamenii pe care îi iubești, cu toate defectele lor, cu tot minoratul lor. Cartea majoră, cea care schimbă canonul, nu e neapărat mai puternică decât cartea minoră, prietenoasă, omenoasă, care doar îl întărește și îl nuanțează. Oricum, postmodernismul a anulat asemenea distincții și a valorificat la fel de bine minorul, ridicolul, demodatul. Însă o carte bună e făcută, cred, din lucruri minore și majore din viața scriitorului și abia apoi din influențe livrești. Pentru fiecare dintre noi minor și major înseamnă altceva… – Și Florin Toma: Raportul (inclusiv cel intim!) între minor și major s-a dovedit a fi foarte relativ, el legănându-se romantic în necruțătoarea bătaie a vântului vremurilor. Bref! Se poate ca o operă (sau lucrare) considerată inițial minoră să devină mai târziu, prin miracolul unor transfigurări axiologice succesive, una majoră. Ba, în unele cazuri, chiar capodoperă. Gândiți-vă, spre exemplu, la Mozart, la Toulouse-Lautrec sau la Joyce… Cartea minoră este scrisă, mai întotdeauna, de un autor minor (epigonatul, de pildă, a dat, slavă Domnului, o „pleiadă”!) și nu emite influență decât circumstanțial. Dar, uneori, se mai întâmplă un fenomen foarte curios, atunci când descoperim că o carte minoră nu aparține neapărat unui autor minor. Adică, nu ne vine să credem că și un autor major poate fi lovit de pocinogul ca, la excepție, să-și scape piciorul în mediocritate sau, mai rău, în ratare… Alt ghinion poate să apară, apoi, și prin situația inversă: ceea ce era considerată, la vremea ei, o carte majoră, astăzi ea să fie căzută într-un peș al desuetudinii severe. În sumar (selectiv): Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Călin-Andrei Mihăilescu, Vasile Popovici, Iulian Băicuș, Cristina Chevereșan, Andreea Zavicsa, Al. Oravițan, Grațiela Benga, Valentin Constantin, Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Al. Ruja, Robert Șerban, Marian Odangiu, Tudor Crețu, Monica Rohan, Vladimir Tismăneanu.
CONVORBIRI LITERARE 6 / 2020
Gheorghe Grigurcu: Senectute. Marea neîmplinire nu e doar senzaţia vîrstei ultime, oricum una de recul, lovită de beteşuguri în progresie, ci şi a neîmplinirii vîrstelor anterioare, poate cu excepţia copilăriei, care se însumează acum. O operaţie finală la banca morală a tot mai umilei fiinţe. Tot ce n-ai izbutit a săvîrşi, tot ce n-ai izbutit a fi intră într-un cont irevocabil. În altă pagină, Basarab Nicolescu: Totul se petrece ca şi cum s-ar fi dat un ordin «STOP!» în plan planetar. Bineînţeles, ordinul nu a fost dat de acea entitate sumară şi fără conştiinţă, aparţinând infinitului mic, coronavirusul. Acest ordin pare să emane din însăşi mişcarea cosmică, perturbată de visul nebun al fiinţei umane, acela de a domina şi manipula Natura… Suntem cufundați în orbirea tenebrelor din obiceiurile noastre de gândire şi din ideologiile progresului, într-un decalaj total faţă de realitate. Cum să deschidem ochii la ceea ce se întâmplă? După înţelegerea mea, singura soluţie posibilă este evoluţia spirituală a umanităţii în întregimea ei… Însă despre ce spiritualitate este vorba? Este vorba despre o spiritualitate în mod radical nouă, transreligioasă şi transculturală… Un răspuns posibil este cel al lui Michel Houellebecq: «Nu cred în declaraţii de tipul „nimic nu va mai fi la fel ca înainte”. Noi nu ne vom trezi, după izolare, într-o lume nouă; ea va fi aceeași, și puțin mai rea»… Ipoteza ascunsă a raționamentului lui Michel Houellebecq este imposibilitatea ca ființa umană să poată evolua. În sumar (selectiv): C.M. Spiridon, I. Papuc, Iulian Băicuș, I. Holban, C. Cubleșan, N. Scurtu, C. Bostan, Dinu Flămând, Radu Florescu, Sterian Vicol, Mihai Petre, Cristian Livescu, C. Dram, Alexandra Olteanu, A.D. Rachieru, V. Spiridon, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, Adrian G. Romila, Maria-Ana Tupan, Gellu Dorian, N. Georgescu, Ioana Diaconescu, Liviu Papuc, Mircea Platon, I. Lascu, Ovidiu Pecican, Simona Modreanu, Dana Schipor, Val. Talpalaru, N. Sava.
ARCA 2 / 2020
Apărută în iunie. Vasile Dan, „Jurnal”: Nu numai scriitorii sînt azi numărabili, ci şi cititorii. Spune-mi dacă şi ce citeşti să-ţi spun cine eşti… Chiar, ce rol i se rezervă unui poet în vreme, cum e acum, de pandemie? Poetul e prin natura lui un „relaxat social”. Incompatibil structural cu coerciţia unei ordonanţe militare la timp de epidemie. De victimă sigură? E mielul de Paşti, că tot sîntem înaintea lor? Nu vreau să dramatizez, o spun cît se poate de liniştit. Vom trăi şi vom vedea… 3 mai 2020: Azi e Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Dar libertatea nu înseamnă doar să ai dreptul necondiţionat şi nealterat de a scrie tot ceea ce gîndeşti tu cu capul tău (şi nu al şefului, fie el şi suprem), ci şi de a nu scrie nimic dracului dacă eşti incapabil de exprimare. Eşti mult mai folositor atunci societăţii dacă taci. Să nu minţi, să nu linguşeşti, să nu calomniezi, să nu pizmuieşti, să nu aberezi, să nu calci în străchini. La Eseu, Horia Al. Căbuți: Gândirea şi existenţa omenească sunt captive într-un triunghi format din trei legi: teoria relativităţii einsteiniene, principiul incertitudinii al lui Heisenberg şi teorema incompletitudinii enunţată de Gödel. Prima limitează fatal puterea noastră de mişcare şi cunoaştere, a doua conferă nesiguranţă materiei ce compune lumea şi pe noi, iar ultima demonstrează că logica noastră „infailibilă” are certe vulnerabilităţi. Din sumar (selectiv): Lucia Cuciureanu, Andrei Mocuța, Romulus Bucur, Onisim Colta, Ștefan Damian, Costel Stancu, Geo Galetaru, Ileana Ursu, Zenaida Rotariu, Carmen Neamțu, Horia Truță, Iulian Negrilă, Radu Ciobanu, Sonia Elvireanu, Felix Nicolau, Al. Moraru, Lucian-Vasile Szabo, C. Dehelean.
EUPHORION 1 / 2020
Apărută în iunie. Citez din texte ale participanților la tema revistei intitulată „Trei decenii de libertate de expresie”. Ion Pop: În poezie, a devenit inactual mult folositul „limbaj esopic”, expresia directă a stărilor de spirit s-a dezlănţuit pur şi simplu, cu evidente ostilităţi faţă de expresia mediată simbolic, cu bune şi cu rele, fiindcă defulările postdecembriste au generat şi prea multe aluviuni impure, vulgarităţi adesea inutile sub unghi estetic, ajungându-se, mai ales la promoţia „douămiistă”, la nivele greu de imaginat: defulări explicabile după interdicţiile mai vechi, dar şi ecoul în scris al degradării fără precedent a limbii române, pe fondul căderii dramatice a interesului pentru modelele mai mult sau mai puţin „clasice” ale literaturii, a îndepărtării de Bibliotecă şi a afirmării brutale a unui „prezenteism” nefiltrat. Gellu Dorian: Promoţia două mii, denumită şi milenaristă, care iată are acum douăzeci de ani de la apariţie, nu propune, mai ales în poezie, nimic care să însemne o schimbare de paradigmă. Există aici un nou loc comun, o miză falsă a autenticului, iscată din orientarea scrisului după modele perimate de aiurea. Ion Bogdan Lefter: „Valurile” scriitorilor apăruţi în primele 2 decenii ale secolului XXI nu s-au mai coagulat, n-au mai generat o nouă… generaţie, iar autorilor înşişi le-a fost şi le este mai puţin limpede faptul că formulele pe care le practică sînt în continuare postmoderne, de multe ori simplificat-postmoderne. Adrian Alui Gheorghe: Ce observ la generaţiile mai noi, care s-au afirmat în deplină libertate? Cu prea multă libertate de creaţie ești liber să te ratezi mai lesne. Și mulţi o fac cu sentimentul că se împlinesc. Dumitru Chioaru: Revoluţia română în literatură a început odată cu generaţia 80, care a dat tonul nonconformismului ideologic și estetic, făcînd în continuare parte din acest proces de schimbare a paradigmei de creaţie… E adevărat că revizuirile făcute cu bună credinţă de noii critici au produs unele modificări semnificative în tabloul de valori ale canonului estetic, dar canonul didactic a rămas neschimbat faţă de cel din comunism, pentru că școala românească este, din păcate, o instituţie încă foarte conservatoare. În sumar (selectiv): I. Radu Văcărescu, Rita Chirian, C. Abăluță, Andrei Zanca, Al. Cistelecan, Andrei C. Șerban, Mircea Braga, Ion Dur, Elena Dragoș. Anca Sîrghie în dialog cu Ana Blandiana: „America, un cap de pod al rememorărilor noastre”.