Amfiteatrul veritabil între colinele Parcului Central fusese amenajat rudimentar, pasămite să nu impieteze frumusețea naturală a locului, astfel că publicul se răsfăța pe brazdele concentrice de iarbă cu ajutorul păturilor risipite pretutindeni, în vreme ce primele șiruri beneficiau de scaune portabile. Câțiva prichindei descălțați explorau vecinătățile. După-amiaza văratică, fără pic de vânt, contribuia la succesul concertului. Ansamblul domnului Rieu, cu el și nelipsita vioară în frunte, îi subjugase pe toți. Lumea fredona, câțiva dansau, părea că și bătrânii copaci din împrejurimi rezonau împletind ecourile.
Mama mea era transfigurată. În răstimpuri, Sandu îmi dădea coate, s-o văd pe Ida – câteva rânduri mai în față, cum se întorcea și zâmbea. Căzuseră toate barierele.
Totuși, cu bisuri și explozii de entuziasm, până la urmă spectacolul s-a terminat. Dintr-odată, sub umbrele crepusculului colorat de poluarea din aer, spațiul a devenit mic și meschin.
Încă înțepeniți de lunga imobilitate, ne-am înșirat îndărătul altora pe o alee.
– Fără îndoială, zise mama, muzică de bună calitate, potpuriu de succes… dar opera e altceva. Aici, a fost o popularizare… ce-i drept, emoționantă.
– Ah, elitele! a exclamat Sandu și s-a oprit la jumătatea gestului descriptiv, să-și aranjeze buclele rebele. Exempla docent!
Asta a dat de gândit, până la pasajul de sub calea ferată urbană, unde ne-am rânduit să ferim pista bicicliștilor; dar, după aceea, mama a reluat:
– Sunteți invitații mei; să n-aud obiecții!
Numai că trebuia să traversăm pe celălalt trotuar, trecerea fiind blocată de o bară mobilă întinsă către mijlocul străzii, în spatele căreia se agrega formația unor deținuți care ieșeau zoriți pe poarta metalică a penitenciarului comunal. Haidăii ne-au și luat la ochi să grăbim pasul, apoi s-a apropiat șeful – uniforma lui de paradă îl deosebea de petele terne ale formației. Trei trese și un galon… reprezentau un colonel… Pe căpățâna dolicocefală, boneta ovală părea o excrescență naturală… vocea era pe măsură. Atunci Sandu a întors reverul, să-i arate insigna și, pe loc, galonatul a devenit maleabil, binevoind să precizeze:
– Acțiune cultural-educativă!
De la distanță, am privit cum se constituia detașamentul – un grup organizat, perechi duble cu cătușe din plastic, ale cărui salopete personalizate contrastau cu uniformele însoțitorilor. În pas cadențat, apoi de voie, grupul s-a insinuat pe străzile periferice, către Centru, unde năzuiam și noi.
Doar că am apucat pe stradela pietonală ce ducea la scuarul Monumentului Etern. Din parcarea lăturalnică, cineva făcea gesturi semnificative ca să-l identificăm. Era însuși Mihai, pregătit să ne anunțe:
– E gala Operei, chiar ajungem la timp. Aria cocoșatului are niște subtilități… anume, neapărat să veniți!
– Telepatie, a exclamat mama în timp ce Sandu se pierdea printre mașini.
Așa că l-am însoțit pe Mihai până în Piața Mare, ne-am strecurat printre câțiva desculți ce manifestau pentru legalizarea „ierbii”, pentru ca, la poalele treptelor semicirculare ale Operei, să nimerim taman în dreptul grupului de adineauri, atent la ce grăia colonelul de sus:
– De-acum se intră de voie… dar ia seama! Cum am intrat, așa ieșim, să n-avem vorbe, c-apoi…
Și astfel, am sosit în ultimul moment, mama s-a dus la ușa traversării dincolo, iar plasatoarea nemulțumită ne-a ghidat la două fotolii de capăt. Pe cotiera locului meu, se răsfăța o mână feminină, pe care, când s-au stins luminile, am început s-o palpez… S-a retras ostentativ.
Respectiva arie n-a fost cine știe ce – Tomiță o interpreta mai expresiv – așa că, la pauză, am ieșit destul de plouați să ne plimbăm, ca și alții, în foaierul rotocolit cu mica arteziană în centru, iscodind după cunoscuți. Nimeni!
Atunci – o bătaie ușoară pe umăr, surpriză – Popelo, instructorul de conga, foarte volubil, să ne descrie legătura intrinsecă dintre matematică și sport – vezi calcularea scorului ori stabilirea clasamentelor…– dar ceva l-a făcut să se întrerupă, zicând că trebuie să meargă la subsol, pretextând oarece nevoie; la limita culoarului descendent, o plasatoare i-a indicat ușa, el a continuat… degeaba… i s-au muiat genunchii și s-a surpat… imediat a apărut altă purtătoare de halat, chemând medicul… chiar a ieșit, de unde-de neunde, un ins în halat alb, care a și pornit chestionările, cum stă cu vederea… necesarmente să se justifice că n-a încercat să… noroc că are ochelarii ACEIA – o lentilă rotundă, alta pătrată, cu punct pe mijloc… destul de convingător ca să-i dea drumul… direcția înapoi!
– Vin imediat, i-am zis lui Mihai, mă duc să discut cu mama. Doar acuʼ e momentul!
Știam bine ușa de serviciu prin care treceai dincolo, la artiști; slujbașul galonat m-a recunoscut când i-am spus pe cine caut.
Ultima ușă pe coridor și familiara sală, împărțită în două, cu mulțimea de femei distribuite la măsuțele cu oglinzi, gătindu-se febril.
– Mama! am strigat.
Priveau cu aceeași indiferență și atunci am zărit-o – tocmai la perete, întindea un văl amplu albastru; o mașină de cusut îi stătea dinainte.
M-am dus la ea și în glumă am ținut de văl, s-o fac să mă privească. A înfipt câteva bolduri în material și a observat:
– Aici, am terminat. Hai să părăsim locul. Ești cam palid.
– Disperat de profesie.
Sala mare găzduia o repetiție – se auzea cum dirijorul relua mereu secvențele.
Am ieșit pe galeria interioară. Curtea dreptunghiulară părea uriașă și îndepărtată. O siluetă s-a ivit în cadrul ușii cu glasvand. Parcă în sinea mea doar, am rostit:
– Doamnă Marieta, ce surpriză! N-am să uit niciodată ce ați realizat în „Gilda”!
– Ah, a suspinat ea, te-aș invita la mine, să conversăm de vremile trecute… dacă mai vrei.
– Sunt cu un amic, am precizat.
– Nu contează, hai să mergem.
Am coborât pe scara de urgență – coridorul de lângă foaier avea o ieșire lăturalnică în stradă, după biroul de studii. Ușa comunicantă era deschisă, pentru că o doamnă scundă și rubicondă tocmai își lua rămas bun de la cineva. Abia am deosebit-o – soția lui Telebeu. Și ea m-a recunoscut.
– Acum zece ani, arătai mai bine, m-a complimentat.
– Nici tu nu mai ești la fel, i-am răspuns.
I-am luat urma, să ne deslușim, dar a intrat în closet.