Rocada
În epoca faraonului ceauses I metroul se construia
imediat de la un capăt la altul al turbatului buhensis
ajungea și la păcii ca un crocodil zvăpăiat și uite
cum curge crăciunul pe nil între oameni care cred că
isa e doar fiul lui maryam trimis cu un papirus
e-vanghelie uns de soare via regele hatshepsut binecuvântat
să nu moară de diabet pe cruce un duplicat săruta pătimirea
iar ceauses I s-a lămurit abia în fața plutonului că nu era rudă
cu amon ra cât ar fi vrut să aibă-atunci asupra lui un duplicat
și ileana să nu fi venit din infern ca ajutor de satrap
căci în afară de metroul care-ajunge la păcii
nu mai alunecă nicio reptilă pe sub pământ și isa a rămas
lângă nil are copii de-atunci o fată și un băiat șofer s-a
îngrășat și fumează narghilea în tihnă seara viața lui
curge ca un crăciun cu isa în loc de isus.
Cântare pentru un tărâm deshumat
Azi am ieșit din ceață direct în o mie și una de nopți
cu ochii umezi de tragedia imperiilor
deasupra palatului cleopatrei apa strânsese femei
îngropate în steagul negru al sorții
pe noua bibliotecă alunecau cu sania direct în
cada upcycled romanii în sarcofag
un biet sfinx ruinat de iconoclaști în pustie refăcut
din firimituri de anubis & isis
în underground l-am găsit în mare formă pe boul
apis deși pierduse războiul cu bardul cretan
păzit de-un birmanez care topea mierea-n priviri
când nu dormita sub steaua lui marc antoniu
drumul s-a încheiat cu măgarul ce a descoperit fără
nicio recunoștință din partea guralivilor copți sau cruzi
a trebuit să răsară-o poetă dintr-un cristal de boemia
să-l amintească-n istorie pornind de la tragedia spartă
a unei țări pline de sfincși fără cap și muieri cu capul
ascuns bărbații adulând puterea lor feudală
în timp ce apune soarele se mai gândește o dată la cei
care l-au slăvit ca pe-un animal muritor.
Zenitul când e ascuns
Când eram mică scriam poezii pe câte-un carton
acum pe vapor baiadera se îndoiește ofițerii salută
în araba meseriei de cameleon
numără și în swahili chiar și-n română se rotește
verde piticul apreciat de tovarășul mao vrăbiile
nu au chef de moarte
nici nu te-mpușcă nimeni cu anason ca-n noaptea
cu vălul lipit de gură taximetriști violând neliniștea
parcă atunci
se născuse gata teban copilul meu în mormânt pe
versuri de shelley sarco-fagul în nisip uterin
sunt prea înaltă pentru duhul cocoșat care-și vede
statuia pierdută vaporul lasă-un oraș mai prejos ca
infernul
yo no soy marinero cântă orchestra pe gustul celor
mumificați timpuriu.
Orașul cu tramvaie despletite
Tramvaiul se prelinge
în cercul orașului dar
înțelegi că nu există
nici tramvai nici oraș
câtă vreme tu –
unde-au dispărut toți
pasagerii poate la obor
soarele-asudă pe șine
cu ceapă mustăți de
ridichi
în ninsoare detaliile sunt
rostogolite de miei tu porți
tricoul ăla roșu de pe
vremea ceții
ușile tramvaiului se
deschid intră viscolul
și corpul meu în cirezile
(n)ude
rochia mea are-aceeași
culoare în timp ce părul
în timp ce părul atârnă
pe umeri
tramvaiul curge pe o
șină elastică văd și
geamul transformat
în ulei
lumea arde orașul arde
tramvaiul urcă-n cerc
din greșeală-a atins un
poem poate și amorul
văz-duhul.