Filmul Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, semnat de Radu Jude a fost recompensat cu Marele Premiu Globul de Cristal la Festivalul Internațional al Filmului de la Karlovy Vary, unde doar Liviu Ciulei în 1960 mai obținuse Marele Premiu al juriului cu Valurile Dunării în 1960. Performanța lui Liviu Ciulei nu a fost atât de mediatizată fiindcă filmul său nu era prea racordat la o fermă poziție a autorului în favoarea unei demonstrații procomuniste. Filmul lui Ciulei, comparat cu Atalanta lui Jean Vigo sau cu filmele lui Anthony Mann, cu o distribuție din care nu lipseau Silvia Kerim sau Lucian Pintilie și în care își făcea debutul Irina Petrescu, a făcut senzație la cel mai important festival din Estul Europei. După aproape șase decenii, Radu Jude egalează performanța maestrului filmului românesc cu o producție în care interogația asupra istoriei rămâne valabilă în ciuda timpului trecut.
Să ne uităm puțin pe subiectul lui Jude.
O tânără regizoare, Mariana Marin, o posibilă reverență la adresa unei mari poete, dedicată adevărului absolut, interpretată de Ioana Iacob, pune la cale reconstituirea atentatului de la Odessa din octombrie 1941, odată cu reprimarea extrem de dură executată de regimul Antonescu împotriva evreilor și a partizanilor din regiune (dar despre ultimii nu se amintește nimic, deși rolul lor a fost decisiv în succesul atentatului, cunoscut de autoritățile românești, dar fatal, ignorat cu consecințe tragice). O urmărim pe tânăra regizoare, deplin dedicată unui proiect sponsorizat de Primărie, cu al cărei reprezentant, domnul Movilă, (interpretat de un actor preferat al cineastului, regizorul Alexandru Dabija, prezent și în filme anterioare ale lui Jude, O umbră de nor sau Aferim) va avea două – trei reprize de discuții flamboaiante despre viitoarea reconstituire istorică. Pregătirea acestei reconstituiri, nu prea agreată de autoritățile care dau banul, nu este prea iubită nici măcar de propriii interpreți, care când aud de condamnarea celor ce au trimis la ștreang persoane nevinovate sau care sunt ucise cu sânge rece în clădiri minate sau date pradă flăcărilor, încetează să mai reacționeze ca buni creștini ce se pretind.
Încărcătura polemică a filmului nu este neapărat dată de discuțiile despre tema masacrelor, inclusiv cel de la Odessa, formalizat drept subiect, cât de atitudinea spectatorilor, și implicit, a interpreților prezenți la spectacolul amenințat cu cenzura de superbul domn Movilă, jucat cu multă imaginație (drept avocat al diavolului) de regizorul Alexandru Dabija, unul dintre actorii-fetiș ai cineastului.
De altfel, discursurile pro și contra reamintirii, reconstituirii unui masacru precum cel de la Odessa, aproape deloc înregistrat în cărțile de istorie, epurat cu discreție din comentariile istoricilor, chiar și din ale celor naționaliști, mai degrabă amatori de preferințe mai radicale, precum Garda și Căpitanul.
Reconstituirea istorică a regizoarei Mariana Marin, surprinsă și în viața particulară, minată de o relație toxică cu un pilot de linie însurat și cu prea puține aprehensiuni pentru filosofia istoriei (privită doar ca un excelent somnifer) ar trebui să devină un semnal de alarmă pentru orbii care nu văd istoria decât prin marile mituri perpetuate de o istoriografie râncedă, precum filmele lui Sergiu Nicolaescu. Or, olimpiada masacrelor de care vorbește inspirat domnul Movilă de la Primărie, nu este un argument pentru eludarea unor secvențe din istoria țării, mai puțin cunoscute, cu bună știință ocolite sau trecute sub tăcere.
De altfel, în urmă cu câțiva ani regretatul cineast Radu Gabrea ridica ferm cortina asupra masacrelor de la Iași din lunile imediat următoare intrării în al Doilea Război Mondial, în Călătoria lui Gruber.
Scena reprezentării reconstituirii istorice va fi Piața Palatului (o scenă, de altfel, bogată în evenimente istorice autentice), dar nu sunt lipsite de interes și raportările la alte clasice reconstituiri, de pildă, cele la clasica operă lui Pintilie, lecturile din clasici ai filosofiei contemporane ca Ludwig Wittgenstein sau Hannah Arendt, sau din memorialistica lui Isaak Babel. Chiar dacă sunt mai puțin inteligent integrate limbajului specific filmului (de pildă, asistăm în timp real cam lung la o lectură dintr-o operă literară), unele dintre aceste raportări susțin accentele spectaculoase ale unei polemici privind necesara atitudine morală față de găurile negre ale Istoriei. Atitudinile extrem de diverse și controversate față de aceste găuri negre reprezintă de fapt turnesolul atitudinii prezentului față de trecut.
Arta lui Jude nu se refuză simțului umorului, în ciuda gravității temei, și replicile figuranților, prim-planurile componenților celor trei armate scoase la luptă, germani, români, ruși, discuțiile din culise au momente de relax autentic trimis în tonurile comicului de gest, limbaj sau atitudine..
Alexandru Bogdan (interpretul lui Traian), Ioana Iacob (regizoarea Mariana Marin) și Alexandru Dabija (domnul Movilă de la Primărie) sunt principalii interpreți ai unui succes nu doar de stimă, ci și de public, ținând cont de interesul arătat după obținerea Globului de Cristal de la Karlovy Vary, un festival important pentru temperatura cinematografului est-european și nu numai.