Ignoranța face ravagii în multe feluri, dar în primul rând lăsând deschisă calea manipulării celor supuși ei cu tot felul de informații false și știri alarmiste. Așa de pildă a fost cazul acelei doamne care scrie romane și și le vinde cutreierând țara cu un fel de microbuz amenajat ca locuință și, care, oprită undeva prin București, s-a trezit atacată, atacatorii ei fiind convinși că fură copii și cine știe ce le face. Îi mănâncă, le fură organele; altă știre puternic ancorată în mintea unora din categoria lipsiților de instrucție intelectuală, furtul de organe de la oameni fără aparținători sau aflați în inconștiență, după ce sunt declarați, fals, în moarte clinică.
Din aceeași categorie face parte și lupta unei categorii întregi de așa ziși oameni din domeniul culturii pentru aducerea oaselor unor mari artiști români morți pe meleaguri străine înapoi în țara de baștină. A tot fost resuscitat cazul Brâncuși, care, se zicea, ar fi lăsat un testament, nevăzut de altfel de nimeni, în care cerea să fie îngropat în țara sa, ba chiar în regiunea sa natală, Oltenia. A fost și un fel de literat, specializat în imposturi de tot felul, care s-a dus și a făcut puțin tapaj de presă inclusiv la Paris, apărând desculț în fața primăriei, Hotel de Ville, venit să-și ia acasă oasele. Firește că nu i le-a dat nimeni, asemenea nebuni sau farsori bântuie și pe-acolo, dar o filmare la știrile românești tot a apărut. Impostorul le spunea celor din jur (în ce limbă, că nu pare un francofon și nici măcar anglofon?) că a venit, așa, pe jos și desculț, (adică precum Badea Cârțan, care, însă, nu s-a dus la Paris, ci la Roma, să vadă coloana cu dacii pe ea) tocmai de la București. În paranteză (?) fie spus, în capcana acestei farse căzuse și ministrul Culturii din momentul respectiv, care declara sus și tare că se va bate (toată lumea se bate pentru ceva, în afară de cultura adevărată) ca marele nostru înaintaș să se întoarcă în țara-mumă. E drept, avea în spate cazul Titulescu, ale cărui oase prim ministrul Adrian Năstase făcuse să fie aduse și îngropate în patrie. Caz, însă, cu totul diferit, dar acolo unde cultură nu e, toate sunt la fel. Sau: nimic nu e?
Prin luna iulie a anului în curs, un site de știri false și stupidități senzaționale ne anunță că: „cunoscutul poet” X – nu-i dau numele ca să nu-i fac publicitate, fie și negativă, pe gratis – a depus la procuratură (sic) o cerere de deshumare a lui Mihai Eminescu pentru moarte suspectă. Aici, impostorul nostru preluase din volé (aceste rânduri sunt scrise când se mai jucau meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia) o mai veche teorie, căreia i-au căzut victime mulți literați, mai titrați chiar decât el, și anume a complotului împotriva lui Eminescu, din care, la un moment dat, cineva afirma că făceau parte Titu Maiorescu și chiar Regele Carol I, plus alte câteva nume sonore din epocă și care avea ca scop uciderea poetului. În felul acesta dezgropătorul oaselor lui Brâncuși se vedea și dezgropătorul oaselor lui Eminescu. S-o fi gândit poetul cu majusculă, atunci când scria „Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel / Nu slăvindu-te pe tine, / Lustruindu-se pe el”, că se poate face asta și la 129 de ani după înmormântarea sa, într-un fel care atunci nu apăruse încă. Deocamdată nici un ministru al Culturii nu a înhățat momeala, dar, Doamne ferește! Căci, vorba aia, a cuiva celebru: nu mă tem de ministrul Culturii, ci de cultura ministrului.
Asemenea furtuni în pahare cu apă stârnesc interesul te miri cărui neinițiat într-ale culturii nici măcar cât un elev din clasele primare, iar știrea, plasată de vreun jurnalist de tip nou, el însuși din categoria niet kultur, ar putea să prindă. Doar se știe că împotriva noastră, lumea din jur și cea mai de departe face mereu tot felul de manevre, inițiază comploturi, ca nu cumva… Nu cumva să ce? Că un mai bun complot decât al nostru, al românilor, împotriva noastră mai rar poate fi văzut.
Într-o lume civilizată, cu un dram de educație la bază, cum se spunea cândva, asemenea aberații ar fi tratate cum se cuvine, adică respinse de plano, dar într-una unde se amestecă incultura crasă cu dorința de ieșire în evidență cu orice preț, astfel de tâmpenii prind și uneori chiar încolțesc și fac frunze. Nu și fructe.
În cazul nostru, al micului impostor care se mai dă și drept poet după publicarea unor bâiguieli de doi bani, e o altă formă de fotografie cu celebritățile. Sigur, nu te fotografiezi chiar cu Eminescu sau cu Brâncuși, că n-ai cum, materialmente, dar te lipești de gloria numelui lor, așa cum prevedea, în modul său genial, însuși Poetul. E un selfie cu oasele marilor înaintași, chiar dacă acestea, slavă Domnului, nu se văd, pentru că or mai fi oameni cu oarecare rațiune acolo unde se dau aprobările pentru deshumări, care interzic trecerea la fapte, altminteri nu exclusă. Bine că poliția și parchetul și alte instituții de profesioniști, nu neapărat ai culturii, dar ai rațiunii, interzic punerea în practică a unor asemenea imbecilități.
Cum să-i numim totuși pe indivizii aceștia, gropari? Pentru că – nu-i așa? – și la dezgropări tot la ei se apelează. Gropari virtuali ar suna mai potrivit, poate. Sau, mai degrabă, selfiști, ca ăia care se autopozează alături de oameni ai zilei și se expun astfel pe diverse rețele de devenit cunoscuți, ca să se vadă cine sunt ei. Dacă ar putea, cunoscutul poet, sunt sigur, s-ar fotografia cu oasele lui Brâncuși ori cu ale lui Eminescu în brațe, cu explicația necesară dedesubt. Și s-ar mai găsi vreun ziarist de nu știu ce.ro care să preia evenimentul.
Cum ar spune un Daniil Harms modernizat și românizat: iată în ce lume trăim.