ROMÂNIA LITERARĂ 33 / 2018
Din 20 iulie. La Ochiul magic scrie G. C. (Gabriel Chifu): Cum s-ar comporta, auctorial vorbind, Caragiale, dacă ar trăi astăzi, cum ar descrie el lumea noastră? Putem bănui că toată defilarea asta deșănțată de prostie fudulă, moravurile pervertite, mahalaua cățărată, hăt sus, în locul elitelor, atâția analfabeți funcționali puși pe post de marionetă la cârma instituțiilor, miniștri care siluiesc limba română cu naturalețe, ticăloși care ne hotărăsc soarta, incapacitatea și, în fond, dezinteresul nostru de a construi și de a moderniza țara, toate acestea și atâtea alte racile l-ar stârni, desigur, pe Nenea Iancu, strălucitul, neîntrecutul, și el ne-ar da alte capodopere, îngropând imunda realitate într-un hohot de râs uriaș, ca o sentință definitivă. Mircea Mihăieș la rubrica lui amintește de amplele și violentele mișcări studențești din mai 1968 din Franța (la Paris și alte orașe), citându-l pe unul din liderii acestei mișcări, Daniel Cohn-Bendit, de azi: „Comuniștii francezi n-au înțeles că noi le pavam drumul spre putere”, și trage o concluzie, că: Nimeni n-a spus-o vreodată mai clar. „Splendida”, „tinereasca”, „idealista”, „gratuita”, „dezinteresata” mișcare studențească din Mai 1968 n-a fost decât un sordid episod al încercării comuniștilor francezi de a-și impune prin violență ideologia… La Istorie literară, Nicolae Manolescu publică noi pagini din „Istoria critică a literaturii române”, ediția a doua revăzută și adăugită, în curs de apariție — „Constantin Țoiu”: Mesajul sugerat în roman („Galeria cu viță sălbatică”, 1976) este acela că vremurile se vor schimba și că abuzurile nu se vor mai repeta… În sumar: Ion Buzași, Dan Stanca, Leo Butnaru, Răzvan Voncu, Dan Gulea, Gabriel Coșoveanu, Gh. Vidican, Daniel Cristea-Enache, Mircea Anghelescu, Sorin Lavric, Marius Miheț, Mircea Coloșenco, Alex Ștefănescu, Al. Cistelecan, Gh. Grigurcu, T.C. Zarojanu, Angelo Mitchievici, Liana Tugearu, Grete Tartler, Simona Drăgan, Luminița Voina-Răuț.
RAMURI 7 / 2018
Gabriel Coșoveanu, editorial: În ultimii ani, tendința mi se pare a fi aceea în care scriitorul manifestă tot mai des nemulțumiri față de ecourile critice ale producțiunilor sale. Dezamăgit de slaba ocurență a superlativelor relative în cronicile la cărțile sale, el se înconjoară de comilitoni, cântându-și unii altora în strună. Doar că asta se întâmplă, slavă Domnului, doar pe rute ocolitoare — valorile nu există, nu au cum exista, decât prin străbaterea bulevardului critic, intens circulat, din fericire, și atent supravegheat, tocmai prin „camerele” care sunt revistele de cultură serioase… Cred că în orice uniune de creație regăsim aceleași specii și metehne: reactivi, orgolioși (mai degrabă doar simpli vanitoși), suferinzi de sindromul persecuției, autarhiști și autotelici. Interviu cu prozatorul Cătălin Dorian Florescu (realizat de Cristian Pătrășconiu), prezentat ca „scriitor elvețian de origine română, născut la Timișoara”, de curiozitate (a apărut „scriitorul european”?): Matematic, mi-am trăit două treimi din viață în Elveția. Sufletește mă simt foarte aproape de România, dar civic și, mai ales, cultural, eu sunt infinit mai mult implicat acolo. Literatura pe care eu o fac nu este neapărat literatură română, dar nici literatură elvețiană nu prea este. Rațional, eu sunt acolo maturizat. La fel ca și literatura mea, sunt și eu un fel de amalgam european. În sumar: Gheorghe Grigurcu, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, M. Ghițulescu, Aura Dogaru, Ion Munteanu, Ionuț Orăscu, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Daniela Micu, D. Ungureanu, Gh. Vidican, Gh. Schwartz, Daniela Firescu, Toma Grigorie, Viorica Gligor, Gabriela Rusu-Păsărin, C.-R. Velescu.
STEAUA 6 / 2018.
Număr de revistă apărut în iulie. Răzvan Voncu, „Pe banda lui Möbius 1918, între literatură și istorie”: România în întregul ei este, metaforic vorbind, o creație a literaturii sale. Statul modern a existat în operele scriitorilor români și în paginile publicațiilor literare înainte să fi existat pe harta Europei. Imaginarea României a constituit pentru literatorii noștri, în egală măsură, o preocupare și un imperativ, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pentru a atinge apogeul în 1848. În jurul acestui moment-cheie al istoriei naționale, fără de care 1918 ar fi fost imposibil de conceput, scriitorii au făcut istorie, direct și indirect. Indirect, prin operele lor, și direct, prin implicarea lor nemijlocită în mișcarea revoluționară. Ulterior, în întregul proces de reforme care avea să ducă la nașterea României moderne, în 1859… Răzvan Voncu își încheie textul cu: E suficientă istorie, mai ales istorie mare în literatura română? Avem o istorie politică la înălțimea celei literare? Sunt întrebări la care cred că trebuie să reflectăm. La Editorial, Adrian Popescu — „Exerciții de demnitate: Doina Cornea”: Au urmat retragerile protestatarei, devenită un simbol, din diverse organisme postdecembriste, din care nu a mai vrut să facă parte, nici să gireze cu numele său idei contrare celor pentru care luptase… „Pentru cine mi-am pus în pericol familia”, se spune că ar fi zis, dezamăgită, Doina Cornea, în ultimii ei ani petrecuți în singurătate. Asta cel puțin am auzit acolo, la înmormântarea ei. În sumar (selectiv): Victor Cupșa, Petru Poantă, Adrian Țion, Mihai Frățilă, C. Bostan, Ion Buzași, Horia Bădescu, Andrei Zamfirescu, C. Cubleșan, Ovidiu Pecican, Marius Conkan, Victor Cubleșan, Mihaela Gligor. Ion Pop: „Eugen Simion la ora marilor împliniri”.
VATRA 4-5 / 2018
Apărut în iulie, număr dublu dedicat „Poeziei religioase de azi” — la care Iulian Boldea consemnează: Apropierea poeziei de Divin e una din cele mai incitante interogații ale criticii literare, de la noi și de pretutindeni. Dacă divinitatea este, cum spunea Sfântul Augustin, înlăuntrul și în afara lucrurilor („Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălțare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate și totodată deasupra tuturor”), la fel și poezia este în interiorul firii și în afara ei. Contemplație și extaz, discursivitate deliberativă și cumpănă a distanței dintre eu și înalt, lirica religioasă aproximează sugestiv dimensiunile și șansele diafanului și ale epifaniei, într-o lume cu semantism tot mai dezarticulat și mai precar. La rubrica sa, Ana Blandiana: Îl descopeream pe De Gaulle, de piatră, la Moscova. Ca și când n-aș fi citit cartea lui Thierry Wolton „De Gaulle și Moscova” (pe care chiar Romulus Rusan a editat-o în limba română), care descrie cu minuție și tristețe felul în care marele francez a fost manipulat de sovietici, cultivându-i-se în mod savant antiamericanismul și încăpățânarea care l-au dus la refuzul de a accepta să găzduiască sediul NATO și apoi al Uniunii Europene, ceea ce a transformat nu Parisul, ci Bruxellesul în capitala Europei. Lipsa de măsură a emfaticului monument pe care i l-au ridicat moscoviții nu face decât să confirme concluziile analistului francez. Un alt exemplu de scriitor emigrat (din anul 2000, inițial în Germania, apoi în Franța), cu origini timișorene, poeta Rodica Draghincescu (interviu luat de Robert Șerban), cu altă curiozitate: Nu am mai reușit să construiesc o carte de poezie în română. Trăiam în Germania și scriam și mă exprimam în franceză… Scriind eu în franceză, mi-am schimbat tematicile și stilul. Am obținut o lirică nouă, diferită de cea de limbă română, cu nuanțe filozofice… În sumar (selectiv): Magda Cârneci, Petru Cimpoeșu, Ion Mureșan, Dan Culcer, Virgil Podoabă, Grete Tartler, Marius Jucan, G.M. Tamas, Nicoleta Cliveț, Nina Corcinschi, C.M. Spiridon, Tudor Crețu, Marian Dopcea, Ștefan Ivas, Ovidiu Komlod, Călin Crăciun, Andrei Moldovan, Ovidiu Moceanu, C. Cubleșan, Olimpiu Nușfelean, Cornel Nistea, Marko Bela, Ion Buzași, Ioan Pintea, Adrian Popescu, Ion Horea.
BUCOVINA LITERARĂ 5-6 / 2018
Număr dublu apărut în iulie. Gheorghe Grigurcu: Spaima și dezgustul față de mentalitatea totalitarismului capătă uneori un efect atroce: pînă și opoziția la totalitarism devine suspectă, părînd unora a întrupa doar „cealaltă parte” a acelorași tare morale. Adrian Dinu Rachieru scrie „Despre eliticid (Scenariul reeducării)”, insistând pe „experimentul Pitești”: Subiectul s-a beletrizat mult dincolo de existenţa unei literaturi de detenţie (exploatabilă prin memorialistică). Şi care ar cere, complementar, o analiză sociologică, „la rece”. De o originalitate malefică, întreţinând psihoza suspiciunii și antrenând torţionari conjuncturali… experimentul Pitești (1949-1952) s-a vrut un plan diabolic. Magda Ursache, pe același palier, titlu — „O moarte anunțată prin CNSAS”: O re-repet: îmi place să mă gândesc că breasla noastră a dat un număr mare de disidenţi, nu de „gorniști”… avându-i în vizor pe recalcitranţi, rebeli, refuznici… Întreb din nou: de ce nu se desecretizează numele informatorilor? Pe de altă parte, Vasile Andru lasă posterității o mărturisire: Nu am fost un scriitor dizident ci un blând nonconformist. Nonconformismul meu știa să ocolească rigorile cenzurii. În 1991, la Paris, am prezentat lucrarea „11 moduri de a contracara rigorile comunismului”, în cadrul unui simpozion organizat de Monica Lovinescu. Am descoperit felul de a trăi normal și în comunism… În sumar (selectiv): C. Abăluță, Matei Vișniec, Radu Florescu, Gh. Vidican, Tinca Antim, Ioan Holban, C. Cubleșan, Isabel Vintilă, Al. Ovidiu Vintilă, Th. Codreanu, Liviu Popescu, Doina Cernica, Elena Simionovici, Clara Mărgineanu, Liviu Antonesei, H. Stamatin, Gh. Schwartz, Leo Butnaru, N. Havriliuc, Marius Chelaru, Yigru Zeltil, Elena Brândușa Steiciuc.