O utilă și bine alcătuită bibliografie Veronica Micle publică Laura Goia, documentaristă la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița (Veronica Micle, Bibliografie. Alcătuită de Laura Goia, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018).
De altminteri, în urmă cu câțiva ani, Laura Goia a publicat o amplă, cvasi-exhaustivă bibliografie Ion Pop Reteganul. Ca și precedenta, și aceasta este un util instrument de lucru pentru istoricii literari, oferind un „tablou fidel al operei poetei”, al cărei nume este legat pentru eternitate de numele lui Mihai Eminescu. De altminteri, în succinta notă introductivă autoarea arată că o bună proiecție asupra personalității Veronicăi Micle „impune consultarea marelui nostru poet național Mihai Eminescu”. În Istoria literaturii române moderne, Casa Școalelor, 1943, autori: Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, în capitolul Junimismul, redactat de Tudor Vianu, este prezentată alături de Samson Bodnărescu, printre „afini ai lui Eminescu”. Bibliografia înregistrează opera manuscrisă și opera tipărită. Manuscrisele Veronicăi Micle se află depozitate la Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București și la Muzeul Literaturii Române. Interesul istoricilor literari pentru opera și viața Veronicăi Micle se explică prin exegeza creației și biografiei eminesciene. Multe poezii ale ei sunt un reflex al liricii eminesciene, sau o replică la poeziile celui pe care ea, printre primii, în oda închinată Lui X, îl numește geniu. Cu diverse titluri, poeziile Veronică Micle au fost tipărite în 14 ediții. Mai mult decât poezia sa, biografii lui Eminescu au fost stăruitor atrași de viața poetei, subiect de controversă și de bârfă literară. S-au conturat două atitudini constante: unii biografi vorbesc despre o iubire ideală pentru Poet, alții condamnă sever comportarea Veronicăi Micle față de Mihai Eminescu, o acuză de infidelitate, stăruind asupra „episodului” Caragiale, care a și declanșat ruperea relațiilor între cei doi scriitori. Un sector important al Bibliografiei îl reprezintă Corespondența. Editată fragmentar, sau reprodusă în pagini biografice, ea a cunoscut o ediție revelatoare în anul 2000, când a apărut la Polirom volumul Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit, corespondență inedită, Mihai Eminescu – Veronica Micle. Pentru istoria literară românească a fost evenimentul literar al anului. Corespondența de până atunci a inspirat o serie de „vieți romanțate”, semnate de Octav Minar sau Nic. V. Baboeanu, sau romane și biografii romanțate precum Bălăuca de Eugen Lovinescu, Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu, Miradoniz și Dacă treci râul Selenei de Gheorghe Tomozei. O secțiune interesantă este cuprinsă la pp. 40-41 și înregistrează studiile monografice, douăzeci și șase la număr. Lăsând la o parte pe cele semnate de Octav Minar și Nic. V. Baboeanu care se situează incert între „viață romanțată și monografie”, să consemnăm câteva care au temei documentar și obiectivitate interpretativă a faptelor: Augustin Z. N. Pop, Mărturii: Eminescu – Veronica Micle, Editura Tineretului, București, 1969, și Pe urmele Veronicăi Micle, Editura Sport-Turism, București, 1981, George Sanda, Veronica Micle, destinul unei mari iubiri și Veronica Micle – monografie, București, Cartea Românească, 1972, Elena Vulcănescu, Veronica Micle. Muza dintre Eminescu și Caragiale, Iași, Convorbiri literare, 2012, Nicolae Georgescu, Cartea despărțirilor, cu Veronica prin Infern, București, Floare albastră, 2004, Victor Crăciun, Eminescu – Veronica: romanul unei patimi – Reconstituire document, Semne, 2000. O concluzie ce ar putea fi adăugată la acest șir de exegeze este aprecierea poetului Ioan Pintea, autorul unei ediții de Poezii de Veronica Micle, apărută în 2008: „Am citit și răscitit poezia ei, într-adevăr minoră, dar eminesciană, scrisorile ei, când dulcege, când țâfnoase, dar sincere; am ajuns la concluzia că, totuși, Veronica Micle nu e de ocolit. Că fără ea Eminescu, ca om și ca poet, nu e întreg. Am emis și un clișeu: atâta timp cât Eminescu va fi pomenit în literatura română, alături de el va fi permanent și dulcea Doamnă, Veronica Micle.” Bibliografia se deschide cu oda Lui X… în facsimil și alături – transcrisă. Transcrierea ultimei strofe cuprinde o greșeală care schimbă sensul acestui omagiu liric: în manuscris – e un vocativ și un imperativ, – pe care transcrierea îl schimbă în substantiv și verb la persoana a III-a prezent: Să se compare: Geniu tu, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorții! (în manuscris) cu Geniul tău planează-n lume (în transcriere). Bibliografiile Bibliotecii bistrițene fac parte dintr-un proiect din seria publicații și programe, sprijinit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană, instituții cărora trebuie să li se acorde gratitudinea iubitorilor de literatură.
________________
-
*Veronica Micle, Bibliografie. Alcătuită de Laura Goia, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018