Unul dintre cele mai așteptate momente ale verii era pentru mine cel în care Casa Albă făcea publice cărțile pe care fostul președinte Barack Obama le lua cu el în bagajul de vacanță. În general, erau în jur de 10 volume (cam mult). Despre unele vorbea cu diverse prilejuri, pe altele nu le-a mai amintit niciodată. Nu am certitudinea că le-a citit pe toate (ar fi însemnat să petreacă în singurătate totală o bună parte din vacanță, ipostază nu prea credibilă pentru un familist vesel și adaptat vieții sociale, cum lăsa impresia să fie fostul președinte american), dar în mod cert, aceste recomandări i-au fost făcute de consilierii săi și ele reprezintă o cremă a anului editorial respectiv. În plus, mai mult ca sigur, selecția îi aparținea președintelui, dintr-o ofertă mult mai largă, ceea ce, în final, poate da o idee despre gusturile și curiozitățile sale pentru o perioadă de libertate totală, departe de obligațiile funcției și stresul cotidian. Inspirat de lecturile lui, eu însumi am citit cartea lui Elizabeth Kolbert, A 6-a extincție. O istorie nenaturală a Pământului, laureată cu premiul Pulitzer pentru nonficțiune, în anul 2015, despre apariția căreia, în alte condiții, aș fi aflat mult mai greu. În plus, pe vremea în care am lucrat într-o editură, am propus multe dintre titlurile aflate în bagajul de vacanță al lui Barack Obama pentru a fi traduse în limba română.
Acesta fiind punctul de pornire, m-am adresat unor personalități din spațiul public românesc (atenție, oameni care nu sunt în primul rând scriitori!), rugându-le să-mi răspundă la două întrebări: 1. Care sunt tipurile de cărți după care tânjiți în zilele dumneavoastră de libertate profesională (vacanțe, sărbători etc.): ficțiune, nonficțiune, proză, poezie (contemporană, clasică), publicistică, politologie, cărți științifice etc. 2. Ce titluri concrete v-ați propus să luați (ați avut) în bagajul dumneavoastră de vacanță?
Sper ca din răspunsurile lor să le cunoaștem mai bine personalitatea, să aflăm tendințele de lectură și, poate, să aflăm de existența unor cărți foarte bune pe care le-am trecut cu vederea.
(TUDOREL URIAN)
Cristian Diaconescu, diplomat, fost ministru al Afacerilor Externe, fost ministru al Justiției:
În primul rând citesc cât mai multă presă internațională. Este un obicei zilnic, la care îmi este imposibil să renunț.
Apoi, citesc în acest moment The New Cold War, de Edward Lucas, Jurnalul lui Jules Renard, din 1925, în care sinceritatea devastatoare, umorul, chiar arogant, reașază sistemul de valori într-o ordine firească, primară și rece, în folosul fiecărui cititor atent. Poate o să vă mire. Citesc Citadela de Antoine de Saint-Exupéry. Este târziu. Da, știu. Micul Prinț și Pământul Oamenilor m-au convins însă că modulul introspecției psihologice este desăvârșit, iar inteligența și sensibilitatea sunt, în opinia mea, fără egal.
Daniel Funeriu, chimist, fost ministru al Educației:
Am evitat să răspund acestei întrebări mult timp: simțeam că îmi invadează intimitatea mai mult decât voiam. Am evitat cât eram în viața publică, nedorind să mă alătur personalităților care se defineau prin ceea ce citeau, eu definindu-mă prin ceea ce scriam: legi și ordine. Dar pentru că față de tine, Tudorel, nu am secrete, îți răspund:
Citesc foarte puțin: trec printr-o oarecare stare de blazare, pentru că arareori găsesc scrise într-o nouă carte idei pe care să nu le fi avut, emoții pe care să nu le fi explorat sau perspective iluminate asupra lumii. Și nu citesc lucruri de natură să mă întristeze. În ultima vreme citesc concomitent, și în funcție de mood-ul zilei, trei tipuri de cărți: 1) revizitez, și nu pentru prima oară, lecturi din tinerețe, care atunci mi-au modelat viitorul. Ele îmi permit și un soi de introspecție. Tom Jones (Fielding) și Quo Vadis sunt acum pe noptieră. 2) Formându-mă ca un om de știință, constat acum că ar fi bine să-mi aprofundez rădăcinile filosofice, oarecum „pe repede înainte”. Pentru asta citesc texte selectate ale marilor filosofi cu comentariile aferente. Les philosophes par leurs textes. De Platon à Merleau-Ponty este una dintre aceste cărți. 3) Mă interesează lecturi care fundamentează modele sociale sau de dezvoltare societală: de vreun an studiez atent opera lui Amartya Sen. The idea of justice și Development as Freedom sunt două dintre operele sale pe care le parcurg acum.
Armand Goșu, istoric și ziarist:
Vacanțele sunt cel mai bun moment pentru a evada nu doar din București ci și din granițele fostului spațiu sovietic, al părții de lume de care mă ocup de 25 de ani, de istoria acelor locuri, de evoluțiile din aceste țări. Așa că în vacanță citesc despre alte țări, de la istorie, la reportaj, romane… De exemplu, o vară întreagă am citit Istoria Poloniei, a lui Norman Davies, apărută în două volume la Polirom. Cel mai adesea, în vacanțe încerc să nu mai citesc istorie, relații internaționale, rusistică sau ceva non fiction legate de aceste spații euro-asiatice. Nu reușesc mereu, recunosc. Am avut veri bune în care m-am afundat în fiction, romane polițiste sau am citit le Carré până la sațietate.
Am așteptat demult această vacanță pentru o restanță pe care încerc s-o rezolv de câțiva ani. E vorba de scriitorii moldoveni. Cei care deja au confirmat.
Tocmai m-am întors dintr-un weekend la mare, unde am recitit Dumitru Crudu, Salutări de la Troțki, proză scurtă. Crudu îmi place mult, am recitit volumul ca să-mi confirm evaluarea, mai mult. Pentru august, am pus deoparte Moartea unei veverițe, pe care am luat-o recent, de la târg. Tot dintre cei deja consacrați, Iulian Ciocan, Dama de cupă, apărută la Polirom. Alături de Liliana Corobca, Vitalie Ciobanu, Mihail Vakulovski, Ciocan este favoritul meu dintre scriitorii moldoveni. I-am citit cărțile, le-am recomandat… am consemnat ecouri foarte bune la cărțile lui.
Încerc să mă împrietenesc și cu Tatiana Țibuleac, dar merge mai greu. Nu înțeleg de ce. Pentru vara asta, prieteni de la Editura Cartier, de la Chișinău, mi-au recomandat Vara în care mama a avut ochii verzi (pe care am început-o de vreo două ori dar am abandonat-o) și Grădina de sticlă. Tot ei m-au îndemnat să citesc Emanuela Iurkin, asigurându-mă că o să fiu entuziasmat de scriitură. E pusă în bagajul pentru vacanță.
Pe lângă scriitorii moldoveni, la loc de cinste pe noptieră va fi Daniil Harms, o dragoste mai veche, dar foarte puternică, mai ales că e tradus de Vakulovski și de Leo Butnaru.
În afara acestei liste „estice”, o să recitesc Silvia Colfescu, Mătuși fabuloase, o bijuterie de carte, din păcate prea puțin comentată. I-am promis lui Dan Miron, fost coleg de facultate că o să-i citesc ultimul roman, Ascultă muzica, și nu vrea să-l dezamăgesc. El nu m-a dezamăgit, e bun.
Va fi prima vară dedicată literaturii moldovenești, scriitorii de peste Prut vor avea prioritate. Aduc un aer proaspăt, teme noi, un registru stilistic special în literatură română, merită cu prisosință mai multă atenție și interes din partea mea.
Dan Grigore, pianist:
Ca în fiecare vară îi recitesc pe poeții mei de suflet: Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Ileana Mălăncioiu, Dan Laurențiu, Denisa Comănescu, Marin Sorescu. Apoi, scriitorii ruși: Pușkin, Lermontov (am privilegiul să-i pot citi și în original), Esenin (în frumoasa traducere a lui George Lesnea), Ahmatova, Țvetaeva, dar și proză mai veche sau mai nouă, Isaac Babel, Ludmila Ulițkaia. Citesc și cărți de memorialistică și corespondență (nu numai de autori ruși, de exemplu, corespondența Hannei Arendt cu Martin Heidegger), noi piese de teatru (Radu F. Alexandru), eseistică (Pascal Bruckner, Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu). Din presa scrisă îi citesc pe Alexandru Gussi și pe alți autori publicați de revista 22, ca și câteva publicații online (Contributors, Marginalia). În fine, verile mele conțin multă cinema și multă, foarte multă muzică. Nu reușesc să citesc și să ascult cât mi-aș dori!
Dan Manolache, realizator Radio România Cultural:
Amabila invitație primită de la Tudorel Urian, de a răspunde la două întrebări despre lectura de timp liber și de vacanță m-a bucurat și pentru că îmi prilejuiește o plăcută zăbavă asupra unui subiect la care m-am gândit doar în treacăt și… cu grăbire.
Așadar, ce citesc în timpul liber? Mărturisesc că pasiunea pentru istorie, mult anterioară celor 28 de ani în care am realizat emisiuni despre trecut la radioul național, este dominantă și în așa-zisul timp liber. Prin urmare, cărțile preferate sunt memoriile, jurnalele, sintezele istoriografice, eseurile, lucrările de politologie, cu singura deosebire că nu mai sunt strict legate de tema unei emisiuni. Farmecul libertății de alegere este întregit, firește, de romane și volume de poezie.
Ce citesc în vacanță? Ce citesc în această vacanță? Aici răspunsul va fi mult mai precis. Pentru scurta „expediție” în Creta, de pildă, am recitit un celebru roman, Zorba Grecul. Prin el, cretanul Nikos Kazantzakis a reușit (spre mirarea lui, se spune) să cucerească lumea, înfățișând autenticitatea Greciei și a spiritului grecesc. Astfel pregătit, am vizitat plaja Stavros, „scena” pe care au evoluat Anthony Quinn și Alan Bates, dansând „sirtaki” în filmul lui Cacoyannis, din 1964. Mărturisesc că realitatea m-a impresionat mai puțin decât mă așteptam, semn că nu întotdeauna „viața bate filmul”. Am aflat și că dansul lui Zorba, hitul mondial al lui Mikis Theodorakis, a fost compus special pentru ca Anthony Quinn să treacă „artistic” proba încâlciților pași ce punctează ritmurile muzicii populare grecești. Dansul lui Zorba a devenit astfel reprezentativ, fiind asociat pretutindeni culturii grecești.
La capitolul „reluărilor” aș mai trece, din motive diferite, două cărți. Prima dintre ele va însemna tot o călătorie, o călătorie în lumea copilăriei mele… Voi încerca să recitesc o carte care, exact cu 49 de ani în urmă, m-a fascinat: După douăzeci de ani de Alexandre Dumas. Am pregătit, deja, cele două elegante volume apărute la Editura Tineretului în 1969. Sunt de-a dreptul curios să văd cum voi reacționa…
Cealaltă carte este una de referință: Memoriile lui Hadrian, publicată în 1983 la Editura Cartea Românească. O carte cu două, sau chiar trei personaje principale – ezit pentru că, de fapt, Marguerite Yourcenar, autoarea lucrării, se identifică cu Hadrian, celebrul împărat reformator, legiuitor, ctitor, filozof, literat, om politic vizionar. Celălalt personaj poate fi chiar cititorul și, de aici… provocarea. Cred că în anii 80 am citit cartea mai mult din perspectiva tânărului Marcus Aurelius, cel căruia îi erau destinate confesiunile. Acum a venit, poate, vremea să o recitesc din perspectiva lui Hadrian. Cum va fi?
Voi încheia menționând alte două cărți aflate în „bagajul de vacanță”, două cărți pe care abia aștept să le parcurg.
Papa și Mussolini a apărut la Editura Rao iar autorul ei, David I. Kertzer a primit în 2015 premiul Pulitzer pentru cea mai bună biografie. Abordarea este extrem de interesantă pentru că, deși s-a scris mult despre relațiile Papei Pius al XI-lea cu dictatorul Italiei, nu știu să existe o lucrare în care contextul politic, interesele catolicismului, trăsăturile de caracter ale protagoniștilor, ambianța socială să fie evocate pentru a obține imaginea veridică a epocii.
Istoria ca viitor îi aparține Anei Blandiana și a apărut anul trecut la Editura Humanitas. Am ales-o din convingerea, verificată de-a lungul a zeci de ani, că tot ce scrie Ana Blandiana merită citit. Pentru frumusețea textului, pentru bogăția de idei și sugestii, pentru surprinzătoarele asocieri de cuvinte și imagini care îi ilustrează lumea și care te fac să dorești să-i fii și tu locuitor și, nu în ultimul rând, pentru adevărul pe care ți-l transmite întotdeauna cu bună credință.
Mirela Nagâț, realizator de emisiuni culturale TVR:
Cred că vacanța e pentru citit literatură, ficțiune. Iar dacă mergi cumva la plajă, atunci e clar că ai de citit mult. Cumva, marea și cărțile sunt legate organic. Pentru mine. Pentru că, altfel, anul trecut, la Constanța, cât vedeam cu ochii pe plajă, nimeni nu citea. Anul ăsta, în Grecia, englezii și nemții din jur aveau toți câte o carte sau un Kindle. Deci, citesc proză pentru plăcerea poveștii sau meșteșugul scriiturii, dar și titluri eseistice sau științifice care sunt în dezbaterea momentului, despre care vreau să am o opinie.
De pildă, pentru a doua parte a vacanței, din august, o să iau cu mine Creierul. Povestea noastră a lui David Eagleman, acest popularizator seducător al neuroștiințelor. Realitatea și identitatea sunt povestea creierului nostru. Și probabil că învățând mai multe despre cum funcționează materia cenușie, ajungi să nu mai privești lumea la fel ca înainte să afli de la Eagleman.
De pus în bagaj Mandarina lui Răzvan Petrescu, o carte de proză scurtă, care-a luat mai multe premii anul ăsta. Răzvan Petrescu e considerat unul dintre cei mai mari stiliști români, iar, în ultimele luni, eu n-am citit o scriitură mai densă, mai spectaculoasă ca a lui în Mandarina. Are umor negru, e și tragic, e și comic, iar pe dedesubt, când vorbește despre tatăl, fiul sau vărul lui, are și-un fir de lirism.
De la Bookfest mi-a rămas în minte că trebuie să citesc China în zece cuvinte a lui Yu Hua, multipremiat, autor de bestselleruri. E un volum de eseuri de data asta, care ne arată o imagine cutremurătoare, dacă vrem să înțelegem misterul colosului chinez, dar și cum există răul în lume. La lansarea cărții, Gabriel Liiceanu spunea că tentația egalitaristă, născută de utopia comunistă i-a făcut pe chinezi să se omoare, să se tortureze. Făceau răul în formele cele mai atroce cu gândul că fac binele.
Adaug pe listă un titlu vândut în peste 30 de țări, romanul iraniencei Azar Nafisi, Citind Lolita în Teheran. Nafisi a emigrat în America în 1997. În Republica Islamică Iran, o profesoară curajoasă aduce acasă câteva studente și citesc autori clasici occidentali, Jane Austen, Henry James, Vladimir Nobokov… Femeile sfidează teroarea istoriei apelând la puterea literaturii de a elibera.
Cristian Preda, profesor de științe politice, europarlamentar:
1. Tânjesc după cărțile de știință politică, fiindcă asta e specializarea mea universitară și, din păcate, am prea puțin timp pentru ele, de când sunt angajat în politică. În ansamblul lecturilor mele, volumele din acest domeniu ocupă în prezent o parte neînsemnată. Prefer să citesc literatură și, în special, roman. Cred, de altfel, că oricine e confruntat cu provocările binelui comun are nevoie de ajutorul neprețuit pe care-l dă minții orice ficțiune bine alcătuită.
2. Am pe birou, pregătite pentru zilele de vacanță, ultima traducere din Murakami de la Polirom (Uciderea comandorului), un Bellow apărut de curând la Litera (Omul suspendat), ca și un autor pe care nu l-am mai citit, Cătălin Dorian Florescu, al cărui roman – Bărbatul care aduce fericirea – a ieșit la Humanitas. Mă mai așteaptă o carte despre Sibiul veacului al XVI-lea, semnată de Mária Pakucs-Willcoks și amintirile Annei Kretzulescu-Lahovary, publicate sub titlul Nebiruita flacără a vieții.
Eugen Vasiliu, jurist, fost deputat:
E simplu !
În călătorii de orice fel, am un singur criteriu: citesc cărți pe care le pot deschide oriunde (aforisme, proză foarte scurtă, eseuri, poezie, umor).
Acasă, țin pe raftul de lectură cărți care necesită continuitate, indiferent de gen (romane, memorii, istorie, psihologie, exegeze). Dar la 3-4 zile alternez.
Și citesc totuși și ce scriu eu (și mai vechi și mai noi).
Adică poezie, eseuri, pamflete, pe care le scriu mai mult pentru mine, căci public rar.
2. În bagajele pentru voiaj am acum :
Ils sont fous ces Hebreux! de Daniele Kriegel, édition Le poche du Moment, 2015.
M-ai întrebat de ce (Despre providență) de Seneca, editura Seneca, 2014.
Pe raftul de lecturi sedentare mai am :
Ghidul antic al vieții moderne de Natalie Haynes, editura Baroque Books & Arts, 2018.
Atelier continuu de Geta Brătescu, editura Fundația Culturală Secolul 21, 2017.