O surpriză plăcută oferă cititorului din obligație profesională care e cronicarul literar volumul de Poeme semnat Constantin Călin și alcătuit din versuri recuperate și editate de soția și fiica sa. După dispariția unui poet (în genere, a unui scriitor) autohton, lumea nu prea se înghesuie să-i ajute posteritatea prin asemenea gesturi. Cum s-a spus, o tăcere indecentă se așterne peste numele dispărutului, căruia, pe timpul vieții, numeroși „prieteni”, „amici” și „admiratori” îi arătau prietenie, amiciție intelectuală și admirație.
Cu atât mai frumos „desantul” de sprijinitori ai acestei apariții editoriale, Valeriu Pantilimon oferind niște desene care completează fericit corpusul liric al volumului, iar Nicolae Prelipceanu și Tudor Mirică semnând afectuoase texte evocativ-evaluative. Născut în 1945 la Iași, elev la Liceul ieșean „Mihail Sadoveanu” și apoi student la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, Constantin Călin a fost de profesie arhitect. A murit în 2006, astfel că volumul de față apare la peste un deceniu de la dispariția sa.
Sumarul reunește poeme grupate în două secțiuni, una cu texte din Caietul gri (1962-1969), cealaltă, cu versuri din Caietul maro (1967-1975). Secțiunile se „încalecă” sub raport temporal și cronologic, fără ca aceasta să determine o diferențiere de regim poetic și stilistic. Ceea ce se observă imediat, la lectură, este tocmai egalitatea de ton și de expresie a unui poet format de foarte tânăr (avea 17 ani în 1962, anul din care datează Arbore, prima piesă din volum). Constantin Călin și-a găsit rapid temele și unghiul liric din care să le cuprindă simbolic și imagistic.
Doar două texte diferă semnificativ de restul celor din sumar: amplul Vă scriu din tinerețe, subintitulat „ciclu”, și poezia care încheie volumul, Se pleacă. Înainte de a vedea numitorul liric comun al volumului, să marchez anume diferențele. Se pleacă este un text rimat și ritmat într-o modalitate legănător-depresivă, cu o „dulceață” de romanță a despărțirii și a sfârșitului. Decizia de a închide cartea de Poeme prin aceste versuri e cum nu se poate mai nimerită: „Se pleacă și toamna, și toamna se moare/ și tot în neștire, și tot cu candoare.// Și toamna se pleacă, se moare și toamna,/ se lasă și fata, se duce și doamna.// Și toamna, și toamna se moare, se pleacă,/ nu mult, nu atât, nu de tot, doar oleacă.”. Poezia e din 1975, dar ea ar fi putut purta orice dată, având în vedere melodicitatea ei tânguitoare, asociată cu trecerea anotimpurilor, convertită simbolic. Toamna este anotimpul „consacrat” al despărțirilor, iar „se pleacă” devine sinonim cu „se moare”. Partir, c’est mourir un peu.
O formulă diferită și un alt format are Vă scriu din tinerețe, unde versul ia forma comunicării uzuale, tranzitive și pe jumătate ironice. „Dragii mei – începe poetul -,/ vă scriu din tinerețe/ (cu gândul că nu voi mai părăsi aceste meleaguri)/ tuturor și în special acelora/ pentru care voi menționa pe plic:/ «Loco»// În tinerețe trăim în metafore,/ de aceea e de ajuns să scrii/ cu o sinceritate deplină.” Strofa a treia se păstrează în acest mod, cu o instanță poetică aplecată asupra propriei tinereți (de care nu e foarte departe, totuși), ca și asupra scrisului (poetic) pe marginea și în cuprinsul ei. Ironic și autoironic, eul îndrăgostit obiectivat ca martor și povestitor al dragostei, sentimentelor și emoțiilor sale parcurge, așa zicând, dinamic vers după vers și strofă după strofă. Construcția e impecabilă, pe sub naturalețea deplină a parcursului liric. Fără a atinge profunzimile poeziei de vârf, textul arată un foarte bun control al ritmului, al tonalității discursive și al imageriei.
La un nivel artistic superior vor fi câteva poeme întru totul definitorii pentru o lirică mai concentrată, înalt-modernistă, aflată însă în orbita versurilor stănesciene din același deceniu. Un poet mai puternic și mai curajos (l-am numit pe Nichita Stănescu) poate aspira și exprima cel dintâi, într-o respirație din care se poate vedea și aerul timpului, tocmai elementele definitorii pentru o artă ce va împrumuta numele său. Constantin Călin este stănescian întrucât marele autor reformator a făcut reforma de sensibilitate poetică înaintea sa. Iată o Dedicație din 1966: „Atâta doar știam, că exiști.// Se făcea noapte foarte des, pe pământ,/ în afara mea, din totdeauna și mai departe/ neînțeles, septembrie și august se războiau/ până în toamna care cădea/ între vară și iarnă, ură de moarte.// Se făcea noapte foarte des, pe pământ,/ anotimpuri își urmau la putere,/ nedumerit, încercam să rămân în câte-o priveliște,/ dar aerul meu geamăn mă respira.// Atunci inventam, inventam dimineți/ răsărituri de soare, până târziu” continuă și va continua Constantin Călin, cu o stănesciană viziune a sentimentelor, desfășurată într-un sens al iubirii.
E, aici, solarul Nichita Stănescu, iar nu poetul înnegurat și tragic din ultima fază, e totodată acea mică și explicabilă euforie a unor tineri poeți dinspre finele epocii realismului socialist. Dincolo de umbră poate fi, tot așa, atribuită lui Stănescu, deși îi aparține lui Constantin Călin. Ultimele două strofe țin de un lirism al anilor ‘60 căruia viitorul lider al generației i-a dat formă și semnificație: „Copacii nu au niciodată amiază/ pentru că niciun copac nu s-a bănuit existând./ Umbrele noastre mi-i desenează/ înșelându-i de viață cu suflet de vânt/ înșelându-i de moarte cu foc și securi/ până, odată, parcă ne află și ei,/ și se fac, în amiezele noastre, păduri.// Singuri pe noi ne destăinuie umbrele noastre,/ lucrurile numai sub ele se află că sunt;// cuvântul însuși există ca o picătură umbrită/ din necuvânt.”. Poemul este din 1966, adică dintr-un an cuprins în cel mai fast interval al poeziei noastre postbelice, și anume cel al deschiderii și liberalizării.
Recuperarea unui poet de talent precum Constantin Călin se însoțește, așadar, de recuperarea unei vârste tinere a a liricii noastre „șaizeciste”. Arta poetului recognoscibilă în cea a generației sale se poate vedea, ca insecta în chihlimbar, în versuri ce rămân expresive și azi.
Constantin Călin, Poeme, cu ilustrații și „un cuvânt” de Valeriu Pantilimon, Editura Monitorul Oficial, București, 2017, 128 pag.