La un pictor
Zilnic ia act de existența tuturor culorilor
pînă și a celor spălăcite murdare ezitante
a culorilor timide estropiate
excesiv de visătoare peltice
handicapate arțăgoase
confuze grosolane
ori nespus de fine cum amprentele digitale
ale Îngerilor ce s-au sinucis.
Semn de carte
O imagine curgătoare
înaintezi printr-însa
în contra cursului său.
Bibelou
Aidoma unei flori se ofilește-n odaie
micul taur de bronz
l-ai cumpărat cînd Infinitul încă
mai spinteca din cînd în cînd precum un avion
cerul Bucureștilor
cînd Imposibilul mai făcea încă bule jucăușe
cum sifonul în pahar la masa ta
ay nebunaticii brianții ani șaizeci-șaptezeci
coridele stăteau – îmi amintesc – cuminți în cărți
și numai noaptea cutezau să treacă
în visele unor sărmani
să infecteze de Spania
pe cei fără castele nicăieri.
Semn de carte
O portocală
plină de sînge
asemenea unei căpușe.
Zi de vară
O furtună urcată cu macaraua să-mpodobească silozul
Un curcubeu comandat cum un mic dejun la restaurant.
Poetică
A vorbi a scrie după tipicul clasic
după exemplul care se-ascunde
pînă și de sine
după-această atît de-ndoielnică pildă
ca un cap gata de-a se tunde la zero
după savanta paradigmă ce se dezbracă obosită seara
și intră-n pat adoarme deîndată
după această impasibilă povață
care te părăsește ca un tovarăș de compartiment în tren
după două-trei ceasuri definitiv.
Prudență
Nu te bucura înainte de vreme
o mireasmă te zgîrie cu vinete unghii
din ugerul norului se scurge nămol
o grămadă de pietre nu știu cum singure
s-a adunat în cer
o bibliotecă mai înaltă decît un pisc montan
te-amenință cu fulgere
nu te bucura înainte de vreme
în glorioasa ta maturitate n-ai cum
nici să te-ntorci pe cealaltă parte
ghemuit ca-n cel mai strîmt dulap.
Stradală
Azi curcubeul vopsind acoperișurile
ce de mai acoperișuri sidefate
cum unghiile.
Deznodămînt
Ai cunoscut glasul ca un ceai fierbinte al dorinței
și l-ai sorbit și-ai rămas mut
și glasul ascuțit ca o sabie-al regretului
pe care l-ai azvîrlit cît colo și-ai rămas dezarmat
și glasul melodios al speranței care ți-a gonit
sufletul și trupul ca pe niște netrebnice slugi
și-ai rămas fără tine însuți.
Gînduri
Aceste gînduri cum niște buze
pe care cuvintele se-așază
confuze lipicioase
aidoma unor săruturi.
Stradală
Străzile trec în imaginație
chinuitele străzi suburbane
ca și cum ar trece-n oglindă
(nu pot nicăieri pleca
așa cum nici tu nu poți pleca nicăieri
captiv al lor).
Primăvară-n Amarul Tîrg
I
Averse eclipsînd zăpada cine
curăță ochiul
de gunoiul adunat cu răbdare
o comoară?
suflînd dinspre munții Parîngului
un vînt rece-ncrețește livezile
cărunte încă precum marea.
II
Călcîiele tale zerouri fragede
cum ghioceii
o-mbrățișare mînjită
de proaspăta salivă a abisului.
III
Orbitoare pete apar
la-ncheieturile muncite-ale cărnii pămîntului
o înnoire huliganică fluieră scurt pe străzi
dar în tării
neschimbătoarea zeiasca substanță
tună.
Întrebare
De unde să iei Doamne de unde
Îngerul lui Prévert învăluit în fulgere de magneziu
Îngerul cu care trebuie să te lupți
chiar înainte de-a te scula
de la masa trudei tale zilnice
chiar înainte de-a rosti
o frază cum se cuvine
Îngerul cu care trebuie să te lupți
nu – cum se zice onctuos –
pe viață și pe moarte
ci numai pe moarte
căci viața e pierdere.
Furnicile
Monumentul din centrul Amarului Tîrg asediat
de furnicile exasperate de-așteptare
cum se urcă ele pe labele gîndului niciodată rostit
cum intră-n nara lui Dumnezeu.
În loc de bilanț
Un supersonic trecîndu-ți prin păr aidoma unei albine
o gîfîitoare corabie urcă din greu pe-o pantă de munte
hrănești fructele bolnave cu fructe dietetice
harnicul ac care coase un ochi de altul
unde se află podoabele încă sigure de mîntuire?
bronzul devine catifea porfirul gîlgîie cum apa minerală
statuia se-mbrățișează pe sine cu mîna ei lipsă
cele mai grațioase nume pășesc ușor în ciorapi de mătase
puterea strigătului salvează strigătul transcris
plină pădurea de mobile stil
soarta mototolită cum o batistă.
Ars poetica
Poemele care se scriu pe ele însele
poemele care fără a se scrie încă
există
poemele care există fiindcă exiști și tu
poemele care există fiindcă tu nu ești
decît iluzia lor.