undeva la marginea cărării
marea spânzurată-n corcoduş
să mănânce corcoduşe –
avea atâta nevoie de hrana asta
marea acum în zilele
caniculei atroce!
şi cum stam sub corcoduş
şi mâncam corcoduşe şi eu
mai mult de milă
că nu le mănâncă nimeni
deodată m-am trezit singur pe mare
absolut singur, ei da!
marea era plină de peşti, de vapoare
însă nu exista.
ce faci tu aici singur pe mare,
mi-a zis cineva,
o voce din mine care nu era a mea,
ce faci tu absolut singur pe mare?
mă uit la peşti, la vapoare,
mănânc corcoduşe
şi-aştept
să se nască zeiţa mării din mare, grea
cu o floare la piept
cu o floare mică, izbăvitoare
strânsă la piept.
mănânc cocoduşe – şi-aştept.
dar marea nu există, cum nu existi nici tu
nici aceşti peşti,
nici aceste vapoare,
ci Totul e un bob de sare rostogolindu-se arzând
peste obraz la fiecare.
tocmai de-aceea aştept.
puţin îmi pasă de peşti, de vapoare
puţin îmi pasă chiar şi de mine,
puţin îmi pasă chiar şi de mare:
aştept să se nască zeiţa
să mănânce corcoduşe şi ea,
pur şi simplu aştept.
cât despre floarea mică, izbăvitoare
strânsă la piept
poate să lipsească, aici nimeni n-o vrea.
ei nu, zise vocea.
ei da, zise purtătorul de voce, ei da!
între „ei, nu” şi „ei, da”
tocmai trecu pe cărare
făcându-mi cu mâna ca oarecare
însăşi zeiţa, viaţa mea viitoa…
era să scriu „viaţa mea viitoare”, dar nu scriu.
mă uit la marea spânzurată-n corcoduş
mai mănânc o corcoduşă
şi nu scriu.