Scriitor uruguayan (1920–2009), considerat unul dintre cei mai talentaţi şi longevivi poeţi latino-americani ai ultimelor decenii, Mario Benedetti a abordat, în egală măsură, şi alte genuri literare, afirmându-se deopotrivă ca eseist, romancier şi dramaturg, precum şi ca profesor de literatură şi subtil interpret al fenomenului cultural contemporan. Din cauza convingerilor sale politice, în anii ‘70 a fost nevoit să plece în exil în Argentina şi Peru, stabilindu-se mai târziu în Spania. De-a lungul activităţii sale literare, Benedetti s-a implicat nemijlocit în susţinerea cercurilor ce militau pentru afirmarea culturii sud-americane, precum şi a identităţii acestui continent, desfăşurând activităţi de promovare a culturii spaţiului său de provenienţă, neezitând să apară chiar şi în spectacole muzicale ale lui Juan Manuel Serrat sau Nacha Guevara. Printre cele mai importante volume lirice publicate se numără Poemas de oficina (1956), El olvido está lleno de memoria (1989). De asemenea, esenţiale pentru evoluţia prozei sale, precum şi a celei latino-americane în ansamblu, sunt povestirile din Montevideanos (1960), La casa y el ladrillo (1977), Las soledades de Babel (1991), precum şi romanele La tregua (1960), Gracias por el fuego (1965) sau Andamios (1997).
Acum merită osteneala
Acum merită osteneala.
Dumnezeu
a adormit.
Ştim cu toţii că asta
nu e ceva
definitiv
că e doar o întâmplare neobişnuită
poate un delir
trecător.
Acum merită osteneala
să trăim
deşi se face frig
deşi se lasă seara.
Sau nu se lasă.
E acelaşi lucru.
Acum da
dar mai târziu
dacă Dumnezeu se trezeşte
ce se va întâmpla
doamne.
Viceversa
Mi-e teamă să te văd
am nevoie să te văd
sper să te văd
nu-s dispus să te văd.
Am poftă să te găsesc
încerc să te găsesc
sunt sigur c-o să te găsesc
mă cam îndoiesc c-am să te găsesc.
Am nevoie să te aud
noroc să te aud
mă bucur să te aud
şi mă tem să te aud.
Sau
mai pe scurt
sunt nervos
şi radios
poate mai mult nervos
decât radios
şi viceversa.
Raport despre mângâieri
1. Mângâierea e un limbaj
dacă mângâierile tale-mi vorbesc
n-aş vrea să se oprească niciodată
2. Mângâierea nu-i o copie
a altei mângâieri îndepărtate
e o nouă versiune
aproape întotdeauna îmbunătăţită
3. E o sărbătoare a pielii
mângâierea, cât timp durează,
iar când se îndepărtează lasă
dorinţa lipsită de alinare
4. Mângâierile din vis,
miracol şi încântare,
au un defect:
nu pot fi simţite cu adevărat
5. Ca aventură şi enigmă
mângâierea începe chiar înainte de a
deveni mângâiere
6. E clar că lucrul cel mai bun
nu-i mângâierea în sine
ci continuarea ei.
Pe mâine
O să închid ochii în şoaptă
o să mă cufund pe dibuite în somn.
în clipa asta ura nu mai acţionează
în favoarea morţii, care-i e sărmanul stăpân,
voinţa îşi suspendă mişcarea
iar eu mă simt îndepărtat, atât de mic
că îl invoc pe Dumnezeu, dar nu-i cer
nimic, vreau doar să împărţim
acest univers pe care l-am dobândit împreună
cu toate relele şi uneori cu bunele lui.
De ce lumea visată nu-i la fel
cu această lume a morţii depline?
Coşmarul meu e întotdeauna optimismul:
adorm slab, mă visez puternic,
dar viitorul stă la pândă. E un abis.
Nimeni nu-mi spune când mă trezesc.
Curcubeu
Uneori
desigur
tu zâmbeşti
şi nu contează cât de frumoasă
sau urâtă
cât de bătrână
sau cât de tânără
cât de mare sau cât de mică
eşti
zâmbeşti
ca într-o
revelaţie
iar zâmbetul tău le anulează
pe toate cele de dinainte
şi li se ofilesc într-o clipă
chipurile asemenea unor măşti
ochii necruţători
şi fragili
ca nişte oglinzi ovale
gura ta gata să muşte
bărbia-ţi capricioasă
pomeţii obrajilor parfumaţi
pleoapele
şi toată teama ta
zâmbeşti
şi te naşti
stăpână peste lume
priveşti
fără a privi
lipsită de apărare
goală
transparentă
şi în cel mai bun caz
dacă zâmbetul vine de foarte
foarte din adânc
poţi să şi plângi
încetişor
fără să te sfâşii
fără să disperi
fără să invoci moartea
şi fără să te simţi lipsită de sens
să plângi
doar să plângi pur şi simplu
iar atunci zâmbetul tău
dacă mai există
se transformă în curcubeu
O femeie goală în întuneric
O femeie goală în întuneric
are o limpezime care ne iluminează
într-un asemenea mod încât dacă intervine vreo mâhnire
vreo pană de curent sau vreo noapte fără lună
e convenabil şi de-a dreptul indispensabil
să ai la îndemână o femeie goală.
O femeie goală în întuneric
răspândeşte o strălucire ce dă încredere
şi atunci până şi calendarul se simte fericit, ca într-o duminică
iar pânzele de păianjen vibrează prin colţurile lor
şi ochii fericiţi şi felini
stau şi privesc, iar de privit nu se satură niciodată.
O femeie goală în întuneric
e o adevărată vocaţie a mâinilor
pentru buze e aproape un destin
iar pentru inimă o risipă
o femeie goală e o enigmă
Şi e întotdeauna o sărbătoare să încerci s-o descifrezi.
O femeie goală în întuneric
răspândeşte o lumină proprie şi ne aprinde
cerul înalt se transformă pur şi simplu în cer
şi e o adevărată glorie să nu fii inocent
o femeie iubită sau abia întrezărită
zădărniceşte, o dată pentru totdeauna, moartea.
Cea binevenită
Mi se pare că vei veni distinctă şi unică
nu chiar mai frumoasă
nici mai puternică
nici mai supusă
nici mai temătoare
atâta doar că vei veni distinctă
ca şi cum te-ai teme că n-ai să mă vezi
dar te-ar surprinde şi pe tine
poate tocmai pentru că ştii
cât mă gândesc la tine şi cât te aştept
dincolo de orice e doar nostalgia
cu toate că nu plângem pe trotuare fantomatice
nici pe pernele candorii
nici sub cerul opac
eu nostalgizez
tu nostalgizezi
şi cum îmi mai doresc ca şi el să nostalgizeze
chipul tău e avangarda
de aceea ajunge primul
căci îl desenez pe pereţi
cu mişcări invizibile şi precise
nu uita: chipul tău
mă priveşte în vreme ce toţi din jur
zâmbesc şi se agită şi cântă
în vreme ce toţi fac asta
iar acestea toate-ţi dau o splendoare
de nestins
acum nu mai am nici o îndoială
vei veni distinctă şi însoţită de tot felul de semne
noi
adânci
clare
ştiu că te voi iubi
fără întrebări
ştiu că mă vei iubi
fără răspunsuri.
Windows 98
Înainte de epoca faxului modemului şi e-mail-ului
ruşinea era doar ceva artizanal
fitilul se aprindea cu chibritul
iar scrisorile se scriau asemenea bulelor papale
mai înainte săruturile ajungeau pe buzele tale
acum trebuie să cauţi pe o tastatură semnul trimite
inima mea se încurcă printr-un software
iar mouse-ul porneşte în căutarea greşelilor ortografice
sentimentele nu-mi erau informatice
dar acum trebuie să cer permisiunea
până şi pentru a-ţi scrie cu caractere new gothic
te implor dragoste să-ţi schimbi formatul
prefer să te primesc în times new roman
nimic nu mai e comparabil cu acea goliciune a paginii albe
care-ţi era semnul în vremurile maşinii de scris remington
Armando Romero, Una gravedad alegre.
Antología de poesía latinoamericana al siglo XXI, Valladolid, Editorial Difácil, 2007
Prezentare și traduceri de Rodica Grigore